Observator

Despre pandemie, compilație de informații extrase din surse oficiale

  De șapte luni trăim cu „teroarea COVID”. De șapte luni indivizi dubioși împrăștie minciuni și răspândesc panica printre oameni. […]

 

De șapte luni trăim cu „teroarea COVID”. De șapte luni indivizi dubioși împrăștie minciuni și răspândesc panica printre oameni. Când spui că nu-i OK să isterizezi lumea pentru o viroză ți se spune negaționist. Ești arătat cu degetul. Deja există o conduită pe care trebuie s-o urmezi. Altfel ești eliminat din start.

Trebuie totuși să avem puterea să ne liniștim și să punem frumos, pe hârtie, tot ceea ce-am avut până acum. S-o facem frumos, la liniuță, astfel încât să înțelegem, fără isterie, despre ce-i vorba.

Primul element cu care încep este unul simplu, dar pe care istericii societății actuale îl trec sub uitare pentru ca apoi, când se lovesc de acesta, să reacționeze violent. Este vorba de moarte. Țin să le reamintesc tuturor celor care trăiesc în bula neomarxistă actuală că da, oamenii, ca orice altă viețuitoare de pe Pământ, mor. În ciuda „rețetelor de sănătate”, a „pastilelor de întinerire”, a „curelor minune” și a atâtor altor aberații de care auziți zi de zi, băgați la cap că, până la urmă, tot muriți. De la începutul lumii până acum nimeni n-a scăpat de „boala” asta.

Mai mult, în susținerea celor anterior afirmate, vă voi ma spune rezultatele unui studiu desfășurat de-a lungul a treizeci de ani pe câteva zeci de mii de voluntari: cei mai grijulii cu viața lor, cei mai educați și mai atenți la „trendurile” lumii contemporane în ceea ce privește sănătatea au sfârșit-o mai nasol decât cei considerați rudimentari și needucați. Studiul despre care vă vorbesc a urmărit efectele consumului de vitamine. În general „populația educată” ia suplimente alimentare pentru a-și asigura sănătatea, în timp ce ceilalți oameni își văd de viață, fără să pună botul la chestiunile acestea. Ei bine, „educații” sunt cei care au dezvoltat cancere și boli cronice grave într-o proporție covârșitoare. „Rudimentarii” nu prea au avut acele probleme, viața decurgându-le normal. Rețineți, vă rog, amănuntul ăsta de fiecare dată când intrați în farmacie!

Și-acum să revenim la COVID-19. Ce-am observat din martie încoace? Să le luăm pe rând:

– am stat două luni în stare de urgență absolut inutil întrucât infectările sunt în creștere;

– după aceea am intrat într-o anticonstituțională „stare de alertă”. Infectările nu s-au oprit, ci, din contră, rata de creștere este exponențială. Dacă s-ar testa corespunzător – dar nu se face! – am constata următoarea dublare a numărului de infectări în aproximativ 3 săptămâni – o lună. Cifrele nu-s scoase din burtă, totul e matematică;

– cifrele arată limpede că, în țările în care n-au fost introduse restricții severe, revenirea s-a produs mult mai repede, iar mortalitatea s-a menținut în aceleași limite;

– în ciuda infectărilor și a umflărilor cu pompa a deceselor, rata mortalității de COVID-19 este:

* 0,003% pentru segmentul 0-19 ani

* 0,02%pentru segmentul 20 – 49 ani

* 0.5% pentru segmentul 50-69 ani

* 5.4% pentru 70+ ani

-în cazul gripei sezoniere avem următoarele cifre ale mortalității:

* 0,005 pentru segmentul 0 – 19 ani

* 0,021 pentru segmentul 19 – 49 ani

* 0,061 pentru segmentul 50-69 ani

* 0,8 pentru 70+ ani

– se vede limpede că mortalitatea iese din „schema clasică” doar pentru segmentul cel mai bătrân al populației. Diferențele semnificative de mortalitate le putem pune însă și pe seama mistificării, dar și a tratamentului. Antiviralele care se administrează au efecte adverse dintre cele mai dure și este posibil ca moartea să survină tocmai din această cauză.

– când studiați cifrele referitoare la mortalitate ar trebui să luați în calcul și mistificările incredibile care s-au făcut peste tot în lume.

– în ciuda faptului că autoritățile se plâng de contagiozitatea extremă a COVID-19, nu este disponibil un protocol de tratament pentru cei cu forme ușoare;

– cu toate că publicitatea v-a lăsat impresia că Remdesivir e „medicamentul minune”, acesta nu reduce rata mortalității de COVID-19. N-o spun eu, ci OMS, în urma unui studiu pe aproape 3000 de pacienți;

– în continuare rezultatele cele mai bune sunt cele ale combinației de hidroxiclorochină-azitromicină-zinc. Ea însă păcătuiește prin prețul infim al tratamentului;

– ceea ce nu vi e spune este că în spital se fac experimente pe oameni. De scăpat scapă doar cei al căror sistem imunitar reușește să elimine virusul. Rețineți asta!

– vaccinul care se va introduce este și el tot un experiment desfășurat la scară mondială. Experiența ne spune că e imposibil să dezvolți într-un timp atât de scurt un vaccin care să aibă doar reacții adverse minore. Cel mai probabil va fi un fiasco.

– principalele focare de răspândire a virusului sunt … spitalele. Ați înțeles? Nu cârciumile, nu cluburile, nu școlile, ci spitalele!

– masca – introdusă obligatoriu – face mai mult rău decât bine, micșorând cantitatea de aer proaspăt din plămâni;

Cam asta e ceea ce știm, iar pentru aceste informații n-a fost nevoie de Rafili, Arafați sau alte personaje oficiale. Rețineți: de cele mai multe ori oficialii au ventilant fake news-uri, minciuni alarmiste și informații contradictorii. Realitatea e că, până acum, nimeni n-are mare habar despre acest virus.

În final vă spun că absolut toate elementele compilate aici sunt extrase din surse oficiale. Cu toate acestea se vor găsi destui „esperți” care să mă arate cu degetul deoarece articolul nu e suficient de alarmist. Nu uitați ceea ce v-am spus la începutul articolului: oamenii nu sunt nemuritori! Așa cum nu poți scăpa de trecerea timpului, la fel nu poți scăpa de moarte. Conștientizați asta și veți redeveni normali!

                                                                                                     Dan DIACONU

 

1 Comment

  1. Domle oare exista rugaciuni si pentru mangaierea prostiei,pentru eradicare ei sau pentru imbogatirea intelesurilor.Prostia omeneasca face casa buna cu comoditatea,cu lenea si cu moartea.Calatorii ce trec prin ale vietii valuri,la un moment dat se poticnesc de niste praguri,care trebuesc trecute,spre a se continua viata,praguri ce au forma unor guri de lupi,sau forma unor porti de rai.Problema principala aste cum simti aceste praguri,le simti cu simturile sau cu mintea?Simturile iti arata niste trepadusi care incearca sa te indrume,stiu ei cum,dar in acest caz ar trebui sa ghicesti,mintea ii elimina ramanand in fata ochilor cea mai frumoasa cale a soarelui divin.E dificil sa spui lumii ca e proasta gramada.Iti vei creia o harmalae de dusmani.Pacat,Vorba lui Lucian Blaga:Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
    Si nu ucid cu mintea tainele ce le-ntalnesc in calea mea,
    Caci eu iubesc si ochi si flori si buze si morminte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *