Observator

Despre pilonii de pensie, pe înțelesul tuturor

                          Pensii private şi iluzii Beneficiind de o […]

 

                        Pensii private şi iluzii

Beneficiind de o campanie PR agresivă (probabil bine finanţată deoarece la mijloc sunt o grămadă de bani), cei din „industria” pensiilor private, vânează orice mişcare a Guvernului care le-ar putea ştirbi ceva din purcoiul de bani pe care îl păstoresc. Pentru a elimina confuziile o să mă opresc astăzi asupra acestui domeniu deoarece sunt extrem de multe petarde împrăştiate de către cei interesaţi.

Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l înţelegeţi este acela că domeniul pensiilor private este unul nu prea privat în sensul adevărat al cuvântului. S-o luăm cu începutul: ce înseamnă o afacere privată? Înseamnă că eu mă apuc să produc ceva sau să ofer un serviciu şi, de asemenea, că mă apuc să vând ceea ce fac altora. Atât produsul, cât şi clienţii mei sunt un efect al eforturilor proprii, eforturi care sunt răsplătite prin profitul pe care-l încasez.

Cum funcţionează pensiile private? Nişte băieţi aleşi pe sprânceană primesc cu regularitate bani de la stat (o fracţiune din contribuţia obligatorie la fondul de pensie) pe care trebuie să-i plaseze în ceva active şi să-i gestioneze. În urma acestei operaţiuni (clasice pentru un fond de investiţii), băieţii care administrează pensiile obligatorii private, încasează nişte bani cu regularitate (comisioanele de gestionare). Cu alte cuvinte, ăştia nu fac mare lucru pentru atragerea clienţilor şi pentru colectarea banilor de la ei. Statul e cel care colectează banii şi le face viramentele sumelor cu borderoul de rigoare în spate. Fiecare intrare de bani trebuie plasată conform unui algoritm. Chestia e de-o banalitate crasă, chiar şi o maimuţă antrenată putând să facă ceea ce fac marii specialişti din pensiile private. La sfârşitul fiecărei luni, pentru intensa muncă depusă, băieţii deştepţi ai pensiilor private îşi trag comisioanele de administrare. De unde-şi trag ei banii ăştia? Fix din contribuţiile pentru pensie ale fraierilor. Tradus, întreaga afacere arată aşa: statul îţi dă clienţii (contribuabilii), îţi colectează banii şi ţi-i trimite însoţiţi de borderou, iar tu n-ai de făcut decât două operaţiuni: plasamentul care e standard şi încasarea comisionului de administrare. Trai neneacă! Mai mult, clienţii ăştia sunt captivi în sistemul de pensii private pe termen lung, mai precis pe întreaga lor viaţă activă! Ţi-i dă statul pe tavă! Ce-i privat în afacerea asta? Priviţi cu atenţie şi veţi înţelege că, în realitate, este o suveică având ca scop extorcarea fondului de pensie.

Singurele fonduri private sunt cele din Pilonul 3, dar nici acelea nu sunt complet private deoarece statul dă o scutire de impozit pentru o anumită componentă a contribuţiei (400 EUR pe an, dacă nu mă înşel), iar prin legislaţie facilitează viramentul la fondurile care administrează aceste pensii.

Şi-acum hai să vedem care-i raportul dintre pensiile de stat private (Pilonul 2) şi cele cu adevărat private (Pilonul 3). În timp ce la Pilonul 2 (adică cei duşi cu japca la privat) avem aproape 6 milioane de participanţi şi un activ total de aproape 12 miliarde lei, la Pilonul 3 avem doar puţin peste 300 mii de participanţi şi un activ total de 712 milioane lei! Da, aţi citit bine! Pilonul 3 – adică afacerea cu adevărat privată – are doar 5% aderenţi faţă de Pilonul 2, iar în ceea ce priveşte activele aproape 6%! Putem lesne deduce că din purcoiul de participanţi la Pilonul 2, doar vreo 5% ar fi dornici de pensie privată. Restul de 95% sunt aduşi de stat cu japca. Vă imaginaţi totuşi că nişte băieţi deştepţi au pus mâna pe 11 miliarde (sumă care creşte continuu încă vreo 20 de ani şi din care, în această perioadă, nimeni nu scoate niciun şfanţ), bani pe care-i taxează cu regularitate lună de lună? Ia calculaţi cât încasează un şmecher de-ăsta lunar doar pentru că le face „asiguraţilor” privilegiul de-a sta cu curul pe scaun!

Ţinând cont de faptul că tot ceea ce înseamnă Pilonul 2 e, în realitate, o afacere a statului, trebuie să înţelegem că naţionalizarea sa e o chestie cât se poate de normală, care oricum nu poate fi contestată de nimeni. Într-o ţară normală, cred totuşi că o autoritate ar trebui să investigheze cum de-au ajuns nişte băieţi inteligenţi s-o pună de-o asemenea schemă şmecheră? Totuşi, se încasează nişte sume imense pentru nişte operaţiuni destul de rudimentare.

Cu toate acestea, în ceea ce ne priveşte, nici nu se pune problema naţionalizării pensiilor private, aşa cum au făcut-o ungurii sau polonezii. Nu! Ministerul de Finanţe îşi propune doar să dea posibilitatea participanţilor să aleagă dacă vor să rămână la stat sau să cotizeze în continuare la băieţii deştepţi. Deci ce-şi propune statul român? Repet: doar să le dea posibilitatea oamenilor să aleagă dacă vor cu japca la privat sau vor să rămână tot la stat. Atât! De-aici a venit o întreagă nebunie în media. Toate suneriile pământului au început să sfârâie că se naţionalizează „că comuniştii” s,.a.m.d..  Văzând aceste isterii cred că ar trebui să se dea şi o lege a transparenţei operaţiunilor de PR. Asta pentru ca publicul să fie conştient atunci când vede un isterizat de tip cetepistic la TV că sursa lui de finanţare e direct proporţională cu gradul de influenţare a proştilor care i se uită-n gură.

Revenind la pensii, partea proastă pe care-o face Ministerul de Finanţe este aceea că amestecă aiurea lucrurile. Din punctul meu de vedere, n-ar trebui ca cei de la MF să le solicite participanţilor să rămână cu toată contribuţia la Pilonul 1, ci să-şi facă un fond de tip Pilonul 2 care să aibă ca plan investiţional doar finanţarea statului. Astfel întregul activ ar fi garantat 100%, gestionarea ar fi simplă, iar statul n-ar încasa comision de administrare. În acest fel n-ar fi probleme de autorizare, iar istericii de serviciu n-ar avea de ce să se mai plângă.

                                                                                                                                          Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

 

 

9 Comments

  1. Rena

    ” Pilonul 2 e, în realitate, o afacere a statului”… macar de-ar fi asa, dar nu e! Statul nu castiga nimic din aceasta ”afacere”, presteaza pro bono pentru niste smecheri. Statul, printr-o lege lobbizata de baiaetii destepti din pensiile private, se obliga sa devina colectorul si viratorul de fraieri si bani fara sa incaseze un minim de comision. Ganditi-va cati bugetari muncesc pentru a colecta si vira aceste sume acestor lipitori doar pentru ca asa e legea si care sunt platiti tot din banii nostri. Pe urma guvernantii nostri, an de an, guvern dupa guvern, cu toate goarnele media din dotare, urla zilnic pe toate posturile si din toate pozitiile ca nu sunt bani de pensii, ca numarul pensionarilor cresete si al cotizantilor scade, etc inducand clipa de clipa panica incapacitatii de plata. Daca ramanea legea aia comunista, ceusite a anilor 70 in vigoare si astazi, cu o singura sursa colectoare si distribuitoare a pensiilor, care ar trebui sa ramana atributul statului ca garant al intereselor poporului pe care ar trebui sa-l slujeasca n-ar mai fi isteria asta generala. Si ar fi bani destui, exact aia caresunt extorcati prin acest pilon 2, adevarata capusa a pilonului 1. Si sa nu-mi mai veniti cu lozinca aia proasta ca statul e cel mai prost administrator, sora cu lozinca industria romaneasca un morman de fiare vechi! Statul e cel mai bun administrator si asa ar trebui sa fie, doar sa fie populat cu angajati capabili , nu cu rubedenii, analfabeti, spagari si puturosi.

    • Rena

      Si inca ceva! De ce ”privatul” asta investeste pensiile exact in firmele statulului asta mult hulit, incapabil si falimentar, singurele mari firme romanesti, cat or mai fi ele de 100% romanesti, posesorele a unui oarecare procent din resursele nationale?????? De ce n-ar fi statul colectorul, administratorul si investitorul in aceleasi proprii firme fara intermediarii smecheri??

  2. Gheorghe si Ion asupriti de straini

    aceasta mizerie numita pensie privata este o hotie pe fata, este o inselatorie pentru ca un privat face afacere, face profit cu sprijinul direct al statului care obliga pe cetatean sa contribuie la asa zisul pilon 2 !!!
    deci, daca e vorba de economie privata, de ce mai participa statul la aceasta economie privata ??? ca doar el e prost administrator !!!
    asadar, aceasta inselatorie, aceasta hotie pe fata numita pensie privata obligatorie trebuie desfiintata urgent !!! cum poate, cine-i da dreptul unui privat, unei corporatii, unei banci occidentale, sa faca afaceri, sa faca profit, cu banii mei daca eu nu vreau !!!??? Pentru ca sant banii publici, bani colectati obligatoriu de catre stat de la cetateni !!!
    daca privatul, corporatia, banca occidentala este in stare sa faca afaceri, sa faca fara a apela la sprijinul, la logistica oferita gratis de stat ! fara a apela ca statul sa oblige pe cetatean sa contribuie la afacerea si profitul privatului !!! cetateanul nu are incredere in privatul corporatist occidental, care nu-i ofera nici o garantie si se trezeste la adanci batraneti cu o pensie de 2 lei sau deloc !!! pe cand statul e cel care garanteaza pensia si venitul cetateanului care o munceste o viata intreaga !!!
    ACEASTA HOTIE NUMITA PILON 2 PENSIE “PRIVATA” OBLIGATORIE TREBUIE DESFIINTATA URGENT !!!
    ACESTA ESTE ADEVARUL !!!

    • Gica

      Nu te OBLIGA … TU HOTĂRĂȘTI. ..

      • Hotarasti numai unde sa-ti trimita banii, la care asigurator sa-i “investesti”, nici macar unde, in ce industrie ti se duc banii…N-ai avut optiunea de a nu fi contributor la acest pilon privat. A fost o ilegalitate, marca de stat, o infractiune organizata, ca nu e constitutional sa ti se vireze o parte din contributie la niste privati, fara acceptul tau scris si informat, care, multi, nici nu dau seama ce fac cu acesti bani. Culmea e ca, la ora cand Romania a introdus pilonu 2, Polonia, deja, il nationaliza, Ungaria nu se simtea mai bine, la fel si celelalte tari (numa’ din est!) care adoptasera reteta. Ticalosia mare se intampla acum, cand se incearca intrarea in legalitate, nu de dragul angajatului ci de frica revoltelor ce vor sa vina, cand, asiguratorii privati isi vor lua desagii si vor pleca pe coclauri, “noroc” ca, inca nu s-au adunat sume mari din contul salariatilor, totusi, uriase la companiile de asigurari… Cand liberalii au afirmat public ca ei sunt reprezentantii bancilor, ai institutiilor nebancare si ai companiilor de asigurari in parlament, n-a pus pe nimeni pe ganduri?! Opozitia liberalo-basista va incerca sa se lipeasca, din nou, de indignatii hastagioti, scosi de FB intru sustinerea multinationalelor si a protectorului sau DNA. Eu sper ca bunul simt sa invinga si romanii sa inteleaga, ca, daca-si doresc o pensie privata trebuie sa hotarasca ei asiguratorul si termenii, nu sa-i intermedieze statul interesele. In rest, totusi, pensia de stat, asa cum e ea, ramane cea mai sigura sursa de venit la batranete, cel putin dupa informatiile de acum…

        • Rena

          Corect. Pentru cei pana in 40 de ani, nu mai tin bine minte varsta exacta, era obligatoriu sa se inscrie pe o lista la un administrator privat, era maxima ”alegere” pe carfe o puteau face, mai departe angajatorul vira suma la stat si statul vira suma la cel ales de tine. Singurii care puteau refuza acest ”beneficiu” erau cei peste 40 de ani care n-ar fi avut un stagiu complet de cotizare la pilonul 2 si ca atare roadele cotizarii ar fi contat prea putin, cu toate ca administratorii privati ai pilonului 2 erau dispusi sa te pune pe lista si pentru 10 de ani cotizare. Si eu raman la parerea ca, finalmente, statul ar trebui sa fie garantul batranetilor mele, nu un privat care poate disparea peste noapte cu economiile noastre de-o viata si pe principiul ”prinde hotul, scoate-i ochii” poti ramane cu ochii in soare si statul sa acopere tot el frauda si sa nu-l poata prinde niciodata sau prea tirziu pentru tine. Inainte, cu mult inainte de spalarea asta de creiere cu pilonul 2, lumea n-a luat seama la marele scandal cu pensiile americanilor de la enron, parca.

  3. C-tin

    RENA , ai sesizat corect. Sa mi se spuna si mie care este Contractul de acumulare pentru pensie ? Cine poarta raspunderea ??? Care este firma care asigura fraudele ??? Nu vi se pare ca ,, Pilonul II de pensii ” este de fapt o depunere bancara pe termen ??? Cum vor fi distributi bani din fondul de acumulare catre contribuabili si ce se intampla cand fondul de acumulare se epuizeaza si contribuabilul se incapataneaza sa traiasca ???

    • Rena

      depunere bancara pe termen ??? da bineinteles, din moment ce acesgtre firrme administratore au fost infiintate, majoritatea daca nu chiar toate de marile banci!

  4. Rena

    Da, mai ales ca firma care cica administreaza acesti bani, cu chibzuiala si doar in interesul deponentului, spre a-i asigura cele mai frumoase batraneti, e prima care cheltuie din ei, la greu. Din acesti bani sustin sedii luxoase, masini si alte dotari si consumabile , salarii banane etc. Ieri a si inceput propaganda, cat au fost de fentate acesti bieti samariteni de la pilonul 2 care nu si-au primit banii care trebuiau sa-i primeasca din viramentele de la stat. S-o creada mutu! Si daca nu i-ar fi pimit intradevar, bine ar fi fost. Aceasta jecmaleala nici n-ar fi trebuit inventata, e exact gaura din sistemul public de pensii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.