Abuzuri

Dosarul „mineriadei” din iunie 1990, redeschis! Ce spun azi studenții de atunci, cei care au încasat bătaie?

  Floarea studențimii române din vara anului 1990 a trăit clipe greu de imaginat în mijlocul Capitalei, care răsuna de […]

 

Floarea studențimii române din vara anului 1990 a trăit clipe greu de imaginat în mijlocul Capitalei, care răsuna de lozincile minerilor conduși de Miron Cozma, veniți să facă „ordine”. După trei zile de teroare, 13-15 iunie, președintele de atunci al țării, Ion Iliescu, anunța că „minerii au făcut și fapte bune. Au plantat panseluțe”. Pe lângă panseluțele lui Iliescu, vorbim și de morții din cimitire, arestările și tratamentele infernale de la Școala de Poliție de la Măgurele.

După 25 de ani, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României anunță redeschiderea dosarului privind „mineriada” din 13-15 iunie 1990.

„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22.01.2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17.06.2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25.08.2009 și 7301/3419/II/2/2009 din 03.09.2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică. Dosarul penal nr. 175/P/2008 al Secției de urmărire penală și criminalistică are ca obiect cercetarea evenimentelor produse, în perioada 13-15 iunie 1990, evenimente cunoscute sub denumirea generică Mineriada 13-15 iunie 1990 (…) Urmează ca redeschiderea urmăririi penale în cauză să fie supusă, conform legii, confirmării judecătorului de cameră preliminară competent din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție”, se arată în comunicatul Parchetului, emis joi.

Sute de persoane au căzut victime nevinovate ale minerilor și forțelor de ordine, care au intervenit violent împotriva protestatarilor din Piața Universității, aceștia fiind împuşcați, suferind vătămări corporale sau fiind arestați și anchetați ilegal.

Prima reactive după anunțul de joi a avut-o fostul procuror militar, Dan Voinea, care a precizat că „s-au stabilit toate capetele de acuzare şi în mod paradoxal, acest dosar a fost închis. (…) Ceea ce este de criticat pe lângă această abuzivă închidere a unui important dosar este şi faptul că nu a existat preocupare, deşi din oficiu procurorii trebuiau să o facă. Vinovaţii sunt, există în dosar cu nume şi prenume, şi încadrarea juridică. Toţi cei care au condus represiunea din 13 – 15 iunie 1990”, a spus Voinea, continuând astfel istoria petei de rușine pe obrazul Justiției românești, „mineriada” din vara anului 1990.

 

                         Iliescu – KGB sau de ce „adevărul umblă cu capul spart”

 

Cine are dreptate? Sau cine mai are dreptate în această țară în care pisica se aruncă de pe un gard pe altul? Dacă dăm crezare procuraturii de atunci, rămânem să facem exact ca ea, adică să dăm din umeri, la fel cum face și Voinea. Astfel, am discutat cu unul dintre „golanii” din acele zile. George Roncea, pe atunci student, autor al eseului „14 iunie, ziua în care nu am murit”, a încasat din toate direcțiile bastoane și se regăsește printre primii care au demarat lunga bătălie pentru aflarea adevărului și pedepsirea vinovaților.

Afirmațiile acestuia, în exclusivitate pentru Replica de Constanța, sunt explozive. „Am găsit o convenție din 1976, semnată de statul român, cu crime imprescriptibile. Procurorii și avocații habar n-au. O să aibă o mare surpriză, pentru că, în 1976, România a semnat un document la ONU. Documentul nu a fost abrogat nicăieri. Ce să redeschidă? Asta înseamnă, firește, să luăm toate dosarele la mână, notariat, tradus ș.a.m.d. Instanța română o să plătească. (…) Un diplomat mi-a atras atenția: „Vedeți că în 1976, este un document semnat de Nicolae Ceaușescu, dar care nu este abrogat”, prin care se specifică faptul că toate crimele de care se făcea vinovat Iliescu și care aici sunt prescrise sunt imprescriptibile: adică, tortură, tratamente, o listă întreagă. Și, evident, Ilici se încadrează. Avocații nu au știut, pentru că ei nu fac nici un Drept internațional, iar procurorii dacă au știut s-au făcut că plouă. Cert este că anul trecut am aflat de asta, am apelat la o casă de avocatură pro-bono, acum va trebui să facem scriptologia. Vă dați seama, după atâția ani de zile regăsește martorii, toate actele în original, ștampilate, notariate. Încă 1.000 și ceva de oameni, o să fie coșmar… După care facem un dosar baban, se înaintează întâi la Geneva și după aceea la New York și o să dureze un an sau doi. Eu am o singură bucurie: vreau doar să-l văd pe Ilici inculpat. Am înțeles, nici o zi de pușcărie, e bătrân, e bolnav, dar să văd și eu cuvântul inculpat. Să nu rămână în istorie…”, ne-a spus Roncea, care susține că dovezile împotriva lui Ion Iliescu sunt, literalmente, colosale.

mineriada 3

„Ori au prescris, ori au mușamalizat, ori au tergiversat, ori au disjuns, deci eu am lucrat la dosarul acesta de a doua zi după ce am ieșit de la Măgurele. Primele plângeri penale eu le-am adunat. Ia-le de la început, cu Popov, cu Dinu, cu toții ăștia care se schimbau între ei, apoi a fost disjungere, de la militar la civil, dup-aia a venit Monica Macovei, mai rămăsese un singur cap de dosar la DIICOT. Voinea (fostul procuror militar, Dan Voinea – n.r.) a făcut rahatul în patru, în așa fel încât să se facă că-l acuză pe Ilici (Ion Iliescu – n.r.), dar nu a făcut asta niciodată, nu i s-a prezentat nimic. El, efectiv, venea la Voinea, bea o cafea, stăteau vreo două ore așa pentru presă, apoi ieșeau afară zâmbitori și așa au păcălit lumea vreo zece ani. Dup-aia, când a auzit că vine CSM (Consiliul Superior al Magistraturii – n.r.) și inspecția judiciară, a ieșit repede la pensie, pentru că era penalizabil. Avea 480 de dosare! Ăsta a fost Voinea, a dat țeapă tuturor. Las la o parte că el nu avea dreptul ca să judece conform Codului Penal, pentru că era prieten cu Iliescu înainte de 1989 și, într-un final, am identificat acest aspect și l-am adus la cunoștința Procuraturii. (…) Tot ceea ce are de a face cu partea românească nu ai ce să vorbești decât cu scârbă. Este o batjocură. Nu este posibil să termini Dreptul, să fii un om al Dreptului și în toți ăștia 25 de ani să nu vrei cu obstinație… s-au pus gloanțele pe țeavă, s-a tras în oameni, s-au pus 1.450 de cartușe, a fost enorm. Au fost omorâți nu patru oameni cum s-a zis inițial, am descoperit în timp încă două victime. Au trecut victime înjunghiate de țigani și, de fapt, erau cu plagă. De la procuratura militară la procuratura civilă, plus autoritățile, au blocat această poveste. E cea mai jignire pe obrazul Justiției românești. Dacă se vroia, erau sute de mii de probe, eu cel puțin am strâns pentru prostul de Voinea, când credeam la început că era om serios, 2.000 și ceva de pagini, cu mărturii. Primele apariții și în presă ale jurnalelor de luptă ale garnizoanei București, că Iliescu nu știa ce se întâmplă, prostul vorbea cu unitatea prin telefon și am găsit dosarul… a înnebunit! Acolo se specifica foarte clar: „Puneți glonț pe țeavă, este lovitură de stat legionară”. Ce vreți mai mult? E negru pe alb, cu ștampilă, cu semnătură! ”, a mai spus Roncea.

Evenimentele din iunie 1990 au fost „necesare” pentru legitimarea puterii de atunci. Frontul Salvării Naționale încerca să ducă populația „cu zăhărelul”. Postând în luptător împotriva regimului Nicolae Ceaușescu, puterea de atunci, școlită la Moscova, încerca pe cât posibil să își mențină imaginea publică și să își ascundă cât mai mult adevăratele intenții. FSN nu avea de gând să părăsească puterea, așa cum anunțase inițial, ci să se cosmetizeze într-o formațiune care să acapereze statul și care era formată fie din foștii comuniști, fie din disidenții anilor 1970-80. Nu toată lumea a crezut prelegerile de la televiziunea națională sau din presa de stat și a reacționat. Scânteia s-a produs pe 13 iunie, iar George Roncea ne explică cu lux de amănunte.

„S-a întâmplat un lucru foarte simplu. Noi am descoperit încă din ianuarie că băieții sunt de la KGB. Eu am fost arestat și anchetat atunci de Voican (Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman – n.r.) și Mugurel Florescu (procurorul general numit de Ion Iliescu – n.r.) și ne-am dat seama din agitația lor cât de groasă e treaba pentru ei. (…) Dacă ții minte, printre primele slogane era „Iliescu – KGB”. Eh, pe ei i-a scos din minți faptul că i-am dat în vileag, iar imaginile pe care am pus noi mâna au fost date de Adrian Sârbu prima dată anul trecut! Cele în care Militaru spunea: „Frontul Salvării Naționale este de șase luni, organizație de stat și de partid”. Lumea nu avea de unde să știe lucrurile astea. Dacă nu aveam acea filmare noi nu puteam convinge pe nimeni că noi avem dreptate. Iliescu apărea atunci călare pe un cal alb, care a luptat cu Ceaușescu. Noi asta am făcut în Piață, am atras atenția în mod public și am spus-o răspicat: băieții sunt de la KGB, clar! De-aia au vrut să ne închidă gura. Am publicat în România Liberă la vremea aia, am pus gheara prin cineva de la Ambasada Franței pe un plan tradus prost din limba rusă, care prevedea o formă de organizare a României ca republică socialistă federativă, cam ca URSS, am înnebunit, 17 pagini! Am zis „băi, fraților, dacă ăștia pun în practică chestia asta, la revedere, definitiv” și singura soluție a fost să determinăm lumea să reacționeze, să ieșim în stradă. Am ieșit, au scos bețele de la spate, să nu uităm de Andrei Pleșu, Ana Blandiana, pfuai, intelectuali, Ion Iliescu era ultimul. Pentru străinătate, ăștia păreau ca niște porumbei. Eh, când porumbeii au scos de la spate bâta și ne-au crăpat dinții, dintr-o dată, o parte a lumii s-a lămurit, o altă parte, asta e… Rolul nostru a fost s-o încasăm ca să determinăm lumea să deschidă ochii. Singura satisfacție pe care o am, printr-un sondaj de opinie, apropo de Iliescu: 55% din populația României are convingerea că este și KGB-ist și vinovat. Convingerea asta s-a făcut după 25 de ani de muncă și a plecat din Piața Universității, unde atunci eram vreo 3.000, 7.000, câți încăpeau, acum s-a schimbat proporția. În sfârșit, marea majoritate a românilor a înțeles cine este Ion Iliescu. Cu costuri. Adevărul umblă cu capul spart!”, ne-a spus Roncea.

????????????????????

În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați la Universitate și au efectuat arestări, însă cordoanele de trupe ale Unității Speciale de Luptă Antiteroristă au fost rupte de manifestanți. Câteva ore mai târziu, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piață, însă s-au retras. Din rezervorul unei mașini a fost furată benzină, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov, însă a apărut o înregistrare cu generalul Mihai Chițac, în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție, la ordinul lui Iliescu. Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI. Minerii au ajuns a doua zi, au fost preluați de SRI și orientate prietenește în Capitală. Aceștia au pătruns în incinta Facultății de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertății de opinie și au devastat o colecție unică în Europa de flori de mină și zăcăminte geologice ca și sediul Ligii Studenților. O soartă asemănătoare au avut și Facultatea de Litere și cea de Matematică, dar și Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” și numeroși profesori au fost bătuți. Nu au scăpat nici sediile PNȚCD și ale PNL, unde au pretins că au descoperit valută falsă și arme și de unde au furat tot ce se putea fura. De asemenea, a fost împiedicată prin amenințare publicarea ziarului „România Liberă”, iar întreaga activitate a așa-zisei prese de atunci reflecta strict pozițiile FSN.

Șase persoane și-au pierdut viața în incidentele din 14 iunie 1990, însă Asociația Victimelor Mineriadelor vorbește de peste 100, cifră avansată pe care „nu ne-a negat-o nici o instituție a statului, niciodată”.

 

                                                                                                   Marius Florian VASILE

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *