Colimator

Cum a făcut primul milion: Ciolacu oferă consultanță și vinde gogoși

  Recent am depistat pe internet un articol conform caruia noul lider minune al PSD, Ion Marcel Ciolacu, care este […]

 

Recent am depistat pe internet un articol conform caruia noul lider minune al PSD, Ion Marcel Ciolacu, care este si al treielea om in stat, in calitate de presedinte al Camerei Deputatilor, ar fi fost gasit cu un milion de lei intr-un cont pe care nu l-a declarat initial si ca sursa cea mai probabila a banilor ar fi o afacere de familie care consta intr-o covrigarie-gogoserie. Avand o mare nedumerire ca poti sa devii milionar din covrigi si gogosi, am identificat toate firmele pe care le-a consemnat Marcel Ciolacu, in calitate de deputat, in declaratiile sale de interese. Am gasit ca noul star si far al social-democratiei autohtone detine doua firme in care este asociat majoritar, detinand peste 50 % din capitalul social, SC Luciana Com 94 SRL si SC Alcom SRL,  in care este cuplat cu fratele sau Daniel si cu sotia sa Roxana, care este si directoare, si o firma in care detine 25 % din capitalul social, SC D&G Industrie SRL, in care este asociat cu trei oameni de afaceri din Buzau. SC Luciana Com 94 are ca obiect principal de activitate fabricarea painii, prajiturilor si produselor proaspete de patiserie, SC Alcom activitati de consultanta in afaceri si management, iar SC D&G Industrie comert cu amanuntul cu produse alimentare, bauturi alcoolice si tutun. Firma de patiserie si firma de consultanta sunt inregistrate cu acelasi sediu: Buzau strada Locotenent Constantin Godeanu (Piata Centrala).

Pentru a ma edifica cat de cat asupra succesului inregistrat in afaceri de descurcaretul si infigaretul presedinte al PSD (dar si asupra altor aspecte legate de trecutul sau mai recent sau mai indepartat ), am descins marti (de Super Tuesday) de la Cluj la Buzau. Am crezut initial ca firma de patiserie si firma de consultanta detinute de Marcel Ciolacu sunt situate intr-o piata impozanta respectiv intr-un imobil impozant din centrul municipiului Buzau. Nu mica mi-a fost surpriza sa constat ca Piata Centrala este de fapt piata de fructe, legume si zarzavaturi, care se intinde pe toata lungimea strazii Locotenent Constantin Godeanu si este inconjurata de chioscuri sau alte spatii in care se vand produse de patiserie si de panificatie, produse lactate, carne de porc, carne de pui, peste viu, s.a.

In Piata Centrala am dat de vreo sapte spatii in care se vindeau produse de patiserie si de panificatie, reusind sa identific firma Luciana Com 94 intr-o dugheana denumita „Cofetarie.Patiserie”,  situata langa intrarea in piata, in partea stanga. Dugheana are o suprafata de circa 30 mp (6 m lungime x 5 m latime) si este impartita in doua incaperi: una in partea din fata, in care se afla o tejghea pe care sunt expuse tot felul de prajituri si prajiturele, covrigi si gogosi, si alta, in partea din spate, in care se afla un cuptor si ustensile de panificatie. Am intrat si am cumparat doi covrigi si doua gogosi, pentru care am achitat 6,40 lei.

Autorul iesind cu marfa cumparata din gogoseria lui Ciolacu. (Click pe fotografie pentru marire!)

In spatiul cu pricina nu exista nicio masa la care sa se poata servi produsele casei si niciun birou la care sa se realizeze activitati de consultanta. Probabil ca se acorda consultanta in piata de legume si zarzavaturi sau in parculetul din apropiere. Potrivit unor surse buzoiene, bine relationat cu autoritatile locale, el insusi fost prefect, director al unei firme a Primariei Buzau si viceprimar inainte de a fi deputat, Marcel Ciolacu ar fi acordat consultanta comerciantilor din piata, indeosebi celor de etnie rroma sau pripasiti din Basarabia sau din Ucraina. Nu-mi explic in ce masura a fost apt si autorizat sa acorde consultanta in afaceri si management in conditiile in care nu era licentiat sau expert in economie ori in management, fiind absolvent autodeclarat al Facultatii de Drept a contestatei Universitati  Ecologice din Bucuresti.

Conform CV-ului sau, Ciolacu a absolvit aceasta facultate in 1995, la varsta de 28 de ani, dar nu mentioneaza ca ar fi obtinut licenta in drept. El se declara jurist de profesie, dar nu a exercitat niciuna din profesiile juridice de baza( judecator, procuror, avocat, notar ). De-abia in 2004, la varsta de 37 de ani, cu putin timp inainte de a fi numit prefect al judetului Buzau, functie pe care a ocupat-o doar doua luni( noiembrie si decembrie), intrucat nu avea ocupatie, s-a angajat consilier juridic la firma proprie Alcom SRL. Acesta este primul sau loc de munca inscris in CV, pe care l-a ocupat circa trei ani, inainte de a incepe ascensiunea sa administrativa si politica.

Aceleasi surse au dezvaluit ca firma Alcom, care a fost infiintata in 1993, s-a ocupat la inceput cu vanzarea de bauturi alcoolice in piata, denumirea sa derivand de la cuvintele alcool si comert. Cum s-au combinat si impacat alcoolul cu consultanta numai Cel de Sus si eventual Fiscul ne mai pot spune. Cert este ca, la 30 de ani de la Revolutie, dupa gogosarul Dinca avem parte de un nou gogosar politic.

                                                                                                             Valer MARIAN

Sursa: Ziar de Cluj

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *