Cadran international

Greta Thunberg, impostură și propagandă globalistă

                   Ordinăria mizerabilă globală Până la urmă, de fapt și la drept […]

 

                 Ordinăria mizerabilă globală

Până la urmă, de fapt și la drept vorbind, când Greta urla transfigurată „You stolen my childhood with your empy words!” („Mi-ați furat copilăria cu ale voastre cuvinte goale!”) se certa cu alde tat-su, Svante Thunberg, și cu un indian, Adarsh Prathan, delegat ONU pentru schimbări climatice, care o scoseseră „la produs”. Cine ar fi crezut?!… Eu, dar și mulți alții. Era o afacere în familie și a marilor corporații care nu avea nicio legătură cu noi, ăștia care ne încălzim tot mai mult în sistemul tot mai centralizat global și plătim tot mai nepaușal.

O eroare a facebook-ului a făcut să se descopere că cei din urmă îi scriau discursurile năstrușnicei militante pentru… răcirea globală, nu? (dacă e împotriva încălzirii, așa rezultă logic), care, în loc să fie în școală și să se bucure de avantajele copilăriei (dintre care lipsa grijilor e poate cel mai mare) trebuie să facă bani și să apere interesele corporațiilor, confiscând tema încălzirii globale.

Mulți dintre cei care au urmărit-o cât de cât au observat că îi lipsea autenticitatea și veridicitatea, iar asta se întâmpla pentru că în acest teatru ieftin mondial Gretei îi revenea sarcina memorării și reproducerii textelor, a producerii istericalelor și grimaselor „impresionante”, cu „impact emoțional”.

Scena „globalizată” a „discursului emoționant” al „tinerei activiste” pare, în lumina asta, un scandal suburban în care o familie își spală rufele în public, sau face o „țigănie”, cum se spune încă la noi în popor, oricât de incorect politic ar suna. Iar faptele activistei de 17 ani apar acum ca munca unui copil exploatat, inclusiv de părinți, în sistemul capitalist, așa cum există mulți, foarte mulți, în special în Asia și Africa.

Totul îți dă sentimenetul acut al unei ordinării, al unei „țigănii”, numai că de întindere planetară, că lucrurile se întâmplă la casele cele mai mari precum în șatra din care Piranda își extrage puradelul pentru a-l „rentabiliza” la cerșit pe străzile orașului. Și atunci spui: într-adevăr, copilărie furată de niște maturi ariviști, într-o lume capitalistă în care perfidia și perversitatea fac regula și pentru care interesul stă mereu înaintea adevărului.

Unde să mai pui că acel tată, despre care acum se știe că era în spatele militantismului Gretei, declara, cu maximă ipocrizie, la sfârșitul anului 2019, că a considerat decizia fiicei sale de a se afișa „în prima linie” a luptei împotriva schimbărilor climatice drept „una proastă” și se declara „îngrijorat” de fiica sa. Precum Piranda spune că puradelul cerșește pentru că voia înghețată… Svante Thunberg mai spunea că Greta era „mult mai fericită” înainte de a deveni activistă pentru mediu și se declara „îngrijorat” de valul de „ură” pe care Greta Thunberg l-a declanșat împotriva ei de când a devenit celebră.

Infecție planetară cu minciună, ipocrizie, interese oculte, manipulare și un copil inconștient și nevinovat exploatat în scopuri materiale și economice. O lume murdară, murdară, murdară, care are o enormă nevoie de ecologizare, dar mai întâi de toate în spirit! „How dare you?!” („Cum îndrăzniți?!”), urla Greta, cât putea de teatral (după nenumărate repetiții în fața tatălui său și a celorlați orchestratori). Într-adevăr, cum îndrăzniți să încercați să manipulați o lume întreagă folosindu-vă de un copil?!

How dare you? You have stolen my dreams and my childhood with your empty words, yet I’m one of the lucky ones. People are suffering, people are dying, entire ecosystems are collapsin. We are at the beginning of a mass extinction, and all you can talk about is money and fairy tales of eternal economic growth. If you choose to fail us, we will never forgive you.”, spunea Greta Thunberg, adică cel din spatele său, tatăl, și cel din spatele său, și cel din spatele său…

                                                                                                         Cristian PĂTRAȘCU

Sursa: Anonimus

Citiți și:

Lăsați copiii în pace! Nu-i transformați din îngeri în activiști!

Salvați Planeta sau salvați-o pe Greta?

3 Comments

  1. mototol

    Cimpanzei asortați, cuvântul articulat o să biruiască nu frăția violet a degeneraților naturii

  2. un mizantrop

    E trend ascendent…ma tot mir cum de s-a tziganizat omenirea, mai ales Europa civilizata…unde, naiba, e Barnavernetul ala gata oricand gata sa confiste copiii din familiile normale pe motiv ca s-au strambat parintii naturali la ei, dar total inert cand indivizi inconstienti isi folosesc copiii drept aparatori ai „anumitei parti corporatiste” pentru a o ingropa pe cealalta, de a expune violent si obscen atitudini politice in piete, chiar de a-i folositi drept scuturi in adunari anuntat violente?! Intinfada?! ori doar o manifestare atavica de piranda care tine potera la distanta cu ajutorul puradeilor, pe care-i foloseste si la cersit (pe orice vreme), pentru intretinerea satrei?! Ar fi cazul sa fim experti, la noi, asta cu copiii s-a banalizat, chiar institutiile noastre, pana la nivelul aluia din deal, s-au tiganizat, e de ajuns sa prinda unul un post si-si capatuieste toata hoarda flamanda…ca sa nu mai vorbim de „fruncea”, justitia romana care functioneaza ca un veritabil Stabor in slujba bulibasei scrasnitoare..
    P.S. Noua ideologie, de negare a adevarului si de inlocuirea lui cu abominatiile unor degenerati, foloseste ca pe o gazeta de perete tema mediului, in fapt, teoretic ei sustin salvarea planetei prin distrugerea omenirii, cea mai absurda si idioata teza a salvarii naturii…e un soi de schizofrenie proasta aici, pe de o parte sustin ateismul si desfiintarea ideii de creatie divina, adica aparitia omului si a umanitatii raman ca un varf al evolutiei planetei, un soi de apogeu de dezvoltare, dar, vor, spre salvarea planetei, sa amputeze exact aceasta culme…Bineinteles ca e o tampenie, cei ce hotarasc n-au niciun interes sa scada numarul oamenilor, ei vor doar sa scada media de varsta, sa ramana doar public comercial, pe ei ii intereseaza piata si fara cumparatori dau faliment…Aici avem un indiciu, CAPS se „adreseaza” celor peste 48 de ani (scapam de plata pensiilor) si celor deja bolnavi (mari economii la sanatate)Tot aud ca suntem prea multi, se fac tot felul de estimari, se avanseaza solutii, doar singura rezolvare nu e bagata-n seama – civizliatia. Civilizatia a rezolvat excedentul de oameni in Europa, o viata buna si echilibrata regleaza „inflatia” umana mai mult decat orice pandemie, razboaie si transferuri de populatii…In legatura cu Greta, am acelasi sentiment cu puradelul din intersectie, agresiv cu soferii care nu vor sa-l lase sa le spele parbrizul…nici macar mila….doar scarba si revolta pentru ala de-l foloseste…Morala: trimiteti copiii la scoala! Oricat de precara pregatirea scolara ii invarta sa citeasca, poate afla despre imensele arsenale experimentate in teatre de operatii, despre civilii deveniti tinte ale dronelor manipulate prin sateliti (astea n-or distruge stratul de ozon?!), despre bombele cu uraniu saracit care duc la distrugerea mediului pe durate nelimitate, la fel ca exploatarile cu cianuri si fracturarile hidraulice, uriasele centre de date, bigbrotherul mondial sustinute toate de o imensa cantitate de energie, poate se uita un pic mai la nord sa observe cum distrug norvegienii calota glaciara prin exploatarile petroliere….nu sa se incurce in masinutza mea cu patru cilindri, gen

  3. European

    Globalism = COMUNISM (international) = EVREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*