Atitudini

Îmbogățirea prin sărăcirea altuia

    Economiștii, tehnocrații și, mai ales politicienii, ar putea să ia niște lecții de la juriști Noi avem principiul […]

 

  Economiștii, tehnocrații și, mai ales politicienii, ar putea să ia niște lecții de la juriști

Noi avem principiul (ne)îmbogățirii fără justă cauză, care impune ca niciun patrimoniu să nu se mărească pe seama micșorării altui patrimoniu. Adică, și mai simplu, nimeni să nu se îmbogățească din sărăcirea altuia și nici să nu facă averi din despăgubiri sau din captivitatea altuia.

Pentru economiști – îmbogățirea fără sărăcirea altora este pilonul ultim al capitalismului high road, în care creșterea economică și democratizarea consumului profită tuturor; este opusul capitalismului low road la care a condus cinica teorie neo-liberală a maximizării profitului cu orice preț, care a transformat întreprinderea Big Finance, Big Pharma, Big Tech și altele asemenea în arme de însărăcire în masă (prin privatizarea profiturilor și socializarea pierderilor) și de supunere docilă (prin supra-îndatorare). Economia de piață nu mai funcționează dacă populația nu mai are încredere în viitor – încrederea este liantul societății, condiția sine qua non a comerțului, dar este cel mai evanescent lucru : se evaporă instant, deși se construiește în ani de zile.

Așa că patronii și acționarii de super-market-uri, de platforme on line, de provideri de soluții de digitalizare a mai tot ceea ce este important și real în viață, pot fi mulțumiți pe moment de impactul teoriilor diletanților teoreticieni români ai neo-liberalismului, de efortul gratuit al idioților utili care le propagă* și de comportamentul legislativ și administrativ ai năimiților lor din politică și administrației. Dar nu durează mult până când cei sărăciți pentru a putea să se îmbogățească rapid neo-feudalii economiei își vor retrage încrederea. Nu există nimic care să fie prea mare pentru a falimenta. Faptul că statul securist este acum, peste tot în lume, mână în mână cu capitaliștii de supraveghere (îi numesc așa în special pe bancheri, pe patronii industriei farma și pe mogulii IT), nu înseamnă mai nimic, întrucât totul, absolut totul, e încredere în acest joc economic planetar. Chiar și banii. Când încredere se evaporă, nu mai poți repara nimic cu toți banii din lume.

Pentru tehnocrați – îmbogățirea prin sărăcirea de idei a celorlalți, prin transformarea teoriilor oficiale în credințe cvasi-religioase care nu suportă critici și îndoieli, prin transformarea societății într-o armată de soldați docili smurdificați, supuși imperativului salvării de la toate urgențele care pot fi inventate, nu face decât să dilueze și să bagatelizeze mesajul științei. Și încrederea în știință și tehnologie se poate pierde, mai ales când omul de rând vede că sărăcește în numele unor teorii oficiale contestabile, dar foarte violent susținută, cu poliția, jandarmii și armata în stradă.

Pentru politicieni – îmbogățirea din politică și îmbogățirea prietenilor, sponsorilor politici sau a neo-feudalilor globali din politici publice și din comportamente administrative sau legislative comandate de suzerani, prin sărăcirea populației (mințită permanent că totul este pentru siguranța sa și ținură permanent în teroare) nu poate duce, în final, la revolte și anarhie. Democrația, drepturile și libertățile omului, nu sunt cadouri generoase făcute populației de tirani proști, ci condiția păcii sociale.

Nu vă îmbogățiți fără just temei. Sărăciții îsi vor pierde încrederea în viitor, în știință și tehnologie și în democrație. Bogăția de orice fel, inclusiv cea legitimă, cu temei, este posibilă într-o societate în care există încredere, credință chiar. Inversul încrederii înseamnă sărăcirea și sălbăticirea tuturor.

                                                                                                        Gheorghe Piperea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *