Puncte de vedere

Despre decembrie 1989, altfel

  Fiecare dintre noi trăiește realitatea exterioară prin intermediul  percepțiilor individuale care, inevitabil, sunt impregnate de propriul subiectivism. De aceea […]

 

Fiecare dintre noi trăiește realitatea exterioară prin intermediul  percepțiilor individuale care, inevitabil, sunt impregnate de propriul subiectivism. De aceea o să-mi permit, aspect pe care nu l-am făcut niciodată până acum, să descriu realitatea mea din decembrie 1989.

Am fost în Cluj-Napoca împreună cu un grup de studenți a cărui lider sui-generis am devenit  și cu care m-am întâlnit zilnic timp de, cred, două săptămâni.  Acel grup reprezentând ceva aparte în CFSN-ul alcătuit ad-hoc atunci. Nu eram interesați de funcții, de politic ci  doar să putem să ajutăm fiecare dintre noi unde puteam și cum puteam.  Am fost în stradă, dar nu am fost prezent la acele  incidentele violente în care armata a tras atunci. Tatăl meu însă,  a fost.  Îmi dau acum seama doar acum, privind retroactiv că am fost protejat de o mână divină care m-a ferit, pentru că, la acea dată eram un tânăr care dispunea de o agresivitate la adresa regimului, care probabil m-ar fi pus în situația de a nu mai fi acum și aici, astăzi. Ceea ce, sincer,  mărturisesc sincer, am regretat profund ulterior, după ce am văzut modul în care au decurs evenimentele în România. Era mai bine, mi-am spus de nenumărate ori dacă muream atunci,  pentru a nu vedea și trăi ceea ce ulterior am văzut și trăit.

Atunci, pentru mine și pentru studenții cu care eram împreună au fost momente de veritabilă grație în care vroiam să ajutăm în toate modurile cu putință. Ne simțeam liberi și solidari, o solidaritate și o libertate în cel mai profund sens spiritual. Solidari în a oferi și a ajuta. Acum după 30 de ani este momentul să conștientizez ceea ce am trăit atunci și mărturisesc că aceea a fost una dintre cele mai bune versiuni ale mele din această existență.

Concret, în fiecare zi veneau camioane cu ajutoare care urmau să fie duse la orfelinate, la spitale. Știam, fiecare din cadrul acel grup, că era posibil să se fure. Vedeam ce se întâmplă în jurul nostru. De aceea câte un student sau doi însoțeau acel camion ca să fim siguri că alimentele și respectivele ajutoare ajungeau la destinație.

A fost un moment pe care ni l-a relatat o tânără care a însoțit un camion cu alimente la un orfelinat. Copii au fost aliniați pe două rânduri. Pentru că îi era frică că traseul alimentelor va fi deturnat, aceasta le-a dat fiecărui copil alimentele direct. Când le-a pus portocalele în mână aceștia au întrebat-o ce sunt acelea. Nu văzuseră niciodată portocale. A fost o clipă a cărei emoție am resimțit-o cu toții și care acum poate părea superfluu, dar atunci, în acel context, vă asigur că nu era.

Ulterior fiecare dintre noi și-a luat o portocală. O singură portocală. Atât și nimic mai mult.

Mulțumesc lui Dumnezeu și tuturor acelor minunați tineri de atunci  care au simțit și au acționat zilnic benevol. Acea unitate și solidaritate în care de multe ori ne înțelegeam fără cuvinte am căutat-o toată viața mea și marturisesc că nu am regăsit-o decât parțial într-un grup. Nu am diplomă de revoluționar, pentru că nu aveam de ce. Mi s-ar părut că ar fi fost un act meschin față de cei care și-au dat viața atunci în acel decembrie 1989 pentru o libertate care ne permite astăzi să rostim adevărul, deși mulți dintre noi n-o facem.

Acestă libertate de astăzi le-o datorăm lor, cei care au murit atunci conștienți că înfruntă un regim dictatorial.

La primele alegeri pentru președinte am votat cu Ion Rațiu, dezgustat de prezența vechilor politruci în prim planul  vieții politice.

Ceea ce a fost la un anumit nivel în stradă a fost preluat de cei din umbră care au regizat într-un mod malefic declanșarea și cursul ulterior al evenimentelor.

Realitatea se structurează pe mai multe niveluri.

La nivelul păpușarilor, nivel obiectiv la care mă voi referi în următoarele episoade, realitatea diferă radical de ceea ce, unii dintre noi, printre care și subsemnatul au trăit atunci, cu naivitate ar putea  spune, în momentul de față, unii gânditori și analiști cinici ai realității de atunci.

                                                                                                                     Radu HADÂRCĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *