Atitudini

Dor de ducă…

  Se întîmplă cîteodată să încep cîte un articol cu citate, fie din poezii, fie din romane. Ceea ce eu […]

 

Se întîmplă cîteodată să încep cîte un articol cu citate, fie din poezii, fie din romane. Ceea ce eu cred că este bine, să nu ne rezumăm cultura doar la manele, la Cărtărescu, la Patapievici. Și astăză încep cu niște versuri, evident, din Coșbuc (tot din „Decebal către popor”):

„Viața asta-i bun pierdut
Când n-o trăiești cum ai fi vrut!
Și-acum  ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem și-al doilea rău?”

                                                            *

Acum două-trei luni, nu mai știam dacă și cît mai trăiesc. Apoi, m-a apucat dorul de ducă, dorul de zbor. Și Dumnezeu m-a ajutat din nou, am ajuns incă o dată la casa mea de la munte. Într-una din multele zone în care s-au născut, trăit și luptat patrioți adevărați, care luptau cu arma în mînă, nu, cum am mai explicat, pe facebook.

Am ajuns acolo unde au luptat în munți timp de nouă ani „Haiducii Muscelului”, care conform bunei tradiții românești, aidoma tuturor luptătorilor din munți, au căzut datorită trădării rudelor, vecinilor, prietenilor. Bravo ție, popor român! Halal ție! Trădarea este caracteristica ta, dar să pomenești asta nu dă bine – noi trebuie să ne pezentăm în cărțile de istorie drept un popor de eroi!

Conducătorii lor, frații Toma și Petre Arnăuțoiu, au fost executați în ziua de 19 iulie 1959. S-au împlinit 60 de ani.

Comuna Nucșoara este plină de simboluri ale „Haiducilor Muscelului”. Printre altele, acum 2-3 ani a fost sfintită o cruce pe al care frontal sînt nominalizați cei executați, iar lateral cei arestați și condamnați. Pe partea stîngă primul trecut este Mihai Dumitrașcu, fostul proprietar al casei mele de vacanță. Fusese jandarm, dar nu am reușit să aflu de ce a fost condamnat. Unii din sat spun că a fost condamnat fiindcă îi aproviziona pe luptători cu hrană, alții spun că a fost condamnat fiindcă știa unde se ascund luptătorii, dar nu i-a denunțat.

Cînd a fost arestat, construise o singură cameră, din paiantă. Celelalte le-a ridicat singură soția, moașa din sat, în timp ce creștea trei copii, din chirpici și apoi din cărămidă.

                                                *

Am ajuns aici cu gîndul că voi putea scrie din nou.  Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg

M-am trezit peste tot cu o invazie de furnici, cum nu am avut niciodată (iată o recoltă bună înregistrata în România, dar nu aveam licență de export – poate apuc să dau un exemplu despre corupția legată de licentele de export acum vreo 25 de ani). Am umplut (dar de fapt nu eu, altcineva care poate va scrie un reportaj despre excursia făcută cu mine) zona afectată cu Super Killtox. A doua zi (asta este, multe prostii fac în viață) am trecut la leptop înainte să aerisesc așa cum trebuie camera – și m-am intoxicat cu insecticid. Nu comentez toate efectele spun doar că 30 de ore nu am putut mînca nimic, dupa care m-a ajutat Dumnezeu să îmi revin.

Apoi mi s-a stricat telefonul mobil. Am aflat apoi că nu el se stricase, ci problema era cartela sim, veche de peste 20 de ani. Fiul finilor, venit în vizită la familia lărgită (părinți, soție, fiică) a curățat cartela și m-a făcut din nou apt de socializare.

Am de făcut foarte multe lucruri legate de spălat (vase, rufe, etc.) dar în fiecare zi, la ora 9,30, se oprește apa întrucît se lucrează la nu știu ce avarii. Se repornește la ora 15,30. Pentru mine este devastator, apa cu care spăl sau mă spăl, este încălzită de soare prin cei 30 m. de furtun – ei opresc apa cînd soarele mi-o încălzește, și dau drumul cînd este degeaba, adică este și rămîne rece.

                                                            *

Am scris că aș fi vrut să zbor – nu am putut, neavînd nici elicopter și nici avion privat, așa că am ajuns cu o mașină. Și totuși, ceva a zburat!

Duminică, finii (stau la 200 m. de mine) m-au invitat la masă: mămăliguță cu telemea și păstrăv la grătar cu mujdei. Pînă să se pregătească masa, urcasem într-o cămăruță deasupra bucătăriei în care se aflau printre altele o canapea, un aparat TV și un birou, care era sub geam. După masă, am coborît în grădină să fumez, moment în care a început amenințarea de ploaie. Mă oprisem în fața bucătăriei meditînd dacă să urc sus să dorm puțin, sau sa urc doar ca să îmi iau pălăria de paie și ochelarii de soare. În nici 5 secunde, am primit răspunsul,  la picioarele mele, pe ciment, erau și pălăria și ochelarii! Le zburase pe geam vîntul care se întețise!

                                                            *

În aceste zile nu am avut cum să mă ocup de treburi gospădărești, nu au avut putere de concentrare să scriu, dar am reflectat la multe lucruri. Din păcate, nici unul nu este pozitiv.

                                                                                                    Dan Cristian IONESCU

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *