Cadran international

Deturnarea protestelor susținute de „vestele galbene”

  De ce promovează corporațiile neomarxismul și de ce presa independentă ajută „vestele galbene” să dea cu oiștea în gard, […]

 

De ce promovează corporațiile neomarxismul și de ce presa independentă ajută „vestele galbene” să dea cu oiștea în gard, de ce Gaspard Glanz nu e Tommy Robinson?

Probabil că principala discuție care nu se poartă astăzi este cea legată de alegerea dintre o reformă a sinelui vs. reforma societății în care trăim. Adaptarea, reformarea propriei persoane la provocările lumii actuale reprezintă un drum extrem de accidentat, presupune mult timp și chiar informații care cel mai adesea lipsesc. Nu e de mirare, așadar, că lucrurile pot eșua extrem de ușor, mai ales cînd devine mult mai  facil să „reformezi lumea” în loc să te reformezi pe tine! Avem aici exemplul tefelist, care ar vrea să trimită la pușcărie clase întregi din societate, pe bază de ordonanță de urgență, la fel, vestele galbene din Franța, care ar dori să schimbe exponentul unui sistem care îi cauzează problemele cotidiene – Macron – dar să păstreze intact sistemul care l-a generat.

Nici una din aceste versiuni reformiste nu alege să se preocupe de esența problemei: fundamentul moral. Valorile pe care societatea ar trebui să se edifice. Bizară poate părea dorința globalistă de a înlocui vechiul set axiologic – iudeo-creștin -, valabil și verificat prin milenii de existență, cu o așa-zisă morală hedonistă și cu dorința de a parveni material în numele unui presupus bine genral și pe baza apartenenței la o presupusă elită. Nu că n-ar exista explicații!

Coborînd către cazurile particulare, uimitoare sînt derapajele de la gîndirea critică, înlocuită cu simple lozinci, repetate ca mantre ale unei noi religii, globaliste sau nu, în timp ce bazele elementare ale lumii se fisurează din lipsa unui suport esențial ce ar trebui să vină din sfera educației. În ultima vreme, par să fi dispărut cu totul indivizii care admit că pot greși. Lumea, în cvasi-totalitatea ei, consideră că cele cîteva elemente cu care operează – atunci cînd gîndește – sînt suficiente pentru a explica într-un mod cît se poate de convenabil lumea și viața.

Cum lucrurile nu sînt deloc întîmplătoare, nici punerea pe butuci a învățămîntului nu a fost un lucru întîmplător, fie că vorbim de Statele Unite, de Franța sau de România. Acest lucru este dublat de ceva încă și mai grav: contrapunerea ignoranței rezultate peste chestiuni de ordin religios sau moral.

Mă hazardez aici să îi dau dreptate, încă o dată, lui Max Weber și a susținerilor făcute în Etica protestantă și spiritul capitalismului. Din acest punct de vedere, pare-se, lucrurile nu s-au mișcat din matcă din 1934 și pînă azi. Ca atare, în țările protestante, Germania sau Ungaria spre pildă, odată lămurită chestiunea „salvării” sau a „mîntuirii”, care cade în sarcina dumnezeirii, predestinarea divină netezește deschiderea către munca seculară, încredere în sine, succes, datoria omului în lume fiind aceea de a munci, realizînd cu cît mai mult zel planul hărăzit de Dumnezeu. De aici, concluzia lui Weber, că această cultură pentru muncă, dublată de cumpătare, pot constitui o verigă în dezvoltarea economică și, mai departe, în dezvoltarea relațiilor capitaliste. Ca să nu generăm confuzii: nu discutăm o religie sau vreo abordare religioasă aici, ci o atitudine.

De cealaltă parte, putem observa o sumă de teorii ce îndeamnă la non-acțiune! La o încredere oarbă în „lumea de apoi”, îndemnuri de a lăsa lucrurile pămîntești și patimile înavuțirii, puterii etc. și de a cultiva virtuțiile creștine, cu răbdare și fără patimi considerate ca fiind inutile pe calea către mîntuire. Patimi ce pot, oricînd, străbate fulgerător distanța de la lozinci precum „Liberté, égalité, fraternité” la utilizarea ghilotinei și revărsarea șuvoaielor de sînge pe străzi.

Emmanuel Macron și Papa Francisc.

Ca atare, să nu ne mirăm dacă ideile socialiste au o priză mai mare în societățile de acest gen, mai predispuse la contemplare filosofică (Franța spre exemplu, care încă mai pare să-și jelească faptele din vremea Revoluției). Vom observa, totuși, că exact pe acest filon merg și teoriile ateismului corporatist: angajatul trebuie să asculte ceea ce i se spune de către corporație – entitatea supremă, să nu pună întrebări, angajații să fie mulțumiți că vor avea un număr de firimituri, să se preocupe de copularea ursuleților polari – căci viitorul calotei glaciare este și viitorul lor, să cultive ”virtuțile” hedoniste ce i se pun la dispoziție – homosexualitate etc., cu multă răbdare și cu capul plecat, cu gîndul departe de propriul prezent, mai curînd concentrat la o ”viață de apoi” cu pensia asigurată și viețuind izolat într-o lume în care nanoparticulele sînt fericite prin stratosferă și schimbările climatice nu mai reprezintă un atît de mare pericol. O astfel de dezbatere a propus și Macron în fața valului de revendicări ale cetățenilor.

Nu vreau în nici un caz să duc discuția pe un tărîm religios ori filosofic, pentru că aceste lucruri rămîn doar pretexte în lumea de astăzi. Preponderent, societatea europeană rămîne o societate laică, dacă nu atee și, ca atare, se adapă de la izvorul nesecat al diverselor „înțelepciuni” corporatiste, ce propun interpretări filosofice ori morale elucubrante. Diferența uriașă dintre tradiționaliști și ateii progresiști, cam de pe aici ar trebui scoasă la lumină.

Capitalismul a fost mereu descris ca fiind apanajul democrației, în timp ce socialismul, ca și regim, a fost considerat ca aparținînd zonei totalitare, de tip sovietic. Am putea, însă, defini capitalismul ca fiind acel sistem economic în care toate – ori cel puțin majoritatea – mijloacelor de producție și distribuție se află în mîini private, fiind utilizate inițial în spiritul competitivității, căpătînd ulterior tendințe de concentrare a avuției din cauza acumulării în corporații. Tot aici discutăm în paralel și despre un control guvernamental sporit. Și? Unde apare oare conducerea aia exercitată de popor? Cam nicăieri. Concluzionînd, am putea spune că democrația și capitalismul, mai ales în actuala versiune corporatistă, nu prea au elemente comune. În schimb, apar tot mai multe elemente comune între capitalism și societățile totalitare, nemaifiind vreo noutate că și corporațiile își doresc cu disperare un asemenea rol.

Corporațiile, mai avute decît state întregi de pe Pămînt, găsesc firesc nu doar să conducă, de altfel asta a și fost una din tezele dezbătute anul acesta la Davos, dar și să utilizeze eșafodajul așa-zis democratic, instituțional (Parlamentul European, Comisia Europeană, FMI, ONU, NATO, Medici Fara Frontiere etc. și mergînd în jos pînă la parlamente naționale, guverne, bănci naționale etc.), incluzînd aici și politicienii și tehnocrații care deservesc aparatul, precum și presa pe care o dețin în totalitate, ca de altfel și social media, ONG-uri etc. exact în vederea realizării propriilor interese: profit și putere.

În fața unui asemenea tăvălug, omul obișnuit nu poate decît să privească năuc. Pe de o parte, lucrurile devin atăt de complexe încît omul nu mai reușește să perceapă dimensiunile ori scopurile, informația este atît de abundentă încît devine redundantă, iar vocile raționale (puține și disparate) sînt tot mai demonizate.

Dacă ne referim la scopuri, atunci primordial devine realizarea profitului. Iar acest profit nu are cum să privească cetățeanul obișnuit, muncitor, plătitor de taxe și impozite, ci se face în beneficiul corporației care trebuie sa își îndestuleze acționariatul și stakeholderii. Unde discutăm aici despre clasa de mijloc? Unde discutăm aici despre drepturi?

Dintr-o dată, lichefierea instituțiilor statelor, lichefierea monedelor naționale, dizolvarea granițelor, „societatea deschisă”, multiculturală, devin chestiuni vitale pentru corporații. Migrația face parte din acest scenariu! Cu cît așa-zisa lume occidentală este mai greu încercată de migrație, grevată de cheltuieli neprevăzute (construcția de moschei, locuințe, plata de ajutoare sociale, plata pentru inserția socială a migranților, plata forțelor de ordine, a cadrelor medicale, a pompierilor etc.), cu atît visul corporatist de a conduce lumea este tot mai aproape. Cu fiecare migrant ce pune talpa pe continent, cresc șansele ca muncitorului european să i se diminueze veniturile. Acum și în viitor.

Dincolo de desființarea statelor și anihilarea Creștinismului (nu întîmplător migranții sînt islamiști și nu orice altceva!), a celorlalte valori care au reprezentat osatura societății așa cum o cunoaștem astăzi, familie, învățămînt, și puteti adăuga după voia inimii, se cască un neosclavagism în toată splendoarea lui.

Iar presa independentă, pentru că acesta a fost ultimul șoc, este incapabilă să surprindă fenomenul! Că presa mainstream nici măcar nu se mai chinuie să mimeze vreun interes! Cînd după ultima acțiune a vestelor galbene, jurnalistul francez Gaspard Glanz a ieșit pe poarta de la „Tribunal de grande instance”, unde s-a aflat reținut, cu interdicția de a mai participa la evenimentele de sîmbăta viitoare alături de „vestele galbene” ori la evenimentele de 1Mai, iar jurnalistul a declarat că nu îi pasă de interdicție, am fost înclinat să exclam: iată un nou Tommy Robinson!

Numai că, citind postările lui Glanz de pe Twitter, aflăm că „jurnalistul independent” este preocupat de soarta inserției migranților, a asigurării de tratamente pentru cei infectați cu HIV (și să nu ne mirăm dacă va urma vreo explozie de maladii exotice în Europa odată cu aducerea migranților!), e preocupat de asigurarea de locuințe pentru migranți și că, aceste probleme le-ar dori rezolvate fix din banii strînși pentru renovarea Notre Dame! Un alt fel de a zice „Vrem spitale, nu catedrale”! Nu mai puțin de 18 societăți de jurnaliști din Franța susțin cauza lui Glanz, incluzînd aici și publicații precum Liberation! Pentru Glanz, Notre Dame rămîne „o clădire”, iar restaurarea ei nu poate prima în fața bunăstării unei ființe umane. E un suflet sensibil, stîngist. Glanz este un adept al teoriilor egalitariste, fără să realizeze că acest nou marxism, fie el și cultural, nu e nimic altceva decît o capacană a corporatocrației. Că fix stînga a generat problemele sociale pentru care el și celelalte „veste galbene” se află în stradă.

11 biserici au ars în Franța în ultimele 10 luni: Notre Dame de Grâce d’Eyguières – aprilie 2019, Notre Dame de Paris – aprilie 2019, Saint Sulpice à Paris – martie 2019, Saint Alain de Lavaur – februarie 2019, Saint Jacques din Grenoble – ianuarie 2019, Sacré Coeur, Angoulême – ianuarie 2019, Saint Jean du Bruel – oct.2018, Eglise de Villeneuve d’Amont – aug.2018, Sainte Thérèse, Rennes – iulie 2018, Saint Paul, Bas Caraquet – iun.2018, Notre Dame, Grace à Revel – iunie 2018 / Foto: Facebook

Vécu, le média du gilet jaune – ar fi o publicație electronică izvorîtă din inima mișcării ”vestelor galbene”, ca o reacție la tăcerea presei mainstream. Ca fapt divers, pentru aceștia, Marine Le Pen este o fascistă și o rasistă. Recunoaștem fără dificultate etichetele neomarxiste de pretutindeni. Dar nici cu Mélenchon nu s-ar duce.

„Vestele” au anunțat așadar că încep colaborarea cu jurnalistul Denis Robert care va coordona „Le Media”, care devine publicație politică, de stînga! Pînă în prezent, platforma online a fost condusă de jurnalista Aude Lancelin, care a asigurat imparțialitatea opiniilor și despre care se spune că a preferat să părăsească proiectul decît să-l vadă stîngist. Dar, se pare că au primat vocile care susțineau că mișcarea are nevoie de filosofi, economiști și politicieni care să se alăture, iar stînga a fost extrem de disponibilă.

Denis Robert / Foto: Facebook

Denis Robert este unul din super greii presei de investigație din Franța, ca urmare a unor dezvăluiri făcute în urmă cu vreo două decenii, ce-i drept, și a avut peste 60 de procese răsunătoare cu sistemul bancar din Franța, Belgia și Luxemburg, după ce a relatat despre acțiunile celor de la Clearstream – o organizație financiară multinațională. Procesele s-au ținut lanț din 2004 și pînă în 2011. Problema este că Denis Robert vede chiar și aceste derapaje din zona financiară ca fiind rezultatul defecțiunii sistemului economic capitalist. A fi capitalist, încet-încet a devenit un soi de insultă în Franța. Iar ambiguitățile de ordin ideologic au permis exact capitalismului înveșmîntat în haine marxiste să macereze nu doar fizic, ci și ideologic societatea și presa.

Proiectul Le Media ajunge, așadar, pe poziții diametral opuse celor aflați în stradă. Nu întîmplător, pe cei care au ieșit pe străzi nu îi preocupă atît de mult nici filosofia stîngistă, nici bunăstarea africanilor aflați în Franța, ci faptul că nu se ajung cu banii de la o leafă la alta, că nu plătesc taxe corecte sau că după o viață de muncă nu vor avea o pensie suficientă. Că însăși clasa de mijloc își vede existența pusă sub semnul întrebării. Corectitudinea politică nu ține de foame. Iar majoritatea „vestelor galbene” au pielea albă. Și, întîmplător sau nu, ei sînt cei care muncesc pentru a plăti extravaganțele guvernamentale și costurile migrației, crizelor financiare etc.

Le Media, Denis Robert,  Gaspard Glanz, pot să se pupe și pe gură cu migranții sau să viseze la utopii egalitariste, dar asta nu va aduce pic de bunăstare nimănui. În schimb, va denatura și mai mult sensul manifestațiilor ce intră deja în a 24-a săptămînă.

Tommy Robinson, activist identitar.

În opoziție cu ceea ce vedem în Franța, Tommy Robinson a relatat despre o bandă de migranți, în principal pakistanezi – Huddersfield grooming gang – care operau un bordel cu minore britanice răpite și forțate la prestații sexuale prin violență, din 2004 pînă în 2011. Cu o mare pauză în informații privind ce s-a petrecut din 2011 și pînă în 2017 cînd, în sfîrșit, banda a fost arestată. Tommy Robinson este considerat a fi de extremă dreapta, el făcînd parte din Pegida UK (Patriotic Europeans Against the Islamisation of the West) și a fost arestat pentru că a sfidat decizia curții de a nu relata despre proces. De altminteri, referirile la cele întîmplate au fost taxate ca fiind izvorîte dintr-un rasism toxic! Este așadar rasist să afirmi că Ahmed, Hassan, Mohamed, Mahmud, Hussain au violat minore pe care le-au răpit și le maltratau! Aruncă o imagine negativă asupra migranților!

Marea Britanie, din nou, protestantă, a avut resorturile necesare să scoată la iveală zecile de astfel de cazuri în care migranții intrați în țară comiteau fapte antisociale. Cum, la fel, și-a găsit forța necesară să le rîdă în față eurocraților bruxelezi. Pentru britanici, bunăoară, a devenit evident faptul că planeta nu este nici pe departe pregătită pentru o lume condusă de corporații, eludînd democrația, că bătălia primordială nu se dă între curente politice (stînga vs. dreapta) sau între ideologii sau religii, ci, simplu, între mondialiști și suveraniști. Franța, în schimb, continuă să-și caute „stînga”, omniprezentă și îmburuienită.

În cazul României, putem observa cu o minimă atenție că așa-zișii conservatori care susțin că ar fi suveraniști, sînt pînă peste cap ortodocși și se revendică „de dreapta”. Și aici, la noi, alegîndu-se o cale complicată ce nu poate duce la o ieșire din labirintul ideologic. Ceea ce ar trebui înțeles – la un moment dat – este că anul 2019 și următorii, sînt ani cruciali pentru ceea ce va urma. Că detaliile ce izvorăsc din propaganda național-ceaușismului nu au nimic de a face cu această încleștare. Că nici Arsenie Boca și nici Burebista nu au cu ce ajuta aici. Cum nici Carl Schmitt, John Locke, David Hume, Edmund Burke și cu atît mai puțin Ronald Reagan. Mai trist este că dacă pe politicieni nu se poate conta, nici măcar capii bisericilor din România nu par să înțeleaga unicitatea momentului și provocările pe care le au în față. Iar presa din țară e sublimă… dar lipsește cu desăvîrșire.

                                                                                                                    Ambrus BÉLA

 

6 Comments

  1. Marian

    Iudeo-crestin!? Suna ca harap-alb.
    Nu mai inghititi pe nemestecate niste formulari doar pt ca le-ati auzit in vest. Iudeii l-au respins pe Hristos, sunt anticrestini!

    • IQ100

      Iudeii mondialist si ‘baieti deste[pti” au creat crestinismul…ca sa ii supuna pe goym…poveste asta cu “l-au respins pe Hristos” vine la pachet..cautati “frumoasa verde…un act de acuzare adevarat impotriva evreilor”..un “pamflet” scris de un evreu american , nascut prin Moldova romaneasca

  2. Marian

    Tommy e definitia opozitiei controlate! E finantat de evrei si mandru ca e sionist; o spune chiar el -cautati pe youtube.

  3. Mihnea

    Termenul “iudeo-creștin” omoară articolul din fașă, restul argumentelor…
    Și da, Iustin Pârvu a fost întotdeauna soluția.

  4. Mihnea

    Vedeți dvs., în România profundă, la nivel instinctual, există o graniță spirituală care nu poate fi respinsă, negată sau distrusă de nimeni. Această graniță nu are de a face cu BOR-ul, politica sau cu ortodoxia de “formă” practicată verbal între două manele, ci cu ortodoxia mănăstirilor, a marilor duhovnici. Este un curent de Sabie a cărui influență acționează pe aproximativ 4-5 milioane de români și se afla în plină creștere. Sinodul din Creta, prin opoziție, a eliberat ortodoxia vitală, Sabia care o să ne ducă la IZBÂNDĂ! Politica și economia sunt simple pretexte, capcane semantice. Dar ințeleg că pe un neortodox, probabil născut din reformă, înrolat în diseminarea național-sionismului, această graniță de Sabie, revoluționară!, deranjează!

  5. “Setul iudeo-crestin” nu este axiologic, ci doar o altă formă a corectitudinii politice pe care autorul, paradoxal, o condamnă în articol.

    Defapt avem de a face cu o revoluție internațională a Adevărului, care este în continuă creștere, ca bulgărele de zăpadă, urmând să zdrobească zidurile crepate ale idolatriei moderne și să se revarse peste pământul sterp al iudeo-democrației, transformându-l fără cale de întoarcere. În ce? Depinde de toți cei angrenați în lupta pentru Adevăr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.