Cadran international

Geabelii de pe muntele Sinai, tribul beduinilor cu rădăcini românești (I)

    MEE (Middle East Eye): „Beduinii din Sinaiul de Sud se întorc la originile lor” Tribul Jabaliya (Geabelia) – […]

 

  MEE (Middle East Eye): „Beduinii din Sinaiul de Sud se întorc la originile lor”

Tribul Jabaliya (Geabelia) – descendenți ai soldaților romani, originari de pe actualul teritoriu al României, veniți în zonă în secolul al VI-lea – încă protejează Mănăstirea Sfânta Ecaterina, chiar dacă s-au convertit la islam.

SFÂNTA ECATERINA, Sinai: În secolul al VI-lea, împăratul bizantin Iustinian I, zis și „cel Mare”, (Flavius Petrus Sabbatius Justinianus)  a trimis un grup de bărbați din țara cunoscută  astăzi ca România în sudul peninsulei Sinai, pentru a construi o biserică și un zid de apărare. Hramul mănăstirii este Schimbarea la Faţă, dar mai este cunoscută și ca „Mănăstirea Rugului Aprins”. Plutonul de soldați, între 20 și 40 de bărbați în total, a primit ordin să rămână acolo și să protejeze locul sfânt de triburile barbare. Astăzi, urmașii acelor bărbați constituie tribul Jabaliya (Nota traducerii: Geabelia în limba română) și continuă să protejeze mănăstirea, în ciuda convertirii lor la islam. (Nota traducerii: Aşezământul monahal Sfânta Ecaterina este, probabil, cea mai veche mănăstire creştină în care viaţa monastică nu a fost întreruptă, cu o istorie de 17 secole. Mănăstirea se află sub autoritatea Bisericii ortodoxe autocefale a Sinaiului şi este înscrisă din 2002 în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În prezent în Mănăstirea Sfânta Ecaterina trăiesc 25 de monahi de mai multe naţionalităţi, iar slujbele se oficiază în greaca bizantină. Sursa: Wikipedia)

Aşezământul monahal Sfânta Ecaterina.

Jabaliya/Geabelia  se traduce din limba arabă prin „din munte”, întrucât tribul locuiește în munții din treimea de sud a peninsulei. Capitala sa, orașul Sfânta Ecaterina, construit aproape de mănăstire, se află la aproximativ 1.500 de metri peste nivelul mării. Nu este un teren ușor: munții sunt arizi, temperaturile sunt extreme, iarna ninge și resursele sunt minime.

Geabelii s-au aclimatizat pe acest pământ ostil. Au învățat cum să optimizeze puținele resurse disponibile, cunoscând terenul la centimetru. De asemenea, acești urmași ai valahilor venerau mult natura, fiind una cu ea. O spunere beduină familiară în zonă avertizează: „Dacă ucizi un copac, ucizi un suflet.” Au profitat de puțina ploaie care cade anual și au început să planteze copaci și să planteze livezi. Aceste mici livezi sunt terenuri împrejmuite cu  ziduri rudimentare ca să păstreze animalele în interiorul terenului beduinilor. De asemenea, au devenit ciobani ca strămoșii lor, ducându-și animalele spre zone în care părțile cu vagă verdeață apar pe fondul dezolant al nisipurilor și pietrelor brune.

Bunicul meu își petrecea vara în livada lui. El obișnuia să aibă grijă de fructele sale, le  recolta și le usca. La sfârșitul verii, împreună cu alții din tribul nostru și chiar cu oameni din alte triburi, mergeau la Cairo sau Suez cu cămilele pentru a-și vinde sau comercializa produsele.”, își amintește Nasser, un tânăr ghid din tribul Geabelia. Din Cairo, beduinul sa întorcea cu trestie de zahăr. Aprindeau focuri pe vârfurile munților, semn așteptat de triburile din Arabia Saudită, în celălalt capăt al Golfului Aqaba, pentru a aduce ceai și mirodenii la piață. A fost o viață simplă pe vremuri.

Dar totul a început să se schimbe după ce statul Israel a fost fondat în 1948. Pe atunci, odată cu noua frontieră, pământurile unor triburi beduine (există până la 12 în peninsulă) au fost împărțite. Contrabanda a înlocuit tranzacțiile. Beduinii erau martorii din primul rând la un război care nu era al lor. Apoi, din 1967 până în 1982, au fost forțați să trăiască sub stăpânirea Israelului, ocupant al peninsulei după războiul de șase zile.

Când turiștii au început să vină la Sinai, beduinii au început să-și piardă identitatea (MEE / Max Siegelbaum)

Israelul a creat o oarecare infrastructură, iar taberele de plajă pentru vacanțe au atras cetățenii săi. Mai târziu, după ce Sinai a revenit la Egipt prin acordul de pace cunoscut drept „teritorii pentru pace”, Cairo a dezlănțuit o frenezie a dezvoltării. Împreună cu coralul minunat al Mării Roșii, lumina soarelui și plaja, Sinaiul a devenit tentant pentru turismul internațional. Beduinilor de pe coasta peninsulei le-a fost interzis în mare măsură să lucreze în sfera turismului,  aceste servicii au rămas exclusiv ca o afacere pentru capitala Cairo.

Dar pentru tribul Geabelia abordarea a fost diferită. Munții interiori,cei din jurul Sfintei Ecaterina, au fost declarați zone protejate, iar oamenii din trib au început să lucreze ca ghizi pentru turiștii care veneau să urce pe Muntele Sinai pentru a vedea răsăritul din vârful său și pentru a vizita mănăstirea. Într-un sezon bun, până la o mie de vizitatori fac zilnic excursia aceasta, venind din stațiunile de pe plajele golfurilorAkaba și Suez din Marea Roșe.

Au fost momente bune pentru localnici, dar beduinii au început să-și piardă identitatea. „Turistii i-au făcut pe oameni să uite cine sunt. Au lucrat pentru un salariu zilnic, fără să privească spre viitor.”, spune Mohamed Kheir, de la Fundația Comunitară Sinaiul de Sud. În anii ’80, tinerii geabeli au început să-și ignore livezile și animalele, mulțumindu-se cu banii câștigați relativ ușor de la vizitatori.

Între 2004 și 2006, o serie de atacuri teroriste cu explozivi au zguduit coasta Mării Roșii. Un hotel aflat chiar la granița cu Israel, la Taba, a fost ținta unui atentat terorist în anul 2004, împreună cu două tabere de plajă, act criminal care a lăsat în urmă 34 de oameni morți. În 2005, orașul stațiune Sharm al-Sheikh a fost afectat de o serie de atentate cu bombe, acestea ucigând 88 de oameni. Un an mai târziu în Dahab, celălalt oraș turistic principal de-a lungul coastei, alți 23 de nevinovați au murit într-un nou atentat. Din cauza acestor atentate teroriste comise în regiunea Sinai, de militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic, turismul a început să scadă, în special fiind evitată zona de turiștii israelieni, care încă mai aveau senzația că această zonă litorală a Mării Roșii le mai aparține teritorial. „Spuneam întotdeauna că acesta este cel mai bun loc al Israelului.”, a spus cu nostalgie Sharon, o femeie israeliană aflată într-o vacanță de familie într-o tabără aproape goală, lângă orașul egiptean Nuweiba, în anul 2011.

Așa-zisa revoluție din ianuarie 2011, declanșată de „primăvara arabă”, împotriva conducătorului Hosni Mubarak a golit zona peninsulei Sinai de străini, aceștia temându-se că ciocnirile continue din Cairo și din alte orașe egiptene importante se vor extinde și în sudul Sinaiului. În plus, tulburarea din ce în ce mai mare în partea de nord a peninsulei, în jurul graniței cu Gaza, nu a contribuit la întărirea imaginii de oameni nobili și ospitalieri pe care beduinii au întreținut-o de-a lungul secolelor.

Ghizii geabeli au acum mai puțini vizitatori de condus și tarabele care vând suveniruri nu mai au cui să-i vândă marfa expusă. Beduinii tineri, dar și persoanele în vârstă fără o educație adecvată, au dificultăți în a găsi locuri de muncă pentru a rămâne în continuare acasă. Se adună dezamăgiți pentru a-și bea în tăcere rafinatul lor ceai sau pur și simplu pleacă spre Cairo în căutarea unui viitor mai bun.

Fundația comunitară Sinaiul de Sud încurajează beduinii să se întoarcă la rădăcini (MEE / Max Siegelbaum)

Dar mai au totuși o soluție: revenirea la originile lor! Și aceasta este exact ceea ce fac.

Aproape zilnic, în perioada de primăvară-vară, Hussein ia calea care pornește din spatele ultimelor case ale Sfintei Ecaterina. Câștigă altitudine rapid, dar odată ajuns mai sus devine o plimbare fermecătoare printr-un defileu, între stânci și câte un  izvoare ocazion de apă rătăcit întyr-un decor selenar. În aproximativ o oră de mers, Hussein ajunge în livada lui.

Cred că bunicul meu a cumpărat terenul  acum o sută de ani. Această livadă are în jur de 300 de ani. Tatăl meu a lucrat și el, dar s-a oprit și livada a fost abandonată timp de 20 de ani. A lucrat în turism, ca toată lumea. Acum, am revenit pentru că livada a devenit iarăși importantă pentru gospodărie.”, spune Hussein, după ce a cules niște rodii. Are și măslini, caiși, puțină viță de vie și peri.

Prin Fundația Comunității Sinaiul de Sud, Mohamed Kheir încurajează oamenii să se întoarcă în livezi. Ei ajută la construirea zidurilor exterioare, a puțurilor și a micilor diguri pentru a depozita apa de la ploaie sau zăpada ocazională din iarnă. Anul trecut, spune Mohamed, o treime din familiile din Sfânta Ecaterina s-au întors să cultive cele peste 400 de livezi din văile zonei. „Cu o livadă, beduinii au ceva, o bucată de pământ a lor. Pământul a fost întotdeauna ceva important pentru noi.”, adaugă Mohamed, care subliniază calitatea înaltă a produselor, complet ecologice.

Dar grădinile nu sunt suficiente pentru viața modernă. Revenirea la originile culturii este importantă, dar turismul este și el încă o sursă de căștig. De aceea, beduinii vor să atragă din nou turismul și nu numai doar pentru excursiile de o zi la mănăstirea construită de strămoșii lor creștini. Profitând de cărările străvechi care duc spre livezi și leagă văile, vizează și turismul rural, ecoturismul. Acest lucru ar permite vizitatorilor să petreacă mai mult timp și să obțină o mai bună cunoaștere a zonei. Beduinii geabeli din Sfânta Ecaterina caută turismul de calitate, mai degrabă decât cantitatea.

Obțineți totul, de la vârfuri mari, rotunjite, până la munți care arată ca vestiții Matterhorn din Europa. Cred că sunt cei mai spectaculoși munți din Orientul Mijlociu. ”, spune Ben Hoffler, membru englez al Royal Geographic Society din Londra și autor al primului ghid de trekking din peninsulă. (Nota traducerii: „Trek este un tip de călătorie aventuroasă și lungă, efectuată pe jos în zonele în care mijloacele comune de transport, în general, nu sunt disponibile. Trekking-ul nu trebuie să fie confundat cu alpinismul.” Wikipedia) Hoffler a stat în Sfânta Ecaterina  mai mult de șase ani și a ajutat comunitatea locală să dezvolte rute și strategii de drumeție.

Beduinii geabeli și alte triburi au organizat recent câteva drumeții în munții din jurul Sfintei Ecaterina. Mesajul lor: „Sinaiul de Sud este în siguranță” (MEE / Max Siegelbaum)

Istoria îi va ajuta cu siguranță. Sinaiul a fost podul terestru dintre Africa și Asia și un coridor major al istoriei, așa că pe o astfel de rută găsești totul, de la temple ale faraonilor până la anticii nabateeni sau la avanposturile cruciaților, mănăstiri bizantine și palatele otomane. Niciun alt munte din lume nu are o astfel demoștenire. Alții nu au același patrimoniu cultural fabulos, cu toate legendele despre Moise.”, adaugă Hoffler.

În ciuda tulburărilor din ce în ce mai mari provocate de luptătorii islamiști din Sinaiul de Nord, beduinii geabeli au organizat recent câteva călătorii în munții din jurul Sfintei Ecaterina, mesajul lor fiind: „Sinaiul de Sud este în siguranță”. Un număr de 65 de persoane s-au adunat pentru primul eveniment de acest fel, care a avut loc la începutul lunii decembrie, și un număr similar este așteptat pentru următorul eveniment. Primul grup a fost format în principal din egipteni din Cairo. Au fost însă și unii vizitatori internaționali, care s-au bucurat de cele două zile, descoperind văile pitorești și dormind în livada lui Hussein.

Beduinii ne asigură că ei pot păstra teritoriul lor în siguranță. Este departe de zona problemă, aflată la aproximativ 400 de kilometri distanță, susțin ei. „Noi suntem cei care trăim aici. Dacă va exista un pericol, vom afla foarte repede.”, spune Musallam, un membru al tribului de pe țărmul de pe coasta, care a participat la călătorie ca ghid pentru a arăta modul în care cele cinci triburi care compun comunitatea beduină din Sinaiul de Sud lucrează strâns împreună.

Avem, din câte știm, 33 de tipuri de plante medicinale diferite, bazine cu apă de până la 15 metri adâncime și canioane.”, spune Mohamed Faraj, un lider al comunității geabelilor din Sfânta Ecaterina, care cunoaște fiecare vale și fiecare creastă din peninsulă. „Dar, în general, este un loc în care să te regăsești. Un loc asemănător unei căi spre fericire.

                                                                        Sergi CABEZA

                                              Traducere și adaptare Marius Albin MARINESCU

Sursa: MEE (Middle East Eye)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *