Atitudini

Discursul care a bulversat propaganda progresisto-globalistă: William Barr, procurorul general al SUA, despre libertatea religioasă

  Cuvântare susținută de William Barr, procurorul general al SUA, la Facultatea de Drept a Universității Notre Dame în 11 […]

 

Cuvântare susținută de William Barr, procurorul general al SUA, la Facultatea de Drept a Universității Notre Dame în 11 octombrie 2019 (fragmente):

Mulțumesc, Tom, pentru amabilitatea ta de prezentare. Bill și Roger, este minunat să fii alături de tine. Mulțumim Facultății de Drept Notre Dame și Centrului de Etică și Cultură sponsorizat de Anthony și Christie de Nicola pentru extinderea cu grație a invitației de a conferenția astăzi. Aș dori, de asemenea, să-mi exprim recunoștința față de Tony de Nicola, al cărui sprijin generos a conturat – și continuă să modeleze – nenumărate minți conform tradiției morale și intelectuale catolice.

Astăzi, aș dori să vă împărtășesc câteva gânduri despre libertatea religioasă din America. Este o prioritate importantă în această administrație și pentru acest departament de justiție. Am înființat un grup de lucru în cadrul Departamentului cu diferite componente care au acțiuni în acest domeniu, inclusiv Oficiul Procurorului General, Divizia Civilă, Biroul de Consilier Juridic și alte birouri. Avem întâlniri regulate.

Suntem atenți la cazurile sau evenimentele din țara în care statele aplică greșit Clauza de înființare într-un mod care discriminează oamenii de credință sau cazurile în care statele adoptă legi care afectează libera exercitare a religiei. Începând cu epoca fondatoare, a existat un consens puternic cu privire la poziția centrală a libertății religioase din Statele Unite. Imperativul protejării libertății religioase nu a fost doar o susținere în sensul pietății. Ea reflectă credința că religia era indispensabilă pentru susținerea sistemului nostru de guvernare.

În celebra sa broșură din 1785, „Reculegere și protest față de libertățile religioase”, James Madison descrie libertatea religioasă ca un „drept față de oameni” dar o „datorie față de Creator” și o „datorie… mai veche și mai importantă decât revendicările societății civile”.

Au trecut mai bine de 230 de ani de când acel mic grup de avocați colonialiști a condus o revoluție și a lansat ceea ce ei considerau ca un mare experiment, creând o societate fundamental diferită de cele care s-au derulat înainte.

Ei au elaborat o carte magnifică a libertății – Constituția Statelor Unite – care prevede un guvern cu puteri limitate, lăsând în același timp Poporului libertatea de a-și desfășura viața atât ca persoane individuale, cât și prin asocieri libere. Acest salt cuantic în libertate a reprezentat un progres uman fără precedent, nu numai pentru americani, ci pentru oamenii din întreaga lume.

În secolul XX, forma noastră de societate liberă s-a confruntat cu un test sever. Întotdeauna s-a pus problema dacă o democrație atât de deschisă la libertatea individuală ar putea să se ridice împotriva unui stat totalitar regimentat.La această întrebare s-a răspuns cu un „da” răsunător, întrucât Statele Unite s-au opus și au învins mai întâi fascismul, apoi comunismul.

Dar, în secolul XXI, ne confruntăm cu un tip de provocare cu totul diferit. Provocarea cu care ne confruntăm este exact ceea ce prevedeau Părinții Fondatori că ar fi testul nostru suprem ca societate liberă.

Nu au crezut niciodată că principalul pericol pentru republică provine de la dușmani externi. Întrebarea centrală era dacă, pe parcursul lung, am putea face față libertății. Întrebarea era dacă cetățenii dintr-o societate atât de liberă pot menține disciplina morală și virtutea necesară supraviețuirii instituțiilor libere.

În general, viziunea generației fondatoare asupra naturii umane a fost extrasă din tradiția creștină clasică. Acești oameni de stat, pragmatici, au înțeles că indivizii, deși aveau potențialul de a face bine, aveau și capacitatea de a face rău.

Oamenii sunt supuși unor pasiuni puternice și sunt capabili să calce fără milă peste vecini și restul comunității în general. Nici o societate nu poate exista fără anumite mijloace pentru a restrânge lăcomia individuală. Dar, dacă te bazezi pe puterea de constrângere a guvernului de a impune restricții, aceasta va conduce inevitabil la un guvern prea autoritar și vei ajunge să nu ai libertate, ci doar tiranie.

Pe de altă parte, dacă restricție este ineficientă, ajungeți la ceva la fel de periculos, la căutarea satisfacerii apetitelor personale în detrimentul binelui comun. Aceasta este doar o altă formă de tiranie, unde  individul este înrobit de poftele sale, iar posibilitatea unei vieți comunitare sănătoase se prăbușește.

Edmund Burke a rezumat acest punct în limbajul său tipic colorat: „Oamenii sunt calificați pentru libertatea civilă, în proporție exactă cu dispoziția lor de a pune opreliști poftelor lor … Societatea nu poate exista decât cu o putere de control plasată undeva; și cu cât este mai puțin control în interiorul omului, cu atât trebuie ca el să existe mai mult în exterior. Este definit în constituirea  veșnică a lucrurilor că oamenii rapaci nu pot fi liberi. Pasiunile lor îi înrobesc.

Așadar, fondatorii au decis să-și încerce norocul. Au considerat risc ca fiind un experiment grozav. Astfel,  vor lăsa „poporului” o libertata largă, vor limita puterea coercitivă a guvernului și se vor încrede în autodisciplina și virtutea poporului american. Cum  spunea Madison: „Ne-am gândit viitorul ca fiind capacitatea fiecăruia dintre noi de a seguverna.

Acest lucru se referea cu adevărat la „autoguvernare”. Nu a însemnat, în primul rând, mecanismul prin care selectăm un organ legislativ reprezentativ, ci s-a referit la capacitatea fiecărui individ de a se controla și de a se guverna.

Dar care a fost sursa acestei puteri de control intern? Într-o republică liberă, aceste restricții nu au putut fi transmise de sus, de la regi filozofi. În schimb, ordinea socială trebuie să curgă de la oamenii înșiși – ascultând liber vocea valorilor morale din interiorul lor, valabile și acceptate în societate. Și pentru a controla ființele umane diferite, cu o capacitate infinită de raționalizare, aceste valori morale trebuie să se bazeze pe o autoritatea independentă de voința oamenilor – trebuie să provină de la o Ființă Supremă transcendentă.

Pe scurt, în viziunea părinților fondatori, guvernarea liberă a fost potrivită și durabilă doar pentru un popor religios – un popor care a recunoscut că există o ordine morală transcendentă care să precedeze atât legilor statului, cât și legilor create de om și care, astfel, aveau disciplina de a se autocontrola, conform acelor principii durabile.

După cum a spus John Adams: „Nu avem un guvern înarmat cu puterea de a lupta cu pasiunile umane neînfrânate de morală și religie. Constituția noastră a fost făcută doar pentru un popor moral și religios, este total inadecvată pentru orice altfel de guvern.(…)

Cred că știm cu toții că în ultimii 50 de ani religia a fost în atacată în ritm crescut. Pe de o parte, am observat eroziunea constantă a sistemului nostru creștin tradițional și un efort global de a-l alunga din spațiul public. Pe de altă parte, vedem ascendența crescândă a secularismului și a doctrinei relativismului moral.

Prin orice evaluare cinstită, consecințele acestor tulburări morale au fost sumbre. Practic, fiecare dimensiune a patologiei sociale continuă să câștige teren.

În 1965, rata actelor în afara legii a fost de opt la sută. În 1992, în primul meu mandat de procuror general, era 25%. Astăzi această rată este de peste 40 la sută. În multe dintre marile noastre zone urbane, ea este în jur de 70 la sută.

Alături de ruinarea familiei, observăm niveluri record de depresie și boli mintale, oameni disperați, creșterea ratelor de sinucidere, creșterea numărului de tineri furioși și înstrăinați, o creștere a violenței fără sens și o epidemie mortală a drogurilor. După cum știți cu toții, peste 70.000 de oameni mor anual din cauza supradozelor de droguri. Mai multă victime într-un an decât pe toată durata războiului din Vietnam.

Nu mă voi baza pe toate rezultatele amare ale noii epoci seculare. Este suficient să spunem că această campanie de distrugere a ordinii morale tradiționale a adus cu sine suferințe imense, ruinare și mizerie. Și totuși, forțele secularismului, ignorând aceste rezultate tragice, desfășoară o propagandă și mai mare. Printre acești militanți ai secularismului  sunt mulți așa-numiți „progresiști”. Dar unde este progresul?

Ni se spune că trăim într-o epocă post-creștină. Dar ce a înlocuit sistemul moral creștin? Ce poate umple golul spiritual din inimile oamenilor? Și care este sistemul de valori care poate susține viața socială a acestor oameni? Cert este că nu a apărut un crez secular capabil să îndeplinească rolul religiei. (…)

Legea este folosită ca armă în câteva feluri. În primul rând, fie prin legislație, dar mai frecvent prin interpretare judiciară, seculariștii au căutat continuu să elimine legile care reflectă normele morale tradiționale. La început, aceasta a implicat legi care interziceau anumite tipuri de conduită. Astfel, așa a fost cu decizia legalizării avortului. Iar, după aceea, legalizarea eutanasiei. Lista continuă.

Mai nou, am văzut că legea se folosește agresiv pentru a forța oamenii și entitățile religioase să adere la practici și politici care sunt opuse religiei lor. Problema nu este că religia este impusă forțat altora. Problema este că ideile antireligioase ale secularismului sunt impuse oamenilor credincioși. (…)

Numeroase state adoptă programe de studiu care nu sunt compatibile cu principiile religioase tradiționale prin care părinții își cresc copiii. Statele fac acest lucru fără ca să ofere o opțiune alternativă pentru familiile religioase.

Astfel, de exemplu, New Jersey a adoptat recent o lege care impune ca școlile publice să-și însușească o programă LGBT care, potrivit majorității, este incompatibilă cu morala învățământului creștin tradițional. Legi similare au fost adoptate în California și Illinois. Consiliul școlar din districtul Orange, California, a emis o circular potrivit căreia „părinții care nu sunt de acord cu materialul pedagogic legat de gen, de identitatea de gen, de expresia de gen și de orientarea sexuală, nu își pot scuti copiii de la acest învățământ”. Într-adevăr, în unele cazuri, există școlile care nici măcar nu îi avertizează pe părinți despre lecțiile pe care intenționează să le predea cu subiecte controversate legate de comportamentul și relațiile sexuale. (…)

În calitate de catolici, suntem dedicați valorilor creștine care au făcut această țară grozavă. Și știm că primul lucru pe care trebuie să-l facem pentru a promova reînnoirea este să ne asigurăm că punem în practică principiile noastre în propriile noastre vieți private.

Înțelegem că numai transformându-ne pe noi înșine putem transforma lumea în care trăim. Aceasta este o muncă grea. Este greu să rezistați la seducțiile constante ale societății noastre contemporane. Aici avem nevoie de har, rugăciune și de ajutorul bisericii noastre.

Dincolo de aceasta, trebuie să punem mai mult accent pe educația morală a copiilor noștri. Educația nu înseamnă formare profesională. Ea îi conduce pe copiii noștri la recunoașterea faptului că există adevăr și îi ajută să dezvolte facultățile pentru a discerne și a iubi adevărul și disciplina de a trăi conform acestuia.

Nu putem avea o renaștere morală decât dacă reușim să trecem la generația următoare credința și valorile noastre cu toată puterea. Vremurile sunt ostile în acest sens. Agențiile publice, inclusiv școlile publice, se secularizează și promovează din ce în ce mai mult relativismul moral.

Dacă a fost vreodată nevoie de o reînviere a educației catolice – și mai ales a școlilor afiliate religioase – acum a sosit momentul. Cred că ar trebui să facem tot ce putem pentru a promova și susține educația creștină autentică la toate nivelurile.

În sfârșit, ca avocați, ar trebui să fim deosebit de activi în contracararea luptei care se desfășoară împotriva religiei pe plan legal. Trebuie să fim vigilenți pentru a rezista eforturilor forțelor seculariste de a elimina punctele de vedere religioase din spațiul public și de a ne împiedica în exercitarea liberă a credinței noastre.

Vă pot asigura că, atâta timp cât voi fi procuror general, Departamentul de Justiție va fi în fruntea acestui efort, gata să lupte pentru cea mai prețuită dintre libertățile noastre: libertatea de a trăi în conformitate cu credința noastră.

Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a vorbi cu voi astăzi! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi și pe Notre Dame!

Sursa: https://www.justice.gov/opa/speech/attorney-general-william-p-barr-delivers-remarks-law-school-and-de-nicola-center-ethics

                     Traducere și adaptare în exclusivitate pentru revista „Justițiarul” Cosmina BARBU

Urmăriți înregistrarea video a discursului:

3 Comments

  1. Augusta

    Dumnezeu sa-l binecuvinteze! Si lui Dumnezeu slava!

  2. Mihnea

    Jidovii au inventat și au reușit să promoveze pseudo-socialismul, pseudo-comunismul, capitalismul, drepturile omului, pseudo-democrația, secularismul, progresismul, neo-liberalismul și acum, când lumea începe să înțeleagă periculos de mult cacealmaua lor, jidovii se gândesc la o întoarcere salutară în timp cu păcăleală iudeo-creștină. Ei l-au omorât pe Iisus Hristos, ei au distrus și omorât zeci de milioane de oameni iar acum, fiindcă ne simt pe marginea insurecției, s-au gândit să ne acorde o revenire la o pseudo-matcă a valorilor morale care să-i includă și pe ei… Până când?

    • Geo

      Isus Hristos a fost evreu, fecioara Maria a fost si ea evreică. Apostolul Petru, apostolul Pavel, Biserica primului secol – toți au fost evrei (nu jidovi). De ce nu amintiți si pe evreii buni, nu doar pe cei răi, punându-i pe toți în aceeași „oală”. Ati putea fi acuzat de anti-semitism, si acest lucru se pedepsește conform legilor din România. Nu e bine sa ne lasam duși de val (mai ales de valuri de ură)… Evreii, ca celelalte popoare au bunele și relelel lor; noi sa ne vedem de ale noastre si ei de-a lor, mai ales că există destule erori de judecată și de conținut în afirmațiile prezentate. Oricum, soluția nu e in aruncarea „pisicii moarte” in curtea altora, ci in schimbarea profundă și definitivă a fiecăruia dintre noi, lucru realizabil doar prin supunerea totală și de bună voie față de Hristos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *