Cultura

Comunismul a intrat în România pe furiș, prin evrei avangardiști plătiți de NKVD. Patapievici le continuă misiunea!

    Avangarda cu doua taisuri sau O noua istorie a Romaniei Ceea ce stim despre avangarda literara, artistica in […]

 

 

Avangarda cu doua taisuri sau O noua istorie a Romaniei

Ceea ce stim despre avangarda literara, artistica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd.

Din acest punct de vedere, Eminescu a fost un avangardist? El, care a innoit limbajul, in mod radical, dar care a fost si cel mai puternic glas de aparare a traditiei, a valorilor nationale, a operelor vechi, istorice! El a fost model de echilibru intre aceste doua directii, ba s-a opus stricatorilor de limba, falsilor cantareti, promotorilor prefacuti ai noului. Eminescu, un Shakespeare al romanilor, a visat un Teatru National „pe baze solide, vechi”. Poetul a avertizat pericolul formelor fara fond, gaunosenia avangardei, fara o orientare serioasa, pericolul imitatiei straine suprapuse peste fondul organic, intern. El a avut cuvinte alarmante asupra unei anumite tendinte create de „atata strainatate” in cultura romana. Atat in poezia Doina, cat mai ales in Studiul despre evrei a prezentat aceasta tendinta ca un sociolog si ca un vizionar. Si nu s-ar fi mirat prea tare sa descopere ce aveau sa faca avangardistii in perioada interbelica. Dar poate ca si Eminescu, cel mai mare vizionar pe care l-a avut Romania, ar fi ramas surprins sa afle (oare s-ar fi asteptat la asa ceva?) ca scriitori de frunte ai Romaniei interbelice au fost factori de disolutie a burgheziei, a ceea ce a creat mai bun „aristocratia romana, razboinica si mandra”, cum spunea Eminescu.

In proportie de 90 de suta, avangardistii pe care ii admiram, care se afla in manualele scolare, au fost evrei si membri marcanti ai PCR, inca din ilegalitate, si pe statele de plata ale NKVD (asimilat cu politia secreta a fostului URSS, multi istorici considerand-o o organizatie criminala). Daca se spune ca evreii ne-au adus comunismul, ei au facut-o si pe calea sensibila a artei, i-au platit pe scriitori sa creeze o anti-arta, o latrina destabilizatoare. Reviste de avangarda, considerate varful de sabie al noului, ca „Alge”, „Unu”, „Urmuz”, „75 HP”, „Bluze albastre”, „Cuvantul liber”, nu erau decat o troaca cu laturi platita de PCdR. Se cunosc doua surse de finantare: sotia secretarului general al PCdR, tovarasa Foriş, si sotia ambasadorului sovietic la Bucuresti, tovarasa Ostrovski. Dar cred ca nici „Punct”, „Apostrof” si „Integral”  nu au scapat de acest servilism.

alge

Apoi ne tot miram ca avangardistii romani au fost primiti imediat in cercul avangardistilor francezi, ca au devenit fruntasi ai miscarii suprarealiste, dar daca stim ca André Breton, Aragon, Malraux, Gide…. erau si ei in aceeasi situatie, adica agenti ai URSS in Franta, platiti de NKVD si ambasada sovietica, ne explicam imediat aceasta infiere parisiana a romanilor. Insusi faimosul Gherasim Luca este recomandat de Geo Bogza lui André Breton sa-l initieze pe drumul comunist.

Avangarda devenea un pretext pentru a face propaganda mascata puterii sovietice. Iar schema s-a perpetuat, a functionat si in deceniile urmatoare. Zaharia Stancu, Alexandru Balaci, George Macovescu, Miron Radu Paraschivescu,  Gh. Ivaşcu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Gogu Rădulescu au fost membri in ilegalitate ai PCdR şi pe statele de plata ale NKVD. Ei au pozat mai apoi in dizidenti, fiind de fapt agenti sovietici.

Avangardistii interbelici pun sub semnul intrebarii insasi calitatea de dizident. Si e de discutat in ce masura alde Doina Cornea, Mircea Dinescu, Stelian Tanase si altii din miscarea „anti-comunista” nu erau platiti de anumite oficine sa discrediteze Romania lui Ceausescu. Nu ne indoim ca au vrut sa faca un bine Romaniei, dar nu putem sa nu ii suspectam ca fac sau au facut parte din aceeasi schema NKVD-ista, desi cu semnul schimbat. Totul devine suspect in istoria Romaniei. Si e suficient sa ne gandim la celebrul „jaf al secolului” (1959), atacul asupra masinii bancii nationale a Romaniei, opera unei grupari de evrei, toti fosti comunisti in ilegalitate, harnici securisti. Evreii s-au simtit nestingheriti pe pamantul romanesc, intr-o liberatate totala, descatusandu-se cum le-a fost voia, asa cum fac azi ungurii, invitati cu surle si tobe la guvernare, asigurati ca li se va da o halca din trupul tarii!

Avangardiştii interbelici ca Ştefan Roll, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Ion Călugăru, Gherasim Luca, Tristan Tzara, Max Blecher, Marcel Iancu, Artur Segal, M.H. Maxy, Sesto Pals, Victor Brauner, B. Fundoianu / Benjamin Fondane, Claude Sernet, Jules Perahim, Jacques Hérold, Isidore Isou, Eugen Ionescu, Aurel Baranga, Paul Paun, Sasa Pana, aproape fara exceptie evrei (asa ceva nu a existat in nici o tara vecina!), au introdus constient literatura pornografica si toate mizeriile literare si artisitce numai sa comprimita morala burgheza, sa discreditreze Romania. Acesti mari intelectuali si scriitori au interzis sa se auda poezia Doina, considerand-o „demodata, anacronica, decadenta, slaba” (l-am citat pe Zigu Ornea), cum aveau sa zica si comunistii despre sculpturile lui Brancusi. Si ma intreb ce se alegea din Brancusi daca nu ajungea in Franta, ci ramanea printre avangardistii romani?!

hp photosmart 720

E greu de crezut ca avangarda literara si toate miscarile de avangarda artistica s-au datorat faptului ca autorii lor erau platiti de NKVD sau ambasada sovietica! Iata o ipoteza cutremuratoare, sa judecam avangarda ca un instrument de propaganda impotriva Romaniei! Numai Iorga i-a demascat pe acesti agenti deghizati in artisti, iar membrii Miscarii Legionare au simtit cacealmaua, persecutandu-i si arzandu-le revistele in piata publica. Intr-un articol in care incearca sa raspunda de ce procentul de evrei in avangarda interbelica din Romania a fost atat de mare, Magda Carneci bate campii cu gratie, nu intelege nimic, nu da nici o explicatie. Ba da una, cica din cauza constrangerilor la care au fost supusi evreii in Romania, a aparut reactia lor de defulare artistica! Iar marturiile evreilor romani, asa cum arat in cartea Mesalina, dovedesc ca, dimpotriva, evreii iubesc Romania pentru liberarea pe care au avut-o aici, ca in nici o alta tara!

Ciudat cum totusi avangarda franceza nu a destabilizat Franta in asemenea hal ca sa o transforme in putere comunista, desi comunismul francez a fost mereu o forta in Franta, dar a destabilizat in schimb Romania. Eminescu arata de ce, vorbind de conditia statelor mici, unde evreii au gasit teren de manifestare a calitatilor lor ancestrale, ca Polonia, unde au determinat „moartea nationalitatii”. Poate ca nu avangarda artistica a adus tancurile sovietice, dar artistii scoliti la Moscova, precum Jules Perahim, sau prelucrati aici, ca Stefan Roll, Aurel Baranga si multi altii, au adus si implementat realismul socialist.

O imagine a acestei realitati, a studiului asupra avangradei interbelice, ne arata mai limpede cum ne-a fost furata istoria adevarata si cum a fost fabricata o alta. Iar curente artistice atat de roditoare, cum au fost dadaismul si suprarealismul, sa ni se para orori, zamislite din oua otravite. Istoria artei ne apare ca o sperietoare. Poate ca si Renasterea are o asemenea explicatie subversiva, insa cert este ca Romania moderna a fost o piatra turnanta, o rascruce de drumuri, care a favorizat colosal dezvoltarea avangardei. Nici un George Calinescu nu a banuit ca miscarea de avangarda, careia el ii ofera un loc neasemuit, a fost o arma de lupta in coasta Romaniei. Oare o asemenea cauzalitate sa aiba si teatrul absurdului? Categoric, se cere rescrisa istoria literarturii, a artei, insasi istoria tarii!

Romanii trebuie sa fie constienti ca aceasta schema, de a compromite Romania, s-a pastrat si dupa 1989. La destabilizarea economica si politica a tarii s-a lucrat si pe cale culturala. Filme antiromanesti, care incrimineaza Romania, au fost premiate la Cannes si la alte festivaluri occidentale. ICR, prin coada de topor Patapievici, a lucrat cu toate motoarele la compromiterea Romaniei. El s-a servit de o serie de lichele, de calibrul lui Tismaneanu, Plesu, Liiceanu sau Cartarescu, care au lucrat la demolarea a tot ceea ce inseamna traditie sanatoasa, incepand cu Eminescu, pe care l-au numit „cadavrul nostru din debara”. Cartarescu, Cristi Puiu si alti fuckyoucisti se trag direct din sucul revistei „Pula” a lui Geo Bogza, si el un militant de seama, platit de NKVD, prin Legatia sovietica de la Bucuresti, pentru demolarea democratiei burgheze.

pula

Fronda acestor avangardisti s-a dovedit o arma cu doua taisuri. Intrebarea este, daca stim acum aceste dedesubturi, ce mai ramane din opera lor de avangarda? Devine deodata o monstruozitate. Sau poate ca au crezut in ceea ce fac si si-au pus talentul in slujba unei cauze crminale, de ingenunchere a Romaniei si de punere a ei in hambarele fostului URSS. Este notoriu jaful care s-a petrecut. Azi, pana si ziaristii rusi se sperie de comorile furate de sovietici de la romani! Nu stim daca se va face vreodata un calcul, cate transporturi cu cereale, petrol, lemn sau alte bunuri au carat rusii din Romania!

Politica interbelica s-a continuat dupa aceeasi schema si in anii postdecembristi. De data aceasta insa, ea a fost sustinuta si din interior, de guvernele si presedintii tarii. Romanii, la toate nivelurile, si-au adus aportul avangardist la compromiterea si demolarea a tot ce s-a facut bun in Romania socialista, asa cum evreii scoliti au procedat in perioada interbelica, atunci cand au fost platiti sa compromita burghezia romana, castigul de democratie si libertate pe care il avea.

Din aceasta perspectiva, ne intrebam daca Romania poate fi ea insasi, daca nu se afla mereu in slujba unei puteri sau alteia, daca nu e la cheremul jocurilor si intreselor politice, al sferelor de influenta. Si ne intrebam daca un Mihai Viteazul, care a visat o Romanie mare, unita, independeta, libera, poate fi posibil azi? Sigur el ar sfarsi sub cutitul unui Tokes sau altul, care se substituie adevaratei avangarde romanesti.

                                                                                                            Grid MODORCEA

Corespondenţă de la New York pentru Ziaristi Online

 

3 Comments

  1. Dan Cristian Ionescu

    Despre acest aspect, eu am tipărit în urmă cu mai mulți ani următorul text:
    “Curentele antiartistice în literatură și artă reprezintă ”contribuția” evreilor. Dadaismul în poezie, caracterizat prin folosirea arbitrară și fără rost a cuvîntului, prin negarea oricărui raport între gîndire și expresia artistică, a fost creat de evreii români Tristan Tzara (născut Samy Rosenstock, 1896-1963, stabilit în Elveția) și Ilarie Voronca (născut Eduard Marcus, 1903-1946, stabilit în Franța). Un al doilea val suprarealist a avut în primele rînduri tot evrei români: Victor Brauner (1903-1966, stabilit în Franța), Gherasim Luca (ns. Salman Locker, 1913-1994, stabilit în Franța), Paul Păun (sau Paul Yvenez, ns. Paul Zaharia, 1915-1994, stabilit în Israel), Dolfi Trost (1916-1966, stabilit în SUA). Gherasim Luca este și inițiatorul “cubomaniei” (metodă suprarealistă de a forma colaje din imagini tăiate în pătrate și apoi reasamblate aleatoriu, fara nici o noimă).
    Dadaismul în pictură, caracterizat prin alăturarea incoerentă de linii și culori, a avut la rîndul său printre inițiatori un evreu român, Marcel Iancu (1895-1984); unii dintre cei mai mari pictori americani sînt considerați evreii de origine rusă Barnett Newman (1905-1970) și Mark Rothko (ns. Marcus Rothkowicz, 1903-1970), ale căror picturi abstracte reprezentau doar linii verticale paralele. Suprarealismul în proză l-a avut ca pionier pe evreul ceh Franz Kafka (1883-1924). Evreica americană de origine germană Eva Hesse (1936-1970) este promotoarea curentului anti-formă în sculptură. Specialiştii în aceste domenii ar putea completa mult mai pe larg exemplele.”
    La acest text, mi s-au adus două obiecții amicale: în primul rind, faptul că “de gustibus et de coloribus non disputandum” – ceea ce este adevărat, iar în al doilea rind, faptul că nu toți cei care au tras căruța artei prin porumbiște au fost evrei – ceea ce este din nou adevărat, chiar cu riscul să fiu acuzat de lipsă de patriotism.
    Din punctul meu de vedere (chiar dacă par un bătrîn depășit și conservator), pictorul perfect este cel care cînd termină tabloul și îl privești, te întrebi dacă este tablou sau fotografie. La nici unul dintre pictorii evrei de mai sus nu există riscul acestei confuzii. Dar nici la Pablo Picasso sau Joan Miro. Și la nici unul dintre pictorii moderni în fața tablourilor cărora te întrebi dacă este o moară de vînt? este o vacă stînd la muls? este Iohannis depunînd jurămîntul? Societatea bezmetică în care trăim îi face pe cei care nu înțeleg nimic din aceste picturi din care nu poți să înțelegi nimic, ca să nu fie declarați proști, să le laude, să emită ipoteze peste ipoteze, să organizeze mese rotunde unde să își dea cu părerea și în final să ajungă la concluzia că nu este moară, nu este vacă, nu este nici Iohannis, ci de fapt este Afrodita, care încă are pe ea spuma mării din care a ieșit, cumpărînd de la o fostă Alimentara o pungă cu “frații Petreuș”. Chiar și la aceste picturi îți trebuie un talent pe care eu nu îl am, dar la ce și cui folosește acesta? În schimb însă, la licitațiile americane, se vînd cu zeci de milioane de dolari.
    Pentru mine, sculptori adevărați au fost (și dau doar cîteva exemple) Fidias, Praxiteles sau Rodin. Nu sculpturile Evei Hesse și, scuzat să fiu, nici cele ale lui Constantin Brîncuși nu sînt cele care îți încîntă ochiul și îți redau realitatea.
    Poeți pentru mine au fost (tot cu titlu de exemplu) Baudelaire, Lamartine, Verlaine sau Prevert, Byron sau Shelley, Lermontov sau Pușkin iar, de la noi, Coșbuc (nu vă mirați că încep cu el, Eminescu este indiscutabil cel mai mare analist politic român, dar pentru mine cel mai mare poet român este Coșbuc – este singurul care mă face și acum, om bătrîn trecut prin multe, prin foarte multe, să lăcrimez le recitirea multor poezii ale sale), Eminescu, Goga, Militaru, Gyr și mulți alții. Pentru mine, nu sînt poeți dadaiștii și nici suprarealiștii.
    Tot pentru mine, dramaturgi sînt Sofocle, Eschil și Euripide, Moliere, Corneille și Racine, Shakespeare, Ibsen, Cehov, Nusic, Caragiale, Mușatescu sau evreii Sebastian și Baranga – dar nu Eugen Ionescu, creatorul teatrului absurdului. Pe un site evreiesc, Eugen Ionescu apare cu această origine – nu, Eugen Ionescu nu a fost evreu iar fiica sa Marie-France se pare că degeaba a arătat actele din care rezulta că bunica sa a fost protestantă.
    În schimb, în domeniul muzicii ușoare, decenii întregi m-au încîntat cîntăreții evrei Jo Dassin, Enrico Macias, Georges Moustaki, Serge Gainsbourg sau, de peste ocean, Bob Dylan și Leonard Cohen. Amy Winehouse care eu zic că o luase razna cu muzica ei, a fost creația noului secol (și mileniu).
    Articolul este foarte interesant și, chiar dacă cei care au rupt arta de realitate și literatură de logică nu au fost toți evrei, aceștia din urmă au ieșit în evidență. Ar merita studiat mai aprofundat.
    Cred că dl. Modorcea greșește în trei rînduri.
    Autorul revistei al cărei nume nu îl repet nu este Geo Bogza, cum declară răspicat dl. Modorcea – a existat într-adevăr o părere în acest sens dar fără a fi susținută de vreo dovadă. Singurul lucru cert este că atît cei 4 redactori cît și patronul tipografiei care a tipărit publicația, au fost cu toții evrei.
    În al doilea rind, din text s-ar putea înțelege că principalii creatori ai dadaismului (Tristan Tzara și Ilarie Voronca) ar fi fost stipendiați de NKVD prin legația sovietică de la București. Nici vorbă! Dadaismul s-a născut (din părinți evrei români în Elveția, la Zurich, în 1916). Pe atunci, nici vorbă de NKVD. Nici după aceea nu au primit stipendii de la legația sovietică, întrucît inițiatorii nu au mai revenit în țară.
    În al treilea rind, pe evreul Aurel Baranga îl consider cel mai mare dramaturg roman din cea de a doua jumătate a secolului trecut. Piesele lui erau vazute cu sălile pline, la TV erau urmărite cu toată atenția. Nu numai că erau scrise cu măiestrie, dar ofereau satisfacție cetățenilor-spectatori – directorii sau secretarii de partid corupți, tîmpiți ori abuzivi erau dați afară și înlocuiți cu comuniști de bună credință și buni profesioniști! Desigur, era o formă de propagandă – care i se permitea doar lui. Cine citește astăzi piesele lui Baranga (repet, foarte bine scrise), fără a cunoaște realitățile epocii, vede niște piese în care binele triumfă. Aceasta înseamnă profesionalism! Acum vreo jumătate de veac, lăudîndu-l pe Baranga în fața unui unchi care avea tangențe cu literatura, acesta a făcut o grimasă și a spus: “un fariseu”! Nu știu la ce s-a referit, fiindcă aceste vorbe pot fi interpretate în mai multe feluri. Poate că s-a referit la faptul că Baranga, datorită poziției politice avute, putea să scrie orice vroia pe cînd el, ca să fie publicat, trebuia să scrie “pe linie”. Sau, poate o altă explicație.

  2. Dec

    “Comunismul a intrat în România pe furiș, prin evrei avangardiști plătiți de NKVD.”
    Continuarea titlului: Si ne-au facut MUCI! Cu uneltele lor:
    1- perfidie
    2-sarlatanie
    3- furt
    4- santaj, si, cu voia dumneavoastra
    5-CRIMA! (cei care NU au raspuns convingator la 1,2,3 si 4!)

  3. wrf

    Doina Cornea????

    babaciunea aia(nascuta batrana) a fost “honey pot”,borcanul cu miere promis fraierilor care si-au pus increderea in ea.a fost parte constienta a “opozitziei controlate”;radio “europa libera” era platit de americani cum platesc azi romanii diverse institute:icr,”institutul pentru studiul revolutziei”(iliescu,iarashi…),institutul holistic chixo-comic,etc,etc,etc.

    -toate cele de mai sus doar ca o parere personala,nu avem chef sa fim deranjatzi in cautare de probe….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.