Observator

„Fake news” în presa controlată de CIA via SRI: „Rusia ar fi plănuit incendierea a două școli românești din regiunea Cernăuți”

  Scopul vorbelor otrăvite ale Washingtonului rostite prin gura Kievului la urechea Bucureștiului O știre șoc a apărut în presa […]

 

Scopul vorbelor otrăvite ale Washingtonului rostite prin gura Kievului la urechea Bucureștiului

O știre șoc a apărut în presa românească: Rusia ar fi plănuit incendierea a două școli românești din regiunea Cernăuți! Faptul că această știre a fost difuzată de Digi 24, Hotnews, Evenimentul zilei, Ziarul de Iași nu ar trebui să ne mire, deoarece este știut că aceste publicații au o atitudine vădit rusofobă. Iar o asemenea știre ar face parte din activitatea zilnică a sus-numitelor publicații.

Ceea ce dă de gândit este faptul că știrea a fost difuzată de Agerpres. O agenție de presă cunoscută, sursă importantă pentru presa din România și nu numai.

Iată ce spune comunicatul dat publicității de Agerpres: „Serviciile speciale ruse au planificat incendierea a două şcoli cu predare în limba română din Cernăuţi, a informat vineri centrul de presă al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). «Agenţii SBU au împiedicat provocări îndrăzneţe în regiunea Cernăuţi. Persoane care au fost deja identificate de SBU au primit de la Rusia o plată în avans pentru a incendia două şcoli româneşti din Bucovina», a detaliat Centrul de presă al SBU citat de agenţia ucraineană Unian. Serviciul de Securitate al Ucrainei a vorbit despre eforturi intensificate ale serviciilor ruseşti speciale de destabilizare în Ucraina şi discreditare a ţării în ochii comunităţii mondiale. Conform centrului de presă al SBU, numai în februarie au existat 12 astfel de provocări. În afară de tentativa dejucată de incendiere a două şcoli româneşti, SBU a informat despre o încercare de incendiere la sediul centrului comunităţii culturale maghiare din regiunea Transcarpatia. În plus, serviciile speciale ruseşti au intenţionat să organizeze o campanie falsă în Ujgorod pentru a încuraja ura etnică.”

Așadar, de unde a pornit această făcătură? Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost citat de agenția ucraineană de presă Unian. Se știe că SBU, ca de altfel toate structurile administrației ucrainene, primește ordine direct de la CIA.

Acest lucru este menționat de comunicatul Ambasadei Federației Ruse de la București, difuzat și de AGERPRES„Ambasada Federaţiei Ruse remarcă cu regret că mai multe surse din mass-media din România cu uşurinţă au cules şi au reprodus în masă o ştire falsă, lansată de aşa-zisul Serviciu de Securitate al Ucrainei (SBU), care, după cum ştie bine toată lumea, are mai mult de 10 de ani de când este o instituţie controlată de către CIA în această ţară.

În comunicat se menționează: „Actuala provocare din partea SBU vizează, printre altele, și prezentarea Rusiei drept inamicul comun, pentru a obține de la București, Budapesta și Varșovia un refuz de a contracara împreună încălcarea masivă a drepturilor compatrioților lor în Ucraina, precum și pentru a-i convinge că pe acestă temă nici nu este necesar să-și readucă aminte de discriminarea limbii ruse, pe care o vorbește cea mai mare «minoritate națională» a țării. ”

Scopul urmărit prin această intoxicare media este bine menționat în comunicatul Ambasadei Federației Ruse din București: „ Ambasada nu poate să nu sublinieze cu regret că astfel de provocări sunt destinate în primul rând pentru a intoxica la maxim atmosfera relațiilor României, Ungariei, Poloniei și a Uniunii Europene în ansamblu, cu Rusia, și pentru a submina perspectivele de normalizare pragmatică a relațiilor interstatale și de detensionare politico-militară și în cadrul casei noastre europene comune. ”

Această știre nu este decât șirul vorbelor otrăvite ale Washingtonului rostite prin gura slugii sale de la Kiev la urechea Bucureștiului. De ce a fost necesară o asemenea intoxicare media?  Ce se urmărește prin această provocare infectă, pe care numai unchiul Sam a putut-o imagina? Bucureștiul este totuși cel mai fidel slujitor al Washingtonului din regiune!

Să nu uităm că există animozități serioase între București și Kiev. Teritoriile românești (nordul Bucovinei, sudul Basarabiei, ținutul Herței) aparțin Ucrainei. A existat și problema canalului Bîstroe. Iar România, în schimbul promisiuni aderării la NATO, a semnat la Neptun în 1997 tratatul prin care recunoștea actualele frontiere ale Ucrainei, inclusiv apartenența la Ucraina ale provinciilor istorice enumerate mai sus. De bunăvoie și nesilită de nimeni. Doar amăgită cu o promisiune frumoasă.

Iar apariția legii care suprimă învățământul în limba maternă pentru populația românească din Bucovina, sudul Basarabiei și ținutul Herței a provocat încordare între guvernele de la Kiev și București. S-a ajuns la contramandarea de către președintele României, Klaus Iohannis, a întâlnirii la nivel înalt dintre președinții celor două țări.

Washingtonul nu privește cu ochi buni animozitățile dintre supușii săi – Ucraina versus București, Budapesta, Varșovia – pe probleme teritoriale și de minorități naționale. Iar pentru realizarea vastului plan Anaconda (înconjurarea pas cu pas, pe flancuri) a Federației Ruse, în vederea unui război prin care să smulgă Rusiei teritoriile și marile resurse) Washingtonul are nevoie de niște „parteneri strategici” total obedienți, care să acționeze la unison pe post de carne de tun în conflictul ce va urma.

Un fenomen curios este în plină desfășurare: „declarațiile de unire” cu România ale unor localități din R. Moldova. Declarații care se înmulțesc precum ciupercile după ploaie. Seamănă a „unire” decisă nu prin referendum, cum ar fi normal, ci prin acțiuni inițiate din afară. De peste ocean, de pildă. O asemenea „unire” ar  prinde Transnistria ( și forțele militare ruse staționate acolo) ca într-un clește între aliații fideli ai SUA: România și Ucraina. O provocare majoră la adresa Moscovei, pe care Washingtonul ar fi fericit să o folosească! Dar pentru asta are nevoie de o Românie și de o Ucraină între care să nu existe nici o divergență!

De aceea, Washingtonul a decis această operațiune de intoxicare prin „fake news” cu un puternic impact emoțional, care să fie amplificat de animozitățile existente de mută vreme între România și Ucraina. Scopul: generarea unui sentiment comun de teamă și ură față de Rusia, care să facă aceste două țări să uite conflictul dintre ele și să acționeze neabătut la comanda NATO: „Înainte,  marș!” Firește, pe post de carne de tun!

                                                                                                                                 Marian RĂDULESCU
Sursa: „Glasul”

 

2 Comments

  1. Cornel-Dan Niculae

    Poate chiar SBU/CIA au incendiat scolile romanesti, prin interpusi, ca sa gaseasca apoi un vinovat convenabil. Asa s-a intamplat si la clubul Colectiv? Se practica aceleasi tipare?

  2. Bogdan

    Va dati seama ce miza va fi in 2019 cand in Ucraina vor fi alegeri prezidentiale si parlamentare? Cred ca simplii cetateni vor vota pratide pro-ruse, pt ca asa zisa “independenta” nu tine de foame sau de frig iarna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.