De la „teoria conspirației” la purul adevăr: The Great Reset (Marea Resetare)

 

                      SĂ RÂDEM DE CONSPIRAȚIONIȘTI

Mă roagă cititorii: „Dane, fă mișto de conspiraționiști, de ăștia care cred în Oculta Mondială! Hahaha! Ce proști!”. Ok! Hai să facem mișto de ei!

Nebunia zilei vine de la conservatorii europeni și americani. Se numește„The Great Reset”. Conspiraționiștii acuză cabala de bogătani și pe slugile lor din birocrația lumii (Davos, WEF, Bilderberg, IMF etc.) că vor să implementeze o dictatură a elitei globaliste. Mai ales acum, pe fondul restricțiilor și problemelor generate de Covid19. se cere o schimbare completă de paradigmă la nivel global folosind uneltele și puterile extraordinare exercitate de guverne pe perioada pandemiei. Paranoicii acuză grupurile de interese că vor să elimine pe căi economice accesul la proprietate, să limiteze mobilitatea economică și socială a populației, să elimine în mod parșiv dreptul la intimitate și dreptul la liberă exprimare. Te gândești că e imposibil. Trebuie că articolele astea sunt scrise de un obez cu folie de staniol pe cap, care crede că are micro-cip implantat de când s-a dus odată la dentist. De un nebun care are senzația că îi bat extratereștrii cod morse prin țeava de la calorifer.

Nu poate fi adevărat! Faptul că averile magnaților s-au triplat pe fondul crizelor din ultima vreme trebuie să fie o coincidență. Faptul că toate afacerile mici au fost nejustificat de grav afectate, dar bursele s-au păstrat relativ stabile nu spune nimic. E accidental. Asta până asculți profesori de economie care susțin că bursele nu mai pot reflecta realitatea economică pentru că s-au ermetizat prin dereglementare și, practic, joacă bani în circuit închis. Asta până citești chiar din gura fondatorilor WEF și IMF că exact asta vor să facă, să ermetizeze capitalismul, doar că au inventat cuvinte mai frumoase. Definiția conspirației este – un plan secret al unui grup care dorește să comită ceva ilegal sau imoral. Problema e că nu mai sunt nici măcar conspirații dacă toate lucrurile sunt comunicate deschis și se petrec la vedere.

The Great Reset – Marea Resetare este un termen inventat la WEF (World Economic Forum), de către fondatorul și președintele executiv Klaus Schwab. Schwab e o slugă folositoare cu ștate vechi în secretariatul ăsta a psihopaților multimiliardari care se masturbează îmbrăcați în cerbi la adunări secrete… sau ce dracu’ fac ei în templele alea la care nu are presa acces niciodată. Știți voi, genul ăla de grupuri care sinucid procurori și jurnaliști de investigație. Termenul a fost inventat acum mulți ani, când a început să sune prost „Noua Ordine Mondială” și ne-am speriat că ne intră corporațiile cu bocancii în viața personală și în drepturi. Între timp, marile corporații ne-au intrat liniștite cu bocancii prin drepturi, iar noi le-am aplaudat frenetic pentru că păreau că luptă împotriva rasismului și a discriminării. Vindeau arme pentru pacea mondială, spionau clienți pentru binele societății și chestii de-astea. Cum luptă Disney împotriva discriminării LGBT când nu bagă gay în filme ca să nu se supere China și folosește sclavia de minori asiatici în producția de jucării ieftine pentru copii.

Este suficient să privești haosul generat de monopolul mediatic al elitelor așa-zis progresiste Google, Facebook, Twitter și aliații televizați CNN, CNBC, MSNBC, BBC, Euronews etcetera. Îi doare pe-ăștia de rasism și discriminare, cum mă doare pe mine de ăia doi păienjeni pe care i-am găsit la perdea și i-am aruncat pe fereastră. E suficient să privești degringolada susținută cu dezinformare și cenzură, de la propaganda pro-rusă a guriștilor populari europeni și până la cea pro-chineză promovată mascat de Disney și Hollywood. E suficient să observi ce pățesc oamenii ca Julian Assange sau Edward Snowden când dezvăluie proiectele de spionaj și manipulare globală ale psihopaților care conduc lumea. Dane, nu mai fi paranoic! Trebuie că e doar o teorie a conspirației, dar citind și ascultând ce vorbesc mai marii lumii despre „resetare”, te cam ia inima. Spun cu gura lor că vor să reseteze capitalismul și să-l facă mult mai inaccesibil pulimii. Doar că în fraze complicate care dau bine în urechea ăstora ce se pretind intelectuali, progresiștii de dreapta.

Se vorbește despre o economie mondială egalitaristă intitulată „stakeholder capitalism”, un capitalism în care suntem acționari cu toții, prin reprezentanții guvernelor noastre. În care clienții primesc unelte potrivite de la marile companii și cooperează cu acestea contribuind gratuit la progresul comunității. În care informația este gratuită în sensul că nu mai are un aparținător interesat financiar, altul decât platforma digitală pe care a fost distribuită. Ideile noastre devin proprietatea tuturor, adică a platformelor, în numele libertății internetului și al comunității. În care nimeni nu mai are nevoie de proprietate privată, apelează la statul globalist pentru ajutor, iar populația închiriază tot ce are nevoie. Vor o societate desțelenită, bazată exclusiv pe servicii, desprinsă de valori proprii, de glie, de averi, de producție proprie și de absolut tot ce ar putea garanta independența unui cetățean. Visează o civilizație de indivizi în derivă completă, dependenți de măritișul între guverne și mediul de afaceri. Un fel de stalinism pe bani. Socialism științific pentru bogați. Stalinism, Dane? Nu, nu tocmai stalinism! Totul rămâne la ei, doar că nu mai primim gratis de la Stalin, ci plătim din buzunar și contribuim voluntar la o corporație deghizată în stat.

Dane, ești paranoic! Nu mai avem nevoie de intimitate pentru că nu trebuie să ne temem de statul corporație, ci de teroriști și cetățeni declarați neconformi din punct de vedere ideologic. Nu mai avem nevoie de rădăcini pentru că azi putem munci în Abu Dhabi și mâine la New York. Obiectele trebuie să știe totul despre noi, pentru binele societății și pentru sănătatea publică. Trebuie să avem pașapoarte digitale și profilurile înregistrate la ei. De la bani și până la sănătate, toate informațiile despre noi trebuiesc centralizate și oferite corporațiilor ca să ne ajute. Mașinile închiriate ne pot oferi și opțiunile de cumpărături pe drum. Casele în care locuim temporar ne pot recunoaște de la intrare și ne pot face să ne simțim „ca acasă”. Telefoanele vor putea recunoaște dacă avem Covid19 sau febră. Toaleta ne va putea testa urina ca să anunțe mașina să nu ne lase băuți la volan sau drogați la birou. Nu mai avem nevoie de intimitate dacă o cere binele societății… sau al corporației, că nu mi-e clar.

Angajatorii ne vor plăti prin credit, prin puncte, prin aplicațiile lor. Vor elimina nevoia de monedă fizică asigurând controlul total asupra puterii sau independenței noastre financiare sub pretextul că nu mai putem fi furați. Ce poate fi rău în asta? Cine are nevoie de intimitate sau liberă circulație? Nu vom mai depinde de cultură sau valori naționale, ci de birocrație globalistă și tehnocrație. Ideile ne vor fi livrate la botul calului, aceleași soluții peste tot, aceleași ideologii universale, indiferent că suntem albi, negri, americani sau pakistanezi, musulmani, atei sau creștini. Totul va fi la fel, interconectat și ușor accesibil tuturor. Toți vor consuma aceleași lucruri, de la săpun și până la educație națională. Se dorește o societate în care toate meseriile și toate talentele sunt traficate printr-un monopol digital auto-reglementat. Se dorește un post-capitalism al corporațiilor stat, în care toată arta se distribuie gratis sau ieftin prin platforme deținute de un concern care face profit indirect din fiecare distribuire. Toate articolele vor fi scrise și controlate cum trebuie, să nu cumva să fie fake news sau disonante cu ideologia deja aprobată. Toate talentele vor fi taxate cotă parte la orice tranzacție sau vor rămâne fără promovare. Ne vor putea lăsa fără bani și fără platforme de comunicare, fără muncă, privilegii și drepturi, dacă ne vor considera neconformi cu normele lor ideologice. E moartea liberprofesioniștilor, a jurnaliștilor independenți și a meșteșugarilor. E moartea artei și a originalității. Cu toții devin angajați la corporație, doar că indirect și fără voia lor.

Atâta vreme cât banii electronici ne sunt la mâna giganților financiari, ideile ne sunt la Apple sau Google, comunicarea la Facebook și Twitter, iar viețile ne sunt predate în mâna statului dădacă, vom avea de ales între a fi oi docile sau paria societății… sclavi sau aurolaci pe drumuri. Vite aparent prospere sau ilegaliști. Aplaudaci sau guri amuțite cu bocancul „binelui societății”. Oamenii ăștia încearcă să ne convingă că nu mai avem nevoie de independență pentru că generează conflicte. Că nu mai avem nevoie de bani gheață pentru că generează situații periculoase. Că nu mai avem nevoie de libertate de mișcare și liberă întreprindere pentru că generează probleme de sănătate pentru ceilalți. Că nu mai avem nevoie de proprietăți, de control asupra destinelor noastre sau de posibilitatea de a ne retrage legal dintr-un sistem dacă nu-l mai suportăm. Ai zice că e o parodie sau o formă de satiră politică, până îți dai seama că astea sunt editoriale scrise de Schwab, de parlamentari europeni ca Ida Auken și mulți alții. De magnați ca Jack Dorsey, Bill Gates, Warren Buffet, Bezos sau Musk. Le găsești scrise pe net până și cu Google Search, d-apoi cu alte motoare de căutare mai imparțiale.

Elita vorbește despre o resetare completă a modului de a gândi cooperarea instituțională la nivel mondial. Despre o civilizație în care marile corporații sunt guvernele noastre și implementează politici globale pentru binele tuturor. În care noi suntem direct investiți în afacerile lor prin reprezentanții noștri politici. „Stakeholder Capitalism” – vom fi un fel de acționari reprezentați prin terțe persoane angajate la ei, dar fără nicio putere reală. Politicieni cu valoare simbolică. Promisiuni de profit de pe urma unor investiții asupra cărora nu avem niciun control. Elita visează la o lume în care nu există distincție între corporație și guvern, între fond monetar și parlament local, între armata lor și poliția noastră. Bănuiesc că toate pot aduce sau păstra o ”democrație” de calibrul potrivit. O lume în care toate piețele de capital și fondurile de stat sunt atent reglementate și predate în mâna mediului privat astfel încât să poată înlocui vechile sisteme de asigurări sociale și pensii. Nu contează că sistemele astea erau bazate pe principii solide, social-democratice, și au funcționat bine în tot Vestul decenii întregi. Ideea e că nu mai funcționează acum din cauza corupției și al măritișului dintre politicieni și afaceriști. Ele trebuie înlocuite repede și predate complet în mâna statului corporație. E genul ăla de logică demnă de orice ofițer politic stalinist, dar tot nu e stalinism.

Se discută despre o societate în care toate granițele sunt „deschise”, populațiile sunt fluide și transmutabile după cum o cere „nevoia societății”. Adică traficul este restricționat în funcție de interesele economice și politice ale elitei. În practică, reprezintă moartea păturii sociale mijlocii care poate fi sabotată de toți asiaticii sau africanii dispuși să lucreze pentru o zecime din salariul unui european sau american. În economia globală, toate produsele costă la fel și toată lumea merită același salariu pentru aceeași funcție, indiferent că trăiește în Londra, Wuhan sau Călărași. E complet imposibil, dar asta se caută. Marea resetare – marele egalizator. Toată lumea coborâtă la același nivel ușor accesibil. Înseamnă că orice clasă mijlocie poate fi restricționată în oportunități de dragul ”binelui comun”, orice ar însemna asta în săptămâna respectivă. Luptăm împotriva rasismului angajând africani, pakistanezi și estici care sunt dispuși să doarmă în cort la marginea orașului și să muncească pentru nimic. Nu-i vorba că pe nemți suntem obligați să-i plătim de zece ori mai mult sau să le oferim condiții, e vorba de discriminare și de egalitate socială.

Scopul final nu este să facem Africa, Asia, Europa de Est sau Orientul Mijlociu mai locuibil sau mai dezvoltat, ci să diluăm puterea tuturor celor care ar putea tulbura elita lumii. Injectăm săraci și imigranți peste toate populațiile stabile cultural și financiar până când acestea sărăcesc și devin mai dependente. Transplantăm chinezi peste toate industriile lumii sau le mutăm acolo unde e mai ieftin. Luăm de la stat, dăm la privat și privim neputincioși cum ies cu ele pe ușă. Dezbinăm toate uniunile bazate pe valori comune pentru că n-ai ce să faci cu popoare stabile și independente economic. Sunt prea greu de condus și democrațiile lor sunt prea puternice. Dar dacă reușești să injectezi sărmani, infractori, teroriști, forță de lucru ieftină și dependenți care votează cu cine i-a adus, alegerile devin mai previzibile și profiturile mult mai mari. Cu astfel de arme poți crește volumul de producție și scădea prețurile până îngropi orice competitor și devii monopol global. Așa poți convinge oameni înspăimântați să renunțe la drepturi și libertăți, să se arunce ca niște copii panicați în brațele protectorilor care i-au băgat în faliment.

Se vorbește despre o societate utopică, ecologistă, care nu mai poluează pentru că impune restricții și amenzi severe pentru emisiile de carbon și pentru energie nucleară. Adică o societate hiper-industrializată, dar concentrată într-un nucleu de dezvoltare atent controlat de grupuri de interese ce sabotează industrializarea tuturor țărilor sărace care nu-și permit sancțiunile marilor puteri ale lumii. Pentru că rolul tuturor celorlalți este să devină indivizi fără identitate națională, consumatori fără putere, clienți, nu entități sau națiuni independente economic și energetic. Evident că proștii nu știu că nu poți transporta energie electrică la o distanță de 4000 de km, dar asta nu-i împiedică să susțină proiecte solare în Sahara și centrale la mama dracu’, crezând că Europa va avea energie regenerabilă de pe urma lor. Proștii sunt ușor animabili cu articolașe de pe rețele.

Multe astfel de proiecte și politici globale nu sunt altceva decât fraudă ecologică. Un joc prin care se sifonează mii de miliarde de la popoarele lumii pentru visuri deșarte la suprapreț care nu pot asigura nici măcar câteva procente din necesarul de energie al planetei. Sunt sursa de știri vesele motivaționale, de la CNN, despre țări ca Ruanda sau Botswana care au primit fonduri pentru energie verde, în timp ce concernele lumii le fură cuprul, nichelul și aurul de sub picioare. Ecologiștii salută două centrale eoliene și o fântână de apă aproape potabilă într-o țară în care preșcolarii se duc în puța goală la execuții publice, cu mitraliera pe umăr. Magnații le-au făcut trei fântâni și-o școală, au finanțat epurarea tribală a unui dictator și au plecat cu metale de sute de miliarde. Bună afacere! Pe urmă îi aplaudăm la TEDx pentru discursuri care schimbă lumea în bine. Că doar nu fac ei chestii de-astea. Doar subsidiarii și partenerii lor de afaceri sunt criminali de război și jefuitori de morminte. Ei nu! Ei sunt eroii noștri, vor să ne facă pe toți mai sănătoși cu produsele lor bune și ieftine.

Bineînțeles, asta nu înseamnă că cercetarea nu e bună, că nu există încălzire sau impact ecologic. Nu înseamnă că nu trebuie să căutăm energie regenerabilă sau soluții curate, ba dimpotrivă. Dar nu pe asta se concentrează eforturile planetei acum, ci pe soluții avantajoase financiar și politici globale care au fost deja dovedite ca fiind extrem de profitabile, dar neviabile pe termen lung. Evident că o centrală regenerabilă de 300 MW nu va putea concura niciodată cu noile reactoare de mii de megawați sau cu fuziunea pe care o tărăgănează și o sabotează politicul de 20 de ani încoace prin subfinanțare. Un parc solar de 2200 de MW ocupă 5700 de hectare de teren și nu poate garanta puterea asta niciodată. E teoretică până și în alea 6 ore de funcționare la capacitate. O centrală nucleară ultramodernă poate furniza mii de megawați în dimensiunea a două containere de camion. Mai nou poți s-o și muți unde vrei cu tir-ul și s-o racordezi pe loc la rețea – plug and play. Evident că nu poți deșertifica terenuri arabile cu panouri solare a căror eficiență scade atât de mult după zece ani încât centrala nu-și mai poate scoate nici investiția, d-apoi profitul. Normal că poluezi de zeci de ori mai mult încercând să construiești mii de soluții alternative care să echivaleze cu o singură soluție nucleară. Dar asta nu-i împiedică să mintă public și să susțină politici ticăloase care obligă țări subdezvoltate să rămână în sărăcie.

Politicile de genul ăsta sunt menite să asigure doar dependența energetică și industrială a țărilor ca România. Cotele de carbon nu schimbă nivelul de poluare decât aparent, doar îl mută în altă parte, la cei care își permit. Iar deșeurile sunt mutate unde nu mai put pe prispa nemților, americanilor sau francezilor. Politicile astea vând soluții neviabile care forțează țări sărace să rămână subdezvoltate și să importe gunoaiele bogaților, otrăvindu-și propriile populații. Este în interesul actualelor puteri energetice ale lumii ca energia nucleară să rămână un domeniu cât mai toxic și disputat. De fapt ăsta este scopul real al cooperării dintre politic și corporații – tărăgănarea. De aceea nu se pot „înțelege” niciodată asupra unor politici coerente de debarasare a deșeurilor și refuză cu stoicism să coopereze internațional pentru găsirea de soluții viabile pe termen lung.

Majoritatea deșeurilor se stochează și acum lângă centrale sau se exportă pe furiș în țări sărace. Astea nu sunt soluții, ci amânarea unor soluții până când situația devine un dezastru ecologic care să justifice schimbări profitabile de direcție. De aceea este sabotată și acum eficientizarea combustibilului nuclear. Nu se finanțează corespunzător cercetarea și nu se promovează suficient la nivel politic. Oamenilor nu le pasă că o mare parte din combustibilul nuclear rămâne neexploatat după ce trece printr-un reactor. Se aruncă și rămâne radioactiv mii sau zeci de mii de ani. Doar eficientizarea reacțiilor ar putea înzeci profitul și curățenia ecologică. Dacă am putea fisiona materialele până la epuizarea „fertilității” lor, am scoate apă și materiale inerte pe partea cealaltă… materiale reciclabile de construcții. Dar asta presupune efort global și sacrificii mari la profit o perioadă. Presupune investiții foarte mari, o reglementare la sânge și cooperare internațională care nu există decât atunci când este în interesul direct al companiilor, nu al cetățenilor.

În timp ce Franța, China sau Canada inaugurează reactor după reactor și exportă deșeurile radioactive, alte țări nu-l pot construi nici pe primul, iar noi ne uităm oripilați la Cernobyl pe HBO. Reactoarele sunt „prea toxice și periculoase” pentru pulime. De ce să dai reactoare țărilor sărace? Nu mai bine îi ții într-o inaniție de energie care asigură pe veci că vor rămâne subdezvoltați industrial? Dă-le panouri solare! Ține-i cu 5% din necesarul lor de energie. Cât să nu moară, dar nici să nu se poată dezvolta vreodată. Iar pentru ceilalți: „Luați un kilowatt cu cinci la sută mai verde, dar de zece ori mai scump! Rămâneți speriați! Uitați ce puteați să pățiți!”. În timp ce puterile lumii ard combustibili fosili și exportă otravă fracată cu cianură, cercetarea în domeniul energiei nucleare și energiei regenerabile rămân subfinanțate. Evoluția reactoarelor este încetinită forțat, iar banii sunt sifonați către proiecte dovedit neviabile. E de la cooperarea asta mondială sublimă, de la măritișul politicului cu mediul de afaceri implicat în vânzarea de combustibili fosili și energie electrică. Cei mai interesați de energia verde sunt petroliștii și ăștia din industria extractivă. Cu cât amânăm fuziunea nucleară și curățarea fisiunii, cu atât sunt ei mai fericiți. Cu cât amânăm mai mult dezvoltarea unor reactoare nucleare ultramoderne, cu atât pot distrage atenția cu soare sau vânt în timp ce vând cărbune și gaz.

Marea Resetare este un coșmar ideologic deghizat în utopie egalitaristă, care se visează chiar acum la cel mai înalt nivel. Se înfăptuiește pe zi ce trece. Pe-astea nu le-a scris grasul cu folia de staniol. Le scriu magnații la ei pe pagini, cu mâna lor. Le scriu WEF și IMF, le propovăduiesc eroii pe rețele de socializare. Mai există un nume pentru genul ăsta de politică. Se numește fascism. Societatea fascistă reprezintă măritișul perfect dintre stat și mediul de afaceri, sub pretextul egalității și al progresului. Elitele fasciste erau închise ermetic în spatele privilegiilor și dictau fără echivoc politicile pentru toată societatea. Nimeni nu putea deține libertate, proprietate sau intimitate fără acordul regimului. Nimeni nu putea comunica în afara normelor ideologice stabilite de poliția politică. Toți beneficiau de servicii în funcție de apartenența lor la regim și de utilitatea lor percepută de elita fascistă. Noile ideologii nu sunt nimic altceva decât o formă de concentrare a puterii în mâinile unui grup select.

Noi, ceilalți, revenim încet la feudalism, doar că mascat sub cuvinte frumoase și discursuri optimiste. E feudalism tehnologic, plutocrație digitală. Post-capitalism – adică iobăgie globală la o mână de corporații, în numele progresului. Bogații dețin totul, proprietățile devin prohibitiv de scumpe, noi muncim pentru ei, apelăm la serviciile lor, creditele lor, mâncăm de la ei și închiriem ce avem nevoie tot de la ei. Noi ne predăm voluntar toate armele democratice și valorile. Suntem plătiți în bani digitali nerăscumpărabili fără acordul lor, fără echivalent în aur sau ceva palpabil. Suntem plătiți în bețe de chibrit arse. Au valoare atâta vreme cât ne promit ei că au valoare. Micile afaceri sunt distruse de giganți care impun legi noi și schimbă regulile într-un cerc restrâns la care un buticar sau o firmă cu o sută de angajați nu va avea niciodată acces. Spitalele și pensiile sunt tot la ei. Ascultăm și aplaudăm ce ne comunică monopolul lor mediatic. Noi nu mai deținem nimic, pentru că totul e „foarte ieftin și nu mai avem nevoie”. Totul e atât de convenabil încât democrația devine inutilă și atât de diluată încât oricum nu mai contează cine iese dacă toți sunt ai lor. Au ei grijă de noi și de toate nevoie noastre. Noi dormim liniștiți și distribuim meme cu pisici. „Uite o țâță, ia o pisică, cumpără un telefon nou ca să ai cu ce te trepana zilnic pe internetul nostru! Viața e frumoasă!”

Da, sunt conspiraționist! Nu cred în astfel de coincidențe. Nu am încredere în bunăvoința unor magnați și a slugilor lor politice. Nu am încredere că multinaționalele lucrează pentru binele societății. Spuneți-mi cum vreți: nebun, schizofrenic, paranoic, idiot, fake news… nu mă interesează. Problema e că nu este o singură conspirație. Sunt sute de conspirații, sute de grupuri de interese care se întâlnesc ca să stabilească prețuri și politici pentru victimele lor. Sunt grupuri care stabilesc ce populații vor fi sărace pe următorul secol. Care țări nu vor mai exista peste zece ani, așa cum s-au dezintegrat Irakul sau Siria.

Da, există conspirații și grupuri de interese. Există facțiuni autoritariste, servicii secrete fără steag, elite fasciste, cabale secrete și războaie deschise între ele. Fac monopoluri și devin prea puternice ca să mai poată fi amendate sau destrămate de vreun guvern local. Niciun guvern din lume nu mai poate dărâma Apple sau Google. Niciun stat nu mai poate sparge monopolul petrolului, monopolul bancar sau industria armamentului. Niciun procuror nu poate sta zid în fața unui concern de mii de miliarde de dolari, care are oameni transplantați peste tot, firme înfipte în toate contractele de stat, serviciu secret și armată privată proprie. Singura mea întrebare este dacă grasul ăla care scrie despre „Marea Resetare” mai are o folie de staniol de împrumut și pentru mine.

                                                                                                             Dan Pavel