Atitudini

Închiderea abuzivă a site-ului justițiarul.ro: Jurnalistul Marius Albin Marinescu îi acuză de abuz în serviciu și grup infracțional organizat pe Klaus Iohannis, Marcel Vela și Andi Manciu

  PICCJ ÎL LUCREAZĂ PE IOHANNIS – Parchetul General s-a pus în mișcare în dosarul în care jurnalistul Marius Albin […]

 

PICCJ ÎL LUCREAZĂ PE IOHANNIS – Parchetul General s-a pus în mișcare în dosarul în care jurnalistul Marius Albin Marinescu îi acuza de abuz în serviciu și grup infracțional organizat pe președintele Klaus Iohannis, pe ministrul de Interne Marcel Velă și pe șeful Grupului de Comunicare Strategică, Andi Manciu, după ce în starea de urgență Justițiarul.ro, site-ul lui Marinescu, a fost închis abuziv, pe motiv că ar fi publicat fake news. În realitate, portalul a demascat dictatura politico-medicală

Oricât ar părea de neverosimil, Parchetul General chiar s-a pus în mișcare într-un dosar penal pornit de la o plângere împotrivă președintelui Klaus Iohannis, după ce regimul acestuia a practicat cenzura pe față, fără nicio rușine, în ciudă faptului că o asemenea măsură este interzisă explicit de către Constituția României

Miercuri, 2 decembrie 2020, procuroarele PICCJ Gabriela Zlata și Adriana Denișa Cristodor (șefa Secției de urmărire penală și criminalistică) l-au informat pe avocatul Dan Chitic – apărătorul jurnalistului Marius Albin Marinescu, cel care a depus la Parchetul General plângerea împotriva lui Klaus Iohannis – că Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casație și Justiție a început urmărirea penală în rem în data de 19 octombrie 2020.

Ne referim la binecunoscutul scandal din starea de urgență, când Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a închis abuziv site-ul  Justitiarul.ro – al lui Marius Albin Marinescu – pe motiv că portalul ar fi publicat fake news. În realitate, după cum Lumea Justiției a scris la momentul respectiv, Justițiarul.ro demască dictatură politico-medicală instaurată în România și în alte țări sub pretextul pandemiei de coronavirus.

                     Abuz în serviciu și grup infracțional organizat

Amintim că Albin Marinescu nu a stat cu mâinile-n sân, ci la 31 iulie 2020 i-a dat pe mână Parchetului General atât pe Iohannis, cât și pe Sorin Grindeanu (președintele ANCOM, adică fix instituția care a închis efectiv Justițiarul.ro), precum și pe ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela (cel care a cerut închiderea site-ului) și pe șeful Grupului de Comunicare Strategică, Andi Manciu (cel care a propus mârșăvia). Alte trei persoane vizate de plângerea penală sunt Sorina Coșbuc, Iulian Dragoi și Adrian Cuturescu, despre care presă a scris că făceau parte din GCS în acea perioadă.

Fără să reluăm întreagă istorie (găsiți la final linkurile către toate episoadele serialului), menționăm că plângerea depusă de Albin Marinescu la PICCJ vizează fapte de abuz în serviciu și grup infracțional organizat, cu aplicarea circumstanței agravante privind săvârșirea faptelor în starea de urgență – art. 77 lit. g Cod penal. În esența, Marinescu îi acuza pe cei șapte oficiali că prin închiderea site-ului Justițiarul.ro au încălcat grav Constituția, care la articolul 30 interzice explicit atât cenzură de orice fel, cât și suprimarea oricărei publicații. De asemenea, ziaristul sublinia că nici decretul președintelui Klaus Iohannis privind instaurarea stării de urgență, nici celelalte acte normative adoptate în aceeași perioadă nu prevedeau închiderea unei publicații, ci doar eliminarea acelor articole considerate știri false („fake news”). Asta că să nu mai punem la socoteală faptul că o asemenea realitate – care îngrădea libertatea de expresie – era reglementată prin acte ilegale, iar nu printr-o lege, după cum tot Constituția dictează.

Prezentăm principalul pasaj din adresă prin care PICCJ îl anunța pe avocatul Chitic de stadiul dosarului nr. 122/P/2020 (vezi facsimil): „În conformitate cu prevederile art. 81 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală care reglementează dreptul persoanei vătămate de a fi informată cu privire la drepturile sale, referitor la situația dosarului nostru cu numărul de mai sus vă facem cunoscute următoarele:

1) Plângerea formulată de dvs. la data de 31.07.2020 împotriva Președintelui României, Klaus Werner lohannis, ministrului afacerilor interne, Marcel Vela, președintelui ANCOM, Sorin Mihai Grindeanu ș.a., a fost înregistrată în evidența cauzelor penale a Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică sub nr. 122/P/2020; dosarul se află în lucru la procuror.

2) În temeiul art. 305 din Codul de procedura penală, la data de 19.10.2020 în cauza s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunile prev. de art. 297 alin. 1 cu aplic. art. 77 lit. g din Codul penal și art. 367 din Codul penal cu aplic. art. 77 lit. g din Codul penal; încadrarea juridică a fost stabilită pe bază aspectelor descrise de dvs. în plângere.”

Citiți aici toate episoadele serialului:

– „COSMARUL LUI IOHANNIS, REDUS LA TACERE”;

– „AVOCATUL POPORULUI SOMEAZA APARATUL DE CENZURA”;

– „COSMARUL LUI IOHANNIS LUPTA CU CENZURA DE STAT”;

– „LI S-A FACUT FRICA”;

– „JUSTITIARUL.RO A FOST INCHIS DIN NOU”;

– „COSMARUL LUI IOHANNIS VREA CAPUL PRESEDINTELUI”.

                                                                                        Valentin BUSUIOC, Lumea Justiției

8 Comments

  1. Ovi

    La acea închidere temporară am aflat despre acest site, pe care de atunci îl citesc aproape zilnic…

  2. Seara,cănd mă intorc de la muncă cu masca pe figură,”i-au căteva guri” de oxigen :
    JUSTIȚIARUL,COTIDIANUL,ARTEMIS,INPOLITICS.
    MULȚUMESC CĂ EXISTAȚI !!
    Liviu.

    • Loda

      Puteti adauga lecturilor dvs. si incorect politic,saccsiv,daniel vla. Si eu multumesc ca exista aceasta publicatie.

      • Traian

        Mai puneti inca: saccsiv, ortodoxinfo, invictus, burebista,

    • GORUN

      @Liviu – Cotidianul ? Colcăie de alogeni comunizați și antiromâni.

      • Nick

        Ai dreptate. Și eu am constatat asta

  3. anonim

    Nistorescu s-a dat demult cu regimul ,n-ar fi prima oara ,a mai facut-o si in trecut.Cenzureaza la greu opiniile anticovid,pronationale,pro crestine in timp ce alogenii si tradatorii de tot felul sunt la liber.Basca faptul ca nu caraie nimic contra vaccinului.Asa ca ,dle Liviu ,taiati Cotidianul dupa lista.Acest ziar duce doar un razboi de ochii lumi cu KWI.

  4. get

    Vă susțin . Atât timp cât o să mai existe un om care sa apere drepturile și libertățile fundamentale atunci nimic nu e pierdut .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *