Abuzuri

Harababura din anul şcolar 2020-2021 depinde de numărul testelor fals pozitive declarate pe localități de către autoritățile suport Covid-19?!

  După consfătuirea de lucru din 5 august a.c. de la Palatul Cotroceni, purtătorul de cuvânt al participanților, Președintele Klaus […]

 

După consfătuirea de lucru din 5 august a.c. de la Palatul Cotroceni, purtătorul de cuvânt al participanților, Președintele Klaus Werner Iohannis a anunțat Poporul Român cum a decis că se va organiza și desfășura noul an școlar în învățământul preuniversitar care va începe din 14 septembrie a.c.

Pentru prima dată în istoria învățământului din România desfășurarea anului școlar este influențată decisiv de numărul persoanelor testate pozitiv cu noul coronavirus care obligă autoritățile locale să aplice la școală culorile semaforului, respectiv:

– Culoarea verde, când în localitate sunt până la 1 la 1.000 de locuitori care au fost testați  de COVID 19.

– Culoarea galbenă, când sunt până la 3 locuitori testați pozitiv la 1.000 de cetățeni din localitate.

– Culoarea roșie, când numărul cetățenilor testați pozitiv este mai mare de 3 la 1.000 de locuitori.

Acest indicator arbitrar și absurd, numărul persoanelor testate pozitiv la 1.000 de locuitori, este imposibil de determinat zilnic în toate localitățile din România! Ca urmare, cele trei scenarii stabilite la Palatul Cotroceni pot constitui teme de dezbatere la spitalele de nebuni din România și din Uniunea Europeană.

            Încă nu a început montarea semafoarelor la intrarea în școli. Când semaforul va avea culoarea verde toți elevii și dascălii au voie să intre în școală. Când semaforul va avea culoarea galbenă, Regimul de dictatură al PNL a decis că jumătate dintre elevi și profesori au voie să intre în școală, iar cealaltă jumătate se întoarce casă în vederea susținerii cursurilor online. Dacă semaforul este pe culoarea roșie înseamnă că se închide școala. De ce? Este posibil ca la un cămin dintr-un sat aparținător comunei să fie un focar de infecție cu COVID-19. Urmarea, se închide școala. Decizia privind închiderea școlilor din România a fost pasată în responsabilitatea autorităților locale, dar pe baza criteriilor absurde stabilite de cei care urăsc Poporul Român și care au primit ordin extern pentru închiderea școlilor din România, conform Super-Memorandumului de la Strasbourg din iunie 2014, semnat și de către Președintele Klaus Werner Iohannis.

            În cazul grădinițelor s-a anunțat că acestea vor fi deschise indiferent de numărul persoanelor testate pozitiv dintr-o localitate. De asemenea, elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor frecventa școala indiferent de rezultatele și numărul testelor pozitive la 1.000 de locuitori. Guvernanții au aflat, probabil, că noul coronavirus nu se va răspândi la creșe, grădinițe și la elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, dar nici la educatoare și la profesorii elevilor din clasele respective.

Cel mai utilizat test în România, susținut de către autorități, pentru noul coronavirus este RT PCR care dă erori de până la 30% (garantate de către fabricant) și de până la 99%, în realitate. Exemplul năucitor pentru susținătorii acestui test și avocații COVID-19 este cel al echipei de fotbal CFR Cluj-Napoca. La primul test RT PCR, toți jucătorii și antrenorii au primit un rezultat pozitiv, adică sunt infectați cu virusul SARS-CoV-2, iar după câteva zile, la următoarele două teste RT PCR, aproape toți cei testați anterior au fost găsiți negativi, adică sănătoși – fără temutul virus.

Regimul de dictatură COVID-19, fără consultarea prealabilă a Poporului Român printr-un referendum, a decis că va acționa practic pentru închiderea școlilor începând cu luna octombrie a.c., după alegerile locale programate pentru data de 27 septembrie a.c. Pentru data respectivă Regimul Iohannis-Orban și comandantul acțiunii, dr. Raed Arafat, a hotărât să fie deschise secțiile de votare în toate localitățile, indiferent de numărul persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2, a celor suspecte de COVID-19 și a celor asimptomatice.

În timpul celor aproape cinci luni ale stărilor de urgență și de alertă, Regimul de dictatură liberală aflat în război biologic cu boala COVID-19 a acționat practic împotriva românilor din Țara-Mamă și de pretutindeni, iar recent a dat vina pe Poporul Român pe care l-a acuzat de creșterea la circa 1.300 a numărului de persoane care au fost zilnic testate pozitiv pentru coronavirus. Astfel:

– A obligat, cu încălcarea prevederilor Constituției, ca marea majoritate a populației să stea în case pentru a-i scădea imunitatea. La peste 300.000 de cetățeni care au ieșit din case le-a aplicat amenzi uriașe și ilegale.

– A închis bisericile pentru a lovi în imunitatea spirituală a credincioșilor.

– A închis toate spitalele din România pentru peste 4.000.000 de români diagnosticați cu alte boli decât COVID 19. Dintre aceștia, circa 50.000 au murit cu zile în urma acestui GENOCID.

– A inoculat frica în majoritatea populației prin propaganda zilnică făcută inamicului SARS-CoV-2 la numeroase posturi de radio și televiziune pe care le-a finanțat pe această temă. Ca urmare a stresului mediatic zilnic a scăzut foarte mult imunitatea cetățenilor care au devenit vulnerabili în fața multor boli.

– A sechestrat ilegal cetățenii asimptomatici și suspecții de COVID-19 cu scopul de a avea pacienți în spitalele goale și pentru a menține frica și stresul în rândurile populației, mai ales la cei vârstnici.

– A interzis efectuarea autopsiilor pentru a nu se afla adevărata cauză a deceselor și pentru a nu se cunoaște consecințele bolii COVID 19 asupra organelor interne, care să permită medicilor să stabilească schemele eficace de tratament și să renunțe la tratamentul „în orb”.

– A obligat cetățenii să accepte termoscanarea lor la intrarea în anumite spații închise etc și a admis utilizarea de către persoane neautorizate a unor termoscanere care nu au fost omologate de către unităile specializate de metrologie.

– Abia după circa trei luni de la începutul pandemiei cu COVID-19, a introdus obligativitatea purtării măștii de protecție și a aplicat numeroase amenzi uriașe pentru persoanele care nu poartă mască sau care nu le poartă corect. Dar, Guvernul Orban știe că peste 90% dintre măștile comercializate sunt neconforme, așa cum a stabilit Oficiul pentru Protecția Consumatorilor. Guvernul Orban știe că măștile neconforme au efecte negative asupra sănătății celor care le poartă. Mai mult, măștile neconforme permit trecerea virușilor și microbilor. Totodată ele blochează oxigenarea normală a organismului și favorizează apariția mai multor boli. Un exemplu recent și edificator este cel al îmbolnăvirii unui mare număr de polițiști care i-au căutat și le-au întocmit documentele necesare celor care au fost suspecți sau asimptomatici și care au plecat în cursul lunii iulie a.c. din spitale, la cererea lor. Guvernul Orban refuză să interzică, printr-o ordonanță de urgență, toate măștile neconforme și să acționeze astfel pentru protejarea cetățenilor care nu au simptomele bolii COVID-19.

  – A susținut testarea zilnică, abia în ultimele două luni, a 5.000-25.000 de cetățeni pentru descoperirea bolii COVID-19 folosindu-se, în principal, testul RT PCR care dă erori de 30%-99%. Regimul Iohannis-Orban-Tătaru-Arafat știe că din cele 130 de laboratoare unde se fac testele RT PCR sunt peste 100 care nu sunt omologate pentru astfel de teste foarte complicate și care nu dispun de personal foarte bine pregătit și cu multă experiență în acest domeniu. Ca urmare, de regulă, multe din rezultatele testelor RT PCR sunt fals pozitive și, la câteva zile sunt negative pentru același persoane.

Până acum, nici comandantul acțiunii, dr.Arafat și nici ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, nu și-au asumat responsabilitatea asupra conformității anselor (bețișoarelor) folosite pentru recoltarea de probe din gât și din nas pentru testul RT PCR. Nimeni nu a verificat dacă acele bețișoare sunt conforme sau sunt infectate cu virusul SARS-CoV-2 de către firma producătoare. Este posibil ca apariția focarelor de infecție cu COVID 19 în mai multe spitale să fie cauzată de folosirea, la testele repetate periodic, a unor bețișoare neconforme pentru recoltarea probelor.

În ultimele cinci luni, Regimul de dictatură Iohannis-Orban nu a stabilit și nu a susținut nici un program național vizând asigurarea creșterii imunității fiecărui cetățean în fața noului coronavirus. Guvernul Orban a plătit și face publicitate în mass-media pentru inamic, pentru COVID-19. Acest Guvern nu a asigurat publicitate și nu le-a facilitat cetățenilor posibilitatea de a acționa pentru întărirea imunității, inclusiv prin practicarea sportului, a excursiilor în țară și a tratamentelor în stațiunile balneo-climaterice. Acestea din urmă au fost închise de către Guvern, iar supermarketurile sunt deschise pentru a asigura cumpărarea de produse otrăvite cu aditivi alimentari cancerigeni.

            Strategia Regimului Iohannis-Orban pentru anul școlar 2020-2021, bazată pe numărul testelor fals pozitive stabilite pe localități, este catastrofală pentru învățământul din România și va introduce o harababură colorată în roșu, galben și verde care va fi dublată de un haos total în învățământul preuniversitar.

            În seara zilei de 6 august a.c., Președintele României a anunțat în mass-media că a hotărât să schimbe criteriul după care vor fi deschise sau închise școlile în următorul an școlar. Noul criteriu, modificat după numai 24 de ore de la cel precedent, îl constituie numărul de cazuri noi de infectați cu noul coronavirus, din ultimele zece zile, la 1.000 de cetățeni din fiecare localitate. Acest nou criteriu prezidențial nu poate fi aplicat în fiecare localitate deoarece nu există și nici nu va exista capacitatea de testare în toate unitățile administrativ-teritoriale. În plus, mulți cetățeni pot să facă forme ușoare de îmbolnăvire și să se autoizoleze la domiciliu, fără știința autorităților și de frică să nu se contamineze cu noul virus în spitale. Al doilea criteriu absurd împotriva deschiderii școlilor are șansa să fie modificat, din nou, în zilele următoare. Mult mai simplu pentru Președintele Iohannis, Premierul Orban și comandantul acțiunii dr. Raed Arafat este să se deplaseze în Franța și alte țări din UE pentru a afla de ce s-au deschis toate școlile și în ce condiții se desfășoară acolo învățământul, la fel ca înaintea pandemiei de COVID 19.

În această situație, considerăm că se impun următoarele:

            1. Parlamentul să adopte urgent o hotărâre prin care să oblige Guvernul să asigure toate condițiile necesare pentru deschiderea noului an școlar prin participarea tuturor elevilor și dascălilor în școli și în sălile de clasă.

            2. Primarii și Consiliile locale să adopte hotărâri privind deschiderea normală a noului an școlar și asigurarea păstrării tradițiilor din Școala românească.

            3. Guvernul Orban și comandantul acțiunii, dr.Raed Arafat, să interzică urgent măștile de protecție neconforme, să-i amendeze pe cei care le poartă și care pun în pericol sănătatea lor și ajută la răspândirea noului coronavirus.

            4. Guvernul României să recunoască public că testele RT PCR dau foarte mari erori și să recomande cetățenilor să renunțe la aceste teste foarte aproximative și contradictorii la același cetățean la un interval de câteva zile. În cazul în care se va dovedi că bețișoarele folosite pentru recoltarea probelor din gât și din nas sunt infestate cu virusul SARS-CoV-2 rezultă că testul RT PCR a fost acceptat și este susținut de către avocații COVID-19 pentru a contribui decisiv la îmbolnăvirea zilnică a multor mii de cetățeni români.

                                                                                            Dr. Gheorghe Funar

                                                                        Președintele Partidului România Noastră

                                                                                    Cluj-Napoca, 7 august 2020

 

1 Comment

  1. Bodo

    Președintele Academiei Române: ”Se urmărește îndobitocirea tinerilor”

    Învățământul preponderent on-line și reducerea orelor pentru materiile predate în școli, anunțate de ministrul Educației, Monica Anisie, vor avea consecințe dramatice asupra generațiilor viitoare. Președintele Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop, avertizează că astfel de măsuri vor duce la îndobitocirea și dezumanizarea tinerilor, care vor fi mult mai ușor de manipulat.

    Proiectul de ordonanță de urgență, postat pe site-ul Ministerului Educației, anunță deja un viitor sumbru pentru învățământ. Clase cu elevi foarte puțini, predare preponderent on-line, învățământ la distanță pentru programe de master și doctorat și reducerea numărului de ore din programele școlare. ”Consecințele vor fi grave. Părerea mea este că ne pripim. Eu, ca istoric, vă spun că omenirea a trecut prin momente de cumpănă mult mai grave decât acestea, cu milioane de morți, cu chinuri groaznice, războaie, cataclisme, și din toate a ieșit cu bine. În ultimii 2.500 de ani, de când există educație publică, ea s-a făcut față în față, chiar în vreme de război.

    Școala făcută la modul clasic este simbol de umanitate și de normalitate și eu nu aș pedala așa de mult pe aspectul catastrofic. Mie nu-mi plac previziunile, pentru că nimeni nu știe ce ne rezervă viitorul. Decidenții politici au datoria să disemineze în sufletele oamenilor optimismul, încrederea și speranța. Eu, în postura de decident politic, nu mi-aș permite să le spun oamenilor că anul școlar viitor va fi într-un fel sau altul. Cum să ne imaginăm noi că vom face școală la distanță? Cum să ne imaginăm noi că este corect un masterat făcut online? Să transmiți acest lucru ca și cum ar fi ceva normal mi se pare o exagerare și o lipsă de respect pentru acest popor. Școala trebuie făcută față în față”, ne-a declarat acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române.

    ”Un popor fără cultură e ușor de manipulat”
    Diluarea nivelului de educație până la aproape dispariția ei nu face decât să îndobitocească generațiile care vin, atrage atenția președintele Academiei Române. ”Din păcate, este o tendință foarte clară de dezumanizare, de pierdere a esenței umane. Prin educație, oamenii și popoarele dobândesc cultură. Un popor fără cultură este un popor foarte ușor de manipulat. Îndobitocirea se realizează prin aceste forme, în care oamenii învață numai ceea ce li se spune, merg pe minima rezistență, nu mai citesc cu ochii și cu mințile lor, nu mai au puterea să decanteze lucrurile, preiau de-a gata tot ceea ce li se oferă, se gândesc la viața simplă pe care o duc, în primul rând la nevoile materiale, și nu mai au timp pentru minte și suflet.

    Fără cultură generală, dispare și o capacitate extraordinar de importantă pentru un om, capacitatea de a discerne și de a compara, care te ajută să iei decizia cea mai bună. Ideea asta de a face totul online ne conduce la un fel de mecanism al gândirii noastre. Generațiile mai tinere, și nu este vina lor, nu gândesc decât dacă apasă tastatura. Cuvântul acesta <> este un cuvânt șocant, dar până la urmă exprimă în mare măsură o realitate dureroasă spre care tindem”, a mai afirmat acad. Ioan Aurel Pop.

    Ne întoarcem la stadiul ”larvar”
    Academicianul Ioan Aurel Pop nu crede neapărat că politicienii care iau astfel de decizii ar fi membri ai ocultei mondiale, ci că pur și simplu nu se gândesc la consecințele actelor lor. ”Superioritatea omului față de alte ființe este data, printre altele, de puterea lui de judecată. Omul știe să ia decizii în cunoștință de cauză pentru că își folosește rațiunea.

    Cum vor putea generațiile care urmează să ia deciziile cele mai bune, dacă se lasă pe mâna unor dirijori care, pasămite, ar ști ei mai bine care este soarta cea mai bună pentru ei?! Ne-am luptat o istorie întreagă să participăm la luarea deciziilor, i-am învățat pe tineri ce înseamnă democrația, i-am învățat pe tineri să nu se supună orbește unor reguli care pot veni din partea unor spirite malefice și acum ne reîntoarcem, cumva, la un stadiu larvar, la un fel de copilărie a omenirii, când omul era dominat de forțele naturii”, a opinat președintele Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop.

    https://www.national.ro/social/presedintele-academiei-romane-se-urmareste-indobitocirea-tinerilor-691787.html?fbclid=IwAR2jEzHkKWGIXNp0OAnAL4S8hzmOlC0je4VTMrEv4-Yzk276dkahsbb28RM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.