Cap limpede

Fervoarea demolării

  În general, societãțile care au dãrâmat statui, au ars cãrți ori au creat indexuri ale operelor interzise au avut […]

 

În general, societãțile care au dãrâmat statui, au ars cãrți ori au creat indexuri ale operelor interzise au avut în frunte regimuri totalitare sau au cunoscut crize cronicizate. Firește, au existat și cazuri când, dupã eliberarea de dictaturã sau de crizã, lumea a trebuit sã elimine, în mod justificat, simbolurile acelor vremuri de tristã amintire, numite fascism, comunism etc. Dar marii demolatori au fost tiranii, vãzuți și nevãzuți, mai ales cei situați pe poziții politice extreme.

Astãzi, explicația distrugerii memoriei colective curente este discriminarea bazatã pe culoarea pielii și care, în aproape toate țãrile, în timpuri mai mult ori mai puțin îndepãrtate, a fãcut numeroase victime. O asemenea țarã este America – oficial, Statele Unite ale Americii – care, începând cu perioada colonialã și pânã în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, a statuat oficial, prin legi și reglementãri cu putere de lege, sclavia negrilor. Este mai greu de înțeles pentru contemporanii noștri, care au, de multe ori, o culturã generalã și istoricã sãracã, în ce fel s-a putut ca, de la intrarea în vigoare a Constituției SUA (1787) și pânã la finele Rãzboiului Civil (1865), Statele Unite sã fie o țarã sclavagistã. Este greu de înțeles și pentru faptul cã, mai peste tot în lume, Constituția SUA (cu sau fãrã amendamentele ulterioare) rãmâne un model al democrației, este datã ca exemplu, este preamãritã ca etalon de libertate, de stabilitate, de sobrietate. Mult mai grav este faptul cã, de la interzicerea sclaviei în SUA (1865) au trebuit sã treacã o sutã de ani pânã la îndepãrtarea ultimelor legi discriminatorii în fostele state ale Confederației (1963). Simptomatic este faptul cã ambii președinți implicați în acest îndelungat proces – Abraham Lincoln, care a eliminat oficial sclavia și John Fitzgerald Kennedy, care a eliminat ultimele discriminãri rasiale oficiale – au pierit asasinați. În practica vieții cotidiene însã, nici pânã astãzi discriminãrile de tot felul, inclusiv cele bazate pe culoarea pielii, nu au dispãrut complet, nici în Statele Unite și nici în alte regiuni. Evident, gradul lor de extindere și forța lor de manifestare diferã foarte mult, de la un continent la altul, de la țarã la țarã, de la comunitate la comunitate. Azi, trãim o crizã profundã în societate, accentuatã de pandemia cu acest nou virus Corona, dar cronicizatã de câteva decenii și accentuatã de perspectivele sumbre de dupã încheierea molimei. În timpul crizelor de amploare mare au avut loc întotdeauna și manifestãri violente, de stradã, cu baricade, incendieri, jafuri, busculade, agresiuni fizice, omoruri etc. Scânteia manifestãrilor violente de astãzi a pornit de la asasinarea de cãtre un polițist american alb („caucazian”) al unui cetãțean de culoare („afroamerican”), bãnuit de o faptã ilegalã. Întâmplarea nu avea cum sã nu capete conotații rasiste, date fiind împrejurãrile. Cu mult înainte ca justiția sã-și intre în rol, vestea a fãcut ocolul SUA și al lumii, declanșând, dupã cum era normal, puternice reacții de solidaritate cu victima și cu afroamericanii în general. Sclavia a revenit în atenție – deși puțini îi cunoșteau istoria – fiind scoasã în prim plan drept cauzã a tuturor relelor. Populația revoltatã nu s-a mulțumit cu cererea de reformare a lumii contemporane și viitoare – pentru a o scãpa de asemenea discriminãri – ci a început, în urma unor acțiuni bine orchestrate din umbrã, un rãzboi cu trecutul, cu valorile trecutului, sublimate în statui, opere literare, filme etc.

Astfel, s-a gãsit cu cale sã se retragã din oferta unuia dintre cele mai cunoscute canale de televiziune filmul „Pe aripile vântului”, fãcut dupã romanul omonim al Margaretei Mitchell (1900-1949). Pentru acest roman (cu titlul originar Gone with the Wind, apãrut în 1936, autoarea a primit Premiul Pulitzer, în anul 1937, iar în anul urmãtor a fost candidatã la Premiul Nobel pentru literaturã. Filmul cu același nume, din anul 1939, cu Vivien Leigh și Clark Gable în rolurile principale, este unul din filmele de mare succes ale tuturor timpurilor. La fel, s-a gãsit cineva sã interzicã romanul „Coliba unchiului Tom”, de Harriet Beecher Stowe (1811-1896), o înfocatã aboliționistã. Romanul (apãrut în 1852), care înfãțișeazã viața african-americanilor sub sclavie, a fost foarte bine primit în nordul SUA și în Anglia, dar și-a atras ura celor din sudul Statelor Unite care erau în favoarea sclaviei. Când a întâlnit-o pe Stowe, Abraham Lincoln i-a spus: „Deci dumneavoastrã, o doamnã așa de micã, ați pornit un rãzboi așa de mare!”. Harriet Stowe a fost consideratã mereu un simbol al luptei contra sclaviei negrilor. Președintele Lincoln era împotriva sclaviei, dar nu dorea egalitatea deplinã între albi și negri. Atât a putut sã meargã înainte spiritul lui vizionar, care, în mod categoric, era deasupra vremurilor sale și prevestea viitorul. Oare toți oamenii de pe planetã sã se fi înșelat când au cinstit și apreciat aceste opere, considerate nemuritoare, acești oameni și acești autori plini de talent? Oare generații de tineri, de maturi și de seniori, care le-au admirat și i-au admirat de-atunci încoace, sã fi fost orbi? Oare valoarea artisticã în sine a acestor opere sã nu aibã nicio relevanțã?

În vârtejul revoltei de-acum, a fost datã jos de pe soclu o statuie a lui Cristofor Columb (1451-1506), descoperitorul, fãrã sã fi știut vreodatã cert, al Americii (numite astfel dupã moartea lui). Columb nu a ajuns niciodatã în America de Nord propriu-zisã, ci doar pe insule și în Panama și nu a fãcut niciodatã comerț cu sclavi negri. El a crezut cã ajunsese în India, adicã în Asia, pe care o cãuta, gândind logic cã dacã navigheazã spre vest își va atinge ținta. Aud cã s-a dãrâmat o statuie a lui George Washington, la Portland, în Oregon, cã o statuie a lui Winston Churchill a fost vandalizatã și ea și cã un primar din Suedia a cerut înlocuirea statuii regelui Carol al XII (trãitor pe la 1700) cu statuia luptãtoarei pentru protecția mediului Greta Thunberg și chiar condamnarea memoriei lui Carl Liné (1707-1778), pãrintele taxonomiei (clasificarea speciilor) și al ecologiei moderne. În ritmul acesta, se va ajunge în curând la interzicerea lui Aristotel (384-322, î. Hr.), trãitor acum circa 2300 de ani și unul dintre cei mai mari filosofi ai lumii din toate timpurile, pentru afirmația cã „sclavul este o unealtã vorbitoare”.

Ceea ce se întâmplã nu este deloc o dovadã de luciditate a lumii, nici o mãrturie a luptei contra discriminãrii și nici o probã de vigilențã pusã în serviciul valorilor universale. Ceea ce se întâmplã este pur și simplu o dovadã de manipulare crasã, produsã pe fondul lipsei de educație și de culturã a populației. Toți cei care fac școalã serioasã și care acumuleazã destule cunoștințe de culturã generalã – nu neapãrat istoricã – știu cã fiecare epocã istoricã are propriile valori și propriile prejudecãți. De multe ori, ceea ce fusese perfect moral și legal în trecut, devenise imoral și ilegal în epocile mai noi. De exemplu, legea talionului („ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”) a guvernat omenirea primitivã sute de mii de ani. Rãzboiul a fost o practicã moralã în tot Evul Mediu, turnirurile și duelurile au fost prilejuri de manifestare a onoarei cavalerești, iar asuprirea și prigonirea unor grupuri marginale ale societãții o datorie a autoritãților și a unora dintre indivizi. Firește, cu vremea lucrurile s-au schimbat treptat, pe etape. În momentul în care a intervenit justiția modernã, rãzbunarea sângelui a fost interzisã. „Declarația drepturilor omului și ale cetãțeanului” a fost adoptatã la începutul Marii Revoluții Franceze (1789), „Declarația universalã a drepturilor omului” dupã Al Doilea Rãzboi Mondial (1948), de cãtre ONU, iar anumite legi împotriva discriminãrilor de multiple tipuri abia în deceniile din urmã. Prin urmare, chiar dacã ceva este imoral și ilegal în epoca noastrã, nu înseamnã cã a fost la fel și în trecut. Lumea medievalã s-a axat pe ierarhie, supunere, privilegiu, credințã, onoare cavalereascã și nu pe libertate, egalitate, democrație, frãție, liberalism etc. Dacã ajungem sã îi judecãm pe oamenii medievali dupã valorile care s-au afirmat în lume dupã moartea lor, comitem nu numai o mare eroare istoricã, dar și o eroare logicã. Cum sã-l condamnãm pe cineva cã nu a fãcut ceea ce nu știa, ceea ce nu exista pe vremea lui? Este la fel cum l-am aresta, judeca și condamna pe cineva pentru o faptã din anul 2000, pe baza unei legi apãrute în 2020. Cum sã acuzi pe cineva pentru nerespectarea unor legi și principii morale care nu existau în vremea sa? Fațã de epocile în care au trãit și fațã de gândirea curentã a lumii în care au trãit, Harriet Beecher Stowe, Margaret Mitchell, Cristofor Columb, Churchill, Carol al XII-lea (trecãtor prin Țara Moldovei), Carl Liné au fost niște vizionari. Ei au revoluționat, fiecare în felul sãu, societatea contemporanã lor și au pregãtit un viitor bun. Cu toții au fost ieșiți din comun în sensul cel bun și, tocmai de aceea, au lãsat în urmã opere monumentale și, tocmai de aceea, li s-au fãcut statui. Cu ce drept – în afarã de dreptul forței brute, al ignoranței și al manipulãrii – ne ridicãm noi contra memoriei lor?

Faptele acestea din ultima vreme amintesc de Nero, de Inchiziție, de Lenin, de Stalin, de Hitler, de Mao Zedong și de toți dictatorii care au distrus lumi, care au interzis universuri reale ca sã construiascã lumi și universuri false. Comunismul a distrus, totuși, cele mai multe statui, iar în Rusia Sovieticã a topit chiar șine de cale feratã, din simplul motiv cã acestea erau fãcute de „capitaliști”. Nu ne putem rãzboi de fiecare datã cu istoria ca sã construim o lume dreaptã. Supãrarea pe istorie este ridicolã. Cele mai multe dintre relele societãții contemporane zac în însãși societatea contemporanã. Pentru prejudecãțile și faptele noastre nu au cum sã fie vinovate cãrțile, filmele, statuile sau oamenii din trecut, ci educația greșitã, primitã în familie și în școalã, anturajul nepotrivit, ignoranța și prostia. Superioritatea noastrã fațã de polițistul care a omorât prin sufocare o ființã omeneascã nu constã în forța de distruge, ci în arta de a construi. Câți dintre aceia care au interzis un film, care au condamnat o carte, care au dat jos o statuie știu sã vorbeascã în chip armonios despre acel film, despre acea carte, despre acea statuie? „Un popor fãrã culturã este un popor ușor de manipulat”, avertiza demult Immanuel Kant. Câți dintre noi pot cântãri știrile care ne asalteazã clipã de clipã prin toate mijloacele de informare în masã? Foarte puțini dintre noi au în minte informațiile necesare ca sã poatã face asta. Majoritatea nici nu se strãduiesc sã aibã astfel de baze date. Iar memoria calculatorului sau a telefonului degeaba le are, dacã nici mãcar nu ne strãduim sã cãutãm. Pe aceastã lipsã de discernãmânt mizeazã și „formatorii de opinie” manipulatori contemporani. Sunt forțe care vor sã ne transforme în demolatori, fãrã sã ne creeze premise de a fi și arhitecți/ constructori. De planurile de construcție se ocupã alții. Pe vremuri, eram învãțați cã cine stãpânește informația stãpânește lumea. Azi știm cã nu este așa, din moment ce manipularea informației devine mai puternicã decât informația însãși.

Spre a ne deștepta nu avem nevoie de nimic foarte scump și foarte complicat, ci doar de o educație pusã în serviciul omului și al omenirii, de o educație bazatã pe virtuți, pe valori și pe încredere. Printr-o astfel de educație, vom ști cã o crimã nu se pedepsește printr-o altã crimã, ci prin aplicarea justiției și cã o distrugere nu trebuie urmatã de alte distrugeri, ci de creații durabile, puse în slujba adevãrului și a dreptãții. În plus, ca istoric, sunt convins cã mãrturiile din vremuri trecute – mai ales creațiile spirituale – chiar dacã exprimã alte idei și idealuri decât ale noastre, sunt pãrți din viața omenirii, cu toate avatarurile sale și meritã tezaurizate cu grijã.

Nu-mi iese din minte o imagine recentã, din teritoriul dominat vremelnic în Orientul Apropiat de cãtre un pretins stat, imagine în care tineri vânjoși mascați distrugeau cu ciocanele basoreliefuri, statui și ziduri vechi de mii de ani, ca sã dovedeascã ce altceva decât primitivism, forțã brutã, dispreț fațã de oameni! Ca sã nu se mai întâmple aceste lucruri tragice, ca sã nu mai ajungã rațiunea sã fie dominatã de fanatism, avem nevoie de responsabilitate și demnitate, iar acestea se dobândesc prin educație serioasã, prețuitoare a creației umane din toate timpurile.

                                                                                                           Ioan-Aurel POP

5 Comments

  1. unLegionar

    Scris de “Ioan-Aurel Pop” academicianul?? Chiar el? …hm… interesant

  2. Riga Crypto

    Despre sclavia albilor băștinași în Europa (unii deportați în alte părți ale lumii) pe când?
    Gargară liberală și talmudo-masonică, de la un jidan-ungur francmason greco-catolic, slugă a Vaticanului și Cominternului în același timp, la fel ca înaintașul său ilustru, agentul de profesie Mán Juliusz.

  3. Om simplu

    Nu-mi permit sa-l corectez pe Dl. Ioan-Aurel POP, dar am careva comentarii de facut la ce a scris dansul.
    1) “Scânteia manifestãrilor violente de astãzi a pornit de la asasinarea de cãtre un polițist american alb („caucazian”) al unui cetãțean de culoare („afroamerican”), bãnuit de o faptã ilegalã.”
    Varianta manipulaoare a mass-media este ca cetateanul de culoare afost omorat prin asfixiere. Politistul alb, nu a “asasinat” pe nimeni. Autopsia a aratat ca moartea a survenit datorita cedarii inimii, slabita de consum indelungat de droguri si de cantitatea de droguri gasita in corp la acel moment. La momentul interventiei, cetateanul afroamerican, nu era numai “banuit” de o fapta ilegala ci si era in ilegalitate , conducand un autovehicul sub influenta drogurilor si refuzand in repatate randuri apelurile politistilor de a merge la sectie. I s-a aplicat o procedura standard (in SUA) pentru persoane periculoase, in urma careia i-a cedat inima.
    2)” Președintele Lincoln era împotriva sclaviei, dar nu dorea egalitatea deplinã între albi și negri. Atât a putut sã meargã înainte spiritul lui vizionar, …..”
    Presedintele Lincoln era un crestin. Si ca un bun crestin stia ca egalitatea nu exista. Egalitatea este o mare gaselnita a vicleanului, o unelta importanta de a distruge ordinea creata in lume prin ierarhie de Dumnezeu. Egalitatea deplina intre albi si negrii(ca dealtfel intre orice si orice) n-a existat si nici n-are sa existe vreodata. Vedem azi in america unde a dus egalitatea impusa de stat prin discriminarea pozitiva (vezi actiunea afirmativa prin care negrii sunt preferati in fata albilor) dintre albi si negri. “Atat a putut sa mearga spiritul lui vizionar”, da si a avut dreptate.
    3) “De exemplu, legea talionului („ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”) a guvernat omenirea primitivã sute de mii de ani.”
    In acesta propozitie sunt doua formulari care ma nedumeresc. “legea talionului a guvernat omenirea primitiva” si “sute de mii de ani”.
    Primitivismul la care se refera Dl Pop, este, inteleg, unul de criticat. Adica, inapoiat moral, daunator, obligatoriu de evitat, de care din fericire omenirea a scapat.
    Noi cunostem indeobste acesta lege din Vechiul Testament: „Iar de va fi și altă vătămare, atunci să plătească suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânatăie pentru vânătaie”.
    Adica Scriptura este primitiva ?
    Pentru cine nu stie, acesta lege era una a unei judecati juste, si nu una a razbunarii, asa cum se doreste azi a se crede. Prin acesta lege , vinovatul era protejat de o pedeapsa prea mare, exagerata, prin care cei nedreptatiti aveau tendinta in furia lor sa o aplice. Azi acesta lege nu se mai aplica. Dreptul modern permite raspunsuri asimetrice – Panama, Vietnam, Afganistan – sunt doar 3 dintre ele. Ma intreb daca se respecta legea “primitiva” a talionului cate zeci/sute de mii de morti s-ar fi evitat.
    “…sute de mii de ani”. Cautam nu in presa independenta, ci chiar in unul din canalele de propaganda ale conducatorilor vremelnici ai acestei lumi – Wikipedia, care zice asa: “De fapt, această lege a reciprocității și a corespondenței era cunoscută cu mult înainte de scrierea Bibliei. Cea mai veche mărturie în acest sens este Codul lui Hammurabi (1792-1749 i.e.n.)…”
    Este veche acesta lege, dar totusi se incadreaza in cei 10.000(mai mult sau mai putin) de ani ai Creatiei. Sutele de mii de ani, vin la pachet cu evolutionismul. Evolutionismul exclude Creatia, exclude Dumnezeirea. Cine incerca sa ingesuie “sutele de mii “, milioanele, miliardele de ani ale Evolutiei in zilele Creatiei, se imbata cu apa rece. Nu poti sa fii in doua luntrii in acelasi timp.

  4. satan existã

    @@@Om simplu,îmi aplec capul pentru comentariile postate,cu precădere cel de al treilea;Pământul a fost creat în urmă cu aproximativ 8.000 de ani în urmă (Vasile,proprietarul blogului Saccsiv este unul dintre cei ce știu exact câți ani sunt de atunci).

    • Om simplu

      @ s.. exista. Multumesc pentru cuvintele de apreciere. Cred ca mai important fata de data exacta a crearii pamantului este felul cum a afost creat. Cine intelege Geneza intelege lumea in care traim, cinu nu intelege Geneza nu intelege nici lumea si ceea ce sa petrece in ea.
      Vreau insa sa-ti dau un sfat. Schimba-ti sau modifica semnatura comentariilor tale – “s.. exista”. De ce?
      Semnatura ta este formata din doua cuvinte, unul care desemneaza si altul care afirma. Cuvintul, sau mai bine zis puterea lui este prea putin cunoscuta sau constientizata de mare parte dintre oameni.Nici eu nu stiu prea multe, dar din ceea ce cred ca stiu (mai bine zis intuiesc) impartasesc cu tine.
      Dumnezeu a Creat lumea prin Cuvant, este porunca ca omu,sa nu folosesca cuvantul in anumite feluri, sa nu jure – ceea ce-i anuleaza libertatea lasata de Dumnezeu, sa nu blesteme – ceea ce-l leaga de de demoni, sa nu i-a numele Domnului in desert – ceea cel osandeste. Vrajitorii folosesc cuvantul pentru a face vraji, exorcistii folosesc cuvantul pentru a scote demoni din oameni. Cabalistii il folosesc scris pe dos pentru a-si sporii puterea, Domnul Iisus a folosit cuvantul pentru a vindeca sufleteste si trupeste pentru a controla natura.
      Cuvantul are o incarcatura energetica/vibrationala sau cum vrei sa-i zici(cateodata cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie “ceva”) care nu se pierde, ci din contra se acumuleaza. Este forte important cum formulam. De exemplu “nu se zice nu vreau sa fiu bolnav” ci “sunt sanatos”. Folosind cuvantul bolnav in mod repetat energiile acestor cuvinte se acumuleaza si in final devii bolnav chiar daca nu erai. Ai “activat” cuvantul prin prin folosirea lui in mod repetat.
      Folosind cuvantul “s…” din semnatura ta tu sporesti enegia lui, fiind “preocupat” de el.
      Folosind cuvantul “.. exista” din semnatura ta, tu devii voluntar un “marturisitor” al lui.Te autodeclari un sustinator al lui. Lucrurile nu raman aici, energia intunecata pe care o marturisesti se intorce si rasfrange asupra persoanei tale. Te lasi cuprins cumva de ea la modul automat. Exista o reciprocitate, tu dai ceva si preimesti ceva inapoi.
      Ai putea folosii “Dumnezeu exista” sau “Hristos exista” sau “Raiul exista” sau “Sfintii exista”, sau orice altceva dar nu ceea ce folosesti tu acum.
      P.S.1 Sfatul este valabil daca semnatura aleasa a fost una din teribilism, pentru a soca, pentru a atrage atentia catre lucrurile nevazute, de catre tine, o persona care intuiesc ca este crestina(ortodox poate). Daca semnatura este aleasa in cunostinta de cauza, desii imi pare rau pentru sufletul tau, trebuie sa-ti respect alegerea. Face parte din libertatea ta si acesta este cel mai imoptant lucru lasat de Dumnezeu fiecaruia dintre noi.
      P.S.2 Nu stiu cat de aproape sau departe de adevar sunt. Pentru orice interptretare gresita, cer iertare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *