Pamflet

Epistola unui „supererou” al pandemiei

           „Mă numesc Vlad și sunt elev în clasa a doua. În primăvară, hodoronc-tronc,  am intrat în vacanță prelungită […]

 

         „Mă numesc Vlad și sunt elev în clasa a doua. În primăvară, hodoronc-tronc,  am intrat în vacanță prelungită din pricina  pandemiei. Habar n-aveam ce înseamnă asta, abia învățasem să scriu  literele și să le leg între  ele. «Ana are mere» și alte propoziții la fel de simple. Din ce am înțeles cu mintea mea de prichindel, pandemia ar fi o chestie  care ține lumea în casă, o boală a  omenirii transmisă  de un liliac cu aripi. Și ca să te aperi de virus trebuie să te speli întruna  pe mâini și să  porți o mască peste nas și gură. De aceea, părinții mei nu mi-au permis  să  ies afară, în jurul  blocului,  și să mă zbenguiesc cu cei de-o seamă cu mine, cum făceam  altădată. Totuși,  am observat că ei erau mai speriați ca niciodată. Of, tare greu au trecut  zilele atunci, stăteam și butonam telefonul ori tableta. Vara a trecut cu încetinitorul,  nu tu mare, nu tu drumeții la munte, nu tu zburdălnicii, nimic. Așteptam nerăbdător să încep  școala, dar știrile de la televizor m-au derutat. Și nu m-am înșelat, însă  hai să vă povestesc cum este. Când intrăm în curte, suntem controlați dacă avem febră. Să nu uit, masca o pun încă dinainte de a coborî din mașină. Ne încolonăm până ne vine rândul să fim… o clipă, că e un termen nou… da, gata, l-am  găsit… termoscanați. Mă gândesc cu groază cum o să dârdâim afară la venirea frigului sau pe ploile alea reci de  toamnă târzie. În clasă păstrăm distanța, ca și în recreații,  deși eu nu știu cât înseamnă un metru și jumătate. Într-o  zi, Mircea,  fostul meu coleg dintr-a-ntâia,  a scos din  geantă un sandviș și eu am râvnit  la mâncarea lui. Am vrut să  mușc din  feliile acelea gustoase de pâine și de șuncă, dar Rodica a sărit ca arsă: «Doamna învățătoare, Vlad nu respectă  regulile!». Și mi-am înfrânat pofta,  și mi-am lins  degeaba buzele, plus muștruluiala dascălului în prezența celorlalți. La fel m-a pârât  și Costel, că mi-am dat masca jos. Simțeam că  mă sufoc, o țineam pe față de patru ore. Pe de altă parte, mă și împiedica  să cuprind cu privirea întreaga pagină și mă chinuiam, cu  bărbia îndesată în piept, să scriu de mă durea gâtul. Astfel căznindu-ne o să ne cocoșăm cu toții. S-au înmulțit pârâcioșii, dar mama m-a povățuit să nu îi iau în serios  și să nu mă încaier  cu ei. Tata a tras o înjurătură  și a răbufnit furios că suntem un  popor de turnători. Turnători? M-am grăbit să caut în dicționar, pe  Google și m-am lămurit,  bleah… La ora de educație fizică rămânem în bănci, triști și blazați. Vom mai alerga vreodată,  vom mai încinge o miuță pe terenul  din spate?  Panouri înalte de «pepsiglas» ne separă, de parcă ar fi cuștile cu  animale de la Grădina zoologică. (Un coleg îmi suflă că nu-i corect  «pepsiglas», ci plexiglas, însă eu mă iau după doamna ministru, că nu poate fi promovat în ditamai postul de ministru un prost, nu-i așa?) Oricum, vorba președintelui țării, «copiii se obișnuiesc repede, chiar și cu  lucrurile  mai puțin plăcute», de aceea sunt «mai pozitiv» (aici l-am citat tot pe domnul profesor de fizică din Sibiu!). Oare ce-o fi vrut să zică? Adică să ne obișnuim cu lucrurile urâte? Zău că mi se strânge stomacul de frică!  O voce de femeie, cu ordin de la guvern, ne aduce mereu aminte  la televizor că  numai supereroii poartă mască. Eu nu o cred, fiindcă în  desenele animate și-n filmele văzute de mine niciun erou nu poartă mască. De ce  ne-o minți tanti aia? Odată, la citire, un băiețel a strănutat și toți  ne-am întors și l-am cercetat chiorâș, iar la pauză am tăbărât pe el: «Covidel ! Covidel !».  Sărăcuțul, s-a pornit pe plâns și câțiva colegi au continuat să râdă de el. Mie mi-a părut rău  și mi-am jurat să nu mai  batjocoresc pe  nimeni, că nici mie nu mi-ar plăcea să fiu luat în râs de altcineva. N-a durat mult și cursurile s-au suspendat pe motiv că un elev a ieșit pozitiv și ne-am mutat pe online, deși sunt copii care n-au net. Prilej să chiulesc și să-mi pierd vremea cu jocurile pe calculator, de-o să-mi stric ochii. Ce mai, vom fi o generație de ochelariști din cauza holbării cu nemiluita la ecranele astea colorate. Măcar de aș reuși să buchisesc scrisul și  cititul  la  perfecție în clasa a doua, că altceva nu prea întrevăd. A, și să învăț să măsor băbește distanța socială… Cel mai tare mă necăjește  că nu mi se dă învoială să merg la bunici, care m-au și  crescut. Îi  iubesc mult și îmi este dor de ei cum  nu vă imaginați, însă  mi se repetă oriunde  că n-am voie să-i  văd. Vreau să mă țină în brațe,  să mă răsfețe cum doar ei știu și să-mi gătească plăcintă cu dovleac. Și clătite cu dulceață de vișine, și budincă, și cozonaci, mm, cu câte  bunătăți mă primeau !  De ce să nu ne întâlnim, ce rău v-am făcut ca să-mi interziceți bucuria aceasta? Îi sun la telefon și plâng când vorbim, vă implor, dați-mi voie să-mi îmbrățișez  bunicii!  Vă las,  tanti aia de la televizor se pregătește să ne păcălească   din nou că noi, țâncii-școlari,  suntem supereroi…”

Epistola este imaginară, desigur, cu toate că  destui pișpirei s-au săturat să fie cobaii unor maturi  care și-au pierdut uzul rațiunii. Vocea picilor nu se aude, deocamdată, astupată de corul activiștilor zgomotoși care susțin orice restricție, orice încălcare grosolană a libertății individului. Ce se va alege de leaturile astea educate să se ferească de semenii lor, să-i evite și să-i denunțe, momentan, doamnei învățătoare ? Mai târziu, pâra se va transforma  în delațiune și exemplul sinistru al nefericitului  Moruzov va crea prozeliți cu duiumul. Cușca și botnița sunt, iată, accesoriile obligatorii pentru minorii  de astăzi, Dumnezeu să ne ierte că le-am mutilat viața !

                                                                                             Marian NAZAT, mariannazat.ro

1 Comment

  1. satan existã

    Domnu’autor,dacă romånilor le ar fi pãsat de copiii lor,ar fi fost prezenți la manifestul de la Universitate!dar tot ei(pãrinții)vor fi foarte fericiți când le va fi parvenit vaccinul ,,minune”care cică i ar scăpa de teama ca prichindeii lor se vor infecta cu vestitul guvid;și îi vor scăpa și de purtarea mãștii,și de distanțare și bla bla;iar pãrinții ignoranți le vor face acest vaccin iar copii îi vor crede că este pentru binele lor;dar după un timp copii(care vor mai trăi,binențeles)își vor întreba mama:,,mami,de ce mi ai fãcut rãu?de ce m ai lãsat să mă mutileze?”iar ea îi va răspunde:,, pentru că tactu este un fãtãlãu fiindcă nu a avut curajul să iasă în stradă când i s a ivit ocazia”
    ***Acesta este un pamflet;orice legătură cu realitatea poate fi considerată o întåmplare;timpul va arãta dacă acest lucruri se vor fi întåmplat;este un fel de loterie,cine vrea,poate încerca;dar înainte de asta,trebuie să se uite în ochii prichindeilor lor și să le promită că acel vaccin nu îi va transforma în legume;așa că aviz celor care nu le pasă de proprii copii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *