De ce tace Curtea de Conturi Sibiu?

 Începând cu retro­ce­dările frauduloase, prin de­ci­zii ale Primăriei pe bază de do­sare incomplete sau chiar ine­xis­tente, din care s-au înfruptat şi membrii familiei primarului, şi terminând cu lucrările pe ba­ni publici jonglate „în fa­mi­lie”, numărul activităţilor de tip mafiot este impresionant.
Un exemplu de tentativă de fraudare a banului public, de­ju­cată de materialul apărut în „Jur­nalul naţional” cu titlul su­ges­tiv: „Mangleală de 2.000.000 de euro” şi semnat de jur­na­listul sibian Dan Tomozei – pe in­ternet la adresa http://old. jurnalul.ro/articol.php?id=49576 -, este povestea cortului sau, mai potrivit, deoarece este o mare porcărie, „Povestea por­cului”. Cine a trecut prin Si­biu, anul acesta, a putut „ad­mira” un grotesc cort de circ tronând în mijlocul oraşului, pe locul fostei „Cazarme 90”.

Pe scurt, Iohannis lansase in­ten­ţia de a cumpăra acel cort, numit pompos „multifunc­ţio­nal”, deşi este un banal şi chiar urât cort de circ, anunţând şi preţul viitoarei achizi­ţii: 2.000.000 de euro! Am dat acest exemplu, deoarece recent Mi­nisterul Sănătăţii Publice tocmai a achiziţionat un spital mobil la preţul de 320.000 de euro. În acest cost se includ: au­to-speciala, cortul, aparatura medicala pentru 50 de paturi, instrumente de interventie-des­carcerări ultramoderne, plus alte „mărunţişuri”. Pr­obabil că Herr Iohannis îi consideră pe sibieni naivi de tot. De fapt, nu probabil, ci sigur, deoarece înai­ntea alegerilor din 2004 a afirmat într-un cerc de apro­pia­ţi că el poate să-şi ia con­ce­diu că „proştii de români ori­cum îl votează”. După cum spuneam, în urma articolului din cotidianul amintit, pri­ma­rul a renunţat la cumpărare, dar nu şi la escrocherie, pe ca­re a continuat-o prin închi­rie­rea cortului ţigănesc la fabu­loasa sumă de 800.000 de euro pentru nouă luni de funcţio­nare efectivă. Ne-am interesat la o firmă din Germania care produce corturi moderne şi speciale pentru spectacole, nu corturi de circ, cum e cel de la Sibiu, şi am aflat că un astfel de cort, la cele mai mari di­mensiuni, cu aer conditionat si toalete ecologice, costă -nou!- exact 800.000 de euro, deci tot atât cât s-a plătit chirie pentru un cort de circ vechi. Şi aceas­tă tentativă de deturnare a ba­nilor publici a fost dezvăluită , de data aceasta de publicaţia noas­tră, „Justiţiarul sibian” din 19 aprilie 2007. Cităm un fra­g­ment din editorialul intitulat „A venit cir­cu­l!”:
Povestea pocului, pardon!, a cortului, poate să se substituie scenariului filmului „Cum să furi un milion”, în variantă ger­mană sau, mai bine spus, să­sească.Un milion de euro reprezintă, de fapt, chiar me­dia dintre cât s-a dorit iniţial să se fure – doar prin “metoda cortului”, ca la uşa cortului!-din banii alocaţi de la bugetul de stat pentru evenimentul „Sibri-Capitală culturală a Europei în anul 2007″ şi cât se va „ciordi” în final.Anunţul fă­cut de Klaus Iohannis, pri­ma­rul Sibiului, anul trecut, că se va achiziţiona un cort pentru spec­tacole în valoare de 2 milioane de euro, a declanşat un scandal media datorită su­mei enorme. S-a invocat, com­pa­rativ, până şi costul clădirii Vămii din Sibiu – cea mai mo­dernă din ţară – care a costat cu doar 500.000 de euro mai mult, dar este o construcţie definitivă, nu temporară! În realitate, cel mai mare şi mai mo­dern cort pentru spec­ta­cole, dotat cu grupuri sanitare şi aer condiţionat, costă, exact în Germania, 800.000 de eu­ro. Diferenţa, de 1.200.000 de euro, ghiciţi în ce buzunare ar fi intrat? Proprietarul buzuna­re­lor, văzând că nu este plau­zi­bilă suma fabulosă avansată de el ca preţ al cortului, a găsit altă soluţie pentru „ciugu­lea­lă”, adică a oferit o chirie care valoreză cât costul de vânzare al cortului. Deci, cortul este a­chitat, deşi oficial este doar în­chiriat, iar în final, după ce se va termina anul cultural, va fi revândut, banii ajungând în aceleaşi buzunare nesăţioase!
Într-un final, s-a şi anunţat oficial, de către Măria-Sa Io­ha­nnis I-ul, pe la jumătatea lunii octombrie că acel cort este foarte util şi s-ar putea să rămână la Sibiu (n.a.: ce să se mai chinuie să-l vândă altora pentru a împărţi câştigul cu proprietarul, când pot lua tot din banii bugetului local?), fiind în tratative de cumpărare cu firma germană de la care a fost închiriat şi că s-ar putea să-l obţină chiar sub formă de cadou. Câtă generozitate, după ce acel jaf de cort vechi şi uzat fusese oricum achitat la preţul unuia nou prin plata chiriei!
Poate cititorul va avea im­presia că am insistat prea mult pe un subiect aparent minor… Nu, nu-i minor deloc, ci de­mon­strează lăcomia şi mes­chi­năria acestui personaj, care se pretează la cele mai josnice combinaţii în goana sa nes­fâr­şi­tă după bani murdari.
Totuşi, nu dorim să rămâneţi cu impresia că ne ocupăm de „fleacuri” sau, mai grav, că primarul sibian este un găinar de duzină, aşa că vă pre­zen­tăm, în continuare, un caz  cu im­plicaţii financiare mult mai mari şi, bineînţeles şi cu câş­tiguri subterane pe măsură! Este vorba despre o licitaţie mai mult decât dubioasă, care a fost pe punctul de a stârni chiar un scandal internaţional, având ecouri şi pe lungimile de undă ale Radio BBC.

    La începutul anului 2006 Primăria Sibiu a organizat o li­citaţie pentru lucrări de reabi­litare în Piaţa Gării. Au parti­cipat trei firme, iar construc­torul austriac „Strabag” a fost preferat, în detrimentul socie­tăţii britanice „Scanmoor” deşi oferta acestora din urmă era de 11,2 milioane euro, în timp ce austriecii, în combinaţie cu firma „Search Corporation” (ca proiectant) a contro­ve­rsa­tu­lui om de afaceri Michael Stan­ciu, şi-au estimat valoarea lucră­rilor la 15,7 milioane euro. Deci, surprinzător  – oare? – a fost preferat executantul cel mai scump, diferenţa fiind de 4,5 milioane de euro! Aici s-a implicat, contrar legii, Ioha­nnis per­so­nal, acesta semnând în data de 27 ianuarie 2006 adresa prin care cele două fir­me con­cu­ren­te austriecilor erau înştiinţate că au pierdut licita­ţia, deşi tan­demul „Stra­bag”-„Search” fu­se­se declarat învin­gător încă din 19 ianuarie. Este demn de menţionat că majori­tatea lu­cră­rilor de renovare din Sibiu s-au executat cu firme aus­trie­ce sau germane. Para­doxal, sibie­nii de rând sunt con­vinşi că cele două ţări ger­manice sprijină financiar ora­şul. În realitate, este exact in­vers, adică banii proveniţi din bugetul naţional, local sau din împrumuturile exagerate con­trac­tate de Pri­măria Sibiu (aten­ţie! – tot de de la bănci austriece sau germane) se scurg înspre cele două ţări, care de altfel, prin intermediul aceluiaşi Klaus Iohannis, fac legea la Sibiu. Acest oraş nu mai aparţine României decât scriptic, iar când facem această afirmaţie ne asumăm respon­sabilitatea şi putem proba cu dovezi concrete. Probabil că pre­darea la cheie a oraşului Sibiu a constituit una din „clau­zele” secrete ale accep­tării României în U.E. Aceasta este o supoziţie doar, însă este sigur că Iohannis este protejat de către conducătorii români, din or­di­nul autorităţilor germa­ne, deşi există mai multe dosa­re penale pe numele său . Cum să arestezi un individ care a pri­mit de la statul german, care conduce Europa aşa cum nici Hitler nu îndrăznise măcar să viseze, mai multe decoraţii şi premii decât toţi conducătorii României la un loc. Ultimul premiu, al Societăţii germane pentru anul 2007, i-a fost înmânată săptămâna trecută, mai precis în ziua de 11 decem­brie de fostul ministru de in­terne Otto Schily, cel care  ve­nise, cu precizia unui crono­metru, cu o săptămână înaintea alegerilor locale din 2000, dar şi a celor din 2004, ca să se asigure că Sibiul îl va avea ca primar pe omul lor, adică Klaus Iohannis. Putem să vă po­vestim şi să vă argumentăm în mai multe feluri cum au mun­cit serviciile secrete ger­ma­ne, sprijinite şi de unele autohtone, pentru a-i crea aces­tui personaj o imagine pozitivă şi metodele persuasive prin care colectivitatea sibiană a fost determinată să-l aduleze pe acest individ fără scrupule şi să i se închine ca unui idol. Nu avem însă spaţiu tipoigrafic suficient şi ar însemna să ne abatem de la subiectul propus în titlu. Cred că noi, românii, suntem cei mai vulnerabili în faţa tehnicilor de manipulare!
Revenind la „meciul” An­glia-Austria, disputat pentru lu­crarea de la Sibiu,  unde bri­tanicii au fost învinşi la scor, că doar jucau în deplasare, trebuie spus că mânăriile financiare în care a fost di­rect implicat Ioha­nnis  au continuat şi după lici­ta­­ţia scandaloasă.Consiliul Lo­cal Sibiu, compus în proporţie covârşitoare din saşi, membri ai F.D.G.R., a făcut încă odată dovada că nu este decât o „maşină de vot”, care „merge ceas” – ca să cităm, parţial, pro­priul lor slogan din cam­pa­nia electorală – şi a trecut pe şest un proiect, iniţiat bine­în­ţe­les de Iohannis, că doar „el cen­­trează, el dă cu capul şi tot el duce mingea la centrul terenului”, prin care se su­pli­men­ta suma acordată austrieci­lor de la „Strabag” cu încă două milioane de euro! De ce? Presupunem că nici consilierii nu ştiu, dar ei oricum sunt per­manent cu mâna pe sus , de par­că i-a prins îngheţul în po­ziţia aceasta! Le reamintim noi, motivarea de-a dreptul idioa­tă a constructorilor, că tre­buie adusă piatră din…China!!! Deşi lucrările trebuiau să se încheie în decembrie 2006, ele au fost finalizate, chinuit, doar la începutul lunii august 2007, cu 8 luni întârziere! Credeţi cum­va că firma „Strabag” a fost penalizată, cum ar fi fost normal, pentru neseriozitatea ei şi nerespectarea termenului din contract? Aiurea, cum să-şi „faulteze” Iohannis coechipie­rii din acest joc murdar. Ne ce­rem scuze că folosim atâţia termeni fotbalistici, dar ne stă în gât şi felul în care Iohannis a pus pe butuci fotbalul sibian, după ce l-a folosit ca monedă electorală, împreună cu alt sas, pe nume Werner Keul, un aşa-zis om de afaceri revenit din Germania pentru „muls” pe meleagurile natale,  în par­te­ne­riat cu primarul.
Să ne întoarcem la bolovanii noştri, care dacă pentru zona gării a fost musai să fie aduşi din China, iată că pentru zona centrală a oraşului s-a găsit alt primar, Adriean Videanu, prin una din firmele sale să-i aducă mai de aproape. Când m-am întâlnit cu domnul Videanu, înaintea alegerilor generale din anul 2004,  (pentru mine era clar că Băsescu şi partidul său vor face jocurile în România pentru următorii ani, şi i-am prezentat dovezi clare privind infracţiunile comise de Klaus Werner Iohannis), nu m-am gândit că domnul Adriean Pri­marul Minune va folosi aceste informaţii în beneficiu propriu pentru a-l determina pe ăstălalt primar să facă afaceri cu el. Şi pentru că vorbim de bolovani şi „bolovani”, să nu uităm să vă spunem că deţinem infor­ma­ţia referitoare la vechea pia­tră cubică din granit, de o ca­li­tate excelentă, extrasă din pa­va­jul atâtor străzi sibiene, care a luat drumul Germaniei prin in­termediul lui Herr Keul, unde a fost vândută cu un euro/ bucată. La fel s-a intâmplat şi cu ţiglele de pe acoperişurile imobilelor din centrul istoric al Sibiului, cu ocazia aşa-zisei re­novări – în fond o spoială a faţadelor pentru a lua ochii turiştilor – prilejuite de eve­nimen­tul „Sibiu, capitală cul­tu­rală europeană în anul 2007”.

Iată că am ajuns, din şme­cherie în şmecherie, la potul cel mare. Aici s-au deturnat bani la greu de către Klaus  Wer­ner Iohannis şi complicii săi. Metodele au fost multiple, iar un control adevărat executat de experţi financiari în cola­bo­ra­re cu procurori şi poliţişti ar scoate multe fapte necurate la lumină! Dar , de departe, cel mai uzitat mijloc de deturnare a fondurilor a fost  cel „bre­vetat” şi testat de Constantin Chi­riac, directorul teatrului si­bian „Radu Stanca”, şi care nici mă­car „inginerie finan­cia­ră” nu poate fi numit, deoarece se re­duce la o banală „căpu­şa­re” a unei instituţii publice prin in­ter­­mediul unui O.N.G. cu ac­ti­vitate identică. Sponsorizările aducătoare de bani mai mult sau mai puţini albi, unii chiar trebuind să fie „spălaţi” de-a dreptul, sunt dirijate spre „că­pu­şa” O.N.G., care face o con­cu­renţă paralelă şi total ne­lo­ia­lă instituţiei de stat, condusă „întâmplător” de aceeaşi per­soa­nă! Chiriac avea experienţa atâtor festivaluri de teatru or­ga­nizate atât de teatrul unde era director, cât şi de asociaţia sa „Democraţie prin cultură”, care a luat „caimacul” de fie­care dată. După modelul paten­tat de Chiriac a fost făurită şi asociaţia „Sibiu-Capitală Cul­tu­rală Europeană 2007”, unde Io­hannis s-a înscăunat preşe­dinte. Unii dintre fondatorii asociaţiei lui Chiriac se regă­sesc şi în asociaţia condusă de primar. Dacă se poate suge de la două oi, de ce nu? La fel a procedat şi directorul Casei se Cultură a municipiului Sibiu, Ovidiu Dragoman, alt acolit de-al „Führer-ului”, care s-a spe­cializat pe „căpuşarea” fes­ti­valului Medieval de la Sibiu, iar în anul de graţie 2007 , când cu manifestările artistice oca­zio­nate de „Capitala culturală a Europei – Sibiu”, a dat lo­vi­tura, la fel ca şi ceilalţi asociaţi în O.N.G.-urile menţionate.
Prin constituirea acestor O.N.G.-uri culturale , s-a rea­li­zat o adevărat cârdăşie care a avut ca unic scop deturnarea ba­nilor proveniţi de la buget, dar şi din alte surse, cum ar fi sponsorizările. Grupurile res­pec­tive de persoane s-au aso­ciat pentru comiterea de infrac­ţiuni financiare în scopul pro­priei îmbogăţiri prin fraudarea ba­nilor publici, activitatea aces­tora încadrându-se în cate­goria crimă organizată.

Director al Curţii de Conturi Sibiu este un anume domn Citrea Emil, un cetăţean care are ca obiectiv prioritar parve­ni­rea propriei familii, nu ocro­tirea banului public. Vigilenţa acestui domn dispare ca prin far­mec atunci când interesul personal primează. Din gaşca de „sugative” bugetare des­cri­să anterior, doar Con­stan­tin Chi­­riac a avut parte de un control mai serios, pe vremea când era directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Sibiu, atunci experimentând „în premieră” – că tot vorbim de un actor, „celebru” prin inter­pre­tarea lui Nilă din „Mo­ro­meţii” – bene­fi­ciile pe care le poate aduce un O.N.G. propriu pentru buzu­narele personale, în de­tri­men­tul Statului. Dat fiind faptul că potlogăriile erau prea evidente, Curtea de Conturi a declanşat un control, care a scos la iveală delapidarea su­mei de 95.000.000 de lei şi 23.000 de dolari S.U.A.. Ulte­rior s-a mai „dres busuiocul” şi, prin Sentinţa nr. 8 din 1 martie 2001, suma imputabilă s-a redus la 28.000.000 de lei şi „doar” 10.531 de dolari. A urmat o condamnare sim­bo­lică, iar aceste antecedente au constituit taman referinţele de „corectitudine”, care l-au re­co­mandat pentru promovarea în funcţia de manager al teatrului naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Astfel, Constantin Chi­riac a ajuns să-şi desfăşoare activitatea sub înaltul patronaj al Kaiser-ului Iohannis I, tea­trul fiind subordonat, din punct de vedere financiar, Primăriei Si­biu. Cu alte cuvinte: „Cine se aseamănă se adună” sau „A tunat şi i-a adunat!”. Probabil că cei fără scrupule se de­tec­teză reciproc, datorită unor „unde” emise de lăcomie, im­per­ceptibile pentru oamenii oneşti.
Deşi la teatrul „Radu Stan­ca” a izbucnit recent un scan­dal declanşat de directoarea eco­­nomică Florentina Albu, ca­re nu a dorit să fie complice la deturnările colosale de bani publici, nu s-a întîmplat nimic, deşi, în condiţii normale, atât Parchetul, Poliţia, cât şi Curtea de Conturi Sibiu ar fi trebuit să se autosesizeze. Directoarea s-a adresat primarului Iohannis, crezând cu adevărat în cinstea lui, la fel ca şi electoratul care l-a votat în proporţie de aproa­pe 90%, pe considerentul „ale­gem un sas, că aceştia sunt cin­stiţi”, fără să conştientizeze că se plânge exact unui complice. Urmarea a fost cea previzibilă. Directoarea a fost forţată să demisioneze, deşi dreptatea era de partea ei, şi a devenit, astfel, o victimă a sistemului mafiot şi a propriei corectitudini.
De ce este pasiv sau de-a drep­tul indiferent domnul di­rector al Curţii de Conturi, Emil Citrea, deşi are obligaţia profesională de a cerceta des­ti­naţia banilor de la buget, care în niciun caz nu au ca punct ter­minus conturile bancare ale unor escroci? Răspundem tot noi, în locul domnului director, care este o persoană foarte ocu­pată cu afacerile familiei sale. Datorită favorurilor pe care i le-a făcut primarul Klaus Werner Iohannis, în schimbul tăcerii! Astfel, fiica domnului Emil Citrea, pe nume Ianina Mihaela Roberts, măritată cu un cetăţean american, a obţinut prin intermediul tatălui un parc de pe domeniul public, pe care l-a distrus, construind pe locul respectiv un hotel, botezat bine­înţeles „Roberts”. Deja a de­venit simptomatică lipsa de imaginaţie a „şmecherilor”, aceasta devenind brusc de­bor­dantă doar când e vorba de fen­tat legile. Parcul de pe strada C. Darwin a fost atracţia mai multor generaţii de copii, care au locuit în zona mărginită de şo­seaua Alba Iulia şi râul Cibin. Unii dintre aceşti copii au devenit oameni în toată firea, care, locuind în con­ti­nuare în vecinătatea acestui parc, s-au opus din răsputeri sa­crificării spaţiului verde. Vâ­nă­toarea pentru însuşirea do­me­niului public a fost de­clan­şată de Emil Citrea din anul 2004, având concursul –şi ter­menul de „complicitate” este potrivit! – proaspătului primar, la vremea aceea, Klaus Ioha­nnis. Acesta din urmă a pre­gă­tit terenul pentru ,,mânăria imo­biliară” ce urma să vină prin emiterea Hotărârii Con­siliului Local nr. 103/ 25.03.2004, iniţiată chiar de el, al cărei articol unic prevede: „Se aprobă scoaterea din in­ven­tarul public al municipiului Sibiu şi trecerea în domeniul privat al municipiului Sibiu a unui imobil-teren cu destinaţia zonă verde, în suparafaţă de 1133 m.p., situat în Sibiu, la intersecţia străzilor Onisifor Ghibu şi C. Darwin”. De re­marcat că, premeditat, nu s-a fă­cut o identificare precisă a te­re­nului, s-a eludat faptul că terenul are destinaţia parc (aşa cum apare în Monitorul Oficial nr. 689 bis/19.09.2002  la Ane­xa nr. 2 – „Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Sibiu”, poziţia 161 : „parc C. Darwin”) şi fără să existe o justificare reală a acestei măsuri. Rolul acestei „hotărâri” era crearea con­di­ţii­lor pentru  ocolirea  legii! Lege pe care domnul Emil Citrea are obligaţia să o apere, mai ales când este vorba de bunuri pu­blice, care aparţin Statului Ro­mân. Dar prin toate maşina­ţiu­nile care au urmat pentru a pu­ne mâna pe terenul  acelui parc, cu sprijinul complice al pri­marului, directorul Citrea a demonstrat că prin funcţia pe care o ocupă nu este altceva decât ”un lup pus paznic la oi”. Cronologia malversaţiunilor este foarte stufoasă, fiind im­pli­cate mai multe instituţii bu­ge­tare, sensibile şi vulnerabile la funcţia de director al Curţii de Conturi pe care o deţine ta­tăl hotelului „Roberts” (Pri­mă­ria, Agenţia de Protecţia Me­diu­lui Sibiu, Judecătoria şi Tri­bunalul Sibiu), dar o avem şi o putem pune la dispoziţia ori­că­rui organ real de control, nu ca cel reprezentat de directorul co­rupt Citrea!
{mosimage} Această preluare abuzivă a domeniului public nu ar fi fost posibilă fără sprijinul direct al primarului municipiului Sibiu. Aşa se explică de ce con­troa­le­le Curţii de Conturi la Primărie sunt formale, sau cum  organul de control nu observă modul to­tal nelegal de acordare a lu­crărilor publice, licitaţiile aran­ja­te şi costurile exagerate , mult supraevaluate, ale lu­cră­rilor sau achiziţiilor pe bani publici. Probe pentru afir­ma­ţiile noastre sunt nenumărate, dar o să ne limităm prin a da doar câteva exemple de costuri su­­portate din banii publici, deci ai noştri, ai tuturor ce­tă­ţenilor cinstiţi, care contribuim prin impozite şi taxe atât la bu­getul naţional, cât şi la cel lo­cal. Sunt preţuri care sfidează ade­vărul şi bunul simţ. În pe­rioada când Citrea declanşase „Afacerea Parcul”, deci prin 2002, primăria Sibiu a plătit pentru renovarea W.C.-ului pu­blic din parcul „Astra” suma de 3 miliarde lei!!! Un confrate din presa bucureşteană m-a în­trebat: „Dacă la voi costă 3 mi­liarde ca să renovezi o toaletă, fie ea şi publică, atunci cât Dum­­nezeu poate costa con­strui­rea unei case?” Este vorba de bani vechi, având în vedere anul „investiţiei”, dar să ve­nim, în timp, mai aproape şi să constatăm că o bancă stradală, din cinci şipci, a costat 2.260 de lei(!) – în bani noi! -fără T.V.A., iar un coş de gunoi 480 de lei (!) tot fără T.V.A.!!! După cursul valutar din oc­tom­brie 2007, cînd au fost cum­părate „giuvaerurile”, rezultă că Primăria Sibiu a plătit fir­mei „Rud Florian Rieger” S.R.L., de la care a făcut achiziţia, peste 800 de euro pentru o bancă şi un coş de gunoi!!!  S-au cumpărat 55 de bănci şi 200 de coşuri de gu­noi. Prezentăm, tot ca exemplu recent, şi preţul unei fântâni arteziene de piatră, de tot kitsch-ul, care a costat 60.000 de euro. Vă aduceţi aminte, când presa prezenta devizele escrocului Mihai Nicolaiciuc, fostul director de la C.F.R.  (despre care noi am scris primii), în prezent fugit din ţară, cum toa­tă lumea era stu­pefiată aflând că o centură de sigu­ran­ţă costa 585 de euro, iar o pernă era evaluată la 5.000.000 lei? Frauda finală a fost estimată la un miliard de euro ! Să nu vă surprindă coin­ci­denţa cu suma deturnată cu ocazia evenimentelor „cul­tu­rale”, dar şi a lucrărilor edi­li­tare, generate de titlul onorific „Sibiu – Capitală Culturală a Eu­ropei – 2007”. Din infor­ma­ţiile primite de noi, suma frau­da­tă sub pretext cultural şi „de imagine” se cifrează tot la un mi­liard de euro!{mosimage}
Aceste exemple sunt relativ minore faţă de marile afaceri care s-au derulat sub privirea în­găduitoare a directorului Cur­ţii de Conturi Sibiu, fără ca acesta să se arate intrigat de costurile enorme care apar în documentele justificative ale Primăriei. Parafrazând, putem spune despre relaţia Klaus Wer­ner Iohannis – Emil Citrea, că: „o mână spală pe alta” şi… amândouă nu spală obra­zul, ci iau la palme con­tri­bua­bi­lul ro­mân!