Puncte de vedere

Întrebările mele către mine (II)

      Am doi prieteni care încep să mă enerveze. Ei știu atît de multe lucruri care ar trebui cunoscute […]

 

    Am doi prieteni care încep să mă enerveze. Ei știu atît de multe lucruri care ar trebui cunoscute de români pe care îi sfătuiesc doar să le scrie, în rest mă ocup eu de publicare. Unul îmi spune că nu are timp, să îl înregistrez audio și apoi să scriu eu – păi eu, care nu mi-am terminat de scris propriile amintiri, am timp să scriu amintirile altcuiva? Al doilea îmi spune că va scrie – dar uite că nu scrie.

Astăzi am vorbit din nou cu unul dintre ei. Punînd cap la cap ce știam amîndoi, a ieșit următorul portret al familiei răposaților Sorin și Adriana Moisescu.

În anii ’70 amîndoi erau judecători. Amîndoi trebuiau arestați pentru luare de mită, dar nu s-a putut. Eu știam că Sorin Moisescu era nepotul patriarhului Iustin Moisescu, prietenul meu auzise chiar că ar fi fost înfiat de acesta (cred mai mult în informația mea). În toamna lui 1979 izbucnește scandalul legat de corupția de la judecătoria și procuratura sectorului 5. Sînt arestați judecători de la sectorul 5 și Ion Popescu, procurorul șef adjunct. Au scăpat de arestare Mihalache (nu îi țin minte prenumele) președintele judecătoriei, care s-a sinucis, și Adriana Moisescu, vicepreședinta, rudă prin alianță cu patriarhul, amanta procurorului șef adjunct Ion Popescu (și nu numai a lui).

La revoluție, Sorin Moisescu intră în sediul CC. Au fost date la TV imagini filmate din CC în care apare Sorin Moisescu îndesînd sub palton un cartuș de Kent – am auzit varianta că în cartuș nu erau țigări, ci teancuri cu dolari, dar nu vom afla niciodată adevărul.

După alegerile din 1996, Sorin Moisescu ajunge consilier prezidențial.

Prietenul meu coordona o anchetă privind adopțiile ilegale. Printre cei anchetați erau avocata Ileana Bustea și nepotul ei, ziaristul Ralu Filip, ale căror telefoane erau interceptate. Este anunțat că a fost interceptată o convorbire între Ileana Bustea și Palatul Cotroceni, cu Sorin Moisescu. Ileana se plînge că este anchetată iar Sorin îi spune că în curînd va fi procuror general și că îi va da afară pe cei doi implicați în anchetă, care cît trăiește el, nu vor mai reveni niciodată. Într-adevăr, este numit în fruntea parchetului, desființează posturile celor vizați, apoi este numit președintele ÎCCJ – după un an moare. Prietenul meu revine în Parchetul General, apoi ajunge secretar de stat.

Prietenul meu a declanșat ancheta împotriva celor care au devalizat băncile României – toți aceștia au fost apărați de Cotroceni, indiferent de cine era pe tronul prezidențial!

Știu atîtea lucruri despre Coroceni! Despre trădare și corupție!  Și eu știu foarte puține din ceea ce știu cei apropiați.

                                                                       *

Ludovic ne anunță că Iohannis va cîștiga alegerile din primul tur, sondajele de opinie îl plasează pe Iohannis pe primul loc. Am înnebunit eu, sau românii?  În cei cinci ani de domnie Iohannis nu a făcut nimic bun  petru România – tot ce a făcut, a făcut împotriva țării. Cum pot exista atîția români care, teoretic, îl susțin?

Pe „Justițiarul” apar multe comentarii critice la adresa lui Iohannis, semnate în general de anonimi. Nu vreau să jignesc pe nimeni, probabil că în majoritate sînt sinceri, dar lași, însă nu pot să uit un lucru.

La începutul anilor ‘90 obișnuiam ca vineri seara să ne strîngem la un șpriț vreo 10 prieteni. Eram prieteni vechi și întîmplător eram împotriva lui Ion Iliescu și a FSN-ului. După un timp, ajugeam să îl înjurăm pe Iliescu. Într-o noapte, nu știu dacă avea ceva informații, dacă a fost o intuiție sau a făcut un test, unul dintre noi îi spune altuia că acesta a votat cu Iliescu.

Și atunci, „in vino veritas”, împricinatul recunoaște că a votat cu Iliescu și cu FSN.

La ce bun acest fariseism, cameleonism, această duplicitate? Se temea că nu îl mai invităm la chefuri? Prietenia noastră se baza pe mulți ani, nu avea nici o legătiră cu opiniile noastre politice actuale.

                                                                       *

Sînt atît de multe lucruri de comentat în România de azi, încît le-am pierdut șirul, dar și numărul. Am scris mai de mult un articol despre cum autoritățile  române dirijează prin multe canale, direct sau indirect, sume enorme de la buget în interesul “industriei ospitalității” (hoteluri și restaurante) – românii sînt jefuiți, dar fără îndoiala că mulți demnitari (guvernanți și parlamentari sînt șpăguiți din gras pentru măsurile impuse).

Vasilica se lăuda cum a ajutat romînii să trăiască mai bine prin mărirea sumelor din vaucherele de vacanță. Eu nu am beneficiat niodată de ele, și nici nu voi beneficia.

Am ascultat nu de mult, hai să zic acum vreo 10z ile, un lider al acestei industrii, comentînd avantajele introducerii bacșișului obligatoriu  la restaurant, care ar fi vrut să ajungă la 15 %.

Acesta încerca să ne convingă de faptul că prin bacșișul obligatoriu, clenții vor fi mai bine serviți. Măi flăcău,  tu sigur nu ești tîmpit, dar ne crezi tîmpiți pe noi.

Cînd bacșisul nu este obligatoriu, ospătarul se străduie să îl merite. Cînd devine obligatoriu, i se rupe de client.

După multe argumente absurde, reprezentantul ospitalității vine cu ultimul: bugetul statului va cîștiga din impozitul pe bacșiș, care pînă acum nu putea fi impozitat.

Între multele mele neînțelegeri, se află și altele, românești, europene și mondiale,  dar acum am obosit.

                                                                                                     Dan Cristian IONESCU

Citiți și prima parte: Întrebările mele către mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *