Atitudini

Falsurile lui Neagu Djuvara

  „Suntem într-o perioadă în care prognozele internaţionale consideră că România ar putea dispărea ca naţiune în următoarele decenii” (revista […]

 

Suntem într-o perioadă în care prognozele internaţionale consideră că România ar putea dispărea ca naţiune în următoarele decenii” (revista Q magazine, nr.132, 25 mai – 3 iunie 2012)

 

Ca să înţelegem de ce România este ţinta unui premeditat program de distrugere şi exterminare, care i-a făcut pe mulţi să plece, iar pe cei rămaşi în ţară să fie conduşi de nişte guvernanţi prin care ni s-a făcut mai mult rău decât printr-un eventual război, este necesar să înţelegem că Mafia masonică, în intenţia de a conduce lumea de la un unic centru de comandă, nu face rabat de la nici un mijloc de a dezmembra ţări şi de a le impune o nouă ideologie prin distrugerea identităţii lor naţionale. Pentru a distruge însă un popor, este neapărat nevoie să îi ucizi sufletul naţional, să îi ştergi memoria, să îi spui că vrei să îi faci o reformă şcolară cu orele de Istorie reduse la jumătate şi, nu în ultimul rând, să îi subminezi autoritatea Statului aplicându-i o regionalizare care să îl îngenuncheze în faţa „fondurilor” drămuite de puternicii „paraşutaţi” de la Bruxelles. Şi, cum toate acestea trebuiau să poarte un nume, ne-am pomenit la conducerea Executivului cu prim-ministrul semimaghiar Cioloş (cioloş, în limba maghiară, înseamnă înşelător)! Dar redefinirea aceasta planetară, nu numai în România, ar fi însă imposibil de realizat dacă nu ar exista trădarea unor „cozi de topor” pentru care nu contează, în configuraţia noii identităţi planetare, că ni se fură pământul de sub picioare, suntem depopulaţi, şi ni se confecţionează o istorie falsă, antiromânească, de neam condamnat de cineva la moarte (auziţi ce confidenţă specială i se făcea, în 1985, la Stuttgart, lui I. Talpeş: „Veţi suporta (românii – n.a.) o situaţie pe care n-o veţi putea evita, pentru că sunteţi singuri şi veţi fi tot mai singuri. Mi-e greu să spun cum se va ajunge, dar categoric nu va mai fi România aceasta, inclusiv teritorial”)! Logistica pusă de ei în joc nu contează! Nici forţa umană! Nimic! Şi aşa a început treptat „mutilarea” Istoriei românilor, cu sprijinul „prestigioasei” edituri Humanitas, prin intermediul unor pseudo-istorici ale căror cărţi mistificatoare au umplut librăriile patriei. Printre aceştia se află şi Neagu Djuvara (N.D.), despre care academicianul D. Zamfirescu spune că a fost „selectat şi promovat” pentru misiunea de a ne „servi” o istorie tendenţioasă, deformată, eronată cronologic, trunchiată etc. De aceea, vă propun să urmăriţi, cu atenţie modul cum „istoricul” N.D. face din uriaşii Istoriei noastre nişte pitici şi ne minimalizează însemnătatea de-a lungul timpului:

  • Biserica Ortodoxă Română. Rolului determinant al Bisericii, în istoria culturii şi civilizaţiei româneşti, N.D. îi acordă un spaţiu (tipografic) doar cu 10 rânduri mai mare decât pentru ţigani;
  • Mihai Viteazul. Domnitorul primei uniri vremelnice a românilor, din cele 3 provincii, este prezentat de N.D. ca fiind asasinat în cortul generalului Basta unde fusese chemat. Este fals! Mihai Viteazul a fost ucis în cortul său, la care veniseră valonii trimişi de Basta;
  • Mircea cel Bătrân. „Istoricul” N.D. consideră că bătălia lui Mircea cu Baiazid a avut loc la 10 octombrie 1394. Este fals! Data reală, de 17 mai 1395, fusese anterior stabilită de B.P. Haşdeu. Iar Mircea nu a fost înfrânt, cum crede N.D., ci victorios (de aceea s-au şi tras clopotele la catedrala Notre Dame, iar Curtea regală a Franţei, în frunte cu monarhul, a participat la un Te Deum de mulţumire către Dumnezeu pentru victoria creştinilor). De aceea, cel mai mare cronicar otoman de sub Soliman Magnificul, Ibn Kemal, spunea despre românul care a stopat primul atac otoman asupra Occidentului: „Era (Mircea – n.a.) cel mai vestit dintre principii ţărilor ghiaurilor în vremea sa”. Nesocotind însă această vitejie recunoscută, a lui Mircea, N.D. susţine şi faptul că de pe vremea lui „Mircea cel Bătrân… a fost silită Ţara Românească să se supună turcului” (invocând expediţia lui Mehmed I, din 1417, care l-ar fi obligat să plătească tribut). Dar şi aceasta este fals! Cronicarii sârbi şi izvoarele apusene scot la iveală faptul că „Ţara Românească a început să plătească tribut turcilor după decesul lui Mircea cel Bătrân, când avea să fie supusă turcului” (în 1420);
  • Iancu de Hunedoara. Djuvara afirmă că românul Iancu ar fi fost înfrânt în bătăliile de la Varna (1444), Kosovo (1448) şi Belgrad (1456). Este, parţial, fals! „Istoricul” uită că înfrângerea şi moartea lui Mezit-Beg la bătălia de la Dâmboviţa (ceea ce a determinat pacea de la Szeged, din 1444, prin care sultanul Murad II a acceptat condiţii foarte grele pe termen de 10 ani), precum şi eşecul sultanului la Belgrad – cetatea aceasta a fost cucerită, de către armata lui Soliman Magnificul, abia în 1521;
  • Dimitrie Cantemir. Marele nostru cărturar este considerat, de către N.D., drept un „politician nerealist”. Este fals! N.D. nu ţine cont de contribuţia lui Cantemir la cultura românească (să ne amintim că, la Petersburg, a scris celebrul său „Hronic”), precum şi de influenţa pe care a avut-o în mişcarea politică naţională din Transilvania. Din această cauză academicianul D. Prodan, recunoscându-i meritele în combaterea asupririi naţionale, spunea despre cărturar că este „cea mai puternică personalitate politică a poporului român din secolul al XVIII- lea”;
  • Originea slavă. În ciuda faptului că am avut o literatură slavonă abia în secolul XV şi din primele decenii ale veacului al XVI-lea, N.D. susţine că „originea slavă a noii boierimi (…) a putut circula timp de veacuri o literatură numai în limba slavonă”! Este fals! „Istoricul” omite să ia în calcul concluziile formulate de unele personalităţi, precum P. Panaitescu („izvoarele istoriei contemporane in secolele XIV şi XV amintesc foarte clar despre populaţia de limbă romanică din Ţările Române”), Ş. Papacostea  („Valahii… vorbesc de la origini o limbă populară, care este latina”, D. Cantemir, I. Neculce, P.Velicicovski, G. Uric etc;
  • Regimul fanariot. În tendina sa de a scoate în evidenţă rolul francmasoneriei, N.D. invocă argumentul straniu că lipsesc informaţiile despre boierii români şi, pe acest temei, consideră că nu se poate vorbi despre eforturile clasei nobiliare în vederea unirii Moldovei cu Ţara Românească. Este fals! „Istoricul” nu ne dă nici o informaţie despre deceniile culturale premergătoare marilor evenimente de la 1848 şi 1859, aşa încât scrierile şi implicarea directă a unor corifei ai coeziunii naţionale sunt ca şi inexistente: M. Cantacuzino, Chesarie al Râmnicului, G. Dascălul, G. Lazăr etc;
  • România. Djuvara susţine că „numele ţării noastre este deci recent. De la numele de român am fabricat în 1862 un nume: România”! Este fals! Forţând nota, N.D. vrea cu tot dinadinsul să ne facă să înţelegem că sunt irelevante informaţiile conform cărora cel care a „fabricat” numele a fost D.D. Philippide (în 1816), fiind preluat ulterior de poetul V. Alecsandri şi, în 1861, de domnitorul A. I. Cuza („Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie (…) Să trăiască România”);
  • Unitatea românilor. În încercarea de a minimaliza eforturile culturale ale românilor de-a lungul veacurilor, având ca scop unirea, N.D. afirmă: „suntem singura mare ţară din Europa a cărei unitate este exclusiv întemeiată… pe limbă”! Este fals! La baza unităţii românilor a stat conştiinţa noastră de neam, strategia dăinuirii prin Biserica Ortodoxă şi cultura susţinute şi apărate cu spada de Ştefan cel Mare şi Sfânt;
  • România în război. Djuvara vehiculează teza că, în 1940, era mai bine dacă ne-am fi lăsat înfrânţi, ocupaţi şi împărţiţi (ca Polonia) de Germania hitleristă şi de Rusia bolşevică! Este fals! „Teza” aruncă în derizoriu conceptul de demnitate naţională, implicit participarea eroică a Armatei Române, cu scopul recuperării teritoriilor furate, în Al Doilea Război Mondial;
  • Salvarea evreilor. N.D. invocă „gestul lui Ion Antonescu din 1943” de a-i salva, de la moarte, pe 400.000 de evrei. Cronologic, este fals! Gestul său deosebit nu a fost făcut în 1943, după catastrofa de la Stalingrad, ci în vara anului 1942 (la intervenţia mitropolitului ortodox N. Bălan);
  • Războiul Mondial. A trebuit să întoarcem armele împotriva foştilor noştri aliaţi”, conchide N.D. Este fals! Chiar foştii noştri „aliaţi” şi-au „întors armele către noi”, când l-au lăsat pe şeful statului – I. Antonescu – descoperit pe frontul de la Iaşi, în vreme ce chiar Hitler (după ce girase Pactul Ribbentrop-Molotov, în 1939, lăsând „mână liberă” U.R.S.S. în problema Basarabiei româneşti) trata ieşirea Germaniei din război…
  • Regimul comunist. Despre felul cum au venit la putere comuniştii, N.D. este de părere că „.. este cel care i-a ajutat pe comunişti să preia puterea între martie 1945 şi sfârşitul anului 1947”! Este fals! Deschiderea catastrofală a porţii pentru instaurarea comunismului în România, a fost făcută prin aranjamentele trădătoare ale anglo-americanilor şi sovieticilor de la Londra (1942), Yalta, Postdam şi Moscova (în1945);
  • Rezistenţa anticomunistă. Djuvara aruncă oprobiul asupra vechii noastre clase politice, acuzând-o că – prin organizarea rezistenţei în munţi, „până vin americanii” – s-a înşelat şi, implicit, s-a auto-sacrificat! Este fals! Perspectiva reală ne-a oferit-o un important martor ocular al evenimentelor, M. Stârcea, într-un interviu televizat acordat în 1991: „Toată chestia cu rezistenţa n-am inventat-o eu. Americanii, C.I.A. … m-au sesizat… Noi vom fi în 3 luni, în 6 luni, în 9 luni, cel mult 1 an, în război cu Rusia. Pentru că Rusia nu respectă deloc angajamentele de la Yalta şi Postdam”;
  • Nicolae Ceauşescu. În acea vreme, concluzionează N.D., „totul s-a făcut prost”! Este fals! S-au făcut atunci şi lucruri bune: lichidarea datoriei externe, stoparea avorturilor în masă, construcţia metroului bucureştean, a hidrocentralelor de pe Dunăre, de la Bicaz şi Argeş etc.

Şcoala este, după cum se vede „treaba”, lovită în misiunea de a ne face să discernem între falsuri şi adevărul istoric. Deci depinde, de fiecare, cum vrem să trăim: în lumea virtuală sau în cea reală?

                                                                                                                Prof. Costel NEACȘU

 

 

4 Comments

  1. FELICITARI!
    Daca toti intelectualii romani ar lua atitudine fata de distrugerea neamului, sigur am avea o posibilitate de a mai spera ca Romania nu va fi scoasa de pe harta planetara. Dar cand vedem atata indiferenta si lasitate,consider ca NU AVEM SANSE!
    BRAVOS.. Academia Romana tace in mod ciudat, fata de presiunile care se fac in exterior si interior…
    SOMNUL RATIUNII NASTE MONSTRI!

  2. Vasile Zărnescu

    Academia Română este formată în mare parte din jidani ca, de altfel, multe instituții ale statului, cei mai mulți camuflați sub nume românești, iar o vreme a fost condusă chiar de un jidan: Nicolae Cajal! De exemplu, Horia-Radu Patapievici – pînă nu demult proțăpit în funcția de director al Institutului Cultural Român -, Bogdan Aurescu – pînă recent ministru de Externe -, Bogdan Olteanu – un pîrțîngău și un curva (cf. http://www.ziare.com/bogdan-olteanu/alina-gorghiu/confirmat-bogdan-olteanu-se-iubeste-cu-alina-gorghiu-840686) a fost propulsat, în mod surprinzător, în funcția de viceguvernator al B.NR., deși nu are studii economice: în schimb, într-un articol de prin 2006, prof. Ion Coja scria că fusese informat de u n prieten din S.U.A. cum că pe acolo circulă zvonul că Bogdan Olteanu – nepotul jidăncii de tristă amintire Ghizela Vaas – este pregătit să ajungă președintele României! Și lista este mult maai lungă! Recent a mierlit-o „marele academician matematician” Solomon Marcus. Se pregătește academicianul Marius Sala – alt priceput în ale limbii române, ca și Alexandru Graur. Dar trebuie să așteptăm să-i ia Scaraoțchi la el?!

  3. Vasile Zărnescu

    În fuga condeiului, autorului i-a scăpat referirea d-lui prof. univ. dr. Dan Zamfirescu la lipsa de caracter a lui Neagu Djuvara și, îndeosebi, la atitudinea sa funciarmente trădătoare față de România nu doar sub aspect publicistic, de vorbete la „Europa liberă” și „teoretic-istoric“ – și pun ghilimele întrucât, deși are la bază studii de istorie, este un impostor care n-a scris nimic în Occident, iar acum cacă cărți, ceea ce mă face să cred că are o echipă de „negrișori“ care i le scriu –, ci îndeosebi sub aspect concret-istoric:
    „Domnul Neagu Djuvara a încetat să mai trăiască, însă, istoria de acasă odată cu încheierea misiunii cu care a plecat la Stockholm, după care nu s-a mai întors în România decât în urma Revoluției din Decembrie. Personal refuz să cred ceea ce am auzit de la regretatul Eugen Florescu și din alte surse, cum că Domnia Sa ar fi contribuit, din emigrație, la această istorie, recrutând pe parașutiștii trimiși spre a lupta cu noul regim, dar pe care tot dânsul i-ar fi denunțat Securității, și, în urma faptului că unul a scăpat cu viață și s-a putut refugia în Occident, având cunoștință de numele trădătorului, a jurat să-l găsească și să-l ucidă. Domnul Neagu Djuvara s-ar fi pus la adăpost de răzbunarea lui fugind tocmai în Africa. Dar este o realitate recunoscută chiar de dânsul faptul în sine al recrutării și trimiterii la o moarte sigură a celor folosiți astfel pentru o ticăloșie, întrucât măcar cei ce-l întrebuințau pentru aceasta pe domnul Neagu Djuvara știau prea bine de «hotărârea calculată, categorică, de a nu interveni»“ (Dan Zamfirescu, Istoria Românilor văzută de NEAGU DJUVARA. FALS ȘTIINȚIFIC sau TRĂDARE DE ȚARĂ?, Editura Roza Vânturilor, București, 2012, pag. 49). Așa că despre Neagu Djuvara, ca și despre Lucian Boia – în pofida avalanșei de cărți trase în tiraje numeroase de Gabriele Liic(h)eanu – trebuie spus laconic: „Zici Djuvara (sau Boia) și tragi apa!”

    • stelica

      Ati uitat sa amintiti si de tov.cioroianu, alt mare istoric de kkt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.