Remember

Blestemul căzut asupra României continuă (IV)

  Acest articol îmi trezește multe amintiri, nu plăcute. Cîtă mizerie umană! Am scris despre faptul că marele democrat Emil […]

 

Acest articol îmi trezește multe amintiri, nu plăcute. Cîtă mizerie umană!

Am scris despre faptul că marele democrat Emil Constantinescu îl rugase pe Niculae Cerveni să nu mă trimită pe mine la ședințele CDR fiindcă nu suportă să mă vadă. De fapt, el nu suporta criticile, nu suporta contrele, nu suporta să fie contrazis.

Constantin (Relu) Muller era membru în comisia CDR de la nivelul municipiului București  care urma să stabilească cine vor fi candidații la cele 7 primării (Capitală și sectoare). La un consiliu național din primăvara lui 1996, promite că va obține o candidatură pentru noi.

După scurt timp, eram la firma unui prieten (unul dintre primii din țară) care se ocupa de IT. Primesc un mesaj pe pager să vin urgent la sediu. Mă duc – Relu, Popovici și Sorin Stănescu erau în jurul unei sticle de palincă. Cînd ajung, îmi umplu cu palincă un pahar de apă. Nu apuc să-l termin, cînd Relu mă grăbește să îmi mai toarne unul, fiindcă apoi trebuie să plec la ședința CDR unde avea loc stabilirea finală a candidaturilor. Pe atunci, aveam  încă o rezistență formidabilă la alcool, dar nu eram tîmpit. Ei sperau să mă duc la ședință și animat de palincă și de sentimentele mele față de CDR, să am o reacție nepotrivită. Îi răspund: „Relule, tu mă crezi prost? Ia du-te tu frumușel și îndeplinește-ți promisiunea”. A plecat mofluz și, bineînțeles nu a obținut nimic; un dobitoc pe care îmi pare rău că l-am promovat – gură mare, dar minte seacă, un senator român,ce pretenții poți să ai!

                                                                       *

După cum am scris în ultimul episod, scăpasem de Popovici și de gașca lui de trădători. Dar Cerveni repetă o a doua greșeală din trecut (Doamne, de cîte ori i-am atras atenția asupra greșelilor făcute, dar nu m-a ascultat niciodată!).

Face o nouă fuziune cu partidul lui Dinu Patriciu. Prima fuziune de acest fel o făcuse în 1993, cînd Patriciu încercase pentru prima dată să îi fure partidul. A apelat la mine, am cîștigat procesul – dar pe atunci Valeriu Stoica, avocatul lui Dinu Patriciu, era doar un avocat, în timp ce în 1998 era ministrul justiției.

Eu plecasem din PNL-CD, dar pentru Constantinescu partidul era în continuare un spin în coastă, în timp ce Stoica nu vroia să existe concurență pe „piața” liberală. Patriciu depune la tribunal actele prin care să se ia act de fuziunea cu PNL.

Cererea este respinsă de tribunal, dar Patriciu atacă hotărîrea. Cerveni apelează la asul din mînecă, adică eu. Studiez dosarul și mă liniștesc, nu exista nici un act care să dovedească fuziunea! Dar președintele completului de la Curtea de apel, Claudiu Popescu Elizeu și judecătoarea Victoria Baldovin,  i-a dat dreptate lui Patriciu.

Oameni buni, voi înțelegeți? Doi magistrați nermernici au ucis fără nici o probă un partid, un partid care curățit de uscături și putregaiuri vroiam să devină cel mai curat și mai naționalist partid din țară. Doi magistrați nemernici care acum au pensii de mii de euro, la ordinul unui trădător mafiot, la dorința unui președinte trădător, au distrus eventualul viitor pozitiv al Românei!.

Dinu Patrriciu și-a primit recompensa, a primit Petromidia.

În 1999, la împlinirea a 12 ani de la revolta muncitorilor brașoveni, sînt invitat  să moderez întîlnirea. Mă duc cu plăcere, îi iau pe mine pe Constantin Calancea și pe Nica Leon. Îl invit (în nume personal) pe Niculae Cerveni.

Adesea, eu am unele reacții imprevizibile pentru alții, dar fiindcă așa simt eu dorința, nu din alt motiv. Am avut o idée care a fost acceptată de organizatori și prin care, se pare liderii PNL (în frunte cu Mircea Ionescu-Quintus, cel care imediat după revoluție era bombardat pe stradă de la balcoane cu ouă, fiind salutat de ploieșteni cu onorantul titlu „dl. colonel” – ploieștenii știau că el în calitate de avocat, își turna clienții la securitate). Așa am stricat  mis-en scene-ul liberalilor, și am scris despe asta așa că reiau: ; Astfel, a doua zi, după ce am „deschis lucrările” (cum se spunea odinioară, dacă nu cumva se spune și azi), m-am adresat celor din primul rind (Mircea Ionescu Quintus, proaspăt președinte al Senatului și gașca celor vreo 10 liberali care-l însoțeau) spunîndu-le cam așa ceva „Politicienii sînt obișnuiți să vină la aceste întîlniri cerînd să ia cuvîntul la început fiindcă apoi trebuie să plece la o ședință important de la parlament, la guvern sau la partid, cînd în realitate ei se duc la o vînătoare, la un șpriț, la amantă sau la vreo întîlnire de afaceri mafiote. Vă rog ca astăzi să aveți răbdare ca întîi de toate să ascultați ce avem noi de spus, după care să luați și dvs. cuvîntul”. În prima parte au luat cuvîntul oamenii simpli, care au pus toate tunurile pe guvern și parlament. A venit pauza și după o gustare la bufet, am revenit în sală. Primul rînd devenise liber, puternica delegație liberală se retrăsese – la parlament? la guvern? la partid?’.

În pauza de prînz, Cerveni îmi spune că a hotărit să candideze la președenția României. Am rămas absolut blocat. L-am întrebat dacă nu își dă seama că aruncă mulți bani, fără nici o șansă. Mi-a răspuns senin că știe, dar vrea să se confrunte cu Ion Iliescu și cu Petre Roman, să le pună niște întrebări.  Din păcate, pentru el, atît Iliescu precum și Roman, au refuzat confruntarea directă (mai avem un astfel de exemplu foarte actual). Voi continua.

                                                                                                               Dan Cristian IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*