Centenarul Opincii

 

M-am pomenit cu un grup de tineri naționaliști că mă abordează și-mi fac o propunere care m-a încântat cum n-am mai fost de multă vreme: să le fiu consilier și purtător de cuvînt într-un proiect căruia i-au dat un nume  extrem de inspirat: Centenarul Opincii!

Vă las câteva secunde să vă gândiți ce ar putea să însemne această împerechere de cuvinte care cu siguranță nu s-a mai produs în limba română: centenarul știe cam toată lumea ce înseamnă, am avut anul trecut unul fastuos, glorios: Centenarul Unirii! Dar un centenar al „opincii” ce ar putea să însemne?!…

Ei, bine, s-ar putea ca acest „centenar al opincii”, eventual scris  cu majusculă – Centenarul Opincii, să producă manifestări mai importante, mai impozante decât centenarul de anul trecut. Totul depind de noi, de tinerii de care v-am pomenit și de subsemnatul, care am acceptat cu deplină satisfacție onoarea care mi se făcea și mai ales ținta proiectului: aniversarea cu tot fastul cuvenit a unuia dintre momentele cele mai superbe în care a fost angajat neamul românesc sub multiple aspecte.

S-ar putea spune că este un moment de grație a ceea ce numim deseori a fi umorul românesc! E un punct de vedere! Dar se mai poate spune că este unul dintre momentele în care intervenția românilor a însemnat salvarea omenirii, repet sintagma: salvarea omenirii! A existat un asemenea moment în istoria noastră?!

Nu mai lungim vorba și dăm cărțile pe față: Este vorba de cei 100 de ani care se împlinesc în luna august de la eliberarea Ungariei, a Budapestei, de către Armia Română! Acțiunea României, a Guvernului, a Armatei, a fost mai mult trecută sub tăcere în acești o sută de ani de zile.  Nu s-a pomenit nimic pe vremea funcționării lagărului comunist, iar după 1990 nicio poziție oficială nu a consemnat evenimentul! Nu s-a făcut nimic pentru ca acele evenimente să intre în conștiința publicului.

Nu mă mir că mulți vor considera că exagerez, că bat câmpii, afirmând fără niciun temei că prin acțiunea Armatei Române am îndepărtat un mare pericol, pericolul bolșevic, aflat în plină ascensiune, în încercarea de a se răspândi în Europa și mai apoi în lumea toată!… N-o să răspund acestor viitoare contestații, deocamdată lansez ideea proiectului, supunându-l discuțiilor și comentariilor cititorilor de pe site, publicului larg. De dumneavoastră, iubiți și stimați colegi, depinde reușia proiectului!

Deci propunerea „băieților” este să marcăm cei 100 de ani care se împlinesc de la momentul sublim când doi soldați români, unul mai năstrușnic decât celălalt, s-au urcat pe acoperișul Parlamentului Ungariei și au coborît steagul maghiar, iar în locul acestuia au înălțat o opincă, opinca unui valah, ale cărei nojițe au fluturat pe cerul Budapestei cu o putere de semnificație teribilă! Semnificațiile posibile ale acestui gest îi invit pe colegii noștri să le deducem, să le inventariem împreună și să le oferim conștiinței publice din România, dar și din Ungaria. Nu avem voie să uităm acel moment, nu avem voie să nu analizăm în amănunt ce s-a întâmplat în conflictul dintre români și bolșevicii ruși, un conflict care nu s-a limitat la expediția din Ungaria, de izgonire a bandelor de criminali bolșevici, ci a cuprins și alte episoade, la Viena, la Praga, în Basarabia.

Mai întâi de toate este nevoie să salvăm de la uitare toate mărturiile care s-au produs de-a lungul timpului! Cum ar fi cele identificate de domnul Timotei Ursu și publicate de site-ul Ion Coja pe 11 iunie și de revista „Justițiarul” sub titlul Ungurii le-au mulțumit românilor că i-au scăpat de comunismul bolșevicului evreu Béla Kun prin ocuparea Budapestei în 1919

Comentariile colegilor de pe site-ul Ion Coja vor fi antologate și publicate la un moment dat. Intenționăm să retipărim lucrările dedicate acestui subiect, să facem antologii cu textele și comentariile cele mai inspirate. Scopul ultim este să ne dăm seama de importanța evenimentelor care au pregătit transformarea opincii într-un simbol al revanșei istorice în numele Adevărului și al Justiției. Așteptăm și intervenția colegilor maghiari pe subiectul acesta, care ar fi fost normal să consolideze fragila noastră frățietate.

Poate că dacă semnificația celor petrecute la Budapesta în august 1919 va fi corect descifrată și însușită de opinia publică din țările noastre, aceasta nu va constitui un motiv de adâncire a disensiunilor istorice, ci va contribui la abandonarea celor mai invocate motive de discordie ca fiind artificiale, nejustificate. Dacă punem cele petrecute la Budapesta în contextul lor european facem un mare serviciu adevărului și putem spera la o abordare senină, fără prejudecăți a unui subiect care a fost mereu ocolit de istoricii academici.

                                                                                                                                      Ion COJA