Colimator

Gauleiterul Klaus, încă cinci ani guvernator al coloniei

               Națiunea română își realege guvernatorul Se va întâmpla în câteva zile. La capătul […]

 

             Națiunea română își realege guvernatorul

Se va întâmpla în câteva zile. La capătul unei sesiuni electorale naționale. Klaus Iohannis va fi reales. Oficial, în calitate de președinte al României. Și va primi acest mandat de la popor. Tot oficial. În realitate, a fost desemnat. guvernator peste România. În numele Germaniei. De ce guvernator și nu președinte?

Să luăm puțină distanță față de viața politică din România, aparent învolburată. Să vedem la rece cum stau lucrurile. Cum se prezintă România la 30 de ani de la căderea oficială a regimului comunist? Primul fapt izbitor, șocant, deconcertant și profund dezolant este că națiunea și-a pierdut industria. Industria proprie. Capitalul național e ca și inexistent. Ce a mai rămas național e în cel mai bun caz pulverizat în întreprinderi mici și  mijocii. Societățile mari nu le mai aparțin românilor. Ci capitalului străin. Conform clasamentului oficial, cel mai importat investitor în România este Olanda. Urmează Germania. Franța. Italia. Și așa mai departe. Capitalul american, Statele Unite fiind oficial cel mai important aliat geostrategic al României, aflată într-un parteneriat consolidat cu țara noastră, dispune în realitate de o felie insignifiantă din economie în comparație cu Olanda și Germania, acest din urmă stat fiind cel care în realitate deține frâiele economice.

În sistemul bancar, pâinea și cuțiul sunt deținute de Austria și de Germania. Din nou, Germania aparent se află într-un plan secund. E important de observat că, cu două-trei excepții, și ele discutabile, România nu mai dispune de niciun sistem propriu bancar. Prin urmare, într-o competiție industrială pe care am scăpat-o de sub control, decizia în ceea ce privește acordarea de credite pentru dezvoltare și dobânzile acestora, este pe alte mâini.

Serviciile care ocupă o pondere importantă în plan statistic în economia României sunt și ele în mare măsură externalizate.

Presa – și în special presa audio-vizuală și electronică – continuă să reprezinte o putere în stat. A patra putere. Și prima putere extraconstituțională. Nu există practic televiziune de știri în România, care să nu fi suferit la nivelul patronatului o decapitare. Cu alte cuvinte, la fel cum s-a întâmplat în cazul marilor societăți industriale și comerciale, și în ceea ce privește industria media capitalul autohton a fost pus la pământ. Decimat. Exterminat. Și în cel mai bun caz suficient de frăgezit pentru a executa ce i se cere.

În statul guvernat de alții, serviciile secrete, puternic militarizate, s-au substituit instituțiilor alese precum și instituțiilor alese ai căror conducători ar fi trebuit să fie desemnați de cei aleși de către populație și aparent au preluat conducerea în toate sectoarele economice, politice și financiare, concentrându-se, cum se întâmplă de obicei în asemenea situații, asupra exploatării resurselor. În realitate, serviciile secrete, în loc să apere statul, l-au vândut. Iar în prezent lucrează sub steag străin. Așa cum se întâmplă și cu celelalte instituții de forță.

România guvernată și-a cedat aproape în totalitate noilor aliați forța de muncă, resursele și propria piață de desfacere.

Atâta timp cât această stare de lucruri nu a fost prea ostentativă, iar situația reală a putut fi disimulată, românii au trăit cu impresia că țara lor e jefuită de alți români. Iar serviciile secrete, în parteneriat cu alte instituții de forță, transpiră din răsputeri pentru a opri acest jaf. Dar românii „puși pe jaf” au fost exterminați. Mai mult decât atât. A început și este în plină desfășurare și exterminarea denunțătorilor. Dacă lucrurile nu merg bine, dacă ele merg rău, dacă hemoragia de bunuri, de valori, de capital material și uman nu s-a oprit ci, dimpotrivă, este în plină desfășurare, cine poate fi de vină în statul în care aparent serviciile secrete și instituțiile de forță domină totul, fac sută a sută cele mai importante jocuri în plan economic și politic și, tot aparent, decid în succesiunea lor numele conducătorilor? Aparent ar fi tot instituțiile de forță. Numai că acestea nu mai reprezintă de mult interesul cetățeanului, dar nu se mai reprezintă nici pe ele însele. Și atunci cine e la butoane?

Ani de zile și rând pe rând, ambasadorii Statelor Unite la București s-au comportat nu ca niște reprezentanți diplomatici ai unui stat partener, ci ca guvernatori. Au intervenit brutal în chestiuni care țin exclusiv de politica națională în domeniu economic, sau în domeniul politic, sau în domeniul legislativ. Au încălcat deseori ostentativ, fără să mai țină cont nici măcar de aparențe, suveranitatea națională a României. De aceea s-a creat impresia că România, încetând de a mai fi un stat națiune, este guvernată de principalul nostru aliat militar. Realitatea este însă alta. Reprezentanții diplomatici ai Statelor Unite au intervenit uneori cu brutalitate în politica internă, dar rareori au favorizat mediul de afaceri american. Acesta a fost doar un fel de fundal. În realitate, cele mai multe intervenții de acest fel,  mă refer la cele în plan economic, i-au favorizat pe ambasadori în persoană. Sau clientela economică și politică a acestora. Dintr-o altă perspectivă, putem spune că aceștia, în schimbul susținerii financiare a unor campanii prezidențiale desfășurate în Statele Unite, au primit sub formă de favoruri de la președinții aleși și instalați la Casa Albă posibilitatea ca, sub aparența reprezentării intereselor americane în România, să-și rotunjească aici veniturile personale. Uneori în mod spectaculos. Dar Statele Unite s-au dovedit în realittae incapabile să concureze cu Germania și cu nucleul dur al Uniunii Europene, condus de la Berlin, în opera de colonizare a României. De aici și diferența uriașă în materie de deținere de capital în România între Statele Unite și Germania, împreună cu aliații ei.

În mod eronat, noi i-am comparat de multe ori pe ambasadorii Statelor Unite la București cu niște guvernatori, care taie și spânzură în această țară. Alimentându-și tot de aici conturile personale. S-a dovedit a fi doar o aparență. Cei care au condus de fapt și doar i-au împins la înaintare pe ambasadorii americani sunt vest-europeni. Iar la butoane s-a aflat Berlinul, și nu Washingtonul.

Astăzi Berlinul a ridicat ștacheta. A trecut la o nouă etapă. Sub aparența alegerilor prezidențiale, renumește și reinstalează la butoane un guvernator. În persoana lui Klaus Iohannis. Dar Berlinul nu are curajul să își asume oficial această realitate. Politic nu ar fi corect ca, în mod oficial și transparent, Berlinul să recunoască că românii și-au pierdut dreptul de a opta pentru proprii conducători și pentru propria politică. Și astfel avem, iată, o campanie electorală.

Un circ electoral la scală națională al cărui singur obiectiv este acela de a masca o realitate. Cea a conducerii acestui stat prin intermediul unui guvernator.

Pentru ca această operă să fie înfăptuită, pentru ca diversiunea să poată fi dusă până a capăt, sunt necesare alegeri. Aparent, pe modelul celor care se desfășoară în statele occidentale. Iar alegerile costă bani. Din ce în ce mai mulți bani. Carnavalul e tot mai costisitor. Dar bani există. Ei sunt produși de milioanele de români care încă nu au luat calea pribegiei. Și alegerile constând în campanii electorale mai înseamnă și altceva. Înseamnă menținerea la un nivel ridicat a războiului româno-român. Această aparență a competiției politice creează o realitate dureroasă a divizării românilor. Divide et impera, spuneau romanii. Pentru partenerii noștri de la Berlin, este vital ca în continuare românii se se urască între ei și să trăiască cu impresia sau chiar în beția unor veșnice confruntări politice. Îmbătându-se cu un surogat de falsă democrație. Și trăind cât mai mulți dintre ei cu convingerea că asta e democrația. Și că prosperitatea le va veni în urma desfășurării, etapă cu etapă, a războiului româno-român.

Dacă am devenit sau urmează să devenim în adevăratul înțeles al cuvântului o colonie a Germaniei, ar trebui ca cel puțin să ne exercităm dreptul de a ridica o pretenție. O pretenție elementară. De bun simț. Ca, la rândul ei, Germania să își asume această stare de lucruri. Să încetăm cu acest simulacru al alegerilor. Să dăm la o parte butaforia. Să acceptăm, și unii și alții, o Românie condusă de un guvernator numit de la Berlin. Iar dacă lucrurile nu merg bine, să fie Berlinul cel care își va asuma răspunderea. Nu guvernatorii autohtoni numiți aparent în urma unor alegeri democratice. Berlinul câștigă, Berlinul să-și asume. Despre cum au pierdut Statele Unite competiția cu Germania pe frontul din România și despre consecințele acestei stări de lucru pe termen mediu și lung, în analiza de mâine.

                                                                                                          Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

 

9 Comments

  1. gelu

    Alegerile sunt de tot tacacul, Deci avem 19,50 milioane de alegatori inscrisi pe listele electorale in tara. Avem 5 milioane pensionari si 5,5 angajati. Inseamna ca mai raman 9 milioane tineri sub 18 ani ceea ce este o aberatie. Cand pactic, demografic pot fi cel mult 5 milioane adolescenti sub 18 ani in Romania!!! Ceea ce inseamna ca practic in Listele Electorale sunt trecuti 4 milioane de alegatori fictivi cu care STS, SRI si BEC jongleaza cum vor muschii lor si ale caror voturi, inexistente practic in realitate, sunt sufieciente pentru a-l scoate pe M..EJohanis castigator din primul tur Presedinte. Asa ca alegerile in Romania sunt de fiecare data in fapt o Alba Neagra cu care
    Institutiile de Forta jongleaza cum vor muschii generalilor numiti de plavan sa le conduca tocmai pentru a-l scoate sigur presedinte.

    • unu

      Eroare de logica: nu poti fi in acelasi timp „tanar sub 18 ani” si „alegator inscris pe listele electorale”!

      • gelu

        -Am scris gresit, cele 19,5 milioane reprezinta numarul locuitorilor Romaniei. Cei cu drept de vot sunt vreo 18, 3 milioane. Deci concluzia este aceasi. Stai sa vezi ce urmeza, te vei cruci pe bune.

  2. gelu

    „Mă scuzaţi că nimeni din jurnalizdi, purtători vremelnici de legitimaţii, nu-l întreabă pe Sică de deficitele şi găurile astea pe care le tot mestecă for fraieri, el crezând că toată lumea e proastă şi asta ţine loc de program de guvernare. Io ţin minte, şi ţin minte bine, că încă de când eram la Cotroceni şi a anunţat Băse tăierea salariilor şi a pensiilor, era problemă cu fix aceleaşi deficite. Că d’aia a anunţat tăierile. A vrut să taie pensiile, că era deficit uriaş la fondul de pensii. Şi tot aşa. Deficitele sunt de pe vremea PDL şi erau duble. Normal că s-au mai redus ca sumă, dar s-au menţinut, că n-a venit nimeni cu miliardele să le dea cadou la fondul de pensii. Deci asta cu deficitele este marotă pentru cretini. Luaţi depeşele vremii să vedeţi că problema este fix de pe vremea PDL care a fost la guvernare vreo 8 ani. Să vină acum Sică să vorbească de deficite care sunt chiar de pe vremea lor, dar s-au mai redus, mi se pare că mie îmi insultă inteligenţa. Textele astea, cu greaua moştenire pe care dacă o analizezi şi documentezi- observi că vine tot de la ei, sunt fix nutreţ pentru fraieri. PeNeLeu’ nu are program de guvernare, asta este realitatea, şi pentru că nu ştiu să guverneze bagă noi taxe, aşa cum anunţă voios tot Sică. Perfect. Asta au făcut şi ceilalţi tot din PDL când furau de la retrocedări ei şi îşi plăteau campaniile şi mafioţii, şi tăiau banii oamenilor. Nimeni nu învaţă din istorie nimic. Istoria e pentru oameni deştepţi, nu cretini.

    P.S. Faptele nu mint, dragi cretinei. Oamenii mint.

    Faptele dărâmă orice politician mincinos. Indiferent cum se numește el.

    Politicianul se întreabă pe bază de fapte, dacă nu rezistă e fix treaba lui.

    Rolul jurnalistului este să scoată adevărul pe bază de fapte la lumină și să-l prezinte, așa cum e el, publicului.

    Altfel, rămâneți purtători de legitimații, microfoane și lavaliere degeaba. Nicidecum jurnaliști”, scrie Sorina Matei pe Facebook.”

  3. Mihnea

    Într-un interviu dat unui ziar britanic, Macron a recunoscut că NATO se va prăbuși și naționalismele iliberale vor exploda în Europa începând cu anul 2022. El spune că SUA a trădat planul liberalilor de după WW2, care făcea din Europa un fel de „junior partner”: o zonă-piață unde liniștea impusă prin anihilarea structurilor naționale, permitea liberalismului să se dezvolte fără rezistențe.

    Macron recunoaște că trădarea lui Trump poartă semnătura lui Putin, iar China nu este nici ea străină de acest deznodământ. Eșecul din Siria, intervenția Turciei și antanta generală cu liderul Sirian, sub patronajul Rusiei, a însemnat pt. NATO capitularea finală! Din spusele lui Macron, marele vinovat/trădător este Putin. Mai spune că acesta (Putin), nu a înțeles să îmbrățișeze progresismul liberal pt. Rusia, rămânând blocat pe un proiect național conservator-ortodox,  care, de exemplu, nu a permis „repopularea vastelor spații nelocuite din Rusia”, participând astfel, alături de U.E., „la organizarea și distribuirea imigrației venită din Africa, creând potențialul unui nou spațiu integrabil liberalismului”.

    Practic, Macron recunoaște că axa Neo-con-ilor este în agonie, iar SUA o să se retragă treptat din Orient și U.E.

    Decăderea S.U.A. e semnul sfîrșitului Israelului, cum anticipa Kissinger – care spunea, acum șapte ani, că Israelul va mai dura încă 10 ani. Deci, au mai rămas trei ani până va sucomba! România fiind prelungirea Făsiei-Gaza, neavând acces la informație reală, regimul de la București, fie el și izolat politic, o să mai reziste un timp…

    Se va developa o propagandă tot mai activă și complexă împotriva Rusiei, astfel încât să se acopere/ascundă realitatea destrămării accelerate a relațiilor Franco-Germane, U.E.-S.U.A., colapsul NATO, căderea treptată a liberalismului în U.E. și, mai ales, ruptura raportului de forță între pseudo-democrația liberală și suveranismul popular, care va aluneca natural spre socialism-național…

    Asistăm din plin la intervalul de tranziție spre sfârșitul progresismului liberal, pseudo-democrației reprezentative și a lor „opium pentru popor”, drepturile omului…

    Așadar, în ciuda situației interne (care ocupă prea mult spațiu în presa reală!) conjunctura internațională și noile poziționări strategice o să anihileze brutal pseudo-construcția dictatorială și izolaționistă care se pune la cale în Colonia română – cu „r” mic.

  4. nic

    Daca mai alegem (noi sau ei) inca odata papagalul asta nemtesc ,chiar suntem prosti de prosti.

    • gigimutu

      ce papagal nic,

      insulti pasarea, asta e un robot, robotul de bucatarie werner, inventat de merkeloaia!

  5. gelu

    Bai astia ne iau de prosti pe bune!!!Deci la finele lui 2018 in Romania erau inregistrate:19,5 milioane locuitori/18,2 milioane cetateni drept de vot/5,5 milioane angajati/5,1 milioane pensionari/4,2 milioane pana-n 18 ani. Ceea ce inseamna ca dupa aceste cifre numar cetateni 0-18 ani ar fi 19,5-18,2=700.000!!! Cifra absolut aberanta cand conform statisticii trebuiesc sa fie 4,2 milioane.
    Tot conform datelor nr. angajatilor si pensionarilor este 5,5 +5,1=10,6 milioane. Dar daca scadem din cele cu drept vot avem 18,2-10,6=7,6 milioane de cetateni care nu muncesc si nu sunt nici pensionari. Acum v-ati convins cum ca alegerile sunt un fas????? Si presedintele este desemnat de SRI, STS si SPP, alegerile fiind doar de fatada???

  6. Gabriela

    Nu conteaza cat suntem, conteaza sa ne dea Dzeu minte si sa nu alegem pe cel care ne-a dezbinat..Sa avem mintea luminata sa alegem ce e mai bun pentru tara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*