Cap limpede

Ați găsit dușmanii: bătrânii…

   Asta văd la tv, asta văd pe Facebook, au fost identificați dușmanii care răspândesc virusul. BĂTRÂNII CARE IES DIN […]

 

 Asta văd la tv, asta văd pe Facebook, au fost identificați dușmanii care răspândesc virusul. BĂTRÂNII CARE IES DIN CASE DEȘI LI S-A SPUS SĂ STEA ÎN CASE. Ei sunt dușmanii, bătrânii ăștia căpoși, deși toate statisticile arată că, până în acest moment, foarte puțini bătrâni sunt depistați pozitivi, purtătorii virusului în România fiind tinerii.

Bătrânii cei răi, bătrânii care votează prost, bătrânii care privesc televiziunile greșite, bătrânii ăștia care enervează hipsterimea corporatistă de pe Facebook, bătrânii ăștia nu vor să stea în case. Și nu vor să beneficieze de nenumăratele oferte lipite prin scări de blocuri, „Noi suntem niște tineri buni și generoși, îți facem cumpărăturile și punem anunțul pe FB să vadă lumea că noi suntem – am mai zis? – niște tineri buni și generoși”. Pe ușa blocului meu erau, la un moment dat, două anunțuri „concurente” de acest gen. Bătaie mare pe fapte bune.

De ce ies din case bătrânii ăștia căpoși, victimele sigure ale virusului? De ce nu se autoizolează ei în casă, acești bătrâni răi, ca să se protejeze? PENTRU CĂ SUNT AUTOIZOLAȚI DE ANI DE ZILE. Pentru că ei știu, hipstere, ce e aia izolare. Pentru că tu, care lipești acum afișe că le faci cumpărăturile, nu te-ai dus niciodată în vizită să îi asculți povestind tărăgănat și sărind dintr-o idee într-alta despre copiii plecați în străinătate și despre soțul mort acum 20 de ani și despre singurătatea crâncenă în care le trece ziua. Pentru că ziua lor trece de la o priză de pastile la alta și așteptând un telefon de la vreun fiu care nici azi nu și-a făcut timp să sune, pentru că mersul la cumpărături e singura activitate socială care le întrerupe crâncena monotonie a zilelor.

Pentru că nu își petrec ziua pe Netflix, pe Facebook, pe e-mailuri.

Pentru că biserica și piața sunt singurele locuri în care mai schimbă două vorbe cu cineva.

Pentru că toți au boli cu indicația de „mișcare zilnică” și ăia câțiva pași făcuți până la magazinul de cartier sunt singura ocazie de a face mișcare.

Pentru că au boli care îi trimit spre cabinete medicale și spre farmacii, ceea ce tu, tinere, încă nu ai, de-aia ți se pare că ei exagerează cu plimbatul pe la cabinete medicale și farmacii.

Pentru că ei cred în autoritate, iar autoritatea încă nu le-a spus să stea în case. Și cei mai mulți nu au Facebook, să le dai tu lumină.

Dacă tu ai voie, în izolare, să ieși să faci jogging pe lângă bloc, ei de ce nu ar avea voie să târască câțiva pași pe o alee? Dacă tu ai voie să îți plimbi cățelul, ei de ce nu ar avea voie? Dacă tu ai voie la farmacie și la magazinul alimentar, ei de ce nu ar avea voie?

Vrei să-i protejezi? Nu povesti din stradă că vezi bătrâni pe stradă; dacă-mi povestești de la geamul locuinței tale, bătrânii ăia sunt deja mai în siguranță. Ai grijă tu să nu-i contaminezi și lasă-i pe ei în pace. Înțeleg și ei ce e aia „distanță socială”, la fel de bine o pot păstra ca și tine. Au intrat peste tine în casă să te contamineze? S-au năpustit în izolarea ta corporatistă și ți-au risipit viruși în biroul improvizat din living?

Ce simplu e, când ești tânăr și ai viață socială, să faci mișto cu prietenii pe FB despre cum îți curge ție viața în „izolare” și să înjuri bătrânii ăștia uitați de modernitate, cu tabieturile și îngrozitoarea lor singurătate.

Ceea ce tu nu știi e că ei sunt împăcați cu moartea. Tu crezi că pe ei îi isterizează moartea ca pe tine, dar greșești. Ei au de ales între a muri din problema aia cronică care-i chinuie de ani sau din virusul ăsta nou. Nici motivația lor nu mai e ce crezi tu: a aștepta un telefon de la copii sau a plânge după cei dragi deja morți nu e atât de tentant încât să se-ngroape-n case de teama virusului. Dacă te preocupă virusul ăsta, ai grijă de tine și de ai tăi. Lasă-i pe ceilalți în pace, fiecare face ce crede el că e mai bine pentru el însuși.

În scurtă vreme, cei mai mulți vom fi purtători ai virusului, ne place sau nu. Pe cine vom mai da vina? Ne va conveni să fim învinovățiți de cei pe care, fără voia noastră, îi vom contamina? Și după ce nebunia cu virusul va trece, ne va mai preocupa singurătatea și neputința vârstnicilor de lângă noi, vom mai lipi afișe pe uși că suntem disponibili să le ascultăm poveștile triste, să le mai umplem câte o oră din ziua prea lungă?

Criza asta îmi amintește de criza economică din 2008. Și atunci, Facebook-ul – această instanță morală supremă – căuta vinovați. După ce criza a trecut, ați învățat să nu mai cereți arhitectului case de 350-600 mp, ați început să vă mulțumiți cu 120.

La fel cum criza aia a învățat oamenii să ceară mașini ieftine și case mici, sper că și criza asta va lăsa urme: poate învățăm să ne concentrăm pe spălatul propriilor mâini înainte de a cerceta virușii de pe mâinile altora.

                                                                                                            Ina Gabriela FUNEȚAN

 

11 Comments

  1. ion

    Miscarea inseamna viata. Daca vrei sa omori batranii ii tii in casa. Ce se intampla este “noaptea mintii”. Ba mai mult dictatura militara pentru “binele comun” v-a ridicat TOATE DREPTURILE. Poate nu stiti inca insa Romania, ca si Turcia lui Erdogan, a activat derogarea art. 15 CEDO. Nu mai aveti decat 3 drepturi fundamentael romani: sa respirati, sa nu fiti torturati – dar cine poate dovedi? – si sa nu fiti sclavi – ceea ce corporatistii oricum sunt saracii si nici macar nu isi dau seama. Nici macar nu mai aveti cui sa va plangeti pentru abuzuzurile care se vor face in curand. Lipsa importurilor, a mancarii si a medicamentelor va arunca tara in anarhie si razboi civil. Si voi deja v-ati canalizat furiile stupide pe batrani, multi dintre ei fiind SINGURI si trebuind sa supravietuiasca acestui HAOS CARE NE-A INTORS INAINTE DE 1989, folosind ca pretext un virus de gripa!

  2. Cetățean responsabil

    „(3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestora.” Ce ziceți de o teleînmormântare? Transmisă online. Botezurile și cununiile pot fi amânate, dar înmormântările? Numai la năsălie sunt patru persoane. Ce vremuri am ajuns, să nu poți muri împăcat cu gândul că îți sunt respectate ritualurile (rânduielile) și tradițiile de înmormântare. Vremea de dinainte de 1989 era lux față de cea din aceste zile. Nu puteam înjura regimul, acum putem înjura regimul, dar nu știm ce ne rezervă ziua de mâine.

  3. Dana Giurumia

    Cînd a murit tîlharul acela… nimeni nu i-a urmat sicriul; năsălia i-au dus-o argații. CAMILAR, N. I 333.

  4. Acsa

    Mai … se stie ca proteina ACE2, aceeasi care tine in viata o persoana cu hipertensiune sau diabet, si care este crescuta in organism cand acesta e nevoit sa se apere de bolile varstei a treia, este si poarta de intrare a Co-Vid-2 in celula. In afara celulei, virusul nu se poate inmulti si moare fara urmasi. Hipertensiunea nu e stabila in multe cazuri, ea se produce in decurs de 1-2 minute (inclusiv la efort si lumina puternica). DE AIA SA STEA IN CASA PERSOANELE IN VARSTA, nu ca nu vreau eu sa faca miscare sau ca nu ii inteleg eu. Eu stiu fenomenul care se numeste “vagabondajul varstei a treia” (exista o intreaga ramura economica ce prospera plimband persoane in varsta de colo pana colo ca ei simt urias de mare nevoia de a pleca), stiu si ce ravagii produce scleroza (uita omeneste de masurile de precautie, care, daca le tii, constati ca sunt foarte complicate), precum si ca exista o etapa cand trebuie “sa te impaci cu gandul mortii”, stiu si ca melatonina, care ii ajuta sa doarma noaptea se produce in organism la expunerea la lumina naturala minim 30 de minute pe zi – inteleg si nu-i acuz. Dar nu putem tine stavila imbolnavirilor decat daca cei tineri pot munci la asta. Si, ca sa muncim noi, cei in putere, e mare nevoie sa stea ei acasa ca … proteina aia ACE2 prezenta in cantitate mai mare in organismele lor ii predispune la infectare mult mai mult decat pe un tanar.

    • rettegi olga

      Pana cand prin granitele tarii navalesc zeci de mii de persoane din zonele contaminate grav, degeaba tineti pe oricine inchis, vine virusul proaspat si nu poate fi stavilta infectia. Teoria stiintifica expusa aici este foate induiosatoare, nu stiu cine a a vut timp in haosul creat sa ajunga la aceste concluzii naucitoare,dar ati putea sa explicati , de ce OMS care a emis teoria precautiunilor universale, care spune
      Principii de bază în aplicarea precauţiunilor universale:
      • Consideră toţi pacienţii potenţiali infectaţi;1
      De ce nu a facut protocolul testarilor in spiritul propriei legi? adica orice persoana care se preiznta la Upu sau alta cale de consult sau de internare sa fie considerat potential infectat in contextul unei pandemii declarate de OMS !!si sa fie testat obligatoriu, iar in caz de test .pozitiv sa fie izolat cu strictete, nemaiavand posibilitatea sa contamineze alte persoane. Nu mai vorbesc de dotarea cu cele necesare a personalului medical care ingrijeste acesti pacienti infectati , pentru a proteja pesonalul care ingrijeste pe acestia, ca ei sa nu devine vectori de raspandire ????Ca de sarificiul lor nu mai pomenesc.Atunci ar fi fost taiat ,,la radacina,, raspandirea !!!nu intenand in colectivitatea vulneabila a unui spital bombe cu virusi , depistati ulterior, cu semne clinice evidente. !Niciodata n-ar fi voie sa se pune un diagnostic doar pe baza semnelor subiective declarate de bolnav, care poate fi gresit din vaii motive !!!(inconsienta, reavointa, prostie , etc !!) deci la nivelul dvs de cultura medicala , fiti macar cinstiti !!

  5. Cetățean responsabil

    Să munciți voi tineri…!!!! Unde? Companiile multinaționale au închis, au tras obloanele. Aparent pentru protecție, în realitate pentru a nu produce pe stoc.

  6. stefan molnar

    Interesant,de cand exista net,si ultimul prost a satului e mai destept decat acei care prin ani grei si invatamant de calitate si.a insusit o anume inteligenta.Singur nici atat nu stie care-i piciorul drept sau stang,cauta pe google dar e primul la huiduit,scuipat in toate directiile.Tine-ti-va de ceva bine sa nu cumva va ameti-ti de informatie…BATRANI NU FUNCTIONEZA DE PE INCARCATOR desteptilor.Cea ce se pare ca nu stiti…cand generatia de batrani de azi se duc,urmatori de batrani vor fi tocmai acesti commentatori vitejifacebookeroi!!!

  7. Sorescu

    Cine nu are batrani, sa isi cumpere ! Veti fi o natiune in degringolada ! Oamenii in varsta au mai multa intelepciune, contrar trendului celor tineri care gandesc doar pana maine sa traiasca clipa !

    Fara oamenii cu scaun la cap, care au trecut prin viata si au capacitatea de a discerne mult mai bine adevarul de minciuna va fi foarte rau , ca un fel de exterminare a populatiei, iar roboteii tineri vor munci pentru oculta mondiala !

    Fara perspective fara viitor, dar aveti exemple cat de multe la ceio care au fugit si au parasit tara la greu pentru cativa arginti in plus in loc sa puna umarul la rasturnarea acestor capuse si lacuste politice !

    Fuga este rusinoasa, dar este sanataoasa, veti spune !

    Da, dar fuga asta nu a dus nicaieri ! A dus doar la dezradacinarea familiilor, la copii parasiti si lipsiti de educatia din familie, victime sigure ale retelelor de carne vie, prostitutie , organe si sclavie prin munca si sex….

    Asadar, nu aveti batrani si nu ii protejati, va veti cai amarnic mai tarziu !

  8. Adelin

    Ati uitat sa amintiti ca lipsesc medicamentele pentru o gramada de boli chiar si cele pentru raceli.De ce ne pun pe drumuri zilnic pentru ele ?

  9. Munteanu

    Nu sunt un batran plimbaret,dar totusi doua ore pe zi? Ce fac cu catelusa mea,care trebuie dusa afara in alte intervale de timp? Am ajuns sa stau cu ochii pe ceas ca nu cumva sa treaca cele 2 ore? Sa le fie rusine! Am muncit ca o apucata toata viata , repectand regulile, iar acum nu pot sa ma plimb putin ,cand vreau si cand pot.

  10. Emilia

    Copiii care primeau laptele si cornul la scoala sunt obligati sa planga de foame acasa. Alocatiile nu s-a vrut sa se mareasca, dar s-au gasit bani sa se plateasca salarii pentru somajul tehnic! Va rog domnule Orban, dublati alocatiile asa cum a semnat Iohanis! Iar in ceea ce priveste pe batrani, nu-i obligati sa faca foamea acasa! Acesti batrani se duc in mai multe locuri pentru a face cumparaturi pentru ca in cumpatarea lor stiu sa faca economii din putinul lor de pensie pentru a acoperii lunar banii din pensie. Mama mea spre ex nu cumpara toate alimentele dintr-un magazin, sa intra in 5 magazine si ia din fiecare cate ceva pentru ca asa isi poate gestiona eficient bugetul lunar. Respectati copiii si batrani !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.