Observator

Criza coronavirus: Graficul evoluției pandemiei și prognozele autorităților

  În cazul în care autoritățile noastre au avut dreptate, săptămâna aceasta ar trebui să fie ultima de acumulare, urmând […]

 

În cazul în care autoritățile noastre au avut dreptate, săptămâna aceasta ar trebui să fie ultima de acumulare, urmând ca de săptămâna viitoare să intrăm în stadiul de accelerare geometrică. Ce înseamnă aceasta: după ce numărul de îmbolnăviți și morți a evoluat după un model liniar, graficul îmbolnăvirilor și al deceselor ar trebui să se verticalizeze, multiplicând accelerat cifrele de la o zi la alta.

Ceea ce remarc în prezent este că graficele, în ciuda încondeierilor oficiale, tind să se „aplatizeze” prematur. Un banc spune că „în ultima perioadă s-au redus dramatic decesele din cauza cancerelor și a bolilor cardiovasculare, însă scăderea a fost compensată de COVID-19”. Am remarcat acest fenomen cel mai bine în Italia, unde, la vârful isteriei, practic nu se mai murea decât de COVID-19. Asta contrar cifrelor seci de după momentul nebuniei care ne spun o cu totul altă poveste:
– media celor decedați care aveau și COVID-19 a fost de 80 de ani
– 10% dintre decedați aveau peste 90 de ani, 90% peste 70 de ani;
– cele mai multe morți s-au înregistrat în segmentul 80-89 ani;
– 2.8% dintre decedați nu aveau nicio comorbiditate, 22% aveau cel puțin una, 23% două, iar 51% aveau cel puțin trei comorbidități!

Fac o paranteză pentru a vă prezenta un element interesant de care ar trebui să țineți cont. Cu toate că nu se spune, cifrele arată că segmentul cel mai afectat este cel al cardiacilor, urmat de diabetici și abia apoi de pacienții cu cancer. În Italia au raportul morților între cardiaci și diabetici a fost de 4:1, iar raportul între cardiaci și cei înregistrați în ultimii cinci ani cu cancer a fost de 8:1!

V-am spus toate acestea pentru a avea o bază de discuție. Să revenim acum la noi. E o ciudată amnezie a autorităților care, treptat, pe măsură ce s-a apropiat termenul „vârfului inițial estimat”, mută estimarea câteva săptămâni mai târziu. Inițial s-a spus că de Paști vom avea vârful absolut. Apoi că imediat după Paști. Acum deja s-a încetățenit ideea că vârful va fi undeva la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. Asta nu-mi transmite mie nimic altceva decât că avem de-a face ori cu un amatorism de joasă speță, ori cu o inducere voită a isteriei și amânare a „termenului morții” pentru liniștirea populației.

E ceva în neregulă cu prelungirea stării de necesitate. În timpul acesta Bugetul a intrat în hemoragie. Aud că până și Bădiță se ocupă de traficul cu măști. Mă rog, ceea ce se vede limpede este „implicarea” masivă ONG-urilor în comerțul cu echipamente la prețuri piperate. Am rămas mască în momentul în care am aflat că s-a ajuns ca oferta să fie de 70 000 EUR pentru un ventilator, de aproape zece ori mai mult decât costul său de producție. Păi unde se duce diferența? Ca să nu mai vorbim că, în multe cazuri, avem de-a face cu produse dubioase, achiziționate de pe la producători asiatici necunoscuți. Mai mult, „băieții veseli” de prin oengeuri îi bat pe umeri pe oficiali spunându-le că achiziția e un act eroic, în ciuda prețului. Singura speranță pe care-o am este aceea ca cei de la Curtea de Conturi să mai apuce să facă un control al jafului instituționalizat făcut sub protecția „stării de urgență”.

În concluzie, ceva e extrem de dubios. În cazul în care săptămâna viitoare nu înregistrăm o progresie geometrică a cazurilor de COVD-19 consider că menținerea stării de necesitate e justificată de altceva. În mod normal, dacă cifrele continuă să evolueze ca până acum, starea de urgență trebuie ridicată și instituite măsuri sanitare la locul de muncă, în paralel cu izolarea persoanelor aflate în segmentul de risc.

Fiecare zi de „#stauacasă” crește teribil nota de plată care urmează să fie plătită. Estimez că, în mod real, sunt peste 2 milioane de șomeri ca efect al opririi economiei. Numărul acestora nu va rămâne staționar. De-aceea e necesar ca motoarele – câte au mai rămas – să fie repornite.

Știu că la ora actuală vorbesc în vânt, știu că targetul pe care și l-au fixat toți pentru ieșirea din starea de urgență e undeva prin iunie, dar o spun acum și veți vedea că am avut dreptate. Tot circul pus în aplicare e inutil. Costurile lui însă vor fi piperate, atât de piperate încât nu va mai rămâne piatră pe piatră.

                                                                                                                  Dan DIACONU

3 Comments

  1. gigimutu

    pai domnule Diaconu,

    sa iesim noi POPORUL in strada si sa-l obligam pe mickey mouse iohanel sa ridice starea de urgenta, masa in c…ur de nemtalau!!!

    dupa parerea mea, deja antidotul exista, cum a demonstrat seful clinicii din Marsilia, Franta, clorochina, asa ca starea de urgenta nu-si mai are rostul, sa vedem, de cine va asculta boritul de iohanel!!!! de stapinii lui sau de realitate?

    inca ceva, un sincer ” huo ” pentru restrictiile pentru cei peste 65 de ani, ce grija are iohanel pentru ei, ca nu le-a lasat decit doua ore in care pot sa iasa din casa!!!

    am inteles ca suntem singura tara din lume unde s-a impus asa ceva!!!! nenorocitule de iohanel!!!!

  2. Dima

    Nu va fi nicio crestere in progresie geometrica a cazurilor noi. Pe platforma arcgis a universitatii John Hopkins din SUA se observa ca majoritatea tarilor din Europa se afla pe ”platoul” varfului epidemiei, iar numarul de cazuri noi este tot mai mic de la o zi la alta. Deja in Austria se vorbeste despre relaxarea anumitor masuri si se fac planuri pentru repornirea treptata a economiei.

    In SUA unde epidemia a inceput cu o intarziere de 10-12 zile fata de Europa, varful este asteptat pana la sfarsitul saptamanii viitoare (americanii vorbesc deja despre o drama nationala, un nou eveniment de tipul 11 septembrie sau Pearl Harbor).

    In Europa (la nivel politic) e deocamdata o stare de asteptare pana cand americanii isi rezolva problema lor cu virusul. Iar pentru ca populatia sa nu inceapa sa ignore in masa arestul la domiciliu, cu fiecare saptamana care trece se perpetueaza ideea ca suntem abia la inceput, ca virusul se va raspandi si mai mult in zilele urmatoare, ca va veni apocalipsa, ca vor muri nu-stiu-cate milioane de oameni. Tactica de Fear-mongering, pentru ca populatia sa nu se relaxeze.

  3. alex

    Si eu cred ca s-ar putea ridica starea de urgenta! Cred ca cifrele oficiale nu sunt reale, adica sunt umflate, mai ales ca am inteles ca multi pacienti au murit de alta boala si s-a trecut ca au murit de Covid 19! Oficialii nostri, trag mata de coada pana in iunie-iulie doar-doar se mai invart de niste afaceri cu mijloace sanitare. Sa nu uitam ca traim in colonia numita Romania, condusa de ” guvernul meu”! Deja , cred, ca este stabilita ridicarea starii de urgenta in iunie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *