Cât este de naţional şi liberal PNL?

          Se răsucesc Brătienii în morminte când văd pe mâna căror impostori a încăput partidul lor! Principiul economic liberal, de la începutul secolului trecut, „Prin noi înşine” a rămas doar istorie, cuvinte bune de bolborosit sforăitor şi demagogic în campanii electorale de către comunişti şi fascişti proaspăt vopsiţi în liberali. Atât de naţional este partidul condus de Antonescu – amară ironie să porţi numele unui mare patriot român şi tu să fii un xenofil care se înconjoară de alogeni! – încât românii nu se văd deloc la vârful partidului. Practic, partidul este condus de tripleta Crin Antonescu (lipovean, după unii găgăuz) – preşedinte, Klaus Iohannis (sas) – prim-vicepreşedinte şi Eduard Hellvig (evreu) – secretar general. În toate apariţiile televizate cu Crin Antonescu circulând pe holurile Parlamentului, acesta este permanent însoţit, ca o umbră, de Eduard Hellvig, o „eminenţa cenuşie” paraşutată în anul 2008 la PNL direct din ograda lui Dan Voiculescu, adică de la Partidul Conservator. Dar, înainte de a se înşuruba în politica dâmboviţeană, Hellvig a fost beneficiar al unei burse a Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă, devenind şi coordonatorul filialei din Cluj a acestei fundaţii. Asupra „dragostei” nemărginite pe care o poartă românilor evreul ungur din SUA, George Soros, presupun că nu mai este nevoie să insistăm.  Este suficient doar să amintim că datorită fundaţiei acestuia şi a activiştilor din ţara noastră s-a acceptat şi legalizat termenul de rom pentru ţigani, ca să se creeze deliberat confuzia, iar străinii să perceapă România ca fiind ţara romilor! Tot pe filiera Fundaţie Soros a intrat în politică şi evreica Renate Weber, actualmente europarlamentar PNL, ca şi coreligionarul ei, Eduard Hellvig.

        Renate Weber a fost preşedinte al Consiliului National al Fundaţiei pentru o Societate Deschisa (Soros) în perioadele 1998 – 2005 şi martie 2006 – noiembrie 2007. Aceeaşi doamnă este membră a Grupului Spinelli, al federaliştilor europeni care susţin desfiinţare statelor naţionale. Pentru Renate Weber şi restul federaliştilor din PNL a devenit deranjant atributul „naţional” din denumirea partidului din care fac parte (http://www.dw.de/va-merge-pnl-pe-linia-federalismului-european/a-17379489)! Tot europarlamentar PNL este şi „românul neaoş” Ovidiu Silaghi, cel urmărit penal pentru trafic de influenţă şi „mazilit” în Parlamentul European de la  Bruxelles din 4 septembrie 2013, de către Crin Antonescu, ca să fie protejat şi uitat de DNA.

        Din Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal mai fac parte următorii alogeni: Varujan Vosganian (armean) şi Puiu Haşotti (aromân). Tot la PNL mai activează şi ungurul Ludovic Orban, tras acuma pe linie moartă. Cine ştie câţi alţi alogeni, cu nume româneşti de împrumut, s-au mai adăpostit sub pulpana primitoare a paltonului de vreme rea, partid liberal numit şi „naţional”? Nu trebuie neglijată masoneria, PNL fiind partidul în care s-au aciuat cei mai mulţi masoni!

      Probabil se vor găsi voci care să susţină că-i normal cosmopolitismul liberal, fiindcă regele neamţ Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost adus în ţară cu sprijinul liberalului mason Ion C. Brătianu, care l-a şi întâmpinat, în data de 6 mai 1866, la Baziaş. Prea puţini cunosc faptul că, la sfârşitul vieţii, acelaşi Brătianu era profund dezamăgit de infatuarea la care a ajuns prinţişorul sărăntoc pe care-l aşteptase la Baziaş ca pe un virtual Mesia, viitor salvator al neamului românesc! „Cu câteva zile înainte de a muri I. C. Brătianu (mai 1891), venind Carol I la Florica spre a-şi lua la revedere de la fostul său prim-ministru, marele om politic nu l-a primit, zicând celor din jurul său: << Staţi cu ochii pe rege! Prea l-am făcut noi mare! >>. Într-adevăr, lui Carol I puterea i s-a urcat la cap. Deşi putea rezolva/lichida uriaşele discrepanţe social-economice din societate, n-a mişcat un deget în această direcţie. Deget înmănuşat, fireşte, şi pe care îl întindea cu un dispreţ mărturisit tuturor oamenilor politici români (cu excepţia lui I. C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, P. P. Carp). A avut obrăznicia să-şi aniverseze 40 de ani de domnie prin sărbători grandioase – o potemkiniadă autentică – în timp ce naţiunea română zăcea umilită, sărăcită, furată, batjocorită. N-au trecut decât câteva luni de la <<grandiosul>> jubileu şi ţara a luat foc la propriu, exasperată de atâta obrăznicie, abuzuri şi nedreptate. Vorbesc aici despre dramaticul an 1907, o pată ruşinoasă, de neşters de pe obrazul <<marelui rege>> Carol I, revoltă cu caracter unic în Europa începutului de secol XX. ” ( „Hohenzollern – o familie regală compromisă”, Dr. Gică Manole). Ce să mai vorbim despre „corectitudinea germană” a regelui Carol I, pe care liberalii vor să o transfere înspre „neamţul” Klaus Werner Iohannis, în fond un sas balcanizat şi corupt până în măduva oaselor? Basme, legende create la comandă! Iată ce spune acelaşi istoric, Gică Manole: „În realitate, pe toată durata domniei sale – faptul a fost subliniat în memoriile sale de Constantin Argetoianu – Carol I n-a făcut decât să pună umărul său greu la constituirea unui sistem social-economic nedrept, dominat de un rasism social unic în Europa acelor vremuri. Desigur, nu-i locul unde să pot inventaria toate <<faptele>> acestui monarh puse în <<slujba>> Naţiunii Române sau să subliniez marea sa <<grijă>> pentru ţara sa de adopţie, cum a fost, de exemplu, construcţia <<drumurilor de fier>> (vezi ruşinoasa afacere Strousberg din anii ’70 ai secolului XIX) sau acordarea unei pensii anuale de 3.000 de dolari (din 1882 şi până la moarte, în 1906) lui Mite Kremnitz, amanta sa secretă.” Şi să nu uităm „loialitate” invocată de către istoricii responsabili cu osanalele destinate familiei regale! „Nu pot, însă, a nu menţiona actul său de abdicare din 28 septembrie 1914, cu câteva zile înainte de a muri (10 octombrie 1914), act prin care Carol I renunţa la tronul României din cauză că, Consiliul de Coroană de la Peleş (3 august 1914) n-a fost de acord cu <<măria sa>>  ca România să intre în primul război mondial de partea Germaniei şi Austro-Ungariei, după cum ar fi vrut! Acesta îi era <<idealul>>  naţional la 1914: să implice România alături de patria de origine şi de Ungaria, asupritoare a câtorva milioane de români, şi nu Unitatea Naţională deplină.” (http://www.justitiarul.ro/hohenzollern-o-familie-regala-compromisa/)

      Crin Antonescu nu vrea să schimbe orientarea filogermană a Brătienilor, chit că ei au ajuns să o regrete! Liderul liberal curtează Berlinul, via Viena, unde urmează să întreprindă „o vizită oficială” zilele acestea. Încă de acum un an, când l-a primit pe Klaus Werner Iohannis în PNL şi l-a propulsat ca al doilea om în partid în doar 24 de ore, el anunţase „mătuşica germană” că  ar putea să prevadă pentru Johannis o carieră politică fulminantă. Normal că aceste promisiuni privind viitorul primarului sibian, care a cooperat îndeaproape de ani de zile cu guvernul german, adică accesul la poziţii guvernamentale de top, cum ar fi cele de prim-ministru sau chiar de preşedinte al României, l-au adus pe Antonescu în graţiile celor care conduc Europa! (http://www.spiegel.de/politik/ausland/klaus-johannis-erhaelt-spitzenamt-in-regierungspartei-a-885204.html)

Acum, după ce ne-am convins cât de naţională este componenţa vârfului piramidei liberale şi despre efectul „benefic” al aducerii unui rege german de către primii liberali români, să vedem şi cât de liberali „stricto sensu” sunt cei care se ascund astăzi după o doctrină pe care majoritatea membrilor şi susţinătorilor nici măcar nu o cunosc!

       Iată care este părerea lui Crin Antonescu, această floare ofilită a unui liberalism de cumetrie, despre ideologia partidului pe care-l conduce: „Noi suntem liberali şi nu avem niciun fel de confuzie în legătură cu acest lucru. Liberalismul înseamnă să porneşti de la ideea că cetăţenii unei ţări, chiar dacă se constituie şi funcţionează ca o naţiune, ca o comunitate, sunt întotdeauna indivizi ale căror drepturi trebuie tratate ca atare, apărate şi sporite. Liberali înseamnă să lucrăm cu şi pentru indivizi, nu cu gloate, nu cu mulţimi. A fi liberal înseamnă să înţelegi că lumea are nevoie de lideri puternici, ci nu de baroni. Liberal mai înseamnă să vrei să trăieşti şi să faci astfel încât să trăieşti într-un stat de drept în care instituţiile lucrează pentru individ.” Ciudată exprimarea aceasta: „lumea are nevoie de lideri puternici, ci nu de baroni”, acel „ci” introdus aiurea nu are nici un sens! O fi traducere din limba lipoveană de baltă sau găgăuza arhaică? Am crezut că-i o greşeală de text în „Cotidianul”, ziarul de casă al liberalilor, dar nu, aşa apare citatul în toată presa, că am verificat! Dar să nu ne legăm de fleacuri, ci să încercăm să aprofundăm „meandrele concretului” antonescian! Interesant este că toţi aceşti mari liberali, care ne dau nouă lecţii de capitalism, sunt bugetari şi majoritatea vegetează pe banii „gloatei” pe care o detestă! Puţinii liberali care aveau propriile lor afaceri şi constituiau modele, pentru tânăra generaţie, nu mai sunt în partid sau au fost marginalizaţi, ei fiind îndepărtaţi de camarila antonesciană în favoarea baronilor din teritoriu. Pentru şeful suprem al liberalilor cei „naţionali” iată că noi, ceilalţi, suntem nişte plebei dintr-o adunătură pestriţă: „Liberali înseamnă să lucrăm cu şi pentru indivizi, nu cu gloate, nu cu mulţimi.” Băi, porumbac repetent, gloata asta nenorocită v-a făcut mari, pe tine şi pe nevastă-ta! Nu ţi-e ruşine să faci clasificări înjositoare şi discriminatorii?

Apropos de discriminare! Iată ce declara recent Florin Dobrescu, preşedintele executiv al partidului „Totul pentru Ţară”:  „În timp ce liderul PNL, Crin Antonescu a iniţiat o lege pentru interzicerea manifestărilor şi organizaţiilor legionare, acelaşi PNL are în funcţia de prim-vicepreşedinte (Klaus Iohannis – nota noastră) pe liderul unei organizaţii ce-şi asumă continuitatea unei structuri naziste. O probă de ipocrizie mai mare ca asta nu am văzut. Mişcarea Legionară, care a fost absolvită de anchetele preliminare de la Nürnberg de acuzaţia de fascism sau colaboraţionism, urmează să fie interzisă, în timp ce urmaşii organizaţiilor eminamente naziste zburdă în voie şi mai sunt onoraţi şi cu demnităţi în statul român.” Criticile acestuia sunt corect argumentate, fiind întemeiate pe adevărul incontestabil că prim-vicepreşedintele PNL a fost până de curând preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) şi a rămas în continuare membru al acestei organizaţii neonaziste. Da, noi o considerăm ca fiind de sorginte nazistă, fără absolut nici o reţinere, deoarece această organizaţie etnică şi exclusivistă a solicitat în instanţă şi a obţinut calitatea de succesor al Grupului Etnic German din România, organizaţie hitleristă desfiinţată în octombrie 1944 prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944. Acest decret fusese semnat de regele Mihai, deoarece Puterile Aliate impuseseră României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu  din 12 septembrie 1944, dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc! Oficializarea calităţii de succesor al Grupului Etnic German pentru FDGR constituie infracţiune conform  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 214 din 28 martie 2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Are dreptate domnul Dobrescu, atunci când îl acuză de ipocrizie pe liderul liberalilor, Crin Antonescu, afirmând: „Fasciştii lor sunt mai buni!” (http://www.buciumul.ro/2014/02/18/fascistii-lor-sunt-mai-buni-denunt-penal-impotriva-lui-johannis-declaratiile-lui-florin-dobrescu-despre-organizatia-nazista-a-primarului-sibiului-2/). Chiar dacă proaspeţii succesori ai unei organizaţii naziste, pe care Europa o considera îngropată pentru totdeauna, au încercat să salveze aparenţele, invocând că au fost interesaţi doar de bunurile patrimoniale ale respectivei organizaţii naziste (imobile în valoare de miliarde de euro!), scuza este ridicolă, pe lângă faptul că afirmaţia se constituie într-o dovadă a rapacităţii de tip „arian”! Totuşi, prin sintagma „succesor în drepturi” nu poţi să soliciţi calitatea de „moştenitor” al cuiva, indiferent că eşti persoană fizică sau juridică şi să încerci să succezi doar lucrurile bune, iar de cele negative să faci abstracţie! Din moment ce F.D.G.R. s-a declarat „succesor în drepturi”, atunci automat a preluat şi doctrina „decedatului” Grup Etnic German la ale cărui bunuri râvneşte!

        Lăcomia nu este doar apanajul etniei prim-vicepreşedintelui liberal, ea fiind prezentă şi la alţi liberali de frunte, indiferent de naţionalitatea lor. Cel mai proaspăt exemplu este constituit de scandalul salariilor nesimţite de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), unde majoritatea beneficiarilor acelor sinecuri sunt liberali sau „cumetri” de-ai lor! Cică 150 de angajaţi de la ASF sunt rude! La fel este şi în primăria lui Klaus Iohannis de la Sibiu, aşa că a apărut şi bancul: „De ce nu fac sex între ei funcţionarii de la primăria sibiană? Fiindcă sunt neamuri!” Pentru ăştia liberalism înseamnă LIBERTATEA DE A FURA! Să mai pomenim câţiva mari liberali contemporani lacomi, adevărate „modele de cinste” : liberalul Decebal Traian Remeş, vestitul ministru cârnăţar care tocmai a ieşit de la puşcărie, ministrul liberal Relu Fenechiu, intrat recent la bulău ca să nu se răcească locul lui Remeş sau europarlamentarul Ovidiu Silaghi cercetat şi el de DNA tot pentru fapte de corupţie ca şi pârnăiaşii pomeniţi anterior.

„În acest moment, opt dintre cei 31 de vicepreşedinţi aleşi la ultimul Congres al partidului – adică un sfert – au diverse probleme în instanţă.” (http://www.evz.ro/detalii/stiri/pnl-acces-de-coruptie-la-varf-1088062.html#ixzz2wmG3hRa9) Să nu mai vorbim de pleiada de primari liberali care sunt declaraţi, de către ANI, incompatibili sau în conflict de interese, în frunte cu „cinstitul neamţ” Klaus Werner Iohannis!

                                                                                                                                                                                    JUSTIŢIARUL