Suntem cu ochii pe voi!

Conservarea definitivă a privilegiilor de către liberali: OUG 1/2020 – salariile de merit ale militarilor şi poliţiştilor la secret

                         Popor naiv, cu ochii la bila roşie Toate […]

 

                       Popor naiv, cu ochii la bila roşie

Toate jongleriile au la bază un principiu simplu. Atrage atenţia într-o parte şi fă jongleria în cealaltă. Cam asta face şi guvernul Orban sub umbrela uriaşă ţinută de Klaus Iohannis şi pe care este pictat steagul Uniunii Europene. Toate învîrtelile şi jongleriile din Romania sunt după standarde euro-atlantice. Iar cei care nu cred, să-şi ţină gura, altfel intră în categoria de duşmani ai poporului roman!

Popor naiv, ia priveşte la bila roşie din pălăria albă a anticipatelor! Dacă facem anticipate, intrăm în Paradis! Avem imediat o ţară ca afară, vindecăm România de corupţie şi în urma măturatului rămîne miraculos „România normală”. Și toată lumea se frămîntă prosteşte subiectul anticipatelor. Presă, televiziuni, purtători de cuvînt. Atenţie la preşedinte şi la premier! Facem anticipate şi rezolvăm tot! Ţara poate fi condusă şi de la Sibiu! Altceva, nimic! Să nu pomeniţi de infrastructură, de privatizarea a tot ce poate fi vîndut (privatizat!), de la sănătate la energie. Asta este proiectul de ţară! Restul nu contează!

-„Fals! Rezolvăm pe dracu’!“, ar trebui să strige cineva! Ne afundăm şi mai tare în dezordine, în învîrteli şi sărăcie, economia va fi în întregime controlată, iar scena politică va asigura un minunat confort prezidenţial! El zice (dă ordine), Parlamentul face legile în conformitate cu „indicăţiile”, Guvernul execută, SRI-ul supraveghează, presa cîntă iar poporul… tace! Iar de profitat, profită din greu toţi cei care sunt în interiorul cercului!

Ce-am aflat de la începutul domniei liberale? Că totul este prost şi strîmb, furat, condus de incompeteţi şi penali, că nu sunt bani pentru pensii şi pentru salarii, pentru alocaţii, pentru investiţii, că trebuie vînaţi toţi pesediştii care pe unde sunt, că se poate practica şi navetismul politic, numai să treacă la liberali, că pentru serviciile secrete se mai găsesc bani, că se poate şi cu proşti şi penali în funcţii publice, că marile afaceri sub acoperire ale serviciilor secrete pot continua fără să fie deranjate.

Dincolo de povestea cu anticipatele, menită a atrage atenţia tutor spre o cioară care zboară fîlfîit spre orizont, bandiţii şi ticăloşii trag sforile la greu. Asta în timp ce populaţia cască ochii la cioara cu zbor de rachetă la relanti, iar Guvernul mai dă pe sub masă o Ordonanţă de Urgenţă (OUG 1/2020) care trece salariile de merit ale militarilor şi poliţiştilor la secret. Adică lefurile băieţilor supuşi, care execută ordine, nu mai apar sub ochii mulţimii. Adică un pas hotărîtor spre conservarea pensiilor şi salariilor speciale. Pe scurt, conservarea definitivă a privilegiilor!

Un profesor cu umor şi cuprindere în gîndire îmi zicea mai zilele trecute:
-„Domnul meu, ăştia-s mai proşti ca precedenţii! Seamănă cu nişte ospătari care poartă tava într-o piesă scrisă de altcineva din afară. Iar proiectul lor de ţară este să ne aducă FMI-ul cît mai repede pe cap!“

                                                                                                      Cornel NISTORESCU

 

1 Comment

  1. Vlad Tepes

    Ai dreptate nistorescule !
    Desfiintati armata si politia si nu veti mai avea motive de lamentare !!!
    Desfiintati-le si gata !
    Dintr-o data, taiati coada ciinelui dintr-o lovitura !!!
    Dar, apoi, sa nu spuneti ca nu vreti sa va inrolati in locul celor destituiti !!!
    Plus alte consecinte carora va trebui sa le faceti fata !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.