Puncte de vedere

Crăciunul înseamnă porc, Paștile înseamnă miel

  Ce este Crăciunul? Crăciunul este acea perioadă înainte de sfîrșitul anului cînd noi venim în țară pentru ca alături […]

 

Ce este Crăciunul? Crăciunul este acea perioadă înainte de sfîrșitul anului cînd noi venim în țară pentru ca alături de cei dragi să mîncăm sarmale, friptură de porc, tobă, caltaboși, cîrnați, slăninuță, cozonac și să bem țuică (sau palincă) și vin.

Ce este Paștile? Paștile înseamnă acea perioadă din primăvară cînd noi venim în țară pentru ca alături de cei dragi să ciocnim ouă roșii, să mîncăm borș de miel, friptură de miel, stufat de miel, drob de miel, pască și cozonac și să bem țuică (sau palincă) și vin.

Vi se pare absurd? Acum da, însă îmi este teamă că peste două generații românii care au plecat din țară, dacă vor mai avea în vatra strămoșească pe cineva drag, pentru asta se vor întoarce, nu pentru semnificațiile creștine ale celor două mari sărbători de egală însemnătate (fără Naștere nu ar fi existat Învierea, fără Înviere nu ar fi existat Mîntuirea și nici Creștinismul).

În occident, de mult timp creștinismul a devenit formal. Am auzit acum cîțiva ani că francezii nu mai consideră Franța o țară creștină, ci o țară de cultură creștină, ceea ce este cu totul altceva.

Am presentimentul că așa se va întîmpla într-un timp nu prea îndelungat și cu românii care și-au părăst țara și familiile pentru „o viață mai bună”. Nu mă întrebați de ce spun asta, nu pot să explic, pur și simplu așa presimt.

Credința creștină în cadrul poporului român s-a păstrat nealterată în special la țară, printre acele „babe pupătoare de ciolane”, cum li se spune în derîdere. Aceste bătrîne încovoiate de spate, tot mai puține de la un an la altul, care așteaptă ore întregi la coadă sau se tîrăsc în genunchi pentru a atinge și săruta racla în care ele cred că se află moaște de sfinți (aceasta este o altă discuție, nu stau acum de ea) reprezintă spiritul creștin, iar credința le ajută să reziste. Suportă toate acele greutăți întrucît întotdeauna creștinul adevărat alege calea cea grea.  În zilele noastre, comoditatea îi face pe pretinșii creștini să aleagă calea cea ușoară.

Mă obișnuisem să petrec Crăciunul și Paștele la munte. Dar acum 10 ani am constatat că din cauza aerului rece de munte, după trei zile, cădeam la pat. De atunci petrec singur Crăciunul, ca fiind o noapte de meditație. De trei ani nu mai am putere nici să mă duc de Paști. Stau de asmenea singur și meditez. Am radio-ul deschis astfel încît chiar dacă adorm, mă trezesc atunci cînd începe să se cînte „Hristos a Înviat din morți”  (pe vremea în care făceam Învierea la biserică, eu nu îmi permiteam să cînt ci doar să îngîn – nu vroiam ca vocea mea să sperie copiii).

La fel și de Învierea aceasta, am stat singur, doar cu Radio România Actualități.

Și m-au uimit două lucruri.

La emisiunea „Noapte bună, copii!” (nu vă mirați, o ascult și pe aceasta) a fost o scenetă realizată de soții Simona și Dan Vasiliu (cred că sînt soți, nu frați) legată de judecata lui Pilat, în cursul căreia s-au dat versete din Evanghelia după Matei. Dar un verset, foarte important, a fost sărit.

Cînd iudeii au cerut grațierea lui Barabas și nu a Mîntuitorului, Pilat a spus: „Nevinovat sunt eu de sângele Dreptului Acestuia. De acum, pe voi va privește!”, iar iudeii au răspuns „Sângele lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!” (Matei 27.25).

O generatie nouă pe atunci însemna 20 de ani. Noi și copiii noștri însemna două generații, deci 40 de ani.  Și într-adevăr, după 40 de ani, în anul 70, armatele lui Titus cucereau Ierusalimul și dărîmau templul. Iudeii își asumaseră răspunderea pentru crimă, și acum plăteau pentru asta.

Anul crucificării Mîntuitorului nu este cunoscut exact, probabil anul 28 sau 29. Cronologia creștină, stabilită de protoromânul Dionisie Exiguul (cel smerit) este evident greșită. Conform acesteia, Mîntuitorul s-ar fi născut la patru ani după moartea lui Irod cel Mare, ceea ne se putea avînd în vedere că Irod a ordonat uciderea pruncilor, deci Mîntuitorul s-a născut în timpul vieții acestuia.

Auzisem că la cererea evreilor, în unele biserici creștine din vest s-a interzis la slujbă să fie redat acest verset. Acum, văd că nu se mai redă nici în România.

Al doilea motiv de mirare l-a reprezentat un realizator de programe care, înaintea slujbei de Înviere, invitase un preot pe care l-a întrebat de ce Mîntuitorul, știind că va fi ucis, nu a fugit? Acest creștin de mîna a treia oare nu știa că pentru Mîntuire și pentru a exista Creștinismul, era nevoie de sacrificiu, de un sacrificiu dureros? Ar fi el în stare de un sacrificiu pentru Dumnezeu sau pentru Țară?

Ceva asemănător am auzit (neplăcut surprins) acum un timp de la un om cu un curaj deosebit, curaj pentru care a suferit din greu. Acesta îl critica pe Corneliu Zelea Codreanu pentru faptul că în loc să fugă, s-a lăsat arestat deși exista riscul de a fi ucis. Oare el chiar nu înțelegea că în cazul în care Căpitanul ar fi fugit ar fi fost considerat un laș, pe cînd așa a murit ca un erou?

Gata, am obosit.

                                                                                                          Dan Cristian IONESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *