Cap limpede

Cei buni, se duc. Cei răi, se înmulțesc

  A  mai murit un mare român, un mare patriot, un mare istoric – Dinu C. Giurescu. Dumnezeu să-l odihnească! […]

 

A  mai murit un mare român, un mare patriot, un mare istoric – Dinu C. Giurescu. Dumnezeu să-l odihnească!

În aceste ultime trei nenorocite decenii, am reușit să pierdem aproape tot. Niciodată România nu a fost mai pedepsită de Dumnezeu.

În primul deceniu, am început să ne pierdem economia națională, ceea ce a continuat și în anii următori, deși, după cum spunea răposatul Radu Vasile, nu mai era în țară nimic de furat. Uite că mai era, și încă mai este.

În al doilea deceniu, ne-am pierdut suveranitatea națională.

În acest al treilea deceniu am început să ne pierdem Oamenii, cu O mare, am început să ne pierdem Românii, cu R mare, am început să ne pierdem Patrioții cu P mare.

Am pierdut aproape toți ultimii oameni politici pe care i-a avut România în aceste decenii. Am scris despre cei pe care i-am cunoscut, pe care i-am apreciat, care mi-au fost prieteni. Patrioți, competenți, cinstiți, curajoși. Nu mai reiau numele lor. Prea puțini au fost în parlament, nici unul dintre ei nu a ajuns în guvern. Supărau, deranjau, stricau jocurile comandate din afară. De cei mai mulți, nu ați auzit niciodată – erau pe lista neagra a unei prese vîndute și corupte, care promova doar falșii patrioți. Au fost înlocuiți cu politicieni siniștri, imbecili, corupți, trădători de țară. Singurul lucru pe care îl stăpînesc aceștia este limba de lemn europeană, cu ajutorul căreia vorbesc mult și frumos, fără să spună nimic, dar îi cîștigă pe tîmpiții care le dau votul.

Acum, defilăm în frunte cu Iohannis, Tăriceanu, Dragnea și Vasilica, urmați de cohorte de politruci formați după chipul, asemănarea și obiceiurile acestora.

Am pierdut marii istorici ireproșabili – tobă de carte, patrioți dar obiectivi, cinstiți, curajoși. S-au dus pe rînd Florin Constantiniu (2012), Gheorghe Buzatu (2013) iar acum Dinu C. Giurescu.

Mă uit la lunga listă de istorici în viață.

Îmi place patriotismul lui Ioan Aurel Pop, indiscutabil cel mai important dintre istoricii rămași – dar am două întrebări:

– a devenit membru corespondent al Academiei Române în anul 2001, an în care Elie Wiesel a fost ales membru de onoare – oare a fost prezent la acea ședință? și dacă da, de ce nu s-a ridicat ca să îl întrebe pe nemernic pe cine am ucis, am ucis, am ucis, noi?;

– de ce îl ține la UBB pe sionistul Michael Shafir (aproape 75 de ani) ca să imbecilizeze generații întregi de studenți români?

Îmi place și Ioan Scurtu, dar nu uit că a fost secretarul comisiei Elie Wiesel, care ne-a declarat vinovați de holocaust.

În ce îl privește pe Dan Berindei (aflat și el la o vîrstă foarte avansată), este atît de alunecos încît nu pot să îmi formez o părere corectă.

Ceilalți istorici, sînt fie în slujba unor servicii secrete, fie în slujba unor servicii românești, dar oricum nu în slujba adevărului. Nu am dovezi, dar intuiția îmi spune că de pildă Lucian Boia, Adrian Niculescu, Adrian Cioroianu, servesc interesele altora – dacă greșesc, îmi cer scuze.

Am pierdut în acest deceniu marii arhimandriți, mulți dintre ei trecuți prin temnițe. Despre unii am mai pomenit. Acum o să fac doar o scurtă trecere în revistă, cu cîteva cuvinte care merită reținute despre aceștia.

Arh. Teofil Bădoiu (1925-2010), fostul stareț al mănăstirii Slănic din Muscel. Acum vreo patru decenii, fără să ceară aprobare, a început să ridice în curtea mănăstirii (înființată, după tradiție, de Vlad Țepeș) o bisericuță nouă. Un popă din zonă, dedicat angajamentului semnat, s-a dus să informeze. Doar că securiștii evrei nu mai erau la post, acesta la care s-a dus era român și creștin. Și i-a spus popei să își vadă de ale lui. Astfel, părintele Teofil a fost lăsat să își termine bisericuța.

Arh. Petroniu Tănase (1914-2011), starețul schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. A fost cel care l-a determinat pe Ceaușescu să trimită călugări români tineri la Athos, arătînd că nu are cine să îi mai îngroape pe călugării bătrîni de la Prodromu. Am aprins o lumînare la mormîntul său proaspăt.

Arh. Arsenie Papacioc (1914-2011), duhovnicul aromân al mănăstirii Sf. Maria de la Techirghiol. Tînărul care înainte de război conducea nebunește mașini de lux, primar legionar la Zărnești pentru scurt timp, apoi pentru mult mai mult timp și de mai multe ori deținut politic. Unul dintre cei mai mari duhovnici ai României. Am reușit să aprind și aici o lumînare, la mormîntul său proaspăt.

Arh. Iustin Pîrvu (1919-2013), starețul mănăstirii Petru Vodă. Cîte sînt de spus despre el! Intr-un interviu, a arătat că după ispășirea pedepsei a fost întrebat daca a renunțat la Hristos și el a răspuns că nu –  i s-a prelungit pedeapsa cu una administrativă, de încă 4 ani. Cel care i-a luat interviul l-a întrebat dacă după aceasta i-a iertat pe prigonitorii săi. Părintele a zîmbit și a răspuns: „Nu, măi! De iertat, îi iertasem. În ceilalți 4 ani am învățat să îi iubesc!” (Vasilică Militaru, ”Biserica din temniță„ pag. 16).

Părintele Iustin a înființat manăstirea Petru Vodă, apoi a înființat, la mică distanță, mănăstirea de maici Paltin, apoi, a contribuit la ridicarea altor mănăstiri din țară.  La Petru Vodă a înființat o tipografie care a publicat multe cărți importante pentru români, dar care din păcate care nu au ajuns la aceștia decît în mică măsură. Și a mai adus la cunoștința unor români și texte neplăcute Patriarhiei.

A crescut și educat mulți călugări dar și laici cărora le-a insuflat dragostea față de Dumnezeu și față de Patrie, valorile supreme ale legionarilor.

Părintele Iustin, unul dintre românii absoluți, negat doar de Alexandru Florian și de Marco Maximilian Katz, antiromânii absoluți, a căror activitate este subvenționată de statul român.

Arh. Neonil Ștefan (1922-2016), fostul stareț al mănăstirii Frăsinei între 1959-2016, cea mai lungă stăreție din istoria noastră monahică. Am mai scris acele cuvinte pe care mi le-a spus și pentru care a refuzat o sumă importantă de bani pe care statul vroia să o aloce mănăstirii: nu știa de unde vin acei bani, și nu vroia ca noaptea să îi tulbure somnul.

Arh. Chesarie Gheorghescu (1929-2017) de la mănăstirea Dintr-un Lemn. Am mai scris și despre minunata sa nebunie din anul 1959 cînd reușind (nu știu cum și nici nu mai pot să îl întreb) să ajungă în Occident, a dat interviuri prin care a condamnat decretul 410/1959 în urma căruia au fost scoși din mănăstiri călugării și călugărițele care nu aveau vîrsta de pensie sau studii teologice. Apoi s-a întors în țară, a doua zi a fost arestat și a mai ieșit din închisoare doar cu amnistia din 1964. Mi-a arătat în curtea mănăstirii, în loc umbros, crucea masivă din piatră, înaltă cam de doi metri, pe care și-o pregătise din timp. Din păcate, nu am reușit să mai ajung să aprind o lumînare, și nici nu cred că voi mai reuși vreodată să ajung acolo.

Din generația de sacrificiu a teologilor trecuți prin temnițe, eu îi mai știu în viață doar pe arh. Mina Dobzeu (ns. 1921) de la mănăstrirea Sf. Petru și Pavel din Huși (cel care l-a botezat în celulă pe Nicolae Steinhardt) și pe părintele Nicolae Bordașiu (ns. 1924). Sper să mai fie în țară astfel de arhimandriți vrednici, de care eu nu am auzit (dar, să fiu sincer, am îndoieli – nu cred că mai sînt în viață alții cu un astfel de trecut). Deocamdată, ca și statul laic, BOR defilează în frunte cu Daniel, cu Teodosie și cu mulți alți arhierei cu sufletul plin de păcate.

La multe decese am asistat (unii, nepăsători) în acești ani. În România au murit, rînd pe rînd, patriotismul, demnitatea și mîndria națională, curajul, solidaritatea, adevărul, onoarea, dreptatea, speranța, cultura, bunul simț, decența.

În curînd intrăm în al patrulea deceniu de nenorociri. Cîți dintre noi, cei care mai scriem adevărul, vor supraviețui? Cîți tineri sînt pregătiți să continue ce am început noi?

Are oare acest popor atîtea păcate grele încît Dumnezeu să ne pedepsească atît de groaznic? Și sîntem pedepsiți chiar prin votul și pasivitatea românilor.

                                                                                                                               Dan Cristian IONESCU

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*