Observator

Cum s-a format mafia evreiască în America

  Nu o dată am scris despre vechiul cartier evreiesc din New York, zona Soho, pe care l-am străbătut de […]

 

Nu o dată am scris despre vechiul cartier evreiesc din New York, zona Soho, pe care l-am străbătut de zeci de ori, mai ales de când am aflat că noii veniți, chinezii, își întind ocupația, altfel spus, de când Chinatown a invadat Soho.  Cei care au citit corespondența mea de la NY, au aflat multe amănunte.

Cartierul vechi avea viață. Acum au mai rămas doar câteva Sinagogi, care sunt părăsite, în ruine, o imagine despre care nu s-a făcut încă nici un film. Cum de evreii și-au părăsit cuibul, pe care l-au clădit cu sacrificii, începând cu primii emigranți evrei din Europa? Au vrut să termine cu o imagine care nu le-a convenit și s-au mutat din Downtown în zone selecte, în Midtown și Upper Town?

Dar aceeași soartă o au și italienii, fiindcă și vechiul lor cartier, unde s-a născut Robert de Niro, era în Soho, însă tot chinezii și-au extins Chinatown și cartierul italienesc s-a redus la o stradă. În timp ce ei, chinezii, au asaltat și alte cartiere newyorkeze și acum există 9 (nouă) Chinatown!

Are dreptate Trump să se supere pe „ciuma chineză”, cum numește el focarul pandemic.

Dar nu despre asta vreau să scriu. Acesta este un alt film, care sigur se va face, Hollywood-ul lucrează.

Vreau să scriu despre vechiul cartier evreiesc, așa cum îl vedem reconstituit în filmul Once Upon a Time in America / A fost odată în America (1984), realizat de Sergio Leone (1929 – 1989), un as al genului western spaghetti, film care mi-a declașat gândurile de mai sus. Bine că a fost odată în America și nu mai este! Fiindcă ce a fost, nu se poate crede, de parcă ar fi o răzbunare a mafiei italiene asupra mafiei evreiești!

 Once Upon a Time in America este ultimul film al lui Leone. L-am revăzut recent pe un canal TV, specializat în seriale virotice. Mi-e greu să înțeleg cum de a putut programa așa ceva! Consider că A fost odată în America face parte din aceeași familie cu The Merchand of Venise, filme care sigur sunt interzise în Israel. Un astfel de film este departe de a-i favoriza pe evrei, departe de a fi o carte de vizită pentru ei. Da, e o carte de vizită, dar negativă, urâtă, înspăimântătoare, fiindcă filmul este o saga a mafiei evreiești din New York, cum s-a format această mafie, foarte periculoasă, mai periculoasă decît cea italiană sau afro-americană.

Am văzut multe filme în care se vorbește despre confictul mafiei italiene cu cea evreiască, așa cum ar fi filmul despre Lucky Luciano, un capo mafioso de temut, film realizat în 1973 de Francesco Rosi, cu Gian Maria Volonté în rolul lui Luciano. Un film biografic. Nu este departe de gen nici Sergio Leone, care ne face biografia unor gangsteri evrei, cum se formează de când sunt copii.

Și prezentarea pe IMDb e în acest stil, ea începe cu sloganul filmului: „As boys, they said they would die for each other. As men, they did / Ca băieți, au jurat că vor muri unul pentru celălalt. Ca bărbați, au și făcut-o”. Apoi continuă așa:

 „O poveste epică, remarcabilă, a unui grup de tineri gangsteri evrei din New York,     care au supraviețuit prohibiției. Ei se reîntâlnesc după 35 ani și încearcă să se salveze. Filmul poate fi privit și ca o poveste a unui om care este în război cu el însuși. David (Noodles) Aaronson (Robert de Niro) este un criminal sălbatic și neîndurător, dar iubitor și cald în același timp.

 Conflictul firii sale îl constituie Deborah, femeia pe care o iubește și care încearcă să- l schimbe. Deși ea este singurul lucru pur și sincer din viața lui, Noodles nu ezită să o violeze în momentul în care ea vrea să-l părăsească.

De aceea Once Upon a Time in America nu este doar un film cu și despre gangsteri. Este și o introspecție analitică în sufletul lui Noodles”.

O introspecție?! Nu e nici un fel de introspecție! Și Noodles și ceilalți nu-s capabili de așa ceva. Ei ucid fără milă, fără nici un regret, fără respect pentru viață.

Academia americană nu a premiat acest film, nu i-a oferit nici o nominalizare. A fost nominalizat doar de Golden Globe, producția, iar din echipa artistică doar Ennio Morricone, vechiul colaborator al lui Leone, pentru muzică. Morricone ne-a părăsit de curând, fiind compozitorul cel mai titrat, cel mai renumit, care a compus muzică la peste 500 de filme! Melodiile lui la filmele western sunt celebre. Pentru mine, numele lui se leagă de România, mai exact de Gheorghe Zamfir, cu care a colaborat la coloana sonoră a filmului One Upon a Time in America. Naiul care se aude în multe momente ale filmului, este al lui Zamfir. Vezi amănunte despre această colaborare în volumul Sunetul primordial.

Evident că filmul lui Leone, deși are partituri memorabile, a fost ignorant de pe lista premiilor, de jurizarea internațională în general, fiindcă o astfel de imagine este condamnabilă, este ca un holocaust. Ne arată că și evreii sunt călăi, nu numai victime. Crimele pe care le fac bandiții evrei sunt total iraționale. Nimic nu are logică.

Povestea de iubire dintre Noodles și Deborah este secundară, este printre altele, comparativ cu tema centrală, gangsterismul evreiesc, care pune stăpânire pe un cartier, care șantajează, care umilește poliția, care ia controlul asupra afacerilor prohibite, care pare să fie o trăsătură ancestrală, asta te sperie, fiindcă Leone urmărește cum se formează „crima organizată” din fașă și cum crește, cum acaparează viața și politica americană. Grupul de gansteri e peste tot, se bagă în orice, numai să-și umple cu bani valiza comună pe care o au într-un seif, la gară. Prietenia dintre tinerii din grup e numai pe bază de crimă, de curaj criminal. Ei au crima în sânge, nu se abat de la nimic pentru a câștiga. Ucid și oameni nevinovați, așa cum în The Pianist, naziștii ucid evrei nevinovați. Dar aici acțiunea se petrece în anii ‘20 și ‘30, cu evocări ale unor „modele” anterioare, deci evreii apar ca pionieri ai „crimei organizate”.

O afliere cu alți gangsteri e imposibilă, fiindcă numai golanii evrei vor să câștige, așa cum se întâmplă  atunci când sunt cooptați de un alt ganster, Frankie (Joe Pesci), să dea o lovitură, jaful unei colecții de diamante. În final, banda lui Max își ciuruie partenerii, îi face tăieței (asta însemană Noodles)! Apoi toată povestea cu sindicatul muncitorilor, oțelarilor, felul cum rezolvă ei problemele sindicale, pe bază de crimă. Iar umorul lor este de groază, așa cum procedează când îl șantajează pe șeful poliției, Aielo, schimbând la maternitate locul a 50 de bebeluși și numerele lor, încât Aielo, în loc de băiat, dă peste o fată. I-au dat o lecție polițistului corupt, personaj care anticiapează seria de filme de pe Wall Street, cu spargerile de bănci, culminând cu The Departed / Cârtița (2006) al lui Martin Scorsese, alt regizor emblematic al genului mafiot, care în Cârtița descrie o rețea criminală, amestecând evrei, irlandezi, italieni, asiatici, afro-americani, tot tacâmul, fîcând un reper pentru ceea ce înseamnă poliție coruptă.

La fel, scenele sexy cu Carol, femeia pe care Noodles o violase la jaful de diamante! Unii furau diamantele, el cu violul. Meteahnă pe care o aplică și pe pielea iubitei sale, Deborah, un viol absurd, inutil, bestial, de parcă ar fi fost cu visul în biroul lui Weinstein.

Toate acestea se petrec pe fundaul prohibiției, care generează valul de noi violențe, care în paralel se manifestau prin mafia italiană de la Chicago, unde acționa capo mafioso Al Capone. Nu-ți vine să crezi, dacă este adevărat, că America s-a format așa, cu prezența gangsterilor în istoria ei.

Sigur că evreii domină societatea americană, prin afacerile lor de alt tip, dar ne înspăimântă gândul că au un asemenea fundament! Oricum le-ai întoarce, tot peste gangsteri evrei dai. Mă refer la film. Toată istoria filmului american e plină de ei. Nu mai departe de American Hustle / Țeapă în stil american (2013), comedia cu escroci criminali a lui David O. Russell, care pornește tot de la un caz real petrecut în anii ‘70.

Este reală povestea spusă de Sergio Leone? E posibil, fiindcă el a ecranizat o carte a lui Harry Grey, pe nume The Hoods / Golanii din cartier. Cine e acest autor? Un fost gangster, devenit informator de poliție cu pseudonimul Harry Grey. Nu se știe numele real. E posibil să fie și el evreu, să fi făcut parte din grup. Leone a transpus fidel întâmplările din carte numai pe parcursul a două treimi din film, anii ‘20 și ‘30, dar evenimentele contemporane, anii ’60, au fost create și adăugate de regizor.

Ca să justifice ororile din film, Leone a lansat o teorie, a inventat „teoria visului”, cum că tot ce vedem ar fi „viziunea solipsistă a unui gangster opioman din anii 1930”. Să precizăm că filmul începe și se sfârșește în 1933, cu Noodles ascunzându-se de asasinii „Sindicatului Crimei” într-un salon de opiu. Și în ultima scenă a filmului, Noodles zâmbește liniștit, căzut în transa opiumului. Și unii fani și critici interpretează filmul ca fiind un vis sau o fantezie indusă de opiu, în care Noodles își amintește trecutul și își imaginează viitorul. Da, dar în viitorul din film, în anii ’60, apar și evenimente pe care Noodles nu putea să le trăiască în anii ‘30, precum muzica din Beatles, reeferirile la războiul din Vietnam sau existența televiziunii.

Cu teoria visului, vrea să se înțelagă că istoria contemporană a Americii este, în cele din urmă, la fel cu viziunea indusă de opiu a unui gangster din anii ‘30.

Oricât ar fi inventat, Leone nu putea să trădeze subiectul. Iar opinia generală este că romanul The Hoods a fost transpus fidel. Ori aici e greutatea filmului, în reconstituirea epocii, a ghetoului evreiesc din cartierul Lower East Side și a personajelor reale. Eroii,  borfașii David „Noodles” Aaronson, Patrick „Patsy” Goldberg, Phillip „Cockeye” Stein și Dominic au existat. La fel Max Bercovitz, jucat de James Woods. Ca și Deborah, o frumoasă din cartier care aspiră să devină actriță și dansatoare pe Broadway. Fratele ei, Fat Moe, la fel, a existat. Activitățile necurate din cartier sunt controlate de golanul local Bugsy și grupul său. Max și Noodles încep să organizeze activități ilegale la concurență cu banda lui Bugsy. Și ei au succes. Furios că nu a putut să-i supună, Bugsy îl împușcă mortal pe Dominic, care era un copil. Noodles se răzbună, înjunghiindu-l repetat pe Bugsy cu un cuțit automat, dar și pe un ofițer de poliție care încearcă să intervină, fapt pentru care e condamnat la doisprezece ani de închisoare.

Sigur, informațiile din fișa filmului ne spun că în roman apar câțiva gangster evrei notorii, precum Meyer Lansky și Bugsy Siegel. Leone a eliminat aceste nume, dar personajul Noodles este bazat pe descrierea gangsterului Meyer Lansky, iar Max îl are model pe Bugsy Siegel. Mafia (numită „Combinația”) este reprezentată în film de scurta apariție a fraților Minaldi, Frank și Joe. Câteva jafuri și acte de violență au fost bazate pe fotografii inspirate de incidente reale, cum ar fi eliminarea lui Joe Minaldi, ca și moartea lui Bugsy Siegel. Iar multe replici sunt bazate pe reacțiile reale ale gangsterilor Lansky și Siegel.

Nu e de glumă! Istoria se repetă. Vorbeam de American Hustle, film fără nici un premiu Oscar, dar devenit landmark al cinematografiei americane. Nu mică ne este surpriza să aflăm că  grupul de escoci lucrează pentru Meyer Lansky. Și acest lucru se repetă de câteva ori, să se știe pentru cine lucrează ei! Aici grupul de escorci este format din evreul Irving Rosenfeld (Christian Bale), seducătoarea și parșiva sa parteneră, Sydney Prosser, cu identitate flasă (Amy Adams), un agent FBI, plin de idei trăsnite, Richie DiMaso (Bradley Cooper), care îi impinge pe cei doi în sferele puterii și ale Mafiei din New Jersey, unde îl cunosc pe Carmine Polito (Jeremy Renner), un politician vehement și oportunist, care se trezește prins ca într-un clește între escroci și agenții federali. Iar soția lui Irving, Rosalyn (Jennifer Lawrence), va face gafe care duc la prăbușirea escrocheriei. Apare o rețea de intrigi în care se amestecă și un arab, și un mare creier mafiot, Tellegio (Robert de Niro), dar totul e făcut pe un ton comic, deși escrocheria de milioane, pe bază de furturi de tablouri, a fost un fapt real, un scandal de proporții petrecut în anii ‘70.

Sigur, lucrurile grave, serioase, dar periculoase, sunt învelite de cineaști înt-un limbaj comic sau, ca în cazul lui One Upon a Time in America, sunt construite pe visul unui opioman. Semnificativă precauție! Și se pune în față pledoaria pentru iubire, remodelare și supraviețuire!

Filmul lui Leone lansează stilul jocului gangsteresc, care se bazează pe exagerare, pe lungimi incredibile (varianta originală prezntată prima oară la Cannes durează aproape 4 ore, mai exact 229 minute!), care nu pot suplini ideea de introspecție, fiindcă atunci când vrei să reconstitui viața unui cartier și a unor criminali, nu apelezi la limbajul psihologic.

Lungimile, așteptarea, pasul pe loc, care anunță chipurile o nouă spargere, un nou viol, o nouă lovitură, nu suplinesc o psihologie superioară. Fiindcă personajele sunt lipsite de umanitate, nu au decât psihologia crimei. Ar ucide tot ce mișcă în fața lor. Și când o fac, o fac cu un smile umanoid sau un hânjet de fiară satisfăcută. E uluitor să constați că acestă poveste nu transmite nici o idee, nici o viziune, nici o morală. E ca un izvor în deșert când Deborah citește din „Cântarea cântărilor”! Filmul este ca o fotograife de epocă, pe care spectatorul o interpretează în funcție de cultura sa. Deci stilul gansteresc este un vid de introspecție, nu spune nimic. Eroii ni se par că sunt niște meditativi, că ei gândesc adânc, dar numai până la cotitură, unde îi așteaptă să rezolve o situație cu o nouă crimă.

Acest tip de încetinire a montajului, preluat și de Coppola în Nașul, film pe care ințial trebuia să-l facă tot Sergio Leone, lansează, de fapt, o nouă percepție, un nou tip de receptare, se adresează spectatorlui, implică direct co-participarea lui, îl povoacă să deruleze în mintea sa un second story. Introspecția se află nu în personaj, ci în spectator. Dacă e un spectator bun, altfel un film de acest gen este o școală de produs criminali. Fiindcă bestia, eroul negativ, este frumos, plăcut, atrăgător, ca Robert de Niro, comparat aici cu Marele Gatsby.

Pentru a reconstitui o perioadă istorică, cinemtograful este ideal, el este o mașină de înregistrat realitatea, ori limbajul realist al filmului lui Leone, care se vrea înainte de toate un document de epocă, nu permite introspecții și moralități. Este o poveste reală. Avem o frescă istorică, care parcurge trei mari perioade din istoria Americii. Și nu iese fum fără foc.

                                                                     Grid MODORCEA, Ziarul „Tricolorul

 

3 Comments

  1. sf

    avem o problema!

    “unor gangsteri xxx, cum se formează de când sunt copii.”

    -putetzi inlocui xxx cu ORICE: banditzii sunt crescuti nu facuti!
    faptul ca un criminal,un hot ar copii de crescut din pacate ESTE O CIRCUMSTANTA ATENUANTA,atat de mult s-a pervertit Justitia!
    ala isi distruge proprii copii iar Justitia se gandeste sa-l elibereze prematur-ca sa “contribuie” evident,cu mancare de furat,la “educarea lor”.
    aici s-a ajuns!

    nu,fara de pacat e decand iese din ma-sa,de cum a crescut are pacate!

  2. IQ100

    Oribile realitati descrie gilmul.mi a lăsat un gust amar.imi amintesc doar violurile (au fost foua, vu o femeie pe care cica o iubea) si sinuciderea in masina de tocat gunoi.
    Mi se pare foarte satanist iluminatti.
    Iar Robert de Miro e un vector de imaginevpt resoectivii globalisti. Nesuferit catacter, zici cace personajul jucat de el in Cape Fear.

  3. Riga Crypto

    Ăștia erau doar pungașii, găinarii – asemenea mafiilor care controlau ghetourile jidovești – o nimica toată față de Marele Cahal și sucursalele sale, cea mai mare rețea de crimă organizată, dezinformare și inginerie socială din istorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *