Puncte de vedere

Exclusivitate! Confesiunile unui hacker

  Mihai Ghiaţă, poreclit „Ice”, este un constățean numit de presa bulevardieră „carder” deși „a carda” înseamnă în limba română […]

 

Mihai Ghiaţă, poreclit „Ice”, este un constățean numit de presa bulevardieră „carder” deși „a carda” înseamnă în limba română „a dărăci” (Dex: A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci.) Treninguriștii engleziți vor să spună că-i o persoană care practică metode frauduloase cu carduri de credit falsificate pe internet. Deci, pe românește, este vorba de acuzații privind săvârşirea de infracţiuni informatice – fabricarea şi deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, accesul fără drept la un sistem informatic prin încălcarea măsurilor de securitate, falsificarea şi punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică.

În anii 2004 – 2005 făcea valuri în presa națională, dar mai ales în cea constănțeană, scandalul „Bank of America”, jefuită electronic de patru tineri din Constanța (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1266556-bank-america-sparta-hackerii-din-constanta.htm). A urmat o perioadă de liniște până recent, decembrie 2015 – ianuarie 2016, când cazul a fost reactivat de presă datorită sentințelor date de instanțele românești.

Am primit o scurtă misivă de la cel acuzat, Mihai Ghiață, acesta aflându-se în străinătate. Fără să ne erijăm în apărători ai fugarului, ne rezumăm, deocamdată, doar la reproducerea textului în cauză.

„În dosarele mele, fabricate, sunt foarte multe neregularități, neconcordanțe în prezentarea actelor materiale ale infracțiunilor, în sensul că actele materiale prezentate au fost dublate sau chiar triplate, dar și nelămurirea laturii civile prin nedescrierea modului de calcul al prejudiciului pentru fiecare inculpat în parte.”

„Prima data, am fost prezentat și etichetat în mass-media națională cum că aș fi prejudiciat clienții băncii «Bank of America» cu 1 milion de dolari.

Iunie 2004: Dosarul «Bank of America». Procurorii de caz, care s-au tot schimbat, nu au fost în stare nici măcar să întocmească un rechizitoriu coerent, care să poată fi acceptat de judecători și să constituie bază pentru un proces.

Mai 2008: Retrimiterea rechizitoriului la anchetatori, o palmă data de magistrați după ceafă elevului tembel care nu doar că nu și-a făcut tema, dar nici ghiozdanul nu-l are la el.

Septembrie 2009: Ulterior, același elev tembel se apucă să fabrice din dosarul inițial alte două dosare și mai stufoase, încât să fie acceptate în instanță.

Decembrie 2010: În urmă perchezițiilor domiciliare, am fost dus la București în fața procurorului, într-un dosar cu peste 40 de persoane inculpate. Unii dintre noi am rămas arestați. După 5 luni de arest preventiv, în Aprilie 2011, am fost singurul eliberat de Curtea de Apel București (dosar 46890/3/2011). În momentul arestării eram recidivist, aflat sub supravegherea Serviciului de Probațiune Constanța, unde mergeam lunar să semnez pentru două dosare din anul 2006, fapte concurente la Constanța și București, 3 ani cu suspendare în ambele, acestea fiind singurele dosare în care consider că am încălcat legea!

Septembrie 2011: La primul termen al dosarului 46890/3/2011, la Tribunalul București, după începerea ședinței am constatat că toți inculpații aveau o foaie autorizată de un notar și semnată de fiecare dintre ei, în care cereau articolul de lege în care își recunoșteau faptă pentru a beneficia de o reducere a pedepsei, iar eu eram singurul care nu doream și nu aveam o astfel de foaie. Când a venit rândul meu, reprezentat de avocat, am expus că eu doresc să mă judec și eventual să mi se disjungă cauza. Judecătoarea de la Tribunal București încerca să mă convingă că nu se poate și că pe ea nu o lasă conducerea tribunalului să facă așa ceva, deși era dreptul meu. S-a mai dat încă un termen pentru a mă decide ce vreau să fac (de parcă eu nu le-am spus de prima oară). Am cerut sfatul avocatului și acesta mi-a zis că, dacă cer să fiu judecat separate, aș putea avea un final cu o condamnare mai mare decât a celorlalți și că cel mai bine ar fi să merg pe articolul de lege în care recunosc faptele.

Decembrie 2011: Am plecat în Argentina fără să anunț Serviciul de Probațiune, am încercat să-i sun de acolo de nenumărate ori, dar nu se conecta serviciul lor de telefonie cu numerele fixe din România.

Martie 2012: Întors din Argentina, m-am dus la sediul Serviciului de Probațiune să anunț cele întâmplate. Acolo am fost mustrat verbal și amenințat de domnul Micu Fănel (sau Micu Florin). Acesta îmi repeta că mă trimite la pușcarie pentru nerespectarea regulamentului. Cu dânsul de față am declarat verbal și în scris cele întâmplate și de ce nu am reușit să anunț Servicul de Probațiune. Mereu am simțit că se face un abuz de lege în acea instituție, toți ceilalți coinculpati, și nu numai, aveau termene de întrevedere de peste 3 sau chiar 6 luni, numai eu trebuia să merg acolo lunar, fără nici o modificare, de parcă se urmărea ca eu să greșesc cumva.

August 2012: Pentru că se apropia sentința din dosarul în care am fost arestat la București, iar Justiția din România nu promitea nimic, am decis să plec în Mexic. La numai două zile după plecarea mea au sosit la domiciliul meu un echipaj al Jandarmeriei cu un mandat de aducere pentru procesul de revocare a suspendării sentinței de 3 ani de la Constanța. În aceeași zi s-a judecat și revocat sentința de trei ani cu suspendare (noroc că nu eram acasă). La ședința pentru revocarea suspendării din București treburile au stat altfel (deși totul era identic), nu a fost cerut să fiu adus cu mandat de aducere, iar cererea Serviciul de Probațiune a fost respinsă.

Octombrie 2012: După 8 ani, aproape de nul de prescriere, din cele două dosare fabricate reies două sentințe: una de 4 ani cu executare și una de 3 ani cu suspendare.

Iunie 2013: Condamnat la 8 ani de închisoare pentru trafic de influență, sentință data de judecătorul Lucian Lica (Tribunalul Constanța) care după părerea mea ar fi trebuit să se abțină (conflict de interese), deoarece m-a mai judecat și condamnat în trecut într-un alt dosar (unul din cele două derivate din dosarul «Bank of America»), iar eu i-am adus niște ofense în presă locală (vezi foto).

hacker 1hacker 2

La dosar nu a existat nici o înregistrare în care eu spun măcar ceva incriminator, decât «ce faci, mă înregistrezi?», asta după ce am ascultat niște aberații. Nu există bani înseriați, practic nu există nici un caz, doar cel scos din burta procurorilor DNA și niște declarații date în disperare de alții pentru a scăpa de faptele lor! Este posibil că asociatul meu să se fi întâlnit de mai multe ori cu nevastă denunțătorului și să fi fost înregistrat. Ulterior, tot el să fi aruncat toată fapta cu traficul de influența pe mine.

Dosarul de interes pentru mine, privind revizuirea, este chiar acesta, ultimul cu DNA-ul.

În dosarele mele, fabricate, sunt foarte multe neregularități, neconcordanțe în prezentarea actelor materiale ale infracțiunilor, în sensul că actele materiale prezentate au fost dublate sau chiar triplate, dar și nelămurirea laturii civile prin nedescrierea modului de calcul al prejudiciului pentru fiecare inculpat în parte.

O să mă întorc în România doar atunci când mi se va asigură în scris rejudecarea tuturor dosarelor și un proces penal echitabil pentru fiecare caz în parte.

O să mă întorc în România când nu se va mai folosi legea abuziv, când toți procurorii, judecătorii și lucrătorii serviciului de probațiune vor răspunde penal pentru dosarele fabricate ilegal.

O să mă întorc în România când la conducerile cheie nu vor mai fi valeții SUA, iar din sediul DNA vor fi dați afară toți agenții acoperiți ai CIA și vor fi judecați pentru înaltă trădare.

                                                                                                                          Mihai Ghiaţă

 

Nota redacției: Din moment ce însuși președintele României își permite să conteste o decizie judecătorească definitivă și irevocabilă, atunci de ce să nu fie posibil ca și muritorii de rând să aibă acest drept?

 

 

 

Trackbacks / Pings

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.