Colimator

În starea de urgenţă avem pe săturate brînză „măturată” din Sibiu în burduf săsesc

  Există cocoşei de curte care cred că se face dimineaţă doar dacă ei cîntă. Cel mai bun exemplu e […]

 

Există cocoşei de curte care cred că se face dimineaţă doar dacă ei cîntă. Cel mai bun exemplu e Cîţu. El a afirmat că sănătatea şi învăţămîntul nu sînt prioritatea zero a ţării. Ci privatul, adică băncile, corporaţiile străine etc. Acum, cînd sistemul de sănătate este biciuit de pandemie, iar medicii sînt eroii cu mîinile goale, Cîţu ar trebui să plătească scump afirmaţiile sale. E nevoie de o cuşcă în punctul zero al Bucureştiului, în care să fie pus Cîţu, apoi, medicii, personalul sanitar şi profesorii să-l scuipe printre gratii. Şi aşa, pedeapsa ar fi prea blîndă. În ianuarie, cînd Germania efectua primele teste de coronavirus, cînd China şi Italia erau cuprinse de pandemie, Iohannis era cu anticipatele şi pesedeul în gură, mergînd pe principiul că dacă nu i se văd izmenelile, pot fi rupte în fund sau agăţate. Vorbea despre anticipate cu un tip de umor agresiv. El spunea, el rînjea. Auzise că există undeva, într-o lampă, un spirit care îi îndeplineşte toate dorinţele. Numai că pandemia i-a spart lampa, iar „Guvernul meu 2-3-4” e depăşit de situaţie.

Politica a fost născocită pentru a fi de folos umanităţii, numai că mereu s-au născut idioţi care să-i dea altă utilitate. Iohannis şi Orban ar trebui anchetaţi pentru starea deplorabilă în care pandemia a agresat sistemul de sănătate (distrus încă de pe vremea cînd la Cotroceni trona „amiralul fără flotă”, iar Ministru al Sănătăţii, era udemeristul Attila Cseke). Dacă la guvernare ar fi fost alianţa pesede-alde, printr-o ordonanţă militară specială, şeful statului ar fi stopat temporar starea de urgenţă pentru ca haştagiştii să fie scoşi în stradă să ceară demisia prim-ministrului şi ministrului de interne. Privind spre Uniunea înstelată, nu cred să fi fost valabilă vreodată sintagma „întrajutorare europeană”. Şi U.E. e o uriaşă afacere frauduloasă, o casă de bani discreţionară. Toată lumea cunoaşte că, în afaceri trebuie să investeşti puţin şi să cîştigi gros. Atunci cine, din capii uniunii, să se teamă, de cine şi de ce? Poate noi, de ceea ce va urma post-coronavirus. Poate noi, de legislaţia agresivă a Bruxellesului. Vina e a noastră, pentru că slugile de la Cotroceni ne-au pus încălţările în două bărci. Şi în Europa şi în S.U.A. Şi cu euro şi cu dolarul.

N-am avut preşedinţi, nici premieri, nici miniştri de finanţe patrioţi, în faţa cărora toate pălăriile organismelor financiare mondiale să sară singure de pe scăfîrlii. Oricum, după ieşirea Marii Britanii din U.E., îi ţîţîie fundul Angelei. În acest moment, Uniunea se află la borna la care era Germania anilor 1919-1933, pe timpul Republicii de la Weimar, cînd sărăcia germanilor l-a adus în mod democratic pe Hitler la putere. Ciocoii Europei se tem de o resetare a statelor membre, în graniţele unor politici naţionale, care va da peste mîini organismelor financiare europene şi mondiale, vinovate de sărăcirea galopantă a statelor. Vedem, că, spirala istoriei continuă cu acest război virusologic, purtat cu mijloace moderne, mult mai letale. Odată cu pandemia, D.N.A., Koveşi, Coldea, cu abuzurile şi penalitatea aferentă, au devenit istorie pentru români, fiind aciuaţi la umbră, în bordelul european.

Coronavirusul i-a scos din priză şi pe mafioţii autohtoni, manipulatorii profesionişti, incapabilii de la mantinela politicii interne, neîntrecuţi în corupţie, tupeu şi ipocrizie, cărora le datorăm carantina totală. România este doar folosită „de imperiul european”, cu sediul la Bruxelles! România este doar locul experimentelor financiare, este pe post de ţintă, golită de resursele economice, intelectuale şi de forţa de muncă. Sistemul bielă-manivelă al Uniunii, uns cu alifii dictatoriale, funcţionează pe ideea că economia nu e o ştiinţă exactă, ci o multitudine de definiţii, care umple instantaneu buzunarele faraonilor europeni. În „Far-Wild-Westul european” se merge  pe principiul eu te fur, dar nu poţi să mă prinzi, eu te pun în genunchi, iar tu n-ai ce-mi face. În toate contextele, mai ales acum, în condiţii de urgenţă naţională, România a dus şi duce lupta singură. Nicio siguranţă, nicio aşteptare, nicio speranţă. Mult-blamaţii medici sînt eroi sacrificaţi. În rest, cetăţeanul e singur în realitate. O perfectă terapeutică sufletească prin catastrofă! Prins în vîrtejul spaimelor, cum se spune prin romane, măcinat de iluzia morţii timpurii, îţi pierzi timpul într-o agreabilă imbecilizare virtuală. De acasă, îţi dai seama, abia acum, de forţele tale. Poţi rezista? Eşti destul de tare? Nu ţi-e frică de singurătatea casei, de plictiseală, de tristeţe? Asta înseamnă luptă adevărată! Cînd eşti singur, cu desăvîrşire, singur, în faţa spectrului înspăimîntător. Cînd statul se descotoroseşte de tine, în această izolare din mijlocul realităţii crunte sau fictiv legiferată.

Îmi vine să rîd şi să înjur, cînd văd satisfacţia jurnaliştilor care vorbesc despre statistici şi morţi! Oamenii aceştia trăiesc iluzia că tonul lor apocaliptic aduce cu sine salvarea vieţii. De fapt, imbecilizarea şi ratarea prin informaţie nu au termen de expirare. Problema centrală nu stă în izolare, ci în dotarea sistemului de sănătate cu cele de trebuinţă, în învestirea în funcţii de stat a unor români capabili să facă ceva pentru naţiune. Ca unul care obişnuiesc să afirm: statul este omul, pot spune că la noi se face o confuzie între abuz şi izolare. Abuzul este nivelator, uniformizator, tăvălugul lui te aplatizează. Te desfiinţează ca om. Oamenii trebuie să aibă dreptul alegerii. O retragere de bună voie a omului, a omului cu relief –  o retragere vecină cu sihăstria, în condiţii create de stat, în depărtarea marilor centre urbane, pentru că sihastrul este un om cu relief, el reprezintă treapta superioară a cinului uman.

Retragerea aceasta nefiind totuna cu plafonarea, ci, mai degrabă, o reacţie a instinctului de conservare, o punere la adăpost de numeroasele pericole prin care te asaltează mondialismul pervers, cronofag şi asasin. Lăsînd la o parte reveria, acum, cînd virusul ne încolţeşte, îl întreb pe Iohannis cum ne ajută declaratul nostru partener strategic, care i-a dat şapca de 50 de bani şi i-a promis marea cu sarea? Unde este Uniunea? Ambele entităţi ne dau doar lecţii de democraţie şi ne înarmează pentru războaiele lor. Paradoxal, nu-i aşa? Foştii sclavi tot sclavi au rămas, în speţă, noi, iar foştii colonialişti, tot proprietari! Halal evoluţie! În ce hal a putut să decadă Iohannis! Imaginea lui, citind printre dinţi de pe promter, e grotescă. Similară celei a unui circar de wrestling ajuns în scaunul cu rotile. E undeva între greţos şi trist să-l ştii ascuns între tufele de la Cotroceni, din care iese arar, îngroşînd şi silabisind printre grimase aceleaşi discursuri golite de sens. A prins bine şpilul meseriei de preşedinte, a învăţat să gîdile unde trebuie. I-a mai rămas să se apuce să latre la ruşi, acum cînd poate intra pe uşa din faţă la bairamurile europene ale urmaşilor lui Robespierre şi Bismark. Respectiv, a primit sultan firman să-i facă justiţiei „ce vrea muşchiu’ lui”, în orice poziţie, numai să alunece la casare multele sale dosare. Însă, momentul apoteotic, va fi acela în care, lătrăii de strînsură, întorşi de peste graniţă, cei care i-au dat votul, vor muri de emoţie, cînd se vor trezi în ţara lui Iohannis, în carantină, fără  locuri de muncă şi fără mijloace de trai.

Pe Iohannis nu l-a văzut nimeni cu mască până sâmbătă! Iar cînd iese din bîrlog, vorbeşte numai în dodii, ştie că va fi ascultat (există întotdeauna urechi pentru profeţii tîmpite). Iohannis e o versiune jalnică a „Oracolului din Dămăroaia”. Ce ne arată Iohannis prin comportamentul său, e că, aici în ţară, sub fiecare pietricică se ascunde o comoară de prostie, că manipulările atîrnă una de alta, virusurile curg unul din altul, batjocura se ţese una cu alta, pentru acelaşi scop: bani şi putere. Toţi guvernanţii cu dispreţul şi şmecheria pe sub măşti bat apa-n piuă, piua-n apă, potrivit principiului: să moară capra românului, să ardă s(t)atul, să fie haos. Haosul e o alchimie necesară lor. Din haos se hrănesc. Din partea lor, prea puţin interes pentru soarta cetăţenilor.

Haideţi să-l privim în oglindă pe Orban! „Vă recomand cu căldură să nu urmaţi stilul de carieră politic al Ralucăi Turcan, Mioara Mantale, Elena Udrea. Nu trebuie să treceţi prin patul niciunui şef, dacă vreţi să ajungeţi în funcţii publice”, spunea Orban în 2006. Cu toate acestea, Oiţa Ţurcană, avansată la ieslea cu paie, behăie prosteşte şi contagios, cum că, anul şcolar se îngheaţă pe vreme coronavirusului. Sică Mandolină, bacteria nocivă a „Guvernului meu 2-3-4”, nu e deloc consecvent. A da cu bîta în baltă e o stare de normalitate în cazul său. Recent declara că îşi doreşte „o creştere a riscului de contagiune în spitale”. Cine se aseamănă se adună: Orban şi Iohannis. Iar cine scapă de sub control şi de sub tratament o ia pe arătură, se visează împărat. De aceea îşi face treaba cum nu se poate de bine! Nevoie mare, treabă mare! E meseria lui, meserie de slugă! Lanţul trofic al incompetenţelor, încălcărilor şi gafelor sale este extrem de promiţător şi în acest mandat. Asta îi face pe fanii preşedintelui să aibă pregătite albumele! Cît mai multe albume pentru a colecţiona fotografii din ieşirile sale la rampă, sofisticat de groteşti. Ei, cam asta-i treabă: pe vremea acestei crize fără precedent, românii au în pod ce nu le trebuia: brînză, mare brînză „mucegăită” de Sibiu, în burduf săsesc.

                                                                          Maria Diana POPESCU, revista Art-Emis

 

1 Comment

  1. Cornelius

    “Vina e a noastră, pentru că slugile de la Cotroceni ne-au pus încălţările în două bărci. Şi în Europa şi în S.U.A. Şi cu euro şi cu dolarul”

    Ca intodeauna, cu fundul in doua barci si cu pericolul de a te duce la fund cand barcile se indeparteaza una de alta!…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *