Atitudini

Cum este „ucisă”, a doua oară, Ecaterina Teodoroiu (Cătălina Toderoiu)! (II)

                                      Ultimele […]

 

                                    Ultimele cuvinte…

Crăiasă iubită a neamului românesc… Prin moartea ta glorioasă ai înflorit pentru vecie datoria neamului și ai sporit comoara lui de basme cu o nouă măreață icoană. Crucea albă care străjuiește cu evlavie mormântul tău din Poene va fi pentru toți un nou simbol de biruință” (Ziarul „România”, articol dedicat – în numărul din 27 august 1917 – eroinei Cătălina).

Neavând teamă de moarte, știind prea bine că Dumnezeu ne-a promis învierea din morminte, Cătălina și-a asumat misiunea de a deveni port-stindard de sacrificiu în linia întâi, într-un ultim asalt, strigându-le, încurajator, camarazilor: „Înainte, băieți! Sunteți cu mine!”. După aceste ultime cuvinte, soldații germani din Regimentul 40 au deschis focul și, în ziua de 22 august 1917 (ora 2115), Eroina României a fost lovită fatal de două gloanțe, inamice, în inimă și în sânul stâng. A decedat, pe loc, alături de dragul ei logodnic: acesta a luat în brațe, îndurerat, așezând-o pe poziția de pe care plecaseră la atac!

Și, oricâtă tulburare era pe front, soldații săi… i-au săpat mormântul, i-au făcut coșciug și, printr-o „înmormântare frumoasă” (cum a descris-o medicul Arie, de la primul post de ajutor), au reușit să facă gestul creștinesc, spre deosebire de civilii gorjeni de astăzi, de a-i pune la căpătâi o cruce (de stejar). Vrednica noastră voluntară națională, din  Compania a VII-a,  a fost înmormâtată în ziua de 23 august 1917, pe frontul de la Mărășești, într-o poeniță situată pe valea pârâului Glod, comuna Fiționești, în zona Putna. Va fi însă deshumată în 1921 și, printr-un cortegiu funerar special, al său trup avea să fie transportat, cu onorurile militare cuvenite, în atât de dragul său loc natal: Tg.Jiu.

                       Reînhumarea de la Tg.Jiu (1921)

Găsesc înălțătoare ideea de a comemora, printr-un monument, înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu. Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoștință, de admirație, dar va fi de asemenea cel mai frumos exemplu de virtuți, ale neamului, pentru generațiile care vor veni” (General Henri M.Berthelot, șef de Stat Major al Comandamentului suprem al trupelor franceze, pe frontul de Vest, în Primul Război Mondial).

Cum era de la sine înțeles, autoritățile gorjene interbelice au trimis, din respect aparte față de eroina Cătălina, o delegație (la Poeni) cu scopul de a o deshuma, prin decizia Curții Regale, astfel încât osemintele sale să fie aduse și reînhumate, la Tg. Jiu, cu onorurile militare cuvenite. Ca urmare, cei îndrituiți au așezat osemintele Cătălinei într-un coșciug, turnat din oțelul tunurilor capturate de la inamicii germani, după care au fost transportate pe afet de tun, mai întâi la Focșani, apoi – cu un vagon mortuar special – la București! Peste tot, pe unde a trecut, românii au întâmpinat osemintele Cătălinei cu manifestații de masă și cuvântări.

Când sicriul său a ajuns la Tg.Jiu, localnicii sărbătorind un secol de la moartea altui erou gorjean, Domnul Tudor (Vladimirescu), o mare mulțime din concitadinii săi dragi, în frunte cu părinții și rudele, l-au întâmpinat cu adâncă emoție și recunoștință.

Oficialitățile locului au dispus, din respect, ca osemintele Cătălinei să fie depuse într-un mormânt-monument chiar în centul orașului Tg.Jiu, între Catedrala Ortodoxă și Primărie, „străjuit” de candelă și creștineasca cruce (conform fotografiilor din arhive) și, bineînțeles, de două tunuri aduse de la București. Din păcate, discursul emoționant rostit atunci de marele poet patriot Octavian Goga, viitor prim-ministru și ministru de Inerne, nu a fost reținut de memoria posterității! De bună seamă, istoricii noștri au… „dormit” !

                  Inaugurarea Mausoleului-Sarcofag (1935)

Monumentul acesta, aici, pe plaiurile Gorjului, formează și încheie astăzi triunghiul credințelor noastre din război: Curtea de Argeș – Mormântul Suveranilor; București – Eroul Necunoscut; iar aici mormântul unei eroine pe care o cunoașteți (…) În acest gând, fie ca această piatră să rămână generațiilor de mâine o VEȘNICĂ PILDĂ DE CREDINȚĂ, de avânt și de energie” (Regele Carol al II-lea, discurs de la dezvelirea Monumentului-Sarcofag dedicat eroinei de la Jiu, 1935).

Este de presupus că autoritățile locale, în încercarea lor de a se regăsi mai degrabă în grațiile prim-ministrului (gorjean) Gheorghe Tătărăscu, nu au avut prea multe de spus în fața Arethiei (soția șefului Guvernului și președinta Ligii femeilor gorjene), cea care, susținând-o financiar pe sculptorița Milița Petrașcu, a făcut posibilă o operă de artă (dedicată Cătălinei) cu evidente nuanțe sculpturale păgâne, nicidecum creștine, întâlnite cu predilecție în reprezentările politeiste antropologice pre-creștine (nu degeaba ziarul „Gorjeanul”, din 8 sept. 2015, îi cita pe doi intelectuali care susțineau că Mausoleul-Sarcofag „amintește în cel mai înalt grad de solul trimis de tracii geți, zeului Zamolxis, spre a afla ce mai făcea el prin cer”, ceea ce înseamnă o perpetuare a miturilor ancestrale ale vechilor și celebrelor basoreliefuri din lumea antică (a se vedea monumentele funerare egiptene sau romane)! Cum-necum, opera artistică în cauză, sub care s-au îngropat osemintele Cătălinei (preluate din mormântul amenajat în 1921), a fost inaugurată în spațiul public, la 8 septembrie 1935, în perimetrul rondoului din fața Primăriei Tg. Jiu. În atmosfera de atunci, cu adevărat copleșitoare, s-au reunit întru recunoștință cei mai înalți demnitari ai Statului Român, de la regele Carol al II-lea și până la membrii de vază ai Guvernului României (cu o zi înainte, sâmbătă, sosise din strănătate inclusiv Nicolae Titulescu, ministrul de externe), care, în prezența a circa 40.000 de oameni de pe tot cuprinsul Țării, au asistat la slujba arhierească de sfințire a Mausoleului-Sarcofag (oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ierarhul Vartolomeu, episcop al Râmnicului) pe care, în sculpturi în basorelief, au fost imortalizate scene semnificative din viața eroinei Cătălina (se poate vedea când ținea în mâini furca și fusul de tors, când era printre animale, cercetași sau soldați, dar niciodată – așa cum obișnuia – să meargă cu familia la bisericuța din sat)!

Cum spuneam, însă, numeroasa asistență i-a făcut monarhului Carol al II-lea, care a poposit la Tg. Jiu timp de 7 ore (de la ora 11 la 18), o primire … regală! Întregul oraș a fost, atunci, pavaozat cu steaguri tricolore, verdeață și chilimuri oltenești! De la gară, în ovații, suveranul a mers pe jos până la Catedrala Ortodoxă! Aici avea să strângă mâna tremurândă a Elenei, mama eroinei Cătălina, care pur și simplu plângea! Iar când corul de creștini a început să cânte „Veșnica pomenire!”, regele trăgând pânza ce acoperea Mausoleul-Sarcofag, Dumnezeu a îngăduit ca Neamul nostru să mai trăiască o emoționantă clipă unică, de ceea ce înseamnă să fim uniți sub un țel comun, nemaiîntâlnită astăzi, în plin avânt al globalismului anarhic și devalorizant…

                      „Misterul” restaurării din Anul Centenar

Când a fost ridicat monumentul, în urmă cu 84 de ani au venit mii de oameni în piața care purta numele Ecaterinei Teodoroiu – dar atunci a venit și regele Carol al II-lea la Tg.Jiu. Acum, dacă n-am avut nici un rege prezent (mai „încet”, domnule, ca nu cumva să îl „treziți” pe guvernatorul coloniei, Iohannis –n.a.), nici oamenii nu au prea venit. Mă așteptam la mai multă lume” (Adrian Tudor, viceprimar al municipiului Tg.Jiu).

Greu, foarte greu a fost ca, după trei decenii de așa-zisă libertate, de când România a fost pusă în mod terorist pe orbita desensibilizării planetare (prin revoluția globalistă), în sfârșit autoritățile de la Tg.Jiu să reușească a dezveli oficial, la 14 ian.2019, reabilitatul Mausoleu închinat „eroinei de la Jiu”! Jubileul în cauză, care s-ar fi cuvenit să îi polarizeze pe localnici în cel mai înălțător moment de reflexie și reculegere socială din Anul Centenar, din nefericire nu a stârnit, la o generație căreia i se șterge programatic memoria, efectul public scontat!

Ceea ce doare însă mai tare, lăsându-i la o parte pe uitătorii de Eroi și de Neam, este că, în urma unui „ciudat” aviz ministerial și al „captivității” oficialităților locale față de imaginația artistică a unei „ucenice a lui Brâncuși”, la căpătâiul eroinei ortodoxe Cătălina figurează o „cruce”, de granit, restaurată după „replica” celei promovate de Milița Petrașcu (scoasă de comuniști) și amplasată unde fusese montată în 1935.

Cultul acesta exclusivist față de artistă, fără ca eroinei să i se respecte credința ortodoxă și dreptul legitim de a avea la mormânt o cruce creștină, i-a determinat pe reprezentanții târgujenilor ca, după ce au făcut un apel public cu scopul de a identifica „crucea” artistei interbelice, să se adreseze istoricilor de artă din Ministerul Culturii și Consiliul Național al Cinematografiei. Ce anume a ieșit, se vede: o „cruce”… culcată, nu în „picioare”, despre care unii spun că ar fi o cruce malteză (a cavalerilor ioaniți), iar alții – o cruce patee (a cavalerilor templieri). În ambele cazuri, însă, avem de-a face cu o cruce eretică, ocultă, expresia unor precursori ai globalizării antihristice. Și așa se poate înțelege de ce, pentru globaliștii care conduc lumea, crucea creștină le stă ca un „ghimpe în coastă” și le dă atâta durere de cap!

          Eroina României nu are, la Tg.Jiu, cruce creștină la mormânt!

„Mulți oameni nici nu știu că acolo (în Piața Prefecturii din Tg.Jiu – n.a.), sub acea piatră, se află osemintele eroinei! Ar fi normal să existe și o cruce lângă Mausoleu, cu datele și chipul Cătălinei, iar noaptea, din respect pentru ceea ce reprezintă ea pentru națiune, să ardă mereu o lumânare sau o făclie!” (Dorin Brozbă, publicist gorjean).

De Gorj, m-am apropiat cu sfiala că, poate o dată în viață, Pronia divină îmi îngăduie să calc, cu atenție sporită și recunoștință, pământul pe care altădată, cu atâta dragoste față de „norodul” acesta oropsit, au pășit titani de ispravă ce ne-au orientat, ca Neam, pe „harta” universală a ceea ce poate însemna să „uiți” de sine și să te dăruiești Țării tale, precum: Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu (Cătălina Toderoiu), Maria Lătărețu, Constantin Brâncuși etc … Și, uite-așa, pot spune că, în cele două săptămâni petrecute în Tg. Jiu, am avut ocazia să văd și să aud „de toate”, într-un periplu inaugurat de o întreită vizită „pe jos” la căsuța memorială a Cătălinei, căci ar fi fost o impietate să caut cu taxiul „rădăcinile” de la Gorj ale eroinei! Aici, încărcându-mi „tolba” memoriei cu atâtea descrieri succinte, îl întreb pe ghid – ca unul ce mi-aș fi dorit să pun o lumânare și să mă rog la mormântul Cătălinei – dacă bisericuța unde aceasta obișnuia să meargă, cu familia, este departe… Nu, nu era departe, dar nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că eroina nu era înmormântată într-un cimitir, ci într-o piață publică, numită a Prefecturii, undeva în zona Catedralei Ortodoxe! Măi, să fie! Doar trecusem pe acolo, mă închinasem în Locașul Sfânt, vizualizasem impozanta clădire a Prefecturii și… cam atât! Drept este însă că mai văzusem „fugitiv” un fel de monument, ceva artistic, dar nu mi-am imaginat că tocmai acela putea fi mormântul atât de căutat de mine! Intrigat, m-am reîntors la locul cu pricina și, ce să vă zic, într-adevăr o plăcuță (pusă în plan orizontal, nu vertical) amintește trecătorilor că acolo, sub acel Monument-Sarcofag, se află înhumate osemintele eroinei Cătălina Toderoiu! Totul, parcă, „pe furiș”! Fără cruce, fără candelă!

Și atunci, „exploatându-mi” intuițiile, mi-am zis că ceva nu este în regulă… Că nu se poate ca ierarhii Bisericii, ca familia eroinei și bineînțeles mai-marii Târgu-Jiului, să accepte atare situație, inadecvată, ca un simbol național să fie „transformat”, în mod necreștinesc și neromânesc, într-un fel de obiect muzeal numai „bun” de etalat propagandistic! Ca urmare, în calitatea mea de ziarist (venit din Mureș), am început să „bat” la diverse „uși”: Constantin Măgdoiu (preot militar) m-a „atenționat” că sunt cam „cârcotaș”, întrucât lumânările pentru sufletul eroinei se pot pune la biserica din apropiere, iar crucea de la mormânt ar fi acea artistică reprezentare „culcată” (părintele a tăcut când i-am spus că acea „cruce” pare să fie mai degrabă distincția militară pe care a primit-o eroina); Gheorghe Nichifor (vicepreședinte al Consiliului Județean) mai întâi a fost iritat de neliniștile mele, apoi însă m-a poftit în biroul său și mi-a oferit respectuos – spunea că mă cunoaște din articolele scrise în Presă – câteva cărți tematice; Marcel Romanescu (primar al orașului) și-a făcut timp să mă asculte, „presat” fiind de participarea la Ziua Imnului, dar s-a eschivat de la a avea o reacție tranșantă; Adrian Tudor (viceprimar) m-a „lămurit”, spunându-mi la telefon că mormântul eroinei este „străjuit” de crucea patee (este, cum vă spuneam, un simbol eretico-ocultic); Oana Paloș (purtător de cuvânt al Consiliului Județean) m-a privit cu o inflexibilitate insistentă, mirată cum de pot avea „ceva” cu atoritățile, întrucât – nu-i așa? – „Știți cum e, părerile sunt împărțite” (da, cucoană, se poate trăi și „întorcând spatele” istoriei!)…

În fine, deoarece vocea cea mai autorizată moral de la Tg. Jiu consider că este însăși strănepoata Cătălinei Toderoiu, vă voi prezenta, lăsându-vă „dreptul” de a avea „păreri împărțite” în fața lui Dumnezeu, a propriilor conștiințe și a Neamului Românesc,  declarația pentru posteritate a doamnei Aurora Luminița Dragomir: „Familia noastră, a Cătălinei Toderoiu, este nemulțumită că, la mormântul eroinei, nu există o cruce și o candelă aprinsă! Suntem întristați de faptul că aici, exact lângă mormânt, au loc tot felul de evenimente muzicale, de spectacole! Practic, de cele mai multe ori, noi – urmașii eroinei – nu suntem invitați la evenimentele legate de personalitatea acesteia. Ce să vă mai spun: nu ni s-au cuvenit drepturile legale câștigate în instanță (avem o hotărâre definitivă și irevocabilă pe două parcele de teren care existau chiar în continuarea casei memoriale, dar nu reușim să facem intabularea pe acel teren)!     

Cu toate că familia a donat casa pentru a fi muzeu și nu am cerut niciodată nici un beneficiu sau drept de autor, autoritățile locale ne disprețuiesc, ne ignoră și nu avem nici un respect din partea lor! Toate evenimentele legate de Ecaterina, care au loc în Tg.Jiu, sunt realizate doar că „trebuie”” și „dă bine” – nu sunt realizate cu suflet, cu respect, cu pasiune! Sunt mâhnită că respectul, onorea, patriotismul, bunul-simț, sunt aruncate la gunoi!”…                              

                                                                                                             Prof. Costel NEACȘU

Citiți și prima parte: Cum este „ucisă”, a doua oară, Ecaterina Teodoroiu (Cătălina Toderoiu)! (I)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *