Big-Tech – monstrul hrănit de toţi – îşi mută pumnul din gura lui Trump în buzunarele tuturor

 

Mapamondul a asistat electrizat la scandalul fraudării alegerilor din SUA. Desigur, fiecare individ a gustat acest spectacol cu sentimente împărţite în funcţie de meridian sau cultură: unii au aplaudat satisfăcuţi siluirea ipocritei democraţii de către hoardele anarhiei susţinute minuţios de aşa-numitul Big-Tech, alţii, cu justificată îngrijorare, au citit în boala Unchiului Sam urmarea unor consecinţe nefaste pentru anumite naţiuni, efecte care nu se vor lăsa aşteptate. Dacă ar fi să ţinem cont de anumite teorii ale difuziunii culturii, ca români, nu am avea deloc de aplaudat pentru că niciodată însemnătatea şi manifestarea unor valori în epicentrul unui imperiu nu vor coincide cu ceea ce se întâmplă la periferiile acestuia. Mai ales la acele periferii a căror gard se învecinează cu duşmani naturali ai culturii europene. Propun în acest editorial discutarea unei teme majore pentru mondul cum întâmpinăm cristalizarea Noii Ordini Mondiale prin această “Mare resetare” despre care, în acest moment, nu au dreptul moral să opineze decât cei care până ieri erau denumiţi “conspiraţionişti” de către behăială slugarnică a corifeilor sistemului. Pentru că, în ciuda aparenţelor, nu este o prăbuşirea a vechiului sistem de guvernare a continentelor ci o transformare planetară. Propun să ne focalizăm momentan doar pe resorturile şi însemnătatea cenzurii care a atins apogeul prin gestul de a băga pumnul în gura preşedintelui Donald Trump de către stânga radicală americană mutată în sediile democraţilor prin intermediul reţelelor Twitter, Youtube sau Facebook, fără a mai menţiona monopolul asupra marilor companii ale mass-media. Nu este deloc întâmplător nici contextul, pe fondul pandemiei virusului “scăpat” din laboratoarele comuniştilor chinezi şi forţarea economiilor şi sistemelor bancare de a elimina cât mai repede moneda în favoarea operaţiunilor online.

 Ce se doreşte, cine sunt artizanii crizei globale sau ce putem face sunt doar o parte dintre întrebările care ne  frământă

În lipsa oricăror informaţii rămân certe anumite fapte şi un principiu de cercetare lăsat chiar de Hristos: pomul se cunoaşte după roade, oamenii după fapte. Desigur, cei mai mulţi ne lăsăm consumaţi în prezent de perdeaua de fum reprezentată de crizele naţionale sau de conflictele internaţionale care au acumulat resentimente istorice. Arhitecţii societăţilor actuale deţin resurse financiare, umane şi logistice aparent nelimitate în procesul de construcţie a panopticului sat global. Dar pentru a nu ne plictisi în hăţişul detaliilor, să revenim la politicile lui Zuckerberg şi cenzura sa alb-albastră:

“We the people”, din preambului Constituţiei SUA, înlocuit de “politicile” Big Tech-ului. Cenzura, ca act politic şi social, de la Washington sau Bruxelles la Bucureşti 

Toate statele pe teritoriul cărora cetăţenii folosesc reţele precum Twitter, Facebook sau Youtube deţin constituţii care conţin referinţe la interzicerea cenzurii. SUA a plătit miliarde pentru a garanta libertatea de exprimare menţionată în First Amendment,  inclusiv funcţionarea reţelelor amintite care au ales să evolueze în umbra Capitoliului datorită chiar acestei garanţii. Paradoxal, existenţa libertăţii de exprimare este condiţionată chiar de excesele ei; îngrădirea unor excese ar anula libertatea. Este lesne de înţeles că în umbra democraţiei nord-atlantice se pot dezvolta mulţi monştri care pot fi uşor identificaţi în dialectica lor prin substituirea parşivă a libertăţii cu mirajul unor… libertăţi, denumite în speţa noastră “politici”. Nu este un joc de cuvinte ci un război, vechi de când lumea: în toate timpurile, legiferarea libertăţilor anulează libertatea. Dar cei ce atacă falsificând sectar sensurile menţionate trebuie pentru a dubla un principiu de funcţionare al libertăţii să lovească în singura autoritate care protejează o democraţie, ordinea. Mecanismele de contestare a unei ordini şi înlocuirea acestora ne sunt deja cunoscute celor ce am prins într-o viaţă mai multe sisteme de guvernare, mai ales dictatura comunistă. În lipsa ordinii, libertatea moare în demenţa anarhiei.

Ce avem astăzi în Washington? O anarhie care fondează ostentativ şi agresiv o dictatură. Până la a opina însă asupra destinului americanilor, să nu uităm că somnul lin al Bucureştiului depinde de orice instabilitate de dispoziţie sau sănătate a stăpânilor săi. România nu mai are diplomaţie de ani buni ci doar nişte parodii născute de corupţia bătrânilor securişti care atârnă la bugetul consulatelor şi ambasadelor doar pentru a semna ce li se ordonă. Nu este cazul să ilustrăm această realitate cu pozele lui Meleşcanu, Năstase sau alţii asemenea care timp de trei decenii şi-au legat numele de slugărnicia faţă de UE şi SUA iar la pensie s-au apucat să cânte de dor şi jale pe sub geamurile vechilor tovarăşi de la Moscova ori Beijing. Deloc întâmplător, Putin a răspuns la golănia diplomaţiei româneşti tot cu o golănie bolşevică în persoana lui Valery Kuzmin, pus evident de Putin nu ca să deschidă căi diplomatice şi culturale cu ţara noastră ci pentru a da mână liberă unei armate de troli care postează constant elogii la adresa genocidului comunist făptuit de invazia Armatei Roşii în Europa şi raportează pe facebook conturile oricăror cetăţeni ai UE care “îndrăznesc” să conteste legalitatea acestor agresiuni online în propria lor ţară. La rândul lor, comuniştii chinezi, mult mai sofisticaţi şi răbdători în plan diplomatic, au totuşi o mare problemă în a stabili contacte eficiente la Bucureşti sau Constanţa şi îşi pierd timpul căscând pe la întâlniri plictisitoare cu diferiţi clowni reumatici de genul ceaiurilor de la controversata universitate “Andrei Şaguna”.  Pentru că statul român şi-a ostracizat elitele şi adevăraţii patrioţi, totul e un spectacol ridicol în care actori publici sunt cel mai adesea ultimele scursuri ale societăţii. Reţinem şi aici un aspect: Youtube cenzurează materialele care contestă crimele sau abuzurile Partidului Comunist Chinez în timp ce politicile Facebook blochează conturile celor ce pomenesc de crimele comise de comuniştii ruşi şi garantează totuşi pagina unei Ambasade care sfidează orice raţiune diplomatică sau legalitate defilând steagurile însângerate ale holocaustului roşu. Constatăm aşadar dincolo de aceste mărunte exemple, fără a mai putea fi contestaţi de nimeni, o linie constantă a Big Tech-ului împotriva europenilor şi americanilor care sunt cenzuraţi pe motivul că manifestă vederi conservatoare şi una de susţinere a forţelor globalizatoare comuniste. Facem însă o precizare: nu suntem atât de naivi să credem că Big-Tech-ul ar fi favorabil unor guverne, forţe sau finanţe statale. Nu, în acest scenariu de diseminare a haosului global, nimeni nu joacă un rol constant şi bine determinat, toţi sunt doar mijloace pentru strategiile Marii Resetări. Întrebarea referitoare la opţiunile adaptare sau opunere la globalizare şi-a primit răspunsul peste tot în lume încă de la începutul anilor ’90. Ulterior devenea palpabilă predicţia dată de Council on Foreign Relations pentru  un viitor rol de jucător secund pe plan internaţional al Europei şi mutarea puterii şi interesului global spre Asia.

Marea Resetare se bazează pe o Mare Resemnare

În tot acest tablou al rolului politic activ pe care îl joacă reţelele de socializare care au monopol global în traficul online se discută mai mult despre aparenţe prin cenzura unor opinii, inclusiv a preşedintelui celui mai puternic stat al lumii, şi mai puţin despre scopul stocării de informaţii referitoare la fiecare cetăţean al planetei. Când nu sunt active nicio etică sau constituţie împotriva acestui monopol monstruos de informaţii la nivel global, ne imaginăm oare forţa reală şi logistica a celor ce vor să deţină controlul absolut al planetei? Dacă astăzi, în spaţiul virtual, suntem “selectaţi” doar în funcţie de gradul de obedienţă faţă de “politicile” Big-Tech-ului, dacă jurnaliştilor, artiştilor, politicienilor, indivizilor de rând sau liderilor religioşi le sunt închise fără explicaţii conturile de Facebook sau Twitter cum putem crede că va funcţiona societatea în pasul următor, cel al informatizării conturilor şi tranzacţiilor? Pentru că Sistemul va putea bloca accesul la propriile conturi din bănci pe motiv că opiniile sau faptele nostre nu convin “politicilor” Sistemului exact aşa cum astăzi ne blochează conturile reţelelor sociale unde, ani la rând, ne-am adunat comunităţile, prietenii, familia, în mesageriile unde, în realitate, nu am avut niciodată acces deplin asupra intimităţii şi informaţiilor. Exact aşa cum până astăzi am fost minţiţi ca să folosim aplicaţiile lui Zuckerberg cu falsa siguranţă a garantării intimităţii şi proprietăţii informaţiilor vehiculate, exact aşa Sistemul încearcă să preia accesul asupra întregii societăţi prin impunerea falsei necesităţi a “digitalizării” în masă a serviciilor, instituţiilor, necesităţilor etc. Oferim un umil exemplu, selectat dintre mesajele trimise de o bancă la finele anului trecut care ne anunţa că putem, “pentru siguranţa noastră”… desigur…, să folosim datele biometrice pentru accesarea contului. Concluzia noastră este că ar fi o imbecilitate să predăm absolut toate informaţiile la cheremul unur factori externi fără a ni se oferi alternative legale şi de bun simţ de control sau limitare a accesului la informaţii referitoare la propria persoană, inclusiv aceea de a solicita oricăror entităţi ştergerea informaţiilor personale. Şi reamintim aici faptul că Facebook menţine controlul asupra tuturor mesajelor şi informaţiilor utilizatorilor chiar şi după ce decide cu de la sine putere ştergerea conturilor acestora. În ce scop menţine acele informaţii? Am putea bănui mai mult decât raţiuni financiare, fapt concretizat prin cenzurarea lui Donald Trump chiar în momentul când se adresa naţiunii sale.

Ce este de făcut?

În contextul în care orice discuţie referitoare la tendinţele de acaparare a vieţii de către aceste instrumente monstruoase ajunge să aibă o durată limitată pe Youtube, de exemplu, până a fi ştearsă de cenzura globală, viitorul începe să devină previzibil. Când Google poate dicta persuasiv comportamente şi evenimente prin selectarea sau cenzura informaţiei nimeni nu poate rămâne insensibil. Pentru a fi însă utile, discuţiile ar trebui mutate de la abuzurile Marilor Manipulatori, ca să folosesc o expresie de la genialul profesor Ion Coja, spre o nouă etică a folosirii spaţiului virtual. Şi am putea începe menţinând atenţia asupra sancţionării acestor abuzuri în massă, o idee ar fi prin obligarea factorilor de decizie de a sancţiona sau chiar interzice reţelele ce nu se pot abţine de la acte de poliţie politică sau cenzură. În ceea ce ne priveşte vom acorda o deosebită atenţie opiniilor ce pot oferi măsuri concrete la dictatura alb-albastră a lui Zuckerberg and Co. atât în plan financiar cât şi la nivel legislativ.

Mihai HERSENI