Observator

Câți oameni au murit de COVID-19?

  În urmă cu aproape două săptămâni s-a înregistrat primul deces din România trecut sub rubrica coronavirusului. Pacientul era un […]

 

În urmă cu aproape două săptămâni s-a înregistrat primul deces din România trecut sub rubrica coronavirusului. Pacientul era un român de 67 de ani, care suferea de cancer pulmonar în fază terminală și care a fost testat pozitiv pentru Covid 19. Legat de acest caz,  medicul Adrian Streinu-Cercel a afirmat: „Nu există nicio legătură între prezența virusului și decesul pacientului. Pacientul a murit de un cancer terminal. Nu are legătura una cu alta (…) Pacientul nu avea nicio manifestare dată de acest virus, era cum sunt și celelalte persoane care au virusul și nu au manifestări. Ceea ce s-a manifestat – s-a manifestat neoplazia, cancerul, care era în fază terminală. Deci practic a murit de cancer și nu de infecția cu coronavirus”.

De atunci și până astăzi au mai murit peste 140 de oameni, și, după cum ne-a informat Hotnews, vineri, 3 aprilie, aproape jumătate dintre aceștia au fost testați pentru coronavirus abia în ziua decesului sau chiar la câteva zile după deces. Această statistică ridică semne de întrebare legate de adevărata cauză a morții acestor oameni. La fel cum s-a întâmplat și în cazul primului pacient, dar și al multor altora – persoane cu afecțiuni incurabile aflate în stadiile terminale ale maladiilor –, se pare că autoritățile au considerat că orice persoană la care este detectată prezența virusului și care moare, indiferent de cauza propriu-zisă a morții, decesul este considerat a fi cauzat de Covid-19.  Nu este, desigur, cazul pentru toți cei decedați, dar este adevărat în foarte multe cazuri.

Practic, autoritățile de pe tot globul, și nu doar de la noi, nu mai fac în acest moment nicio deosebire între moartea unui pacient cauzată efectiv de Covid-19 și moartea unui pacient la care se descoperă prezența virusului.

Distincția aceasta între moartea produsă de coronavirus și moartea în care s-a detectat prezența virusului violează unul dintre principiile de bază ale infecțiologiei și contribuie din plin la răspândirea unei panici artificiale prin exacerbarea frauduloasă a numărului de morți.

Profesorul Emerit al Universității Johannes-Gutenberg din Mainz și Director al Institutului de Microbiologie și Igienă Medicală din Germania, Sucharit Bakhdi, susținea, într-o scrisoare deschisă adresată cancelarului german Angela Merkel, că peste tot lume se face, în acest moment, greșeala de a fi pusă în cârca virusului moartea, imediat ce a fost stabilit că virusul era prezent la momentul morții – indiferent de alți factori. „Aceasta violează însuși principiul de bază al infecțiologiei: doar când se poate stabili în mod cert că un agent a jucat un rol semnificativ în boală sau moarte poate fi pus un diagnostic. Asociația Societăților Științifice Medicale din Germania scrie, în mod expres, în recomandările sale: pe lângă cauza morții trebuie postulat un lanț cauzal, cu boala corespondentă subiacentă pe locul al treilea în certificatul medial.  Ocazional, trebuie trecute și lanțurile cauzale de gradul patru.”

Încălcarea aceste distincții teoretice importante conduce la anomalii statistice, la manipularea informațiilor, la panică și la exploatarea fricii oamenilor. Autoritățile anunță un bilanț al morților provocate de Covid19 deși, în fapt, decesul multora dintre ei are cu totul alte cauze. De pildă, la spitatul din Suceava, considerat a fi unul dintre focarele de infecție din România, există mărturii publicate în ziarele centrale despre regimul precar în care sunt tratați pacienții infectați cu coronavirus (nu sunt duși la dializă, sunt deshidratați, nu li se schimbă așternuturile, nu primesc mâncare suficientă etc). Dacă vreunul dintre acești nefericiți va muri, Doamne ferește, responsabil de moartea pacientului va fi considerat coronavirusul, deoarece erau infectați, și nu deshidraterea criminală, faptul că nu au fost duși la dializă sau infecțiile nosocomiale.

Pe lângă scandalosul situației umane, există și un scandal logic care ar trebui să sară în ochii oricărui om neanesteziat de lozincile panicarde.

Bineînțeles că această situație nu este nicidecum caracteristică doar României. Un articol din revista Science, publicat pe 16 martie 2020, arăta că 86% din decesele înregistrate în China, la Wuhan, nu au fost documentate. Cu alte cuvinte, moartea celei mai mari părți dintre pacienți a fost atribuită arbitrar, fără dovezi și probe, coronavirusului.

Profesorul Walter Ricciardi, consilierul științific al ministrului Sănătății din Italia, susținea că „doar 12% dintre certificatele de deces din Italia indică drept cauză a morții coronavirusul, în timp ce în rapoartele publice toți oamenii care mor în spital și sunt infectați cu coronavirus sunt considerați că au murit din cauza coronavirusului. Felul în care noi, în Italia, punem eticheta coronavirusului pe orice deces este foarte generos”. În opinia reputatului virusolog Giulio Tarro, rata mortalității din cauza coronavirusului în Italia este în jur de 0,1%, comparabilă, din acest punct de vedere, cu a gripei. Problema numărului mare de victime survine din cauza aceleiași greșeli de identificare a cauzei morții, mai afirmă profesorul Tarro.

În Austria, reprezentații Grupului Strategic din cadrul Ministerului Sănătății au declarat că orice deces la care este detectată prezența virusului, indiferent de cauza morții, este considerat a fi provocat de coronavirus. Dacă un bătrân de 90 de ani își rupe gâtul, iar testul de Covid-19 iese pozitiv, cauza morții va fi trecută infecția cu coronavirus.

În Germania, Institutul Robert Koch recomandă să nu se facă autopsii persoanelor decedate și infectate cu Covid-19 deoarece riscul de infecție ar fi prea mare, ceea ce înseamnă, după cum susține un patologist german, că nu mai poate fi detectată în niciun fel cauza morții. „Până acum, era ceva de la sine înțeles pentru patologiști să facă autopsii cu toate măsurile de protecție chiar și în cazul unor boli infecțioase precum HIV/SIDA, hepatită, tuberculoză, etc. Este de-a dreptul ieșit din comun ca o boală care ucide mii de pacienți pe tot globul și care duce în colaps economia multor țări, să aibă parte doar de câteva autopsii (șase pacienți din China). Din punctul de vedere al anchetei epidemiologice și al comunității științifice, ar trebui să existe un mare interes pentru ce se descoperă la autopsii. Totuși, lucrurile stau exact pe dos. Îi este cuiva frică să se descopere adevărata cauză a morților unor pacienți testați pozitiv? Este oare posibil ca numărul morților de coronavirus să se topească precum zăpada sub soarele primăverii?”

Aceeași anomalie medicală o reclama și prof. Vasile Astărăstoae într-o postare recentă: „La peste 4 luni de la primul caz raportat nu cunoaștem leziunile specifice determinate de noul coronavirus. Se afirmă că aproximativ 5% cazuri grave cu risc letal prezintă leziuni pulmonare. Dar aceste afirmații se fac pe baza simptomatologiei. Nu s-a cercetat dacă simptomatologia majoră este determinată de noul coronavirus sau de comorbidități. Este curios că, în situația unui virus nou, despre care nu știm mai nimic, nu a existat recomandarea de a se efectua necropsii (dacă nu la toți decedații măcar la un număr semnificativ). Nu am găsit în literatura științifică decât câteva cercetări bazate pe 5-9 necropsii ceea ce nu permite a trage concluzii pertinente. De ce nu s-au efectuat necropsii? S-a răspuns că nu există un număr suficient de anatomopatologi și legiști, care să efectueze necropsiile. Deoarece această justificare nu a stat în picioare s-a revenit și s-a spus că prin necropsie creștea riscul de răspândire a virusului. Cum, prin ce mecanisme? Oare motivul real nu este dorința de a nu se stabili fără dubiu cauza morții? E o întrebare.

(Singura țară care face în acest moment o excepție de la încălcarea principiului de bază din infecțiologie este Suedia, care a anunțat că va distinge între morțile provocate de coronavirus și cele la care a fost detectată prezența virusului, ceea ce va reduce substanțial numărul morților provocate de coronavirus așa cum este el prezentat către public de către autorități și media.)

Consecința acestei schimbări de metodologie în identificarea cauzei morții este înregistrarea unui număr mult mai mare de morți cu Covid-19, ceea ce conduce mai departe la amplificarea panicii și temerii în rândul oamenilor, cărora li se induce ideea unui virus mult mai letal decât este în realitate.

Profesorul de patologie britanic John Lee arată, printr-o comparație elocventă, felul în care este manipulată opinia publică prin această atribuire abuzivă a morții unui pacient. „Dacă cineva moare în Marea Britanie având o infecție respiratorie, cauza specifică a morții nu este în mod obișnuit înregistrată, dacă boala nu este o boală remarcabilă rară. Astfel, marea majoritatea a bolilor respiratorii din Marea Britanie sunt înregistrate ca bronhopneumonii, pneumonii, etc. Nu testăm cu adevărat pentru gripă sau pentru alte infecții sezoniere. Dacă pacientul are, de pildă, cancer sau altă boală serioasă, aceasta va fi trecută drept cauză a morții, chiar dacă boala finală a fost o infecție respiratorie. Aceasta înseamnă că, în certificatele de deces britanice, infecțiile respiratorii sunt subreprezentate. Acum să fim atenți ce s-a întâmplat de la apariția Covid-19. Lista bolilor notabile a fost adusă la zi. Lista – care conține boli pe care majoritatea doctorilor nu le vor întâlni vreodată în cariera lor – a fost amendată astfel încât să includă Covid-19. Dar nu și gripa.  Ceea ce înseamnă că fiecare test pozitiv pentru Covid-19 trebuie notificat, ceea ce nu se întâmplă pentru gripă sau pentru majoritatea celorlalte infecții.”

Din acest punct de vedere, comparația făcută frecvent între gripă și infecția cu Covid-19 nu este deloc rezonabilă, din moment ce morțile provocate de gripă trebuie să aibă doar gripa ca agent principal, în timp ce în cazul Covid-19 este suficientă prezența virusului, indiferent de alte patologii grave, pentru ca moartea să fie pusă pe seama coronavirusului.

Pe lângă această distorsiune metodologică, care aruncă practic în aer statisticile și creează o imagine nerealistă a unui virus extrem de ucigaș, apar și probleme contextuale de raportare, care fac ca datele de la autorități (nu neapărat cele române) să trebuiască a fi luate cel puțin sub beneficiu de inventar, dacă nu să fie tratate cu o suspiciune sănătoasă.

De pildă, în anul 2009, o investigație a postului american de televiziune CBS dezvăluia că Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, principala instituție de sănătate publică din SUA, a numărat mult mai multe persoane infectate cu gripă porcină decât era cazul, exagerând în acest fel gravitatea virusului. Instituția făcuse estimări ale numărului de persoane infectate pe baza unor modele nerezonabile, fără să ia în calcul testarea propriu-zisă.

Nici în privința datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu poate exista prezumția de nevinovăție. Recent, pe 25 martie, grupul de cercetare statistică de la Oxford, „Our world in data”, a anunțat că nu se va mai baza în calculele sale pe informațiile furnizate de OMS deoarece a descoperit mult prea multe erori în raportările primite de la Organizația Mondială a Sănătății. „Problema principală cu aceste erori este că ele au fost corectate ulterior, dar fără ca publicul să fie anunțat sau au rămas pur și simplu necorectate.”

Discutând, în același context, despre lipsa unor date de încredere pe care să se poată alcătui niște politici publice rezonabile, profesorul de epidemiologie de la Stanford John Ioannidis susținea că epidemia de Covid-19 are toate șansele să se transforme într-o „catastrofă a dovezilor, ce apare o dată la un secol”.

În aceste condiții, singurul lucru cert este că statisticile care ni se prezintă la televizor, mai ales în privința numărului de morți, sunt complet aiuristice și au foarte puțină acoperire în realitate, după cum remarca și renumitul statistician american Nate Silver. În același timp, este cert că ele contribuie la instaurarea unei panici și isterii, pe baza cărora se iau politici publice cu un impact devastator asupra vieții economice, sociale, politice și chiar a sănătății oamenilor.

                                                                                                         Contra Mundum

3 Comments

  1. gigimutu

    raspuns:

    foarte putini dintre cei raportati, restul e vrajeala televizata, ca sa sperie oamenii!!!

    Doctorii, daca mai au putina frica de Dumnezeu, ar trebui sa mentioneze exact cauzele deceselor, nu sa-i treaca la gramada pe toti ca fiind decedati din cauza virusului!!!

    Atentie mare domnilor doctori, ca nu veti raspunde in fata oamenilor, din cauza coruptie existente, dar veti raspunde direct in fata lui Dumnezeu, iar acolo nu mai merge cu lugu-lugu!!!!

  2. Mihai

    https://brighteon.com/6192989f-c568-4470-91bb-4dc1fe0a6bc9

    Conspirația coronavirus:
    Modul cum covid-19 ne va lua drepturile și ne va distruge economia

    Gazda (G): Sunteți la London Real. Sunt Brian Rose. Invitatul meu de azi este David Icke, scriitor englez, conferențiar, cunoscut din anii ’90 ca profesionist în teoria conspirației. Se consideră ”investigator full-time despre cine și cum conduce lumea”.
    Ești autorul a 21 de cărți și 10 dvd-uri. Ai ținut conferințe în 25 de țări, unele din conferințe au ținut și 10 ore. Ai vorbit în fața unor mulțimi mari de oameni, ai umplu stadioane precum Arena Wembley.
    Ești a doua oară la noi pentru a vorbi despre pandemia de covid-19 și carantina globală, recesiunea economică, impactul tehnologiei 5G și despre încălcarea drepturilor noastre și a libertății de expresie. David, bine ai revenit la London Real!
    David Icke (I): Mulțumesc, Brian !

    G: Au trecut 90 de zile de când ai venit ultima oară la această emisiune. De atunci, ni s-a spus că milioane de oameni din toată lumea s-au infectat de această boală, numărul de morți se apropie de o sută de mii. Trei miliarde de oameni sunt izolați în casă, cotațiile la bursă au scăzut cu 30 %, ne așteaptă o recesiune globală.
    David, îți spun sincer. Ultima noastră discuție a devenit virală. Mai mult de 7 milioane de vizualizări, cele mai multe comentarii din istoria emisiunii, ceea ce-mi spune un lucru: oamenii vor să audă părerea ta, și oamenii vor să știe adevărul.
    Așa cum știi, nu sunt de acord cu tot ce spui, dar voi apăra dreptul tău de a o spune. Am ajuns la un moment din istoria acestei țări în care Oficiul de comunicații din Anglia (OFCOM) interzice organizațiilor media să vorbească despre ”teorii ale conspirației care fac conexiunea între 5G și coronavirus”.
    Sunt foarte îngrijorat. Mai spun o dată: Mulți oameni mi-au spus să nu realizez acest interviu. Dar în America, acolo de unde sunt, primul amendament din constituție vorbește despre dreptul la liberă-exprimare pentru presă. Acest drept este încălcat chiar în timp ce noi vorbim.
    George Orwell, în cartea lui faimoasă ”1984”, a spus: ”În condițiile în care manipularea e la nivel global, a spune adevărul e un act revoluționar”. David, asta vom face noi astăzi.
    Sincer, nu am crezut că vom ajunge până în acest moment. Credeam că astăzi va fi închisă emisiunea.

    Cu ce să începem … există cu adevărat virusul ?
    I: Brian, de când am vorbit ultima oară, am petrecut aproape toate cele 24 de ore din zi devorând informație oferită de virusologi, specialiști, doctori, din America, Germania, Austria, Italia – cărora nu li se permite să se apropie de BBC sau de CNN. Și asta pentru că ei demolează versiunea oficială despre această înșelătorie. După ce terminăm acest interviu, dacă oamenii vor intra pe site-ul meu, acolo am pus un mesaj special cu o serie de filmări. Scrie: ”Pentru telespectatorii London Real”. Sunt niște filmări de la acești doctori dar și de la alții, care susțin toate elementele pe care le voi spune astăzi (despre coronavirus). Deci nu spun lucruri din burtă.
    Cu acest titlu ar trebui să începem. Sunt sigur că asta va șoca multă lume. Nu există covid-19 ! Și voi explica de ce e așa, și de ce a putut fi creată iluzia unei pandemii.

    Unul din doctorii pe care i-am urmărit este Andrew Kaufmann. Este un doctor în medicină din SUA. Acum lucrează în psihiatrie. La fel ca mulți din doctorii pe care nu o să-i vedeți la BBC, el a început să se uite la șirul de evenimente care ne-au adus aici.
    Uite cum a fost. În China, oamenii au început să se îmbolnăvească, dintr-un oarecare motiv. Iar autoritățile chineze au prelevat material genetic de la lichidul din plămânii lor. Nu era un virus care să fi fost izolat. Era material genetic, care se poate afla acolo dintr-un mare număr de cauze, inclusiv cancer. Și au decis că problema era cauzată de un virus, cel care a primit denumirea covid-19. Dar niciodată nu au reușit să izoleze acel așa-zis ”virus” din materialul genetic, care se poate afla în corpurile majorității oamenilor.
    Înainte să înceapă cu testele, i-au diagnosticat pe oameni pe baza simptomelor. Cu siguranță ați auzit acest leit-motiv: ”simptome asemănătoare gripei”. Acestea pot avea o plajă mare de cauze. Dar au decis, pe bază de simptome, că acele simptome trebuie încadrate la covid-19. Astfel că numărul de oameni afectați devenea din ce în ce mai mare.
    Apoi au început să folosească acest test pentru covid-19. Se numește test RT-PCR. Atenție ! Testul nu e pentru covid-19 ! Testează în privința materialului genetic, care are multe elemente diferite, și care se poate afla acolo din foarte multe cauze. Dacă ieși pozitiv cu privire la prezența materialului genetic – ești diagnosticat că ai covid-19 ! Iar dacă mori, rămâne stabilit că ai murit de covid-19 !

    Să vedem un pic ce e cu acest test RT-PCR. A fost inventat în 1984 de Kerry Mullace, un biochimist din America. Este folosit pentru a diagnostica multe lucruri. Același test a fost folosit pentru a diagnostica tumori la plămâni. Ce a spus această persoană despre testul lui ? ”Acest test nu ar trebui folosit pentru a diagnostica boli infecțioase” !
    Deci ești testat pentru prezența acelui material genetic, și ți se pune diagnosticul covid-19 ! Dar mai este un aspect ! Acest test ”amplifică” materialul genetic ! Ca să formulăm mai simplu, îl face mai mare. Pe măsură ce devine mai mare – în ciclurile de amplificare – ceea ce spui tu că provoacă boala devine mai mare și îl poți vedea mai mult. Tot celălalt conținut din respectivul material genetic este și el amplificat ! Treaba e că mare parte din acest material genetic se află deja în majoritatea oamenilor.
    Așa funcționează testul. În acest mod, poți umbla foarte ușor la numărul de ”confirmați”.
    Să zicem că faci 30-35 de cicluri de amplificare (n.n. amplificarea imaginii la microscop). Vei aduce în lumea ”testelor pozitive” o mulțime de elemente din acel material genetic, care la acel nivel de amplificare încep să fie văzute. Vei avea un anumit număr de rezultate pozitive – să le zicem covid-19 – dar vei avea și rezultate negative, deoarece nu ai trecut toate elementele materialului prin procesul de testare. Dar dacă amplifici materialul genetic de – să zicem – 60 de ori, aproape toată lumea va ieși pozitivă. Pentru că tot materialul genetic – care se află în majoritatea oamenilor – va ieși pozitivă la test datorită acestei amplificări mai mari.
    Asta înseamnă că numărul de oameni testați pozitiv din țara ta va depinde de numărul de cicluri de amplificare pe care le folosești. Prin urmare, tot ce au de făcut este să crească nivelurile de amplificare și vor avea din ce în ce mai multe persoane confirmate. Și vor spune că-s confirmate cu covid-19 !
    B: Prin ”amplificare” te referi la cât de sensibil este acel test …
    I: Imaginează-ți că ai ceva de mărimea unui vârf de ac. Nu prea poți să înțelegi ce e, din cauză că e așa mic. Îl amplifici și devine mult mai mare. Acum poți începe să te uiți la diferite elemente ale acelui obiect.
    B: Deci asta face testul. Amplifică imaginea.
    I. Amplifică.

    Un alt lucru: în 1980, un tip pe nume Robert Coak, care era doctor și bacteriolog, a dezvoltat așa numitele postulate Coak. Acestea sunt patru criterii pentru a demonstra că un așa-numit ”agent infecțios” este cauza bolii. Acestea includ următoarele:
    – toți oamenii supuși acestui agent infecțios trebuie să aibe aceleași simptome;
    – ai izolat acest agent patogen astfel încât nu mai există un alt agent care ar putea fi cauza;
    – când iei acel agent patogen și-l injectezi într-o gazdă vie, acel organism va dobândi boala respectivă;
    – când iei acel agent patogen din primul organism și-l injectezi în al doilea organism, acest al doilea organism face și el aceeași boală;
    Aceste postulate au fost folosite din 1900 încoace în medicina oficială din toată lumea. NICI UNA DIN ACESTE PATRU NU A FOST CONFIRMATĂ ÎN CAZUL COVID-19 !

    Ajungem la un alt lucru, pe care l-a observat Andrew Kaufmann. Este o observație fantastică, aflată în videoclipul lui, pe care-l găsiți pe site-ul meu. Când o celulă este otrăvită, ea secretă ceva, numit ”exozomi”. Ei sunt parte din sistemul nostru imunitar. Este o reacție normală a organismului cu privire la celulele otrăvite. Celula poate fi otrăvită din multe surse:
    – de la otravă;
    – de la stres și frică ! Îți imaginezi ce stres și ce frică sunt acum în lume, cu această carantină ? … ;
    – de la boală, infecții;
    – de la câmpurile electromagnetice … Acest aspect va deveni foarte relevant când ajungem la subiectul 5G;
    Unul din rolurile exozomilor este ca celula respectivă să avertizeze celelalte celule că e o problemă. Tot ce trebuie să faci pentru a fi eliberați exozomii este ca celula să fie otrăvită, din oricare din cauzele de mai sus.
    Lucrul pe care a început Kaufmann să-l cerceteze este acesta: a luat imaginile de la microscop ale exozomilor, apoi s-a uitat la imaginile de pe microscop ale acestui așa-zis ”covid-19”. ACELE DOUĂ IMAGINI ERAU EXACT LA FEL !
    Apoi a început să se uite la structura genetică a acestor exozomi, și s-a uitat la structura genetică a acestui așa zis ”covid-19”. Sunt exact la fel, în toate sensurile relevante ale acestei expresii. Exozomii și așa-numitul ”covid-19” se conectează la aceiași receptori celulari. Așa cum Kaufmann a arătat în mod clar, cele două sunt același lucru !
    Ce se întâmplă deci: Au luat un mecanism natural de apărare al organismului când sunt otrăvite celulele – sistemul imunitar – și l-au redenumit covid-19 ! Acest material genetic pe care l-au prelevat din plămânii oamenilor va conține, prin natura lui, acești exozomi. Și pentru că ei vor fi produși în organismul oricărui om care are un anumit nivel de toxicitate în organism, POTENȚIALUL DE TESTE POZITIVE ESTE NESFÂRȘIT ! (este foarte mare, dar nu nesfârșit). ”Covid-19 ! Avem pandemie !”
    Ceea ce s-a întâmplat este că în China au luat decizia …

    Apropo ! Dacă intrăm mai adânc în acest subiect, ajungem la asta:
    Acest Cult global – despre care eu fac dezvăluiri de 30 de ani – cel care împinge lumea înspre această ordine fascistă, orweliană … acest cult nu are granițe … el operează din umbră în fiecare stat. Politicienii ? Ei acum sunt aici , și mâine nu mai sunt la putere. Așa merg lucrurile.
    China este unul din cele mai mari centre ale acestui Cult – împreună cu SUA, Israel, Marea Britanie, Germania, Italia.

    Să urmărim până la capăt această secvență de evenimente. La începutul acestei ”crize”, în China au luat decizia să atribuie problema unui virus. Nu izolează virusul. Îl diagnostichează – în primul rând pe baza simptomelor – apoi îl testează, folosind acel test care e proiectat pentru a depista material genetic și nu covid-19. Apoi problema se mută în Vest (”and then it starts moving into the Vest”). Iar doctorilor, asistentelor, profesioniștilor din sistemul medical li se spune că acest covid-19 se deplasează (”is moving out”). Organizația Mondială a Sănătății decretează pandemie. Și li se spune că acestea sunt simptomele.
    Orice om care are ”simptome asemănătoare gripei” este diagnosticat cu covid-19, bazat numai pe simptome.
    Astfel, numerele încep să crească … Problema e că acest covid-19 este prezentat ca virus mortal, dar nu sunt suficienți morți de pe urma lui pentru a justifica această descriere ! Deci, ce-au început să facă ?
    Orice om care se îmbolnăvește de ceva, indiferent de ce boală, și merge la spital … este testat pentru covid-19 ! Acuma, pentru că testează pentru materialul genetic respectiv – prezent în corpurile a multor oameni – obțin multe rezultate pozitive ! Chiar dacă au ajuns în spital pentru cancer în fază terminală, pentru probleme cu inima, atac de cord, sau pentru ”simptome asemănătoare gripei” … dacă s-au testat pentru covid-19, în caz că mor sunt trecuți că au murit de covid-19 ! De aceea sunt din ce în ce mai mulți oameni care spun: ”Ruda mea a fost trecută că a murit de covid-19, când nu e așa. A murit din cealaltă cauză ! Avea boala de mult timp !”

    Pentru toți care ne urmăresc, am să dau un exemplu fantastic: este un comediant care era celebru în trecut, numit Eddie Large. Se pare că Eddie Large avea probleme cu inima de mai mult timp. Merge la spital cu atac de cord. În timp ce se află în spital, este diagnosticat cu covid-19, pentru că l-au testat. Când a murit, în mass-media au zis: ”Eddie Large a murit în spital după ce a fost confirmat pozitiv cu covid-19 !” De fapt, el a murit că i-a cedat inima. Dar covid-19 va fi diagnosticul, și numărul de oameni ”infectați” continua să crească.
    B: Vrei să spui că numărul de decese din lume nu s-a schimbat, ci numai au trecut decesele respective la covid-19 din cauză că au fost confirmați pozitiv ?
    Limbajul este interesant. Ei nu spun: ”a murit de covid-19”, ci ”a murit după ce a fost confirmat pozitiv cu covid-19”
    I: E un lucru interesant. De mai multe zile spun lucrul ăsta … urmăriți limbajul din media … așa cum s-au exprimat în cazul lui Eddie Large. În proporție covârșitoare, ei spun nu că: ”această persoană sau acest număr de persoane au murit de covid-19”. Ei spun așa: ”această persoană sau acest număr de persoane au murit după ce au fost confirmați cu covid-19”. Dar uită-te la asocierea care se creează în mintea oamenilor. ”Eddie Large a murit de covid-19 ! Toată lumea se infectează !”

    (n.n: De ce formulează așa ? Probabil pentru a evita posibile implicații penale pe viitor. Dacă toată această treabă cu covid este o înșelătorie, atunci cei care o orchestrează știu că pot fi trași la răspundere pentru aceste mistificări.
    Această situație ne mai spune încă un lucru: Oculta Mondială încă nu are control peste tot. Încă mai sunt oameni, în diverse organisme, care îi pot trage la răspundere pe cei care învârt sforile covid)

    Prin urmare, au control asupra numărului de persoane ”afectate” prin faptul că transferă simptome de la alte cauze la covid. Apoi prin modul cum testează: nu pentru covid-19, ci pentru respectivul material genetic. Și le mai controlează prin faptul că trec la covid pe cei care au murit din alte cauze. Au fost trecuți că au murit de covid oameni care aveau cancer în stadiu terminal.
    Am să-ți spun niște cifre, Brian. Acestea sunt cifre oficiale de la Institutul Național de Sănătate din Italia. 99 % din italienii care au fost trecuți că au murit de covid-19 aveau una, două, trei, sau mai multe boli. Deci este foarte ușor să iei oameni care au murit din alte cauze și să-i treci la covid-19.
    Asta nu înseamnă că toți doctorii și toate asistentele sunt inplicate. Este nevoie numai să li se spună de sus: ”asta trebuie să faceți !”, și ei asta fac. Așa merg lucrurile.
    Ai menționat ceva foarte important. Ultima dată când m-am uitat, numărul de morți din orice cauză, din toată Europa și din Marea Britanie, nu a crescut nici măcar cu o parte mică din numărul celor care se pretinde că au murit de covid 19. Sunt trecuți că au murit de covid-19, când ei au murit din alte cauze !

    Să ne uităm acum la Lombardia, care e centrul ”epidemiei” din Italia. Lombardia a fost în centrul atenției. Restul Europei și al lumii vestice s-a înspăimântat că pot ajunge și ei ca Italia. Lombardia – care include și orașul Milan – este celebră la nivel global pentru aerul ei poluat. La fel ca Wuhan și China. Acolo mor mult mai mulți oameni anual decât în restul Italiei, în proporție semnificativă din cauza bolilor de plămâni. Ultimele date pe care le-am văzut: aproape 100.000 de oameni mor anual în Lombardia. A doua regiune italiană ca număr de morți este Lazio, cu 57.000 de morți pe an. Deci ai o zonă din Italia unde mor mulți oameni, prin urmare este un potențial uriaș să facă acest ”salt de diagnosticare”, care ia oameni care au murit de alte lucruri și dă aparența că au murit de covid.
    Ceea ce pot să facă este să testeze într-un anume fel, și să diagnosticheze într-un anume fel, și atunci cifrele explodează ! Apoi când testează și diagnostichează într-un alt fel – poate prin reducerea numărului de amplificări la microscop ale acestui material genetic – cifrele scad.

    Te rog să remarci un lucru: în China am avut această reacție extraordinară – carantina. Construiau spitale noi într-un interval de 7-10 zile ! Pentru a lupta cu criza absolut devastatoare a acestui virus … Cât ai zice pește, acele spitale s-au închis ! Cifrele au scăzut dramatic, zic ei. Au început din nou să opereze curse aeriene, economia s-a repornit, oamenii s-au întors pe stradă … Dacă testezi oamenii într-un anume fel, și dacă diagnostichezi oamenii într-un anume fel – ce se întâmplă cu cifrele ? scad dramatic !

    Acuma, un alt aspect al problemei … am văzut destule dovezi că treaba asta e reală … de la oameni care au intrat în legătură cu mine, și de la oameni de pe social-media … care-mi spuneau ce s-a întâmplat cu cei dragi ai lor. Acest Cult, care controlează piramida, vor să fie cât mai mulți morți cu putință. Cât mai mulți morți care să fie trecuți la covid-19, pentru că asta contribuie la toată treaba cu pandemia.
    B: Mai târziu vom explica de ce.
    I: Vom explica de ce, pentru că e un motiv foarte mare dar în același timp simplu. Și are legătură cu motivul pentru care au instituit stare de urgență.
    Ceea ce vedem cu claritate că se întâmplă este că oameni bătrâni care au ajuns în spital pentru orice motiv … în primul rând au fost testați pestru ”covid-19”, au fost testați pentru depistarea respectivului material genetic. Pentru motive pe care le-am explicat, mulți din ei vor ieși pozitiv. Nu că au virusul, ci că au acel material genetic.
    Conform mărturiei rudelor, personalul medical încearcă să-i convingă pe acești pacienți în vârstă să semneze acte prin care renunță la resuscitare … Asta însemnă că vor fi lăsați să moară, și nu vor fi resuscitați … Când mor sunt trecuți la covid-19 …
    Acest lucru începe să ajungă la noi. Ai observat cum apare acest discurs în media: ”s-ar putea să trebuiască să luăm decizii grele despre cine tratăm” ”decizii grele cu privire la bătrâni” …
    Ei fac un abuz incalificabil asupra oamenilor în vârstă, despre care ei spun că vor să-i protejeze prin carantină …

    Unul din cei care m-au contactat mi-a zis despre mama lui de 83 de ani, care era la spital pentru un motiv ortopedic. Nu pentru un nenorocit de virus. Doctorii au venit la ea și au încercat să o convingă să semneze un act că renunță la resuscitare. Această femeie avea studii, și a refuzat. Dar mulți nu au refuzat. Nu știau ce se întâmplă.
    B: Au încercat să-i facă să semneze, ca să-i salveze pe alții.
    I: Asta spun ei. Limba orwelliană, Brian ! Trebuie să inversezi totul. Obțin de la ei semnătura pe document, pentru a-i lăsa să moară. Și fiecare din cei care moare, a murit de covid ! Că așa au testat ei ! Asta e înșelătoria care are loc.
    Ei controlează cifrele. Prin modul cum testează, prin modul cum diagnostichează, și modul cum numără cazurile.
    În acest mod, cifrele pot fi crescute cât mai mult, pentru a justifica starea de urgență.

    La sfârșitul ultimului nostru interviu ți-am zis când se va termina … când ei cred că au ajuns la nivelul în care au obținut tot ce și-au dorit de la această situație. Ce și-au dorit: o economie complet distrusă la nivel global; un mare număr de oameni care și-au pierdut venitul și modul independent de a trăi, și prin aceasta devin dependenți de stat. Și faci ce vrea statul dacă vrei să-ți primești salariul de mizerie. Atunci vor diminua cifrele. Vor spune: ”oh, am trecut de perioada critică !”
    Uitați-vă la china. Situația era groaznică, și imediat au scăpat.
    B. Cum se poate să fi dispărut problema din China ? Nu are nici un sens !
    I: Nici un sens !
    B: Mai mult de un miliard de oameni. Infecții în mediu urban. Au orașe peste tot. Oamenii spun că datele de la chinezi sunt mincinoase.
    I: China se deschide. Își repornește industria. Oamenii ies pe stradă. Au deschis cursele aeriene.
    Aspectul esențial este că autoritățile controlează cifrele. În acest fel, ei pot decide momentul când situația asta este eliminată. Oricând vor. Doar schimbând modul cum numără, și modul cum testează.

    Vă rog să următiți această secvență de evenimente. Ei nu aveau numărul de morți de pe urma acestui așa-zis ”virus” ca să poată spune că e letal. Marea majoritate, o proporție covârșitoare de oameni ”infectați” nu au simptome, sau simptome ușoare.
    Acest test RT-PCR nu îți spune cât virus ”ai” în tine. Toți avem în noi feluriți viruși. De fapt, așa îi numesc oamenii, dar nu sunt viruși. Ei sunt parte a sistemului nostru imunitar. Oricum, oamenii au acești ”viruși” în corpurile lor. Sunt mulți. Acești” viruși” se află în organism la un nivel în care nu-i vor deranja niciodată pe respectivii oameni. Așa se explică faptul că ieși pozitiv la un test, deși n-ai nici un simptom. Sistemul imunitar ține toate aceste lucruri sub control.
    Ceea ce nu poți face cu acest test PCR este că nu poți să afli cât ”virus” ”ai” în tine. Un om de știință din lumea medicală, pe care l-am citat recent, spunea că un virus trebuie să se afle în tine în cantități masive pentru ca tu să fii bolnav. În lumea medicală, nu pot să-ți spună ce virus ai decât dacă pot să vadă cât virus ai în tine. Iar acest test PCR nu face asta !
    Deci nu aveau suficient de mulți morți pentru a putea spune că virusul e letal. Dar vroiau să bage carantină.
    Și atunci, ce au făcut ? ”Nu au murit mulți oameni, dar ceea ce urmează … ”. Ai observat acest discurs ? E în toată lumea. ”Oh, urmează o escaladare !” Ei bine, această ”escaladare” poate avea loc în orice moment, când vor decide să crească numărul de testări și felul cum adună cifrele …
    (n.n. vă amintiți că Bill Gates spunea, acum o săptămână, că trebuie crescută capacitatea de testare, și testele să se facă mai rapid)
    Deci nu e o problemă, ei pot crea o ”escaladare”, sau iluzia unei escaladări.

    În timp ce Premierul Britanic Boris Johnson spune: ”nu e nevoie să facem asta, nu trebuie să închidem cutare activitate, nu e nevoie să închidem fotbalul” etc, intră pe fir Colegiul Imperial. Colegiul Imperial este specializat în modele pe computer absolut ridicole. Are un istoric teribil la acest capitol. Ții minte modelele pe computer care spuneau că ar fi trebuit să se topească până acum calota glaciară. ”Murim toți din cauza încălzirii globale ! ” ”De unde știi ?” ”Așa spune modelul meu pe computer !”
    Colegiul Imperial au făcut un model pe computer cu privire la ”covid-19”. Un anumit tip, prof. Neil Fergusson, a zis: ”Domnule Johnson, între 250.000 și 500.000 de oameni ar putea muri de acest virus în Marea Britanie !” Iar acum Johnson se izolează. Pentru că au fost oameni care i-au spus: ”Știi, asta s-ar putea întîmpla, dacă nu implementezi distanțarea socială și toate aceste lucruri. Vei fi făcut răspunzător pentru asta !” Premierul spunea că nu are de gând să închidă școlile, nu are de gând să închidă fotbalul. Fotbalul nu a fost închis de premier, ci de federație. Dintr-o dată, carantină !
    Ei fac acest lucru în pași mici. Câte puțin, ca oamenii să se obișnuiască.
    Dacă vom permite să se întâmple așa ceva, ei au de gând să împingă această situație la un nivel din ce în ce mai dur.
    Când se implementează carantina, și toată lumea este ”arestată la domiciliu” …
    Îți amintești ce spunea Fergusson despre americani: ”un milion, două milioane de americani vor muri”
    B: 2,1 milioane.
    I: Da.
    B: 500.000 în Marea Britanie.
    I: Da, exact. Când s-a implementat carantina, au întors-o ! ”Nu, vor fi mai puțin de 20.000 !” Un alt tip de la Colegiul Imperial, care are legături strânse cu francmasoneria … apropo, acea secțiune din Colegiul Imperial unde lucrează Fergusson primește finanțare de la Fundația Bill și Melinda Gates. Gates este implicat în asta până la gât. E un asistent (gofer) al acestui cult, dar unul foarte bogat.
    Deci acum au întors-o ! Iar altcineva de la Colegiul Imperial spune: ”Ar putea fi 7500 de morți !”
    B: Sau chiar și mai puțin, am auzit că au zis 5700.
    I. Da. Dar carantina s-a întâmplat. Și au băgat-o pe fondul că ”vor fi 500.000 de morți”.
    Brian, imaginează-ți că a apărut un alt cercetător, un consilier guvernamental, care a făcut un model pe computer. A zis: ”Modelul meu arată că așa ceva nu se va întâmpla !” ”Nu trebuie să închidem nimic, nu se va întâmpla !”

    Deci ne aflăm în această carantină. Într-un interval de câteva zile, am trecut de la (ceea ce li se părea oamenilor) o lume liberă, la fascism global. Tiranie globală. Un număr foarte mic de oameni au făcut ca miliarde de oameni, jumătate din populația globului, să stea în ”arest la domiciliu”. Și au făcut asta prin toată această înșelăciune cu ”covid019”
    Astfel ajungem la 5G.

    B: Până să-ți pun o întrebare despre 5G. M-am uitat în fiecare seară la conferințele de presă ale lui Trump. Îi are acolo pe dr. () și dr (). Oare ei sunt conștienți că acest test s-ar putea să nu dea rezultate bune ? Oare sunt implicați în această poveste ? Sau doar urmăresc cifrele: ”Ești pozitiv ? Ai covid ! Ai murit ? Ai murit de covid !” Crezi că sunt implicați ? Sau doar reacționează ca profesioniști în domeniul medical și oameni de știință.
    I: Ar trebui o cercetare serioasă asupra acestor doi oameni ca să-ți pot da un răspuns. Dar uite cum stă treaba.
    Ai o piramidă. Așa funcționează acest Cult. Ai o piramidă, iar la vârf se află cercul interior al acestui Cult. Ei direcționează acest eveniment, la nivel global.
    Pe măsură ce cobori în jos de la vârf, ai din ce în ce mai mulți oameni, dar cu fiecare treaptă ei știu din ce în ce mai puțin. Pentru că singurul mod în care câțiva oameni pot manipula toată lumea este printr-o compartimentare dură a informațiilor. Fiecare știe numai atât cât îi este necesar ca să-și ”aducă aportul”, fără să știe cum se conectează contribuția lui la contribuția celuilalt. În așa fel încât, când aduni contribuțiile, vezi o imagine mult diferită de ce știe el.
    La vârful piramidei, ei știu cu siguranță că manipulează. Ei știu că e o înșelăciune.
    Să zicem că lucrezi în sistemul medical. Și ți se spune: ”Astea sunt simptomele ! Când vezi aceste simptome, pui diagnosticul covid-19 ! Cînd vine cineva la spital, îl testezi pentru covid-19 ! Dacă moare – din orice cauză – pui covid pe certificatul de deces !”
    În orice tiranie întâlnești acest refren: ”Eu doar executam ordinele !”
    Dar unii profesioniști din sistemul medical au ieșit din front. Acești oameni spun: ”E un lucru anormal ! Punem diagnostic de covid-19 unor oameni care nu au ! Punem covid-19 pe certificat unor oameni care au murit din alte cauze !” etc. De asemenea, se plâng că sunt puși să-i convingă pe oameni să semneze acte că refuză resuscitarea.
    Unii din ei au mișcat în front. Cei mai mulți nu. Merg în continuare. S-ar putea să se plângă, sau să murmure, dar merg în continuare.

    Ai această Organizație Mondială a Sănătății. Cine e al doilea cel mai mare finanțator al OMS ? Al doilea numai după Guvernul SUA. Bill Gates. Tipul deține OMS.
    Ted Ross, acest tip din Etiopia (din guvernul marxist al Etiopiei, care a încălcat flagrant drepturile omului), a fost ministrul sănătății acolo și a fost judecat de trei ori pentru că a mușamalizat epidemii de holeră. Ajunge șeful OMS, pentru simplul fapt că va face ce i se spune.
    OMS direcționează această politică (privind pandemia). OMS fiind creată de clanul Rockefeller.
    B. OMS ia în mod constant decizii greșite, de câteva luni.
    I: Decizii ”corecte” pentru Cult, dar rele pentru omenire !
    Deci, de la această OMS coboară în jos politica de a acționa, protocoalele, iar autoritățile le aplică pur și simplu. ”Urmezi protocolul !”
    Deoarece China a impus acea carantină draconică, și ”cifrele au început să scadă”, ce a rezultat de aici ? Au creat un precedent pentru celelalte țări. ”Modul corect de a trata problema este să impui carantină și să ții oamenii departe unul de altul”.
    E o înșelăciune. Iar acest Cult o orchestrează.
    Modul cum funcționează actuala pandemie este acesta: în spate se află cei care trag sforile, iar în față îi ai pe cei care nu știu ce se întâmplă, cei din politică. Aceștia răspund la această politică (venită de la OMS): ”Oh, vor muri toți ! Trebuie să băgăm țara în carantină !” Aceștia nu știu ce se întâmplă.

    B: Nu mi se pare că Boris Johnson și Donald Trump sunt implicați în această înșelăciune. Ei par a reacționa la o situație, și încearcă să se salveze la nivel politic, și poate și să salveze oamenii, în limita în care pot, și în care cred.
    I: Când te uiți la Boris Johnson – care acum e la spital, au reușit să scape de el. Apropo, nu e uimitor că toți jurnaliștii de la conferințele de presă, care ziceau în fiecare zi de covid și de carantină, s-au ”infectat” cu covid 19 în același timp ? Mi s-a părut ciudat.
    Când te uiți la chipul lui Boris Johnson, pare complet pierdut. Din cauză că nu el ia deciziile. Va cădea pe capul lui, dar nu el ia deciziile. Consilierii lui le iau. Asta e ceea ce propulsează situația. Oamenii din umbră drijează lucrurile. De aceea se aplică aceeași politică în toate țările. Pentru că este dictată la nivel global.
    Am un respect pentru Trump. Dar Trump a încercat, cel puțin în public, să se opună acestor lucruri. Ei știu că propriie lor cariere ca prim-ministru și președinte vor fi distruse de acest armageddon economic creat de carantină. Bazată pe ce ? Pe simulări pe computer și pe un virus care nu există și a cărui existență nu a fost niciodată demonstrată.
    Deci ei doi au încercat să respingă valul. Dar uite ce presiune vine pe ei. ”Domnule Trump, vor muri două milioane de americani dacă nu închizi țara !”

  3. Droka

    Nu stiu daca am vazut bine la tv (nu mai tin minte numele postului) era o statistica pe 3 luni: ianuarie februarie martie peste 60.000 de morti in total in 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *