Extincţia pensionarilor prin pensiile derizorii nu este atât de evidentă tocmai din cauza haloului ideologic conţinut în ideea subliminală că, oricum, ei nu mai au mult de trăit. Dar genocidul pensionarilor provocat de guvernele postdecembriste este doar partea vizibilă, cât de cât, a exterminării poporului român, reflectată de „inversarea piramidei vârstelor“ – concept demografic ce nu spune multe nici matelotului de la prova României! –, inversare provocată de scăderea drastică a natalităţii, de creşterea alarmantă a mortalităţii infantile, de imigrarea masivă a tineretului şi a adulţilor.
De aceea conchid, conform analizei lui Noam Chomsky, că România a ajuns un „stat eşuat“ ca urmare îndeosebi a acţiunilor deliberate ale „Marelui Licurici“, căruia preşedintele Traian Băsescu îi suge p…restigiul (cf. Cornel Dan Nicolae, Politica filo-sionistă a României, Editura Carpathia, Cartea Secretă, 2006)! De fapt, la o şedinţă a Pentagonului, Bill Clinton indicase directiva care trebuie aplicată de S.U.A.: „Toate naţiunile trebuie să ajungă sub 10 milioane de locuitori!“ Fireşte, cu excepţia Marelui Licurici, care, astfel, îşi va impune mai uşor hegemonia asupra celorlalte naţiuni! România deja a pierdut un milion de locuitori, în 1990, prin cele un milion de avorturi comise doar în 1990, apoi, alte milioane de avorturi în anii următori, câteva milioane de persoane care au emigrat, apoi câteva sute de mii de pensionari care au murit înainte de vreme, fără să mai apuce să „trăiască bine!“
De altfel, ca să beneficieze cât mai mulţi pensionari – în special dintre vârstnici – propun asociaţiilor de pensionari, organizaţiilor şi parlamentarilor care-i sprijină, să ceară imperativ devansarea aplicării legii majorării pensiilor!
Proşti şi/sau ticăloşi?!
În afara pensiei standard, fiecare lucrător a cotizat, suplimentar, cu trei sau cinci la sută, o vreme, după care contribuţia s-a uniformizat la cinci la sută. Contribuţia standard pentru pensie şi această cotizaţie suplimentară au produs dobânzi în cei 30-35-40 de ani de contribuţie la fondul de pensii. Toţi aceşti bani şi dobânzile respective trebuie calculaţi şi restituiţi, la pensie, respectivilor. Or, se ştie, pensiile sunt derizorii, deşi fiecărui pensionar i s-au reţinut bani suficienţi pentru pensie, bani care sunt dosiţi de guvernările postdecembriste sub pretextul-clişeu că actualii salariaţi ar fi contributorii care alimentează bugetul de pensii. Repet, ca să le intre în cap tuturor ticăloşilor sau nătărăilor: este absolut fals. Acelaşi pretext-clişeu l-au susţinut, în emisiunea „Sinteza zilei“, a d-lui Mihai Gâdea, din 5 iulie a.c., cu insistenţă şi seninătate, miniştrii Varujan Vosganian şi Paul Păcuraru, precum şi economistul Ilie Şerbănescu, ex-ministru al Reformei, pentru câteva luni (de bun ce a fost!) în nu mai ştiu ce guvernare (a lui Victor Ciorbea, a lui Radu Vasile?!). Or, cum am arătat, nu este aşa: actualilor pensionari li s-au reţinut banii de pensie din munca lor, în timpul vieţii lor active. La aceasta se adaugă faptul că, prin munca lor de o viaţă-activă – de 35-40 de ani – ei au creat şi alte produse, de consum şi/sau de producţie, de folosinţă îndelungată sau chiar obiective industriale şi sociale de folosinţă foarte îndelungată, precum clădirea (abandonată în Tranziţie) a Bibliotecii Naţionale, Casa Poporului (zisă, acum, a Parlamentului), Metroul, Transfăgărăşanul, marile hidrocentrale etc., etc., precum şi cele date, „chilipir“ – cum aprecia, satisfăcută, o revistă britanică – unor bandiţi ca indianul-engez Mittal, cum a fost cazul cu SIDEX. Acest Mittal a fost atât de tâmpit ca manager încât a cumpărat, pe nimic, o „grămadă de fier vechi“ ca SIDEX, şi, în urma acestei afaceri proaste, a devenit cel mai bogat siderurgist din lume! Iar guvernanţii noştri, ca premierul Adrian Năstase, au fost atât de deştepţi încât l-au păcălit pe Mittal vânzându-i SIDEX-ul şi se bucură şi acum de respectiva afacere! În schimb, pensionarilor, prin pensie li se restituie doar o parte derizorie, fiindcă partea cea mai mare a fost sau este irosită de către guvernanţi pentru a-şi asigura prosperitatea lor nemeritată pentru ei şi pentru tot neamul lor. În respectiva emisiune de la Antena 3, d-l Ion Cristoiu s-a autocitat ca fiind „specialist în Traian Băsescu“; pe care-l admiră, uneori în tăcere, alteori cu voce tare, evident, nu pentru prostia lui Traian Băsescu, ci pentru inteligenţa băsescistă. E-adevărat, această presupusă inteligenţă admirată de către d-l Cristoiu este contestată vehement, argumentat şi sistematic de către preopinentul său, d-l Valentin Stan, în articolele sale, sau chiar în aceeaşi emisiune, „Sinteza zilei“. Dacă fac media ipotetică a acestor două tipuri de inteligenţă, presupun că nu rezultă o inteligenţă generoasă – cum, fireşte, şi-o imaginează, categoric, Traian Băsescu, că ar fi –, ci este o inteligenţă diabolică, cum adesea a spus-o fanul său indecis, incoerent şi mereu ambiguu, d-l Cristoiu!
Trebuie să accept, în mod implacabil, că preşedintele Băsescu, doar aparent s-a arătat îngrijorat, în maniera drobului de sare, pentru viitorul incert al legii de mărire a pensiilor – întrevăzând două variante: escrocheria electorală sau colapsul fondului de pensii –, fiindcă nu poate fi prost. Ca atare, trebuie să admitem, pe cale de necesitate, că este ticălos, pervers, diabolic. De altfel, chiar admiratorul său, d-l Cristoiu, l-a caracterizat ca fiind ticălos pentru prestaţia făcută în Parlament cu ocazia prezentării „Raportului“ comis de alt ticălos, Tismăneanu-Tismineţki (cf. „Tismăneanu Ticălosu’ şi Băsescu Bengosu’“, în SANTINELA nr. 13/2007, pag. 8-9, http://www.strajerii.ro/ santinela013.pdf).
Conchid că Traian Băsescu nu de grija pensionarilor refuză să promulge legea majorării pensiilor, ci, cum a relevat inclusiv „specialistul în Băsescu“, pentru show-ul politic de rigoare şi pentru a câştiga electoral: dacă intră în vigoare legea şi mai rămâne şi viguroasă pecuniar, Băsescu va spune victorios: „Vedeţi, mie mi se datorează succesul, fiindcă i-am silit, prin jocul meu de putere, să-i fac să găsească surse de finanţare şi să vă dea banii!“ Dacă, după un an-doi, legea nu se mai aplică din lipsă de bani, Băsescu va zice, la fel de victorios: „Vedeţi, eu am anticipat, v-am prevenit că veţi fi păcăliţi de aceşti escroci electorali! Aşa că votaţi-mă tot pe mine, ’că eu sunt cel bun şi frumos!“ Deci, aşa cum conchidea şi d-l Cristoiu, prin show-ul său politic, „matelotul de la prora şi-a cântat“ victoria – cum suna un şlagăr din Epoca de Aur! Dar, deocamdată, prin nepromulgarea legii, el a dus idila sa mai veche cu pensionarii (exhibată agresiv în campania electorală prezidenţială din noiembrie 2004) în situaţia definită prin expresia „gheaţă la mal“. Or, pe canicula asta se pare că va ajunge în situaţia numită „om la apă“, fiindcă d-l Băsescu a început, deja, „să ia apă“ în sondajele de opinie.
Pentru a urgenta minimele reparaţii, mai propun pensionarilor să organizeze un miting la Cotroceni, pentru ca să-i ceară iubitului preşedinte Băsescu să-i sprijine în obţinerea acestei devansării pe care am propus-o, fără ca el să mai ceară Guvernului să-i arate sursele de finanţare. Referitor la sursele invocate ca pretext de nepromulgare, îi sugerez preşedintelui Băsescu să mediteze la acest aspect: de vreme ce, după ce timp 18 ani, pensionarii au fost, mereu, „lăsaţi la urmă“ – şi acolo au rămas aşa, „lăsaţi“ –, fiindcă nu mai avea nimeni nevoie de ei, iar acum, după ce consilierii de marketing electoral şi-au dat seama ce forţă electorală are ponderea lor, a început ademenirea lor prin majorarea – bruscă şi masivă! – a pensiilor; şi Guvernul a arătat, cu aceeaşi promptitudine – deşi cu câteva săptămâni mai înainte premierul Tăriceanu se opusese majorării! –, că are surse de finanţare pentru majorarea promisă. Ba, Paul Păcuraru s-a şi lăudat: „Sunt ministrul care a găsit soluţia!(în Viaţa liberă, Galati, 9 iulie 2007, ); iar V. Vosganian a găsit banii ca un scamator care scoate iepurele din pălărie!
Atunci, e simplu: are resurse şi pentru devansarea, cu câteva luni, a aplicării legii – ba, dacă stau să mă gândesc mai bine, chiar pentru aplicarea IMEDIATĂ. Chiar aşa: îi propun d-lui Traian Băsescu să ceară aplicarea imediată a majorării pensiilor. Şi, prin asta, mai „drege busuiocul“. Pentru că pensionarii au început să-l înjure mai vârtos decât o face el cu cei 322. Dacă Guvernul îl va contra – cum este şi de aşteptat, dat fiind conflictul devenit peren –, pe motiv că „abia acum, pentru devansare, nu mai are resurse de finanţare“, atunci să ceară reducerea bugetului pentru cei 322 de parlamentari care i-au cerut suspendarea şi, ca să nu pară ranchiunos, să ceară pentru toţi parlamentarii: să nu le mai fie schimbate autoturismele, să li se diminueze diurna, excursiile de documentare în staţiunile exotice de peste hotare să le fie controlate şi abia apoi aprobate etc. Iar dacă tot nu se face suma, să fie executate imediat toate firmele datornice la stat şi să nu li se mai acorde amânările sau scutirile dubioase de până acum, să nu i se mai dea hoţului de tablouri Mihai I Uzurpatul cele 30 de milioane de euro şi moşiile la care, oricum, nu are dreptul, să se recupereze Castelele Bran şi Peleş etc.
Pensiile private: veritabila cacealma postdecembristă
În plus, ca să scape atât de răspunderea actuală, cât şi de cea istorică, guvernul obligă salariaţii la optarea pentru pensii private. Fiindcă ar fi „mai bine gestionate“ etc., etc. Această demagogie se subsumează ideii neoliberale că „statul este un prost gestionar“ şi că numai companiile private ar fi în stare să gestioneze corect avuţia unor grupuri, colectivităţi, care, înşelate de propagandă, se dau, totuşi, pe mâna lor. În cele mai multe lucrări oneste de politologie, se subliniază că neoliberalii, prin sloganul lor de bază, „statul minimal“, constituie noua formă, modernă, de banditism politic oficializat. Pentru că „statul minimal“ înseamnă cât mai puţine legi care să fie respectate, cât mai puţine instituţii de stat care să apere legile şi să impună aplicarea lor şi, complementar, dar asimetric şi contradictoriu, cât mai mult haos pentru „pescuitul în ape tulburi“ de către „băieţii deştepţi“ – ca să folosesc sintagma de succes din aceste zile nefaste.
Dovada cea mai elocventă a păcălelii numite „stat minimal“ este falimentul răsunător al unor firme dintotdeauna private, din cea mai capitalistă şi mai democrată ţară, „patria libertăţilor“, S.U.A. Chiar zilele trecute, Săptămâna financiară a difuzat un dvd cu un film documentar despre falimentul antologic al firmei ENRON. Acum câţiva ani, presa noastră a fost ecoul presei internaţionale care a dezvăluit câte ceva din falimentul la fel de antologic al faimoasei firme SHELL. De asemenea, unele publicaţii au vorbit despre situaţia precară – din cauza conducerii – a marii firme Siemens; precum şi despre aceea dubioasă a firmei HALIBURTON, în care sunt implicaţi preşedintele Bush şi vicepreşedintele Cheney. Or, este evident că, în „patria libertăţii“, iniţiativa şi inovaţia fac casă bună şi cu corupţia, nu doar cu grija faţă de profit – căci grija faţă de om, în capitalism, lipseşte cu desăvârşire, cum ne avertizase încă Adam Smith. Cât despre România, să ne amintim că, în răstimpul acestor 18 ani postdecembrişti, o salbă de vreo paişpe bănci au fost falimentate chiar de către conducerea lor, în cârdăşie cu clicocraţia cleptomană. Ba, în presa noastră s-a afirmat că, în România, unele bănci au fost create deliberat cu scopul de a fi falimentate! Şi atunci, cine ne garantează nouă, acum, că pensiile private vor fi gestionate de firmele sau băncile private mai bine decât de către stat?! Nimeni!!! Dimpotrivă, avem experienţa postdecembristă a situaţiei inverse: că foarte multe dintre firmele private – îndeosebi cele mari – şi-au făcut averea prin furt, prin evaziune fiscală, prin muncă la „negru“, prin fraudarea Patrimoniului Naţional. Chiar sloganul liberal al „terapiei de şoc“ nu a reprezentat decât formula politicianistă, asezonată cu iz de „teorie“ modernă, a expresiei populare „iuţeală de mână şi nebăgare de seamă“, cu care sunt desemnate hoţiile profesioniste. Or, sinuciderile au crescut, de câteva ori, în România, doar în Epoca Tranziţiei, din cauză că, cel mai adesea, oamenii nu mai „trăiau bine“, cum suna sloganul electoral băsescist, tocmai ca urmare a faptului că guvernanţii uitaseră de obligaţiile Constituţiei şi de scopul guvernării: binele poporului, pe care l-au substituit cu binele lor privat şi exclusiv.
Ticăloşii care ne conduc trebuie daţi în judecată
Minciuna iterată continuu din motive de manipulare, cum că salariaţii i-ar plăti pe pensionari nu are, aşadar, nici un temei juridic şi economic. Mai mult, fiecare pensionar, indiferent de pensia pe care o primeşte, este îndreptăţit să dea guvernul în judecată pentru a-şi primi atât pensia care i se cuvine – în virtutea marilor dobânzi a banilor reţinuţi –, cât şi pentru a fi desdăunat pentru pagubele provocate de guvernanţi prin proasta gestionare a avuţiei naţionale, create de „generaţiile pasive“, conform celor relevate anterior! „Ce legătură are pensia mea cu numărul de salariaţi? Eu am contribuit la fondul de pensii în toţi anii de activitate, ce trec de 45. Ce s-a făcut cu acest fond şi cum a fost folosit? Cum adică, dacă mâine nu ar mai fi salariaţi, pensionarii de ieri nu mai primesc pensii? După părerea mea, eu cred că acest fond de pensii a fost furat (sau, mai blând spus, aşa cum arătam mai sus, prost administrat) şi cred că a sosit timpul să răspundă cineva pentru asta. Dar cine să-i tragă la răspundere?“, se întreabă, pe deplin îndreptăţit, şi Constantin Gheorghe Marinescu, pensionar din Galaţi (cf. „Pensionarii nu împovărează societatea!“, în Viaţa liberă, Galaţi, 3 iulie 2007, ).
Totodată, conform Constituţiei, invocată tardiv şi demagogic de Viorel Hrebenciuc, în 4 iulie a.c., guvernul şi preşedintele sunt obligaţi să asigure un trai decent fiecărui cetăţean şi, cu prioritate, pensionarilor care au construit această ţară, inclusiv Palatul Parlamentului în care se lăfăie parlamentarii. Pe cale de consecinţă logică şi juridică, le propun tuturor nemulţumiţilor să dea în judecată guvernul şi preşedinţia României pentru calitatea vieţii pe care le-o „asigură“ – calitate subumană! De altfel, i-am mai îndemnat la această acţiune juridică în articolul „Factura RADET“ (în SANTINELA, nr. 2/2006, pag. 15; http://www.strajerii.ro/ santinela002.pdf).
De aceea, apelez la avocaţii şi judecătorii cinstiţi, de bună-credinţă, atâţia câţi au mai rămas, să formeze o organizaţie cu scopul acordării de asistenţă gratuită cetăţenilor care vor chema în judecată Guvernul şi Preşedinţia României pentru că nu le asigură un trai decent. La fel, apelez la parlamentarii cinstiţi, de bună-credinţă, atâţia câţi au mai rămas, să emită o lege care să îi scutească de taxa de timbru pe aceşti petiţionari. Au fost asemenea petiţionari în Italia, care au câştigat. De ce şi noi, românii, năpăstuiţi de ticăloşii care ne guvernează, nu am avea câştig de cauză?!
Totodată, dacă Marea „Revoluţie Democrată“ din Decembrie 1989 a eşuat în Reforma incriminată aici (şi, evident, nu numai de mine!) – care a constat în aproprierea (jefuirea) Patrimoniului Naţional –, este cazul să corectăm situaţia printr-o Contra-Reformă realizabilă printr-o Revoluţie Veritabilă, care să-i exproprieze pe cei care şi-au apropriat Patrimoniul Naţional.
Colonel (r.) Vasile ZĂRNESCU