Clanul „Pricopsiţii“, oamenii lui Orban şi Iohannis

Primăria sectorului 2 din Bucureşti, condusă de bogatul liberal D.C. Popescu, îi dă milioane firmei fratelui acestuia, celebrul Mişu Pricopsitu’ din grupul de la Miami, fostul consilier al ministrului Orban la Transporturi

                          Milioane şi alte milioane de la primărie

Fără să se ştie a cui este firma, s-a observat cum în 14 ianuarie 2020 primăria sectorului 2 din Bucureşti este foarte darnică cu o anumită firmă de construcţii, General Mana­ge­ment Construc­tion Group, căreia i-a acordat 4,312 milioane de lei printr-un contract de anvelopare a blocu­ri­lor. Firma nu este necunoscută, având un palmares controversat, deşi nu se spune că ea a fost în­fiinţată de Mihai Gabriel Popescu, cunoscut ca „Mişu Pricopsitu“ de către politicieni şi mondenităţi, nimeni altul decât fratele viceprimarului liberal de la generoasa primărie, Dan Cristian Popescu („Dănuţ Pricopsitu“).

Firma, administrată de Orlando Ionescu, „paravanul“ lui Mişu Pricopsitu-Popescu, cum l-a con­siderat presa de in­ves­tigaţii pe Orlando, unul din prietenii din studenţie ai lui Mişu, cu care administra cămi­nele studenţeşti bucureştene, a devenit foarte abonată la milioanele primăriei sectorului 2 după ce Klaus Iohannis a devenit preşedintele PNL şi apoi al României, iar din anul 2016, când a de­venit vice­primar fratele D.C. Popescu (care şi-a atras majo­ri­tatea consilierilor locali din sectorul 2 pentru asta, el conducând pri­mă­­ria de facto), profitul General Mana­ge­ment Construc­tion a sărit brusc în sus, la aproa­­pe 2 milioa­ne de euro (numai în 2016).

Contractele, ca draft-uri, pot fi căutate parţial, foarte anevoios (deschidere separată a mii de fişiere pdf/doc, în parte), aici (secţiunea „Contracte“ a public.ps2.ro/), dar nu sunt toate.

Fraţii Popescu sunt unii dintre cei mai buni şi mai vechi prieteni ai lui Ludovic Orban, iar firma lui Mişu s-a înfiinţat în 2003, cu un an înainte ca prietenul Ludovic Orban să devină vice-primar al Bucureştiului în perioada iulie 2004 – aprilie 2007, sub primarii Traian Băsescu, Răzvan Murgeanu (in­­te­ri­mar) şi Adriean Videanu.

După ce nu a mai fost primar, Ludovic Orban a fost ministru al Transporturilor, din 2007, unde şi l-a luat drept consilier personal de anti-cameră şi administrator la compania de drumuri a minis­te­ru­lui (CNADNR) pe fratele Mişu Pricopsitu (Mihai Gabriel Popescu), perioadă în care au fost acuzate public şpăgi de la regii asfaltului Căşuneanu şi Iordache, care primeau lucrări de zeci de milioane de euro, date prin Mişu pentru ministrul Orban. DNA-ul s-a arătat interesat, dar Mişu s-a mutat rapid în 2010 pe continentul american, în timp ce principalele afaceri şi frăţiorul Cristi (D.C. Popescu), plasat sis­temic şi sistematic lângă Ludovic Orban, i-au rămas în România.

La sectorul 2, firma lui Mişu Pricopsitu are numeroase contracte şi sub-contracte, la rândul ei subcontractând execuţia către alte firme, în calitate de „lider de lucrare“.

Iar în 2019, administraţia locală a sectorului 2 a cheltuit 1,67 miliarde de lei (peste 370 mili­oa­ne de euro), mai mulţi bani de­cât un municipiu precum Timişoara, alimentând conturile multor firme, în timp ce primăria face cre­dite, împrumutându-se la bănci (numai pentru plantarea periodică de flori, primăria cheltuieşte anual între 20 de milioane şi 30 milioane de euro).

                                   Milioane de peste tot

Pagina web „România Curată“ (a SAR/Mungiu-Pippidi) a cerut în 2015 primăriei capitalei să i se prezinte beneficiarii contractelor de lucrări din Bucureşti, angajate pe bani publici în acel an. Sur­pri­za a fost că marea majoritate a acestora nu erau urmarea firească a unei licitaţii, ci „achiziţii“ direc­te de tip cerere-ofertă. Exact aceasta era şi situaţia General Mana­ge­ment Construc­tion Group, a fratelui Mişu, RC aflând de două asemenea contracte de peste 1 milion lei[1], semnate în 2 iunie 2015.

Noi am aflat de mai multe contracte ale firmei cu primăria. Cele relatate de România Curată nu se găsesc în arhiva web a primăriei, dar se găseşte un altul, semnat la 9 noiembrie 2015, în valoare de 1,66 milioane de lei, încheiat tot fără licitaţie, deoarece ar fi un „contract subsecvent“ al unui „Acord Cadru nr.58953“ din 6 octombrie 2014. Dar, culmea, nici acest acord de la finele lui 2014 nu se află în arhiva respectivă, deşi se pare că atunci a intrat în relaţie cu primăria. Dar vedem că, în 2015, firma lui Mişu Pricopsitu avea deja ca subcontractor execu­tant o firmă din Dolj (Eldiclau Impex).

După ce în octombrie 2014 firma fratelui lui primea contractul-acord de la primărie, în noiem­brie Dan Cristian Popescu se întorcea în PNL, de unde fusese exclus în aprilie 2012 de Crin Antonescu, aşa că s-a implicat cu Ion Bazac (plecat din PSD) şi cu Mihai Răzvan Ungureanu în partidul Forţa Civică. De fapt, în vara lui 2014 Forţa Civică s-a integrat în PDL-ul condus de Vasile Blaga, care s-a implicat ime­diat într-o alianţă electorală cu PNL de susţinere a lui Klaus Iohannis la preşedinţia ţării, PNL şi PDL fuzionând în noiembrie 2014, iar DC Popescu intrând din nou astfel de atunci în marile jocuri.

Iar contractul pentru firma fratelui Mişu a fost semnat de viceprimarul de atunci, primar apoi, din 2016, Mugur Mihai Toader, cel care, de când este primar, l-a lăsat pe vicele Dan Cristian Popescu să con­ducă primăria, prin apli­­carea articolului 57 din legea administraţiei publice locale: „Viceprimarul este ales cu votul ma­­jorităţii consilierilor locali în funcţie, din rândul membrilor acestuia“; „Vice­pri­ma­rul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuţiile sale“.

Ori, la sectorul 2 există o coaliţie interpartinică coagulată în jurul fratelui D.C. Popescu, care l-a ales viceprimar şi care îl urmează, „marea alianţă PSD-ALDE-PNL-PMP-UNPR-PER“, după cum arăta consilierul USR Adrian Alexandru[2], pe care avem tendinţa de a-l crede, după ce am văzut din alte afa­ceri că Popescu are con­si­liul la voia sa, precum în impunerea celei mai mari taxe de salubritate din ţară (160 de lei pe persoană anual). Să nu uităm că această „autori­ta­te“ în pri­mărie a lui Cristi Popescu se datorează şi situaţiei că sectorul 2 a fost terenul de vânătoare politică al fraţilor Popescu încă de la începutul anilor ’90, când l-au propulsat pe Viorel Lis de la pri­mă­­ria de sector până la primăria gene­ra­lă, unde au făcut alte afaceri, cum se ştie şi vom vedea. În plus, pu­terea lui D.C. Popescu se înte­me­iază şi pe trecerea pe care o are la conducerea PNL după con­flic­­tul său cu Crin Antonescu şi debar­carea acestuia în mai 2014, când Crin a fost înlocuit cu Iohannis, deşi Antonescu nu avea nici un an de când fusese reales preşedinte.

La acea vreme, miliardarul imobiliar care l-a lucrat împreună cu unele servicii secrete pe Crin Antonescu, Dragoş Dobrescu, era în acelaşi grup relaţional cu D.C. Popescu prin Daniel Lenghea, „celebrul avocat al milionarilor români din Miami“, care este şi avocatul lui Dobrescu (cf. flux24.ro[3]) şi cel mai bun prieten al pricopsiţilor Popescu, în 2016 intrând în staff-urile de campanie pentru primă­riile bucu­reştene ale lui D. C. Popescu și Ludovic Orban.

Apoi şi debarcarea în 2014-2015 a fostului primar al sectorului 2 Neculai Onţanu, se datorea­ză tot manevrelor fratelui D.C. Popescu, care i-a formulat lui Onţanu plângeri penale la DNA din 2013, când era doar deputat şi reclama atribuirea la sectorul 2 de spaţii comerciale şi publicitare[4]. Dar nu a fost singur, ci sprijinit tot de prietenii din „gaşca de la Miami“, respectiv de afaceristul Cristian Borcea, care îl are avocat tot pe Leghia, şi care a spus la DNA că l-a mituit pe Onţanu.

Şi în 10 noiembrie 2015 – a doua zi după ce pe atunci viceprimarul Toader, actualul primar momâie, a semnat pentru firma fratelui său Mişu Pricopsitu contractul de 1,66 milioane de lei – depu­tatul liberal D.C. Popescu depunea altă plângere penală împotriva primarului Onţanu şi a unui director de la patri­mo­niu imobiliar din primăria de sector. Toate acestea au dus la sus­pen­darea lui Onţanu şi ridicarea în funcţie a lui Toader[5]. Este drept că D.C. Popescu credea că îşi netezeşte pentru sine calea de primar prin DNA, fapt pe care l-a şi de­clarat public în martie 2016[6].

Sunt multe contractele fără licitaţie şi plăţile făcute de primăria sectorului 2, mai ales după ce DC Popescu a devenit viceprimar, către firma de familie General Mana­ge­ment Construc­tion Group, în spatele căreia stă Mişu Popescu-Pricopsitu. Următoarele le aflăm doar uitându-ne prin arhivă, dar este evident că lipsesc contractele iniţiale: „contractul subsecvent“ nr. 82400/05.12.2016, prin care pri­măria plătea firmei 1,32 milioane de lei; „contractul subsecvent“ nr. 84207/12.12.2016 prin care primăria dă­dea firmei 2,06 milioane de lei (la care adăuga o suplimentare de bani în 3.07.2019); „contractul sub­secvent“ nr. 43211/14.06.2017 prin care pri­măria plătea firmei 1,43 milioane de lei. Ultimul găsit este contractul de 4,32 milioane de lei, atribuit în ianuarie 2020, şi care prevede la articolul 22 că firma agreată de primărie poate subcontracta lucrarea către alte firme.

                                                                  *

„Başca, în unele cazuri – cum au fost lucrările de la Spitalul Obregia – caz sesizat de Cătălin Tolontan -, băieţii [de la General Mana­ge­ment Construc­tion Group] au fost aşa de buni încât au în­ca­sat de două ori pentru aceeaşi lucrare. Să fie primit.“, scriau Caţavencii[7].

Este vorbe despre faptul că firma lui Pricopsitu-Popescu a fost permanent agreată acolo unde se cheltuiesc banii publici (chiar şi banii SRI-ului, au spus unele guri rele). Au luat bani şi de la Metrou, dar aici este acuzat faptul cu Mişu Pricopsitu s-a asociat în altă firmă cu fiul lui Gheroghe Udrişte, fost director Metrorex şi deputat liberal (PNL). Astfel, Mihai Gabriel Popescu (Pricopsitu) s-a asociat în 2006 în firma „Servicii de Pompieri şi Descarcerare“ cu Udrişte Horaţiu Cosmin (fiul directorului Metrorex), Ionescu Orlando Cosmin (prietenul lui Mişu, care administrează firma de construcţii agre­ată de primăria sectorului 2) şi Udor Cosmin-Aurelian, fiul generalului Udor Aurel, inspectorul şef al ISU pe atunci.

„Metrorex face afaceri, dând contracte fără licitaţie – scria Puterea în iunie 2010 – …Este vorba despre «lucrările suplimentare la contractul nr. 107/2008…», după cum este descris anunţul pe site-ul SEAP. Firma căreia i-a fost atribuită lucrarea, în valoare de 278.630 lei, prin negociere directă, fără anunţ prealabil de participare, este General Management Construct Group, controlată de celebrul Mihai Gabriel Popescu… alias Mişu Popescu şi poreclit Mişu Pricopsitu [,care] îl are ca partener de afaceri pe Sorin Orlando Ionescu, cunoscut ca mâna sa dreaptă.“[8]

Contractele firmei cu metroul au apărut şi pe fondul că Mişu avea colegi la cabinetul de mi­nistru al lui Orban, oameni numiţi de acesta în conducerea Metrorex. Este vorba de Mihai Sorin Dina, se­cre­tarul personal al secretarului de stat Antonel Tănase (actualul secretar general al guvernului Orban), propulsat în consiliile de administraţie ale Metrorex SA, Băneasa SA şi CNADNR (Dina fiind la com­pania de drumuri coleg direct cu Mişu, ca administratori). Şi Carmen Melciu, o altă con­sili­e­ră personală a ministrului Orban la Transporturi, colegă cu Mişu în acea epocă, fusese numită ad­mi­nis­trator la Metrorex SA (ca şi la aeroportul „Aurel Vlaicu“-Băneasa).

Pe site-ul firmei înfiinţată de Mişu Popescu-Pricopsitu (www.gmcg.ro/) apar, după Metrorex, şi alţi „clienţi“ de stat, precum regia de transport public a Bucureştiului (RATB) şi câteva spitale, pre­cum Spitalul Clinic CF nr.2. (din nou deţinut de ministerul Transporturilor) sau Spitalul Sf. Pantelimon. Inten­ţi­o­nat parcă, sunt omise Primăria sectorului 2 şi alt spital bucureştean, Obregia, de psihiatrie. De ce?

Ca să se evite scandalul? Dar acesta a fost deja scos la iveală în privinţa spitalului Obregia de către jurnalistul Cătălin Tolontan. Astfel, în martie 2017 tolo.ro a postat articolul „Curtea de Conturi a găsit la «Obregia» aceleaşi lucrări plătite cu 5 milioane de lei unei firme şi cu 2 milioane altei firme!“, în care protagonistă cu bube apare aceeaşi firmă a lui Mişu, GMCG. Deşi spitalul de psihiatrie avea două abonamente de câte 35.000 de euro pe lună pentru „reparaţii curente“ cu firma Euromconstruct, ma­nagerul Monica Boer a mai încheiat în 15 decembrie 2014  (la o lună după victoria PNL de a-l da pe Klaus Iohannis preşedinte) un contract de 450.000 de euro, tot pentru „reparaţii curente“, cu firma două firme asociate, AF Consulting şi cea a lui Mişu Popescu-Pricopsitu, General Management Con­struction Group SRL.

Iar firmele agreate de spital au fost selectate pe ochi frumoşi, fără licitaţie. Plăţile s-au făcut fără deviz, în timp ce inspectorii Curţii de Conturi au apreciat că lucrările sunt fictive, deoarece nu au putut fi identificate pe teren. „Nu sunt evidenţiate absolut deloc incintele în care s-au efectuat lucră­ri­le“, ziceau ei, subliniind că nu există nici proces-verbal de recepţie finală. Dar plata s-a făcut pe re­pe­de înainte, deşi lucrările, făcute chipurile în 4 zile, între 15 şi 19 decembrie 2014, nu au putut fi iden­ti­fi­cate. În 22 se emite factura şi în 23 decembrie spitalul plăteşte integral pe „pricopsiţi“.

Spitalul Obregia, ca şi alte spitale bucureştene, sunt bugetate cu zeci de milioane de euro anual de Primăria generală şi tot aceasta le numeşte şi managerii.

Iar managerii de spitale darnici cu pricopsiţii au fost numiţi la finalul de mandat al primarului Videanu, când viceprimar era Ludovic Orban, dar, mai ales, la începutul mandatului doctorului Sorin Oprescu, când consilier al primarului general era fratele liberal Dan Cristian Popescu.

Acesta este şi cazul manage­rei Monica Boer, care a fost numită în 2009 şefă la spitalul de psihiatrie, când Oprescu era proaspăt primar, iar d-na Boer a în­ce­put să dea bani firmei lui Mişu Pricopsitu, fratele consilierului personal al  primarului Oprescu, D.C. Popescu.

Deci, dacă s-ar putea spune că intrarea la spitale a firmei pricopsitului Popescu i se datorea­ză şi lui Oprescu, putem crede acelaşi lucru, în parte, şi de intrarea în banii primăriilor.

În ceea ce priveşte faptul că firma lui Pricopsitu a încasat bani şi de la RATB, este sem­ni­fi­ca­tiv că atunci când Ludovic Orban era ministru la Transporturi, l-a numit pe Mişu Popescu, consilierul său personal, nu numai în consiliul de administraţie la Drumuri, ci şi la alte companii şi regii, acesta ajun­gând administrator şi la transportul public din Bucureşti, adică la RATB, aflată sub controlul Primăriei.

Sectorul 2 şi primăria capitalei, terenul de vânătoare al „pricopsiţior“ încă din 1990-2000

Plecaţi din cartierul de lux Armenesc-Icoanei, unde părinţii lor au primit locuinţă de la regimul comunist într-o vilă re­chiziţionată de stat de la alţii, băieţii nu au dus o adevărată viaţă de cartier sau de mahala, deşi spiritul bătăios, de stradă, l-au practicat cu prisosinţă în politică. Azi unele din casele din acest cartier le aparţin, fiind primite ieftin de la primărie, în general.

Studenţi, după căderea regimului comunist, cel mai mare dintre fraţii Popescu, Alexandru (zis Kala) şi Mişu (Mihai Gabriel) Popescu s-au înscris la tineretul ţărănist (PNŢ-CD), iar Cristi la liberali (PNL). Succesul lor avea să se prefigureze prin ţărănişti, aşa că după un an şi Cristi Popescu s-a ală­­turat celorlalţi doi fraţi mai mari. Al patrulea frate, cel mai mic, Armin Popescu, zis Bebe, nu s-a ridicat social precum fraţii mai mari (ajunsese la un moment dat să aibă nişte tonete-dughene din PVC în Costineşti). Când a făcut un accident auto grav în 1999, pe raza comunei Ileana, cu limuzina Kia Sportage, nou primită, Bebe a stat plecat din ţară, în SUA, până s-au liniştit lucru­rile, de muşa­ma­li­zare ocupându-se Claudiu Costel Pavelescu, deputat ţărănist de Călăraşi. Şi când Ludovic Orban era ministru şi a lovit cu maşina o fată de 14 ani, în de­cem­brie 2007, şi a plecat de la locul faptei, con­si­li­e­rul său personal Mişu Popescu-Pricopsitu s-ar fi ocu­pat, zicea presa, de convingerea familiei fetei acciden­ta­te, Simona Todean, să nu depună plân­ge­re, fiind plătită cu de 3000 de dolari doar avansul. Se pornise şi o cercetare penală împotriva ministrului Ludovic Orban, care a ascuns iniţial accidentul, el având un mare palmares de accidente auto (în 2003 şi 2015 răsturnând chiar maşinile cu care circula).

                                                                      *

Jurnalistul Ovidiu Zară, care i-a cunoscut personal, din studenţie, pe fraţii Popescu, arăta: „În­ceputul ’90 l-a găsit pe Mişu Popescu în PNŢ-CD. Încă adolescent, deşi habar nu avea cu ce se mă­nâncă politica, a pozat alături de fraţii săi, Cristian şi Alexandru Kala, într-un fervent apărător al doc­trinei creştin-democrată. Bun de gură şi extrem de băgăreţ, Mişu Popescu a devenit rapid un lider de opinie, poziţie din care a fost rapid propulsat la vârfurile organizaţiei de tineret a PNŢ-CD şi ulte­ri­or la cea a stu­den­ţi­lor ţărănişti.“[9]

Organizaţia lor de bază era la sectorul 2, unde l-au sprijinit ca lider pe Viorel Lis, un „revolu­ţi­o­nar“ de ocazie în decembrie 1989, certificat alături de unii interlopi, la fel de revoluţionari.

Viorel Lis a fost făcut „revoluţionar“ contracost, cf. dezvăluirilor Academia Caţavencu nr. 357 din 1998, de către Asociaţia 16-22 Decembrie, condusă de doctorul Strat Mircea, pe baza unor de­cla­raţii  forţate, în acelaşi timp cu „Ion Udilă, zis Bomboană, vărul mafiotului Udilă, şi Răzuiceanu Gheorghe, vărul lui Bomboană“. Iar primul certificat de revoluţionar al lui Lis a fost eliberat la 12 decembrie 1996, adică imediat după câştigarea alegerilor de către partidul său. Acesta era confratele Popeştilor.

La finele lui 1995 partidul lor câştigase puterea: guvernarea şi primăria Bucureştiului, iar la sectorul 2 l-au dat primar pe Vladimir Popescu, care s-a remarcat printr-o afacere penală, semnând în 1997 un con­tract de asociere în participaţiune cu firma Luxor T & D Impex SRL privind parcul Tei-Toboc, de care a beneficiat doar firma Luxor, care are un nume ciudat de asemănător cu firma paravan a lui Mişu Popescu, Luxor Group, cu care în 1999 a preluat printr-un contract similar restaurantul Cina.

Primarul capitalei Viorel Lis, care a condus capitala între 1997 şi 2000, era în mâna acestora aproape ca o ma­ri­onetă, ei având mai multe uşi ale puterii des­chise, decât acesta. Mama lor, „poeta tra­du­să“ Elena Liliana Popescu, era profesoară de mate­ma­tică la Universitate, fiind în anii ’90 şi o bună prie­te­nă a preşedintelui Emil Constan­ti­nes­cu (coleg la Universitate cu aceasta, cu care colaborase bine în anii ’80 în organizaţia partidului comunist, al cărei secretar pe Universitate era Constantinescu), iar „Kala“ (Alexandru) Popescu era şeful tine­re­tului ţărănist şi cel mai apropiat consi­li­er şi susţinător al pre­­­mi­e­ru­lui Radu Vasile şi, totodată, secretar de stat la guvern, la ministerul Tineretului şi Sporturilor.

Înainte de a fi preşedinte al României în 1996, Emil Constantinescu fusese secretar gene­ral al organizaţiei Partidului Comunist din Universitate, până în 1990, iar dizidentul Dan Badea, stu­dent la matematică în 1987, a fost audiat înainte de a fi dur anchetat de către Securitate de către pro­fe­soa­ra sa Liliana Popescu, „despre care nu ştiu dacă era secretar de partid, sau doar un emisar al secre­­ta­ru­lui de partid din Universitate“, adică a lui Emil Constantinescu, avea să relateze el mai apoi[10].

Fratele Cristi Popescu a fost preluat, totodată, în 1996 (cu doi ani înainte de a termina facul­tatea), de neo-liberalii britanici de la opacul think-tank Adam Smith Institute, care l-au angajat cu 1000 de dolari pe lună, acesta fiind primul său loc de muncă, fără să aibă nici o experienţă în vreun dome­niu. De ce l-au angajat? Scopul „insti­tu­tu­lui“ este privatizarea totală a economiei şi desfiin­ţa­rea con­tro­lului statului. Unii i-ar zice capitalism sălbatic, aplicat în Anglia de Margaret Thatcher, pre­mierul ghidat de „institut“ şi susţinut de clanul financiar Rothschild, care a şi profitat de priva­tizările engle­zeşti din anii 1980. D.C. Popescu a fost angajat cel mai probabil pentru relaţiile sale politice de la vârful par­ti­du­lui de guvernământ şi la preşedinţie. Cam de atunci datează şi asocierea lui Dan Cris­tian Popescu în afa­ceri cu Vlad Moisescu, fiul lui Sorin Moisescu, procurorul general al României în 1997-1998, de fapt omul de casă al preşedintelui Emil Constantinescu, căruia i-a fost consilier la Cotroceni iniţial, în 1996, iar apoi a blocat anchete penale.

 

Cristi Popescu şi Vlad Moisescu au împărţit practic din acei ani afacerea de panotaj (pu­bli­ci­tate stra­dală pe panouri) cunoscută azi sub numele firmei Euromedia, care i-a făcut reclama stra­da­lă la alegeri lui Klaus Iohannis. Euromedia va primi şi „despăgubiri“ de pandemie din partea gu­ver­nului Orban, împreună cu toată presa obedientă (Euromedia Group având poziţia 735 în lista solicitărilor de „ajutor“ pentru mass-media din „raportul informativ“ publicat de Secretariatul General al Guvernului în 26 mai).

D.C. Popescu spune ba că s-a retras din Euromedia, ba că nu a fost niciodată acţionar, ceea ce este adevărat doar la propriu, căci a apărut asociat în firmă prin alte firme, şi probabil mai este, deşi din ianuarie 2020 apare în sectorul 2 şi pe panourile firmei concurente, Affichage, condusă de „neam­ţul“ Rene Rosenberg, propunându-se primar al sectorului cu lozinca: „Votaţi profu’ de mate!“, fără a fi propus de partid să candideze, ci furând startul, ca şi în alţi ani, când Cristi a intrat din acest motiv în conflict cu Crin Antonescu. Acum este în conflict doar cu Monica Anisie (şi cu soţul acesteia), şefa PNL sector 2, dar este apreciat şi potejat de Iohannis şi de Orban.

                                                                    *

Agitatori şi coordonatori ai lipirilor de afişe în campanii, veniseră la putere în 1995 pe un val de simpatie populară câştigat de bă­trânii ţărănişti, ca şi pe dorinţa de schimbare, dar au lovit în foarte mulţi dintre cei care i-au votat.

Fraţii Popescu, propulsaţi iniţial prin meritoria Ligă a Studenţilor, deţineau din 1992 con­tro­lul organizaţiei de tineret ţărănist a sectorului 2 bucureştean, unde şeful lor de partid la organizaţia de sector a PNŢ era „revoluţionarul“ de ocazie Viorel Lis, pe care îl prinsese „revoluţia“ din 1989 fără nici o ocu­pa­ţie, fiind un fel de bişniţar de stradă. Studenţi la matematică, Popeştii erau nişte tipi calculaţi, iar Lis era un aventurier. L-au sprijinit mai întâi să fie viceprimar la sectorul 2, apoi viceprimar pe capi­ta­lă din 1996, iar din ianuarie 1997, când primarul Victor Ciorbea pleacă pe funcţia de premier al României, primă­ria Bucu­reş­tiului rămâne a lui Lis, până în 2000.

Aşa a început dezmăţul total la împrăştiat case la prieteni şi contracte grase de la primărie şi de la firmele de stat. O grămadă de „tineret ţărănist“ de al fraţilor Popescu a primit gratuit case de la primăria Bucureştiului şi chiar şi mulţi ziarişti sau jurnalişti de investigaţii. Şi toţi funcţionarii de stat aduşi la Bucureşti de guvern au primit de fapt case gratis de la primarul Viorel Lis. Aşa este şi cazul valoro­su­lui apartament al lui Radu Sârbu, profesorul de fiziciă adus preşedinte la Fondul Proprietăţii de Stat de la Cluj (cel care a vândut între­prin­de­rile româ­neşti), situat în buza parcului Cişmigiu.

                                                                 *

Schema înavuţirii personale a acestui anturaj al lui Lis era să îi facă cunoştinţe cu fete şi să îl distreze pe primar, timp în care îl puneau şi să semneze diverse acte. Asfel, agentul principal de co­rupere în România al transfrontalierei suedeze ABB, Viorel Lis, care a corupt miniştrii români în 1997-2000 în afa­ce­­rea „Şpaga Suedeză“ (pentru „rezol­varea datoriei istorice pe care România o avea de achitat Suediei“, prin plata în natură… cu fabrici şi regii româneşti), a fost şi cuplat amoros de către fraţii Popescu, viitorii mecena şi sforari din umbră ai lui Ludovic Orban. Astfel, a doua doam­nă Lis, avea să relateze presei (mai ales către Libertatea) că Oana (actuală Lis, a treia ne­vastă a primarului), avea 18 ani când a fost plasată în 1998 de Popeşti în anticamera pri­ma­rului general (Lis având 54 de ani), ca o secretară semi-oficială a acestuia şi ca om al lor de în­cre­dere, ea, „o fată săracă“, pro­ve­nind de la organizaţia de tineret pe care o conduceau la sectorul 2. Soţia Tudora Lis adăuga în martie 1999: „Fraţii Popescu i-au prezentat-o [şi] pe Cristi­na Paţârea lui Viorel [amanta cu care ex-doamna Lis l-a surprins la Paris pe Viorel Lis – n.n.]. Mişu Popescu personal îi organiza escapadele lui Viorel. Nu ştiu de unde are Viorel atâţia bani încât să îi facă ca­dou maşini scumpe şi blănuri“. Adrianei Bahmuţeanu, primarul Viorel Lis, care s-a afişat în amantlâc cu Adriana în septembrie 1998, i-a dat două case de la primărie (una pe numele sorei ei).

Azi Viorel Lis se prezintă foarte sărac, în timp ce Popeştii sunt foarte pricopsiţi. Cum ?

De exemplu, înfiinţau firme (sereleuri) pe numele unor apropriaţi, care erau apoi înzestrate cu contracte foarte avantajoase de la primărie (nu existau încă regulile de licitaţii de mai târziu şi de azi). Firmele astfel înzestrate contractual cu viitoare mari venituri de la primărie erau vândute cu sume foarte mari, după cum relata chiar Mişu unor colegi la Hotelul Bucureşti. Un astfel de SRL a fost firma Luxten, despre care Mişu Popescu spunea în anturaj că el a creat-o şi a înzestrat-o contractual cu ilu­mi­natul capitalei, prin primarul Viorel Lis, vânzând apoi Luxtenul unui ungur bogat, Zoltan Boszorme­nyi, printr-un personaj foarte controversat, Erno Rudas, ex-ambasador al Ungariei.

Tot Viorel Lis este primarul care a deschis şi calea marilor afaceri de publicitate stradală (de panotaj), în 1998, iar în anul 2000 a vândut francezilor regia de alimentare cu apă a bucureşte­ni­lor, ast­fel apărând pe scenă compania Apa Nova, totul în condiţii tulburi, de care au profitat cei din an­tu­rajul puterii şi al său, precum frăţiorul Dan Cristian Popescu şi liberalul Vlad Moisescu, care au de­venit aso­ciaţi (ulterior, până recent, Moisescu a intermediat şpaga periodică de la francezii de la Apa Nova către decidenţii de la primăria generală, inclusiv pentru mărirea şi de 3 ori a preţului apei livrate bucureş­te­ni­lor, con­form unui referat al DNA din „Dosarul Apa Nova“, deschis în 2015 şi închis la finele lui 2019, o dată cu realegerea lui Iohannis ca preşedinte, de către controversatul procuror George Adrian Matei, „călăul lui Dragnea“, procuror DNA care a mai clasat şi dosarul naşului procurorului general Bogdan Licu, care dăduse o mită de 1,5 milioane de dolari pentru contracte cu statul de 20 de milioane).

        Raptul Pricopsitului la Hotelul Bucureşti, cu SRI-ul în preajmă

Fratele Mişu Pricopsitu, pe numele său Popescu Mihai Gabriel, a apărut mai întâi adminis­tra­tor din partea statului la SC Bucureşti Turism SA (Hotelul Bucureşti + Restaurantul Cina) în 10 aprilie 1996, în timp ce era şi consilier al primarului Viorel Lis, pentru ca apoi, din decembrie 1998, să fie di­rector general, după ce l-a săpat pe cel care deţinea această funcţie, profesorul Bari Ioan.

Presa vremii consemnase şi că pentru serviciile ce i le făcuse Mişu cu ocazia alegerilor locale, când alerga pe la circumscripţii cu „turişti“ aduşi din ţară la Bucureşti cu autocarele, Viorel Lis l-a numit pe Mihai Popescu din 1998 consilierul său personal la Primăria Capitalei.

Acest „Pricopsitu“ de mai târziu, era în acei ani, la vârsta de 26 ani, administrator şi la BTT (Biroul de Turism pentru Tineret, cu un patrimoniu imobiliar de sute de milioane de dolari), ca şi la ma­re­­le magazin bucureştean Unirea SA, care era în curs de „privatizare“ de către stat către familia afa­ce­ris­tului Dan Adamescu, mezinul Adamescu îm­prietenindu-se la cataramă cu Mişu Popescu.

Ca director la Hotel Bucureşti, Mihai Popescu a dat tunuri. În primul rând şi-a sponsorizat cu banii companiei de stat propria fun­daţie, Promotion, înfiinţată în iulie 1995 şi folosită în scopurile poli­tice, de auto-promovare în interiorul PNŢ, de către fratele mai mare, secretarul de stat Alexandru Kala Popescu. La fundaţia Promotion, pe care au lichidat-o în 2000, după ce s-au folosit de banii din con­tu­rile ei, Mişu era preşedinte fondator, iar frate-său Dan Cristian Popescu era administrator.

Au urmat plimbări în străinătate, „delegaţii“ făcute împreună cu Raluca, soţia de atunci a lui Mişu, pe banii Hotelului Bucureşti, pe care singur şi le aproba la decont (din factura de la Hotelul Tryp Capitol din Madrid rezulta că Mihai Popescu s-a cazat împreună cu soţia). Deconta şi mesele luate la resta­urant în străinătate (12.000 de peseta o consumaţie), mărfuri de uz personal precum o pereche de pantofi, sandale, genţi, pahare, telefoane, alune, bomboane etc. La Târgul de Turism de la Los Angeles din martie 1999 a stat 10 zile, deşi târgul a durat 2 zile şi nu avea aprobarea F.P.S. pentru deplasare. Atât pentru delegaţia în SUA, cât şi pentru cea din Toronto Canada (din aprilie 1999) a prezentat docu­mete de decont suplimentare neconforme de 3.172 USD (toate acestea apar într-un Raport al Corpu­lui de Control al Guvernului, care fusese sesizat pentru alte nereguli din companie).

Mişu aproba totodată tarife preferenţiale la cazare în imensul complex hotelier pentru o su­me­­denie de prieteni şi cunoştinţe, sau dădea camerele unor firme de turism prietene, ce nu mai achitau.

                                                                        *

Pîrvu Cosmin Gabriel, zis şi Gabi Pîrvu şi poreclit Bot – director la Primaria Capitalei pe vre­mea lui Viorel Lis, ajuns mult mai târziu vice-primar al capitalei, când primar era Sorin Oprescu, pri­ma­rul aflat sub îndrumarea de aproape a celuilalt frate, Cristi Popescu, ajuns şi el consilier al lui Sorin Oprescu – a fost la începutul anilor ’90 doar un pion al fraţilor Popescu, pe numele căruia au înfiinţat una din firmele căpuşă ale găştii, General Euro Tur SRL. Am predat chiar atunci jurnaliştilor de inves­ti­­gaţii de la Evenimentul Zilei actele legate de aceas­tă afa­cere. Astfel s-a descoperit că, venit de la Piteşti, Pîrvu (viitorul amant al ministresei Anca Boagiu de la Trans­porturi) s-a mutat acasă chiar la Mişu Popescu, în vila din strada Spătarului nr.25 care l-a ajutat să aibă „muta­ţie de Bucureşti“ şi a făcut firma pe numele lui Pîrvu. Între timp, Mişu Popescu a fost numit director la Hotelul Bucureşti şi a îm­povărat hotelul de servicii de cazare etc. către firma lor, General Euro Tur, care nu au fost achi­tate. Acest fapt a fost constatat şi într-un Raport al Cor­pu­lui de Control al guver­nu­lui. În epocă aceste date au fost publicate în Evenimentul Zilei din 28 ianuarie 2000, în arti­colul „Cârdăşia ţără­nistă umflă da­to­riile Hotelului Bucureşti“, cu subtitluri explicite ca „Patro­nul de la Gene­ral Euro Tour, firmă care are de plătit hotelului peste o jumătate de miliard, are aceeaşi adresă cu Popescu. General Euro Tur func­ţi­onează într-un spaţiu luat cu chirie de la firma Noni Voiaj, ce a cum­­­părat Hotelul Bucureşti“ (Noni Voiaj reprezenta nişte evrei francezi de la Pargest combinaţi cu israelieni).

Despre cum se face că multe din firmele pionilor de la „tineretul ţărănist“ lipite pe lângă pri­mă­ria Bucu­reş­­tiului şi alte societăţi de stat, erau la el acasă, Mişu „Pricopsitu“ Popescu declara ziarului: „Ehe, pe câţi prieteni de-ai mei nu i-am luat eu în spaţiu, ba au folosit adresa ca să-şi facă şi firme. Am fost de treabă cu toţi“. Ziariştii mai constatau, pe baza documentelor rezultate din in­vestigaţie, că firma prie­te­nu­lui lui Mişu Pricopsitu îşi avea sediul la aceeaşi adresă din Bucureşti cu o reprezentanţă a firmei fran­ceze Pargest, care preluase patrimoniul Hotelului Bucureşti printr-un contract funcţional doar pe hârtie, dar care fusese prelungit abuziv de Mişu Popescu, vulnerabilizând societatea. De acest con­tract avea să se folosească un grup israelian condus de Eliahu Rasin pentru a cumpăra la un preţ de­rizoriu pachetul majoritar de acţiuni al hotelului de la FPS-ul condus de alt „ţărănist“, Radu Sârbu. Intere­sant, când contractul fusese prelungit abuziv de Mişu Popescu, la 24.12.1998, procesul verbal olograf a fost întocmit de colonelul SRI în rezervă Şandru Ion, care ieşind la pensie de la Serviciul Român de Infor­ma­ţii, unde condusese Direcţia Juridică, se retrăsese la Hotelul Bucureşti. Colonelul SRI Şandru a lucrat apoi la Banca Religiilor şi după aceea (sau concomitent) pentru israelianul Eliahu Rasin.

Dar Mişu Popescu-Pricopsitu avea o bună intrare şi la conducerea SRI. El se cunoştea bine cu generalul Gioni Popescu, fapt constatat personal şi de noi în cadrul unei întâlniri în grup cu gene­ra­lul, Popescu lăudându-se chiar că l-ar fi ajutat cu una din firmele sale de construcţii pe Gioni Popescu, care era şeful Diviziunii Logistică a Serviciului, la ridicarea vilei acestuia sau a vilei de la Giurtelecu Hodo­du­lui a directorului SRI Virgil Măgureanu. (Oricum, relaţia Popeştilor cu familia Măgureanu avea să evolueze până la combinarea lui Cristi Popescu cu nora lui Măgureanu, la Miami, din 2014, la o pe­tre­cere de revelion la care participa şi Lenghia, cel din stafful de campanie al lui Ludovic Orban.)

Primul cazinou israelian ce a funcţionat la Hotelul Bucureşti se „datorează“ tot prietenilor lui Mişu Pricopsitu, care au făcut aici evaziune fiscală şi spălare de bani, conform autorităţilor. Astfel, în 1999 la hotel apare încă un prieten al lui Mişu Popescu, în persoana lui Filip Constantin, zis şi Costel Jidanu, care într-o împrejurare i-a spus lui Mişu „tâmpitule, legionarii l-au omorât pe bunicu’“.

Acest „Jidanu“ apare în raportul din iunie 1999 al Corpului de Control al guvernului, unde se arată că rezervările pentru camerele hotelului în care au fost cazaţi „turiştii“ aduşi de firma de casă a lui Mişu, General Euro Tur (cea înregistrată pe numele lui Gabi Pîrvu, viitorul concubin al ministresei Anca Boagiu, totodată viitor viceprimar de Bucureşti sub Sorin Oprescu), s-au „făcut prin intermediul domnului Costel Filip, a cărui calitate nu a putut fi stabilită în tim­pul controlului“.

Filip Constantin, prietenul lui Mişu, apăruse împreună cu avocatul Nasty Vlădoiu, alt prieten. Dirijat de aceştia, Popescu a semnat un contract de cedare de spaţiu, pe prietenie, la parterul hotelu­lui, către un grup israelian consiliat atunci de Nasty Vlădoiu, prieten de chermeze cu Mişu şi, în prezent, şeful grupării de goimi ce sprijină organizaţia masonică evreiască B’nai B’rith, susţinători auto -numiţi „reţeaua FAN“. Firma care a deschis cazinoul s-a înfiinţat chiar atunci, V.I.P. Casino SRL, cu sediu soci­al chiar în hotel (Calea Victoriei nr. 63-81), prin bunăvoinţa lui Mişu Popescu. Asociaţi erau israelienii Erlich Nehemia, Schnapp Mike, Blum Shabtai şi… Filip Constantin, iar cazinoul aparţinea, de fapt, grupului israelian condus de Elie Stambouli ce deţinea Cazino Bucur de la restaurantul bucureştean Casa Bucur, una din firmele din imperiul de jocuri de noroc ale acestui mafiot evreu „italian“, firma Starom Travel, având aceeaşi adresă cu cea a lui Filip Con­stan­tin. Garda Financiară avea să constate că evreii de la cazinoul adus şi instalat de Mişu Popescu la Hotelul Bucureşti, ce avea să poarte şi numele de Cazino Paris, au practicat evaziunea fiscală totală, fugind cu milioanele făcute (am prezentat pe larg cazul cazinourilor evreieşti din România în lucrarea „Ofensiva iudaismului asupra României“). Mai jos vom vedea şi alte fapte de bani şi de arme ale pricopsitului la Hotelul Bucureşti.

                       „Killerii“ şi interlopii fraţilor Popescu

La o Adunare Generală a Acţionarilor de la SC Bucureşti-Turism SA (Hotel Bucureşti), direc­tor-general Mişu Popescu Pricopsitu a adus 50 de „killeri“ raşi în cap majoritatea, pe post de acţionari, mulţi dintre ei spor­tivi sau luptători, care să îi ameninţe pe salariaţii-acţionari. „Killeri“ i-a numit presa, uluită de eve­ni­ment (ziarul Adevărul descriind pe larg chiar cele întâmplate atunci).

Pentru mulţi salariaţi şi acţionari ai companiei de stat, venirea unei conduceri politice alter­na­tive fusese văzută ca o oportunitate de a scăpa de hoţiile fără număr ale şefilor de până atunci, aşa că unul dintre liderii salariaţilor, văzând că Mişu Popescu nu i-a nici o măsură împotriva unor vechi hoţii, s-a deplasat la sediul F.P.S. la începutul lui 1999, unde a înregistrat o sesizare, în care se arăta şi că o firmă a fiului generalului Diamandescu, care persecutase în 1990 manifestanţii din Piaţa Uni­versităţii, mulţi dintre ei ţărănişti, se bucura de contracte preferenţiale, vânzând televizoare la super-preţ hotelului, chiar sub un director ţărănist, Popescu, care însă nu era acuzat de nimic.

Cele două controale care au venit, unul de la FPS şi unul de la Corpul de Control al Guver­nu­lui, au constatat însă că Mihai Gabriel Popescu (Mişu Pricopsiu) coabita perfect cu conducerea lăsa­tă de PSD, cu care şi colabora în vederea satisfacerii multor alte afaceri personale. Prin firma sa de casă General Euro Tur s.r.l.. înregistrată pe numele lui Pîrvu Cosmin Gabriel (director la primăria ca­pi­talei pe vremea lui Lis, apoi, după anul 2000, consilier local la Capitală din partea partidului lui Lis, PNG), Mişu a dat o gaură hotelului de cca 400 milioane lei. Controalele au văzut şi că el a cuplat a şi preluat de la directorul general adjunct Corneliu Stegaru ideea de a controla privatizarea companiei prin prelungirea nelegală şi fără mandat a unei asocieri cu firma franceză Pargest, afacere preluată şi dirijată de la un moment dat de evreul francezo-israelien Eli Papouchado. Statul român nu avea cum să vândă la un preţ bun pachetul său de acţiuni cât timp patrimoniul hotelier imobiliar era angajat către „francezi“, iar asocierea cu aceştia (existentă doar pe hârtie) trebuia de mult desfiinţată, căci nu aveau banii promişi ca investiţii, dar Stegaru şi Mişu Popescu le-au prelungit mereu asocierea.

Papouchado venea sistematic la hotel şi se întreţinea cu Mişu, cu care mergea însoţit şi la F.P.S., unde însă directorul Bebe Ionescu (cumătrul lui Băsescu la un moment dat) că statul va des­fiinţa asocierea păguboasă şi va vinde abia după aceea pachetul său de acţiuni. Nu avea să fie cum voia directorii agenţiei de privatizare (F.P.S.), ci cum era dirijat Mişu să acţioneze, vom vedea, iar el va fi şi răsplătit indirect de către israelieni.

 

Deocamdată, la mijlocul lui 1999, deoarece se hotărâse ca Raportul Corpului de Control gu­ver­namental să fie prezentat şi acţio­na­rilor-salariaţi, care au cerut destituirea conducerii într-o primă şedinţă A.G.A., la a doua şedinţă Mişu Popescu şi-a adus killerii, care să împiedice pe acţionari să mai vor­bească, mai ales pe ţărănistul Doru Braia, care primise 10 acţiuni de la un acţionar-salariat şi voia să salveze imaginea PNŢ-CD, cerând măsuri ferme (şi nu era singurul ţărănist care gândea astfel).

Ceea ce şoca era că directorul Mişu Popescu sponsorizase o sumă de ziarişti ca să scrie de bine de el, după cum arăta raportul, sau că cele mai mari achiziţii şi dotări pentru complexul hotelier (în valoare de milioane de dolari) erau făcute prin înţelegere directă a conducerii cu diverse firme, fiind ocolit serviciul aprovizionare (selecţia de oferte). Oamenii erau convinşi că se dădeau mite mari, dar acestea nu puteau fi dovedite, deşi se auzise că erau plasate în maşinile de serviciu. În plus, se chel­tu­­iseră pe deplasări în străinătate ale conducerii 2 miliarde lei vechi.

Aşa că, pentru a închide gura acţionarilor şi a-şi vedea de „treabă“ liniştit, Mişu Popescu i-a adus la hotelul Bucureşti pe cei 50 de tineri raşi în cap, mulţi dintre aceştia fiind activaţi şi la orga­ni­zaţia de tineret ţărănist sector 2 Bucureşti. Aceştia au primit câte două acţiuni de la Mioara Câmpan, se­cretara directorului adjunct PSD-ist Stegaru, pe care apoi Mişu Popescu a răsplătit-o, şi, deveniţi „ac­­ţionari“, s-au prezentat la Adunările Generale ale Acţionarilor pentru a îi ameninţa pe veritabilii ac­ţionari cu bătaia sau cu moartea. La una dintre aceste şedinţe A.G.A., cea din 4 august 1999, a avut ghinionul să participe şi ziaristul Alexandru Boariu de la Adevărul (devenit ulterior martor în dosarul pri­vatizării frauduloase a hotelului), care a fost pur şi simplu fugărit pe scările Hotelului Bucureşti de către „acţionarii“ cu capete rase. Aceeaşi soartă au avut-o şi un lider sindicali, fiind ameninţat şi cu eli­mi­na­rea fizică. Unul dintre atacatori era chiar Gabi Pîrvu-„Bot“, cel care avea în acelaşi timp afaceri cu ho­te­lul de sute de milioane de lei. Bătălia din acea zi nu a putut fi oprită decât de apariţia poliţiei.

Fără ca Mişu Popescu să ştie, după această ispravă, care era o copie a ce făcea la PNŢ-CD sector 2, unde umfla listele de membri cu susţinători în forţă ai fraţilor Popescu, nimeni altcineva ne­având vreo şansă de a fi ales pe vreo funcţie, o delegaţie discretă a hotelierilor-acţionari ai Bucureşti-Turism a fost invitată de vicepreşedintele PNŢ Remus Opriş la sediul central al partidului, în Piaţa Rosetti, unde Opriş, jenat, le-a spus aces­tora că partidul îl va retrage pe Mişu Popescu, ceea ce s-a întâmplat, dar faptele acestuia au con­tinuat să producă efecte şi „beneficii“, fără killeri, dar tot fără jenă. Cel care l-a înlocuit pe Popescu, Mihai Comănescu – în pre­zent consilier local la Primăria Capitalei din partea PNL, atunci lider PNŢ sector 3 – a salvat pentru acesta multe din afa­ce­ri­le lui Mişu, precum cea pri­vind transferul pa­tri­moniului restaurantului Cina către firma paravanului său, prietenul Orlando, SRL-ul Luxor Group, pe care au vândut-o ulterior israelienilor.

Între „acţionarii“ lui Mişu Pricopsitu se aflau şi sportivi-interlopi sau luptători (k1), iar anturajul lui cu asemenea oameni reiese şi din împrejurarea că, la un moment dat, i-a înşelat pe nişte interlopi, cum relata Cancan la 1 iulie 2010: „Mai multe persoane, printre care şi cunoscuţi membri ai lumii in­ter­­lope, susţin că Mihai Gabriel, zis Mişu Pricopsitu, fost consilier al lui Ludovic Orban, i-ar fi stors de bani, păcălindu-i că poate să le şteargă cazierele. «Mi-a promis că mă ajută, că-mi face rost de un cazier curat, ca să pot pleca din ţară. Când am ajuns la graniţă, m-au săltat pe loc. În baza lor de date aveam trecute toate faptele, deci Mişu mă prostise», a mărturisit unul dintre interlopii «ţepuiţi».“

Tot cu un auto-declarat „interlop“ s-a încurcat şi Dan Cristian Popescu în aprilie 2020, res­pec­tiv cu un anume Andrei Columb, prin intermediul căruia a „ajutat“ o fa­milie din sectorul 2 cu bani de la primă­rie, dar acest Columb şi-a tras pentru el o mare parte din bani[11].

Iar în filmul artistic „Miami Bici“, produs de prietenul său Codin Maticiuc „Poponeţ“, Mişu în­suşi este prezentat ca unul dintre cei mai răi interlopi, iar Maticiuc spune că filmul său este o copie a realităţii, aşa cum a cunoscut-o el. Cum vom vedea, în 2010, interpuşii lui Mişu Popescu i-au vândut unei firme re­­prezentată de tatăl lui Codin, Ion Maticiuc, o firmă cu patrimoniul bazei sportive de la Căţelu, lângă Bucureşti, cu 260 de mii de euro, dar i-au cam vândut praful de pe tobă, căci patrimoniul apar­ţinea BTT, cu excepţia câtorva clădiri fără acte ridicate acolo de firma lui Mişu.

Cum a luat Mişu Pricopsitu bani de la israelieni pe restaurantul Cina, pe care îl transferase de la stat pe numele prietenului-paravan Ionescu Orlando

Cum a fost instalat la Hotelul Bucureşti, mai întâi ca membru în consiliul de administraţie, Mişu Popescu a cuplat cu bătrânul şi versatul ospătar-hotelier Gheorghe Manu, zis şi Biţă Manu, devenit director la restaurantul Cina, după ce sub comunism fu­sese director al hotelului Naţional, apoi al hotelului Ambasador. Soţia acestuia, Manu Teodora era la Bucureşti-Turism directoare a hotelului Apar­tamente (unde vindea firma fiului g-ralului Diamandescu televizoare), iar aceştia erau înrudiţi cu con­tabilul şef Tudor Nicolae, al cărui fiu, Tudor Bogdan, era în­scris şi el la or­ga­nizaţia de tineret sector 2 Bucureşti a PNŢ-CD, unde erau regi fraţii Popescu. Pe atunci, Tudor Bogdan era bun prieten cu fratele Dan Cristian Popescu, fiind şi de aceeaşi vârstă, dar familia Tudor avea să fie foart­e dezamăgită, căci Tudor Nicolae (tatăl) avea să fie înlocuit din funcţie de Mişu, din „interese mai înal­te“, cu Ursea Steluţa, pe post de director economic, care îl va ajuta să preia în acte restaurantul Cina.

Ursea Steluţa era sprijinită şi de către Fondul Proprietăţii de Stat, condus de „ţărănistul“ Radu Sârbu, căci Ursea executa fără crâcnire orice voiau şefii F.P.S. privind vânzarea companiei hoteliere de stat, mai ales în afara cadrului legal.

Familia Manu avusese imense probleme, deoarece direc­to­rul general Bari Ioan dorea să îi re­­trogradeze, pe Manu Gheorghe din funcţia de director Cina, iar pe Manu Teodora din funcţia de di­rec­tor Apartamente, deoarece nu aveau studii superioare (motivele reale erau altele, precum ne­în­cre­derea, se pare), aşa că la Cina, lângă hotel, s-a făcut organizarea când directorul Bari a fost alungat.

Încă de când era un simplu membru în CA al Bucureşti-Turism SA, Mişu Popescu se mutase practic cu toţi prietenii din partid într-un salon al Restaurantului Cina, unde consumau fără să plă­teas­că (prin grija lui Biţă Manu) şi puneau la cale răsturnarea lui Bari Ioan şi preluarea conducerii totale a soci­etăţii, ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1998. Ceea ce nu ştia profesorul universitar Bar Ioan este că tatăl reprezentantului din România al firmei Pargest era foarte bun prieten cu Manu.

Capcana în care a căzut Bari a fost că „francezii“ de la Pargest l-au pus să semneze un act după ce a băut o sticlă de whisky, în care se angaja că le predă patrimoniul hotelului iar ei îi cumpără cele câteva mii de acţiuni personale la un preţ de câteva sute de mii de dolari. Dar „francezii“ au lăsat actul la Biţă Manu Gheorghe, care l-a transmis repede către presă şi poliţie şi, cu tot personalul restau­­ran­tu­lui şi cu Mişu, s-au dus peste Bari în birou şi i-au cerut demisia. Profesorul Bari s-a speriat (deşi, legal, actul era nul), a făcut un atac de cord şi a fost luat cu salvarea, apoi şi-a transmis demisia. Cu câteva telefoane, in­clu­siv de la Cotroceni, pre­cum se lăuda chiar el, Mişu Popescu a devenit preşe­dinte CA şi director general, poziţie din care a făcut isprăvi mai mari decât făcuse profesorul Bari.

Popescu Mihai (Pricopsitu) i-a oferit protecţia sa lui Manu Gheorghe, ca director al restauran­tului CINA, dar protecţia s-a stabilit a fi reciprocă, căci Biţă Manu avea prieteni cu greutate în Poliţia Capitalei şi la I.G.P. Fusese informator şi în perioada comunistă, iar soţia lui avea o soră plasată la vârf în ser­vi­ciul de informaţii al ministerului de Interne, în timpul anilor ’90.

                                                                   *

Prietenia dintre Manu Gheorghe şi Mişu Popescu s-a concretizat şi în cel puţin două afaceri, cea cu restaurantul Cina şi cea cu baza sportivă Căţelu a BTT.

Imediat după controlul de la guvern şi înlăturarea sa de la hotel chiar de către propriul partid, Mişu Popescu încheie contractul de asociere nr.8800/23.09.1999 dintre SC Bucureşti-Turism SA, pe  care îl semnează ca director al hotelului de stat, încă, cu firma abia înfiin­ţată SC Luxor Group SRL, pentru care semnează ca „asociat unic“ Ionescu Orlando Sorin, prietenul său din timpul facultăţii, pe care îl angajase şi la hotel, la aprovizionare. Mai târziu avea sa se vadă că, prin acte separate, se con­sfinţea că 50% din afacerea Luxor îi aparţine lui Biţă Manu Gh.

Când Fondul Proprietăţii de Stat s-a decis în 1999 să vândă acţiunile statului de la SC Bucu­reşti-Turism SA în orice condiţii (inclusiv cu drepturile lui Pargest asupra patrimoniului companiei, cum vo­ise antreprenorul evreu Eli Papouchado, situaţie ce înlătura de la licitaţie cei 30 de potenţiali cum­părători care înaintaseră scrisori de intenţie), Mişu Popescu a inserat repede în „Dosarul de Pre­zen­tare“ al vânzării (Caietul de Sarcini) obligaţia ca viitorul deţinător al pachetului majoritar de acţiuni să res­pecte şi contractul său, prin care Bucureşti-Tursim transferă spre folosinţă restaurantul Cina către firma Luxor. Rezultatul a fost că noii proprietari (israelieni) au semnat, după vânzarea de către stat de la finele anul 2000 a întregii companii, în ziua de 27.04.2001, un contract de cesiune părţi sociale prin care preiau de la Ionescu Sorin Orlando jumătate din părţile sociale ale Luxor Group SRL, contra 50.000 dolari SUA. La articolul 4.4 al con­trac­­tu­lui de cesi­une se vorbeşte de un drept de preemţiune al lui Manu Gheorghe în această afacere, asupra celorlalte 50% din părţile sociale, chiar dacă ele au rămas, formal, în proprietatea prietenului lui Mişu Popescu, Ionescu Orlando. (Contractul de cesiune s-a încheiat la Biroul Notariatului Public Ciuhan Aurora Brăila din Bucureşti, str. Sfânta Vineri nr.4.)

Afacerea fusese văzută ca o poliţă de salvare de către mentorul Manu şi, iniţial, şi de către Mişu, care, însă, imediat după ce la finele anului 2000 partidul lui nu mai intră în Parlament, se în­hamă, tot cu pumni şi cu sânge, se reconstruiască PNŢ-ul, compromiţându-l încă o dată public.

Israelienii care luaseră Hotelul Bucureşti de la F.P.S. au folosit diverse companii off-shore în sistem suveică, finalmente aflându-se unul olandez, Bea Hotels. După ce calea fusese deschisă de de­mersurile lui Eli Papouchado pe lângă Mişu Popescu, israelianul Eliahu Rasin a fost cel care a con­dus discuţiile la F.P.S.. Tot el este cel care a luat creditul de 25 milioane de dolari de la o bancă isra­e­li­a­nă (Leumi Le) din care a dat statului român doar 16 milioane de dolari, trăgându-şi un „comi­sion de priva­ti­zare“ contractual de 2 milioane de dolari pentru sine, restul nefiind probabil traşi din bancă.

Şi în cazul cumpărării SRL-ului Luxor Group, ce avea restaurantul Cina, Eliahu Rasin şi cei­lalţi israelieni au folosit o firmă olandeză, reprezentată la notariat de către o bulgăroaică. Au preluat tot­odată administrarea firmei Luxor, iar sediul social al acesteia l-au mutat în Sitraco Gemeni, clădire con­struită şi deţinută de Eliahu Rasin pe bdul Naţiunile Unite nr.4, cunoscută ca Gemeni Center.

                                                                                                Cornel-Dan NICULAE

(Urmează alte capitole, între care: „Pricopsiţii s-au aliniat lui Iohannis din 2014“ şi „Mişu Pricopsitu este şef de «diasporă» în Florida,  unde şi Iohannis are trei case“)

[1] http://www.romaniacurata.ro/ce-achizitii-au-facut-primariile-din-bucuresti-de-la-inceputul-anului-pana-acum-i/

[2] https://ziaristii.com/singur-impotriva-tuturor-un-consilier-usr-de-la-sectorul-2-reusit-sa-blocheze-marea-alianta-psd-pnl-alde-pmp-unpr-per-oprit-o-taxa-japca-pentru-cetateni/

[3] „Nora lui Virgil Măgureanu, gaşca de la Miami, bufonul, Mişu Pricopsitu şi un mega tun imobiliar“, în Flux 24 din 4 aprilie 2016.

[4] https://www.mediafax.ro/social/dan-popescu-persoane-necunoscute-au-depus-la-dna-in-numele-meu-plangeri-in-cazul-lui-ontanu-11260168

[5] https://cetateanul.net/stiri-de-ultima-ora/deputatul-pnl-dan-cristian-popescu-plangere-impotriva-lui-neculai-ontanu-pentru-scolile-far-aviz-psi/

[6] https://psnews.ro/cum-rastoarna-dna-sansele-lui-ontanu-fata-candidatului-pnl-dan-cristian-popescu-exclusiv-interviu-119489/

[7] https://www.catavencii.ro/mugur-de-la-sectorul-2-profita-de-vremea-buna-si-mai-da-niste-contracte/

[8] http://www.puterea.ro/dezvaluiri/ratb_si_metrorex_iau_energie_electrica_de_la_un_baiat_destept-3556.html

[9] Ovidiu Zară, „Mişu Pricopsitu“, în ziarul Atac din 5 iunie 2007.

[10] http://www.danbadea.net/2013/04/08/d-u-i-matematicianul-dosarul-meu-de-la-securitate-iii-socialismul-nu-sempiedica-de-un-ciot-general-bucurescu-gianu/   http://www.presadeinvestigatii.ro/tag/prof-univ-elena-liliana-popescu/

[11] https://www.libertatea.ro/stiri/dan-cristian-popescu-escrocare-familie-2978302