Observator

E jale mare, iar a ratat Cărtărescu înnobilarea cu premiul Nobel!

                  A zburat Nobelul cu ața… Sunt tristă. Anul acesta Mircea Cărtărescu […]

 

                A zburat Nobelul cu ața…

Sunt tristă. Anul acesta Mircea Cărtărescu a ratat două Premii Nobel pentru Literatură, nu unul, ca de obicei – adică și pentru anul 2018, și pentru anul 2019. Speram ca măcar unul să fi primit… așa ar fi fost frumos, la cât de tare l-au necăjit în 2016 cu alegerea lui Bob Dylan, un ăla cu chitara spânzurată de gât și care nici nu s-a grăbit să primească distincția…

De supărare, am căutat un interviu frumos cu Mircea Cărtărescu care a primit multe premii și, m-am gândit eu, trebuie că dă niște interviuri mărețe, nu așa, ca un oarecare… Iată fragmente din interviul pe care l-am găsit, dat pentru DEUTSCHE WELLE, la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig (15-18 martie 2018):

Reporter DW: „Mircea Cărtărescu scriitor de succes cunoscut în Germania, ați primit acum trei zile premiul Târgului de carte de la Lipsca, anul acesta -mare surpriză! nu prezentați nici o carte nouă dar veți fi prezent ca intelectualul activ civic într-o discuție cu scriitorul omul de cultură german Navid Kermani despre starea Europei… Care este starea Europei, domnule
Cărtărescu, din punctul dumneavoastră de vedere?

Mircea Cărtărescu: „Mai întâi trebuie să vă spun că eu mă prezint pe mine pur și simplu ca fiind Mircea Cărtărescu, fără nici un fel de altă, știu eu, posibilitate de simbolizare, nu cred că reprezint pe nimeni și nimic în afară de mine însumi, cel mult de scrierile mele, mă simt FOARTE liber… mă simt FOARTE liber să exprim ceea ce cred despre lume și despre tot ce se întâmplă la noi… ăăă… și peste tot în lume. Am fost FOARTE bucuros când Navid Kermani pe care eu îl apreciez DEOSEBIT DE MULT, îl admir, aș putea să spun FOARTE MULT pentru tot ceea ce face în Germania, a acceptat să discute cu mine la Forumul est- sud-est, cred că așa se numește (!!! n.n.), sâmbătă… de fapt e o discuție, aș spune eu , FOARTE LIBERĂ (!!!, n.n.), FOARTE …ăăă… să zicem așa, colocvială, fără nimic pregătit dinainte, fără o topică ăăăă… bine pusă la punct, o discuție prietenească despre ceea ce, fără nici o îndoială, mă doare pe mine, și îl doare și pe el, și anume situația actuală a acestui continent (!!! n.n.) care-i pentru noi a doua patrie. Indiferent de țara din care provenim noi trebuie să fim, cred eu, FOARTE CONȘTIENȚI că avem această dublă cetățenie și justificarea cetățeniei noastre naționale nu poate fi, într-un fel, dată decât de justificarea cetățeniei europene. Europa nu este bine (!!!, n.n.) în acest moment, după părerea mea, cred că starea ei, și care într-un fel rezonează cu starea întregii lumi , starea GEOPOLITICII actuale (!!! „GEOPOLITICĂ: Teorie care susține că politica unui stat ar fi determinată de situația sa geografică”, intervievatul pare că folosește termenul fără să-l cunoască, n.n.), este cea mai rea probabil din PREAJMA Celui de-al Doilea Război Mondial încoace (cred că a vrut să spună de DUPĂ Cel de-al Doilea Război Mondial, n.n.) sau cel puțin de la căderea Zidului Berlinului. Este un moment FOARTE DIFICIL, FOARTE DIFICIL, eu sînt îngrijorat, ca FOARTE MULTĂ LUME, este un moment grav în care după câțiva ani de zile în care catastrofă după catastrofă s-a petrecut cu Europa de la Brexit încoace, iată că ea a ajuns să se reîmpartă în două, să se refacă într-un fel zidul sau crevasa (!!! păi, ori zidul, ori crevasa, zic…n.n.) despre care …ăăă… despre care știm cu toții că a rupt Europa la un moment dat. Avem iarăși țările din est și țările din vest, avem iarăși problema naționalismului, o resurecție a naționalismului în est, mai întâi în țările de la Vișegrad, și apoi iată văd că se răspândește acest viciu …. acest viciu…ăăăă… al democrației ( !!!, n.n.), să spunem așa.

Așadar, cetățeni, nu vă mai străduiți să vă alegeți cuvintele când rostiți ceva în public. Faceți precum Mircea Cărtărescu – propus de floarea intelectualității române la Premiul Nobel pentru Literatură. Folosiți de câte ori doriți cuvântul FOARTE… că la fel face și Klaus Werner, avansând și el frumușel – doar a ajuns ditamai președintele republicii! Iar la cât scrie Klaus ar putea spera să fie și următoarea propunere a României pentru prestigiosul premiu literar suedez!

Dar să continuăm cu interviul:

Reporter DW: „Un viciu al democrației, dacă-mi permiteți să vă întrerup, prezent și în Germania, prezent și la Târgul de carte de la Lipsca, după cum știți în Germania are loc acum o discuție în jurul Târgului de la Lipsca, despre accesul editurilor de dreapta și de extremă dreapta în primul rând, la acest târg dacă e bine să se permită editurilor să se prezinte sau să fie interzise? Care este părerea scriitorului Mircea Cărtărescu?

Mircea Cărtărescu: „Eu… ăăă… nu cunoșteam situația de-aici, de la Leipzig, nu știam că există aceste edituri care nu știu nici acum dacă au fost permise sau nu aici, dar știu o situație similară de anul trecut de la Târgul de carte de la Göteborg știu că FOARTE, FOARTE MULȚI scriitori au protestat, unii dintre ei au refuzat să participe la târg, dintr-un motiv similar . Acuma ce să spun, este o problemă extrem de dificilă… da, extrem de dificilă, țin minte că un politician i-a spus odată unui extremist de dreapta : «Eu voi muri pentru dreptul tău de a-ți spune părerea.» Democrația admite toate vocile. Nu am un răspuns în acest moment… eu cred că și toleranța are anumite limite, nu poate exista o toleranță sinucigașă…”

Am rămas mută de admirație, ceea ce vă doresc și dumnevoastră. Despre Ion Rațiu vorbește oare aspirantul la Nobelul pentru literatură, citând greșit și pierzând sensul a ceea ce Rațiu a spus? Adică la aforismul „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!” se referă el? Fraza a făcut istorie și circulă având în spate legenda că i-ar aparține lui Voltaire, deoarece a apărut, într-o conjunctură ușor neclară, în cartea „The Friends of Voltaire”. În fapt, aforismul este al autoarei acestei cărți, Evelyn Beatrice Hall, care a și clarificat lucrurile afirmând că dânsa a încercat doar să definească un tip de atitudine a filosofului iluminist într-o frază care nu este nicidecum un citat. Ea a făcut această precizare într-o scrisoare către profesorul Burdette Kinne, datată pe 9 mai 1939, menționând: „Propoziția: «Dezaprob total ceea ce spui – dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a o spune.» … este propria mea expresie și nu ar fi trebuit să fie pusă între ghilimele…

Evident, prieteni, eu nu sunt o intelectuală rafinată ca să fi aflat chestia asta din cultura mea generală – dar am făcut așa cum m-a sfătuit Băsescu Traian, un președinte de o rară înțelepciune și de o și mai rarefiată cultură: am căutat pe GOOGLE, ceea ce ar putea să facă, uneori, chiar și cei care fac parte din gașca „Intelectualii lui Petrov”. Cei pentru care Băsescu Traian a fost „Carpatul și Danubiul” democrației române și un „degrabă trimițătoriu” de avioane după dânșii când se plictisea și nu avea cu cine juca table la vila prezidențială din Neptun; și i-a „luat la bord” (o expresie dragă lui) pe aproape toți – că poate tocmai Cărtărescu să fi fost absent, deoarece nu era din țară, „prins” cu vreo bursă de un an pe lângă Stuttgart, la Schloss Solitude. În fine… să revenim… Și să presupunem că Mircea Cărtărescu nu voia să ne facă educație, ci doar să ne dea o definiție a democrației. Atunci, zic, măcar s-o fi dat corect, așa cum a spus-o acel om politic la care se referă. Și să rostească, totuși, numele omului politic, că doar Ion Rațiu –  odihnească-se-n pace! –  nu era de la CIUMA ROȘIE SRL! Și, dacă tot se pornește, să ne mai spună Cărtărescu Mircea și cine era „extremistul de dreapta” dintre domnii Răzvan Theodorescu  – Președinte al Radioteleviziunii Române, Emanuel Valeriu  – Director General al Televiziunii Române și Victor Ionescu  – director al Departamentului Știri din TVR, cei trei fiind singurii aflați în platou, cu excepția candidaților, la emisiunea electorală din 17 mai 1990, atunci când Ion Rațiu a rostit memorabila frază!

Însă ceea ce m-a „confuzat” total a fost dialogul din ultima parte a interviului care sună, mot-a-mot, așa:

Reporter DW: „Reporter: „În noiembrie vi se decernează Premiul Thomas Mann, aici, în Germania, și sunt critici literari în Germania care deja prevăd un drum care se va termina la Stockholm. Cum reacționați?

Mircea Cărtărescu: „Nu trebuie să reacționez în nici un fel, fiecare om poate să-și exprime părerile pe care le dorește ( !!!!, Marian Vanghele ar fi mândru de așa o exprimare, n.n.), eu sunt doar infinit de recunoscător pentru cei care mi-au dat acest premiu și nu mă gândesc mai departe. Eu cred că premiul Thomas Mann este LA FEL DE PRESTIGIOS ca Stockholmul la care vă referiți, CA ȘI ALTE PREMII pe care le-am primit, DE LA CELE MAI MICI PÂNĂ LA CELE MAI MARI” .

Adică, vedeți cetățeni el nici măcar nu-și dorește Nobelul buclucaș… că, oricum e la fel cu toate celelalte premii, mai mici sau mai mari, pe care le-a luat deja!

De ce vă spun toate astea și poate vă mai și plictisesc, când pe dumneavoastră vă interesează căderea guvernului? Cred că pur și simplu ca să vă invit să căutați, pe NET, orice interviu – nici nu sunt așa de multe! – luat lui Nichita Stănescu… să zicem un interviu filmat cu aparatură modestă, un interviu dintr-acelea când este el în camera de zi care azi se cheamă „living-room”, dar pe vremea aceea era camera cu bibliotecă… sau afară, la un pahar, cu prietenii, cu fața lui de înger îmbătrânind cum îmbătrânește o flacără, gesticulând cu țigara între degete, fără nimic pregătit, având însă TOATE CUVINTELE LIMBII ROMÂNE LA EL, deci imposibil de surprins cu vreo întrebare deșartă…

O să vedeți diferența, prieteni… și cu siguranță veți înțelege exasperarea și tristețea cu care fac această comparație.

                                                                                                                       Luminița ARHIRE

Nota redacției „Justițiarul”:

Cineva care folosește repetativ și abuziv adverbul „foarte”, astfel încât pentru el totul are valoare de superlativ absolut, nu poate să fie decât un necunoscator al limbii în care se exprimă ori un imbecil. Iată-l și pe Klaus Werner Iohannis, care, totuși, nu este etnic român și nici „scriitor” ca Cărtărescu:

„Mă bucur foarte mult că am ocazia să vă întâlnesc aici, în sediul Ambasadei României de la Washington. (…) Am avut foarte multe întâlniri foarte bune. Aseară la Casa Albă, astăzi la Centrul de Conferințe, am avut ocazia să schimb câteva cuvinte și cu Președintele Barack Obama, și cu Vicepreședintele Biden, și cu Secretarul de Stat Kerry. Una peste alta, a fost o dovadă a faptului că România și cu Statele Unite ale Americii au un parteneriat foarte strânsfoarte bun și cu o perspectivă foarte frumoasă.(…) Dacă la partea politică, după cum am spus, stăm extraordinar de bine, în zona militară și a colaborării în domeniul securității stăm foarte bine. Avem foarte multe programe comune, militarii de la noi cu militarii americani au în acest an cred că peste 100 de exerciții comune. În domeniul securității, colaborarea este chiar foarte, foarte bună. Și, în fine, în domeniul trei, economic, aici cred că mai este loc, mai este loc pentru o colaborare mai bună, mai este loc foarte mult pentru investitori americani în România, dar, recunosc, mie mi-ar place să avem și investitori români în America. (…) Fiecare a avut motivația lui proprie, dar faptul că în această seară ați venit aici, în Ambasada României, este o dovadă clară a faptului că, de fapt, cu inima, mai sunteți, în foarte mare măsură, acasă și de aceea vă rog să fiți ambasadorii noștri, să duceți mesajul României până în ultimul cătun din Statele Unite.(…) Am și terminat fiindcă mi-ar place să vă cunosc, cel puțin să vă strâng mâna la cât mai mulți dintre dumneavoastră în această seară și poate să facem câte o poză împreună și atunci cred că ar fi foarte frumos.”  Sunt fraze luate din același discurs rostit la data de 1 aprilie 2016 în fața românilor din Washington D.C., la ambasada Romaniei, când Iohannis a rostit de nenumărate ori cuvântul „foarte”. (http://www.presidency.ro/ro/media/agenda-presedintelui/intalnire-cu-reprezentantii-comunitatii-romanesti-washington-d-c-statele-unite-ale-americii)

Citiți și:

Mihai Şora, Mircea Cărtărescu, troţkismul, Cominternul şi „lovitura de stat permanentă”

Cu Dragnea în pușcărie, în sfârșit Cărtărescu o să primească premiul Nobel

Profesorul Ion Coja despre nemerniciile lui Iohannis și osanalele lui Cărtărescu

Mircea Cărtărescu, premiul Nobel pentru pupincurism

3 Comments

  1. oioioi

    Carnatzarescu este “foarte” obedat de un “foarte” singur lucru: carnatul de langa coite.
    El reprezinta epitomul “culturii” actuale: prost sa fii, noroc sa ai.
    Are toate “calitatile” necesare pentru “Stockholm”… in actuala “civilizatie” apuseana, care promoveaza toate nulitatile corect politice.

  2. adria

    @Redacția: V-a scăpat utilizarea lui ‘foarte’ și în “Avem FOARTE multe programe comune, militarii de la noi cu militarii americani … ” 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.