Remember

Legăturile familiei mele cu Maria Tănase (I)

  Așa este că vă captează atenția acest titlu? Așa este că vă așteptați la ceva picant? Pînă atunci va […]

 

Așa este că vă captează atenția acest titlu? Așa este că vă așteptați la ceva picant? Pînă atunci va trebui să mai așteptați.

Despre ramura mea aromână, care din partea bunicii se trăgea din familia Vulcan, am scris. Acum este cazul să scriu și despre ramura mea oltenească.

Sînt unii tîrgoveți care spun că „țăranii e proști”. Dacă aș da peste unul dintre aceștia, l-aș întreba: „Bă, da tac’tu, bunică’tu, străbunică’tu, în afară să se îmbete și să își bată nevasta, ce au făcut? ”. Știu, sînt rău, dar la cît de tîmăiți sînt ei, îmi permit și eu să fiu rău.

Nu sînt os domnesc, nu sînt os boieresc, dar dintre acei țărani din vîrf de munte din care mă trag, a ajuns un senator în primul Senat al României și un deputat timp de patru mandate în perioada interbelică, trei țărani cu doctorate în drept la Paris, intelectuali și oameni cu funcții importante. Unul a ajuns după 1945 în închisoare, și nu o dată ci de trei ori, dar nu pentru că ar fi fost șuț (hoț din buzunare) sau springar (spărgător de case), ci pentru că în timpul războiului a fost prefectul poliției din Chișinău.

Hai să încep să dezvolt. Bunicul patern, Victor Ionescu, se trăgea din neamul Vinerenilor, Nicolae Vinereanu trecînd spre sfîrșitul sec. XVIII munții dinVinerea Sibiului (acum în jud. Alba) împreună cu cei doi fii ai săi și cu turmele de oi și stabilindu-se în Vaideeni (niște țărani!).

Bunică-mea, Maria Comănescu, era o copilă (16 ani) din Recea (Izvorul Rece) care lucrînd prin curte vede că intră un bărbat cu barbă și care vorbește cu taică-său. Curioasă, își întreabă mama de ce a venit popa ăla. Află că nu e popă, ci este viitorul ei soț. A fost o căsătorie începută în 1918 și terminată în 1972, la moartea bunicului, din care au rezultat 11 copii, 9 ajunși la maturitate, din care doi încă trăiesc.

Sînt mulți tîrgoveți pe care dacă îi întrebi ce personalități au în familie, dau peste cap un pahar, se gîndesc bine și răspund că nu au.  Eu nu știu cu cine să încep.

Am scris de doi parlamentari, unul a fost Ștefan Ioniță Comănescu, senator în primul Senat al României și coautor al legii transhumanței. Al doilea a fost Adam Ionescu, nașu Adămiță, nașul de cununie în 1918 al bunicilor și naș de botez al tatei. Doctor în drept la Paris, parlamentar liberal timp de patru mandate, pînă cînd Carol al doilea a desființat democrația.  De el sînt legate cele mai importante lucruri, sper să nu uit de ele, mă fac de rîs.

Am vorbit de doi țărani parlamentari, i-am bifat deja.

Am vorbit de trei țărani doctori în drept la Paris. Unul a fost menționat,  nașu Adămiță.     Al doilea a fost nea Traian Andreescu – lucrurile sînt atît de complicate încît îmi este foarte greu să găsesc calea cea mai cursivă. Nea Traian era fiul mătușii Anica  (Ana) Andreescu, sora bunicului, cea care în vîrf de munte, și-a botezat copii cu nume romane, Traian, Tiberiu, Aurelian, Corneliu. Presimt că acest articol va avea o continuare, asa că las amănunte pentru  episodul doi. El a fost prefectul poliției din Chișinău, în timpul războiului.

Al treilea a fost nea Leonică, Napoleon Ionescu. Membru al delegației române la Conferința de pace de la Paris din 1946, director al aviației civile (sau cum se numea pe atunci), pensionat în calitate de șef al oficiului juridic la această instituție (oare devenise Tarom? – nu mai țin minte).

Fratele mai mare al tatei, nea Victorel (numit așa ca să se deosebească de tata mare Victor) a fost țăran, și preot. Absolvent a trei facultăți, doctor în teologie cu o teză referitoare la marele prooroc Isaia, a avut un mare păcat (?), a fost legionar. În 1954-1955, prin eforturi proprii, a ridicat în Vaideeni a doua biserică (Sf. Nicolae) la 50 de m. în sus de casa lui nașu Adămiță. La  sfințire, PS Iosif Gafton, episcopul Rîmnicului și Argeșului a  rămas uimit de  zelul, eforturile, energia, pregătirea unchiului și i-a cerut să vină să lucreze la episcopie. Cu smerenie, nea Victorel i-a spus că și-ar dori să slujească la biserica pe care o ridicase. S-a căzut la pace, PS Iosif l-a luat la episcopie inițial de post de consilier cultural,  apoi și de secretar, lăsîndu-l ca duminica și de marile sărbători să își țină slujbele în biserica pe care o ridicase (fiindcă să fie clar un lucru, pentru denigratorii patriarhului Iustinian Marina, în timpul lui nu s-au demolat biserici, dimpotrivă, s-au ridicat).

O să mai scriu despre unchiul Victorel și tata, despre nașu Adămiță și Clery Sachelarie, patronii restaurantului “Wilson”,  despre Maria Tănase (sper să nu uit).

A două născută în familie a fost tanti Mărioara (Maria). O  țărancă, absolventă a facultății de farmacie, legionară. S-a măritat cu un țăran din Bogdănești (com. Tomșani, lîngă Horezu). Unchiul Nicolae Popescu Bogdănești a fost un țăran scriitor și ziarist. Un timp, a fost director general adjunct la Agerpres (echivalent cu ministru adjunct al presei). Apoi a fost trimis la Paris, reprezentant al Agerpres pentru Franța și Benelux. După care a revenit definitiv în țară. A murit la sfîrșitul lui 1987.

Acum cîțiva ani, am aflat pe de internet de ce a fost rechemat în țară. Sub acoperirea de ziarist, fusese trimis la Paris de DIE, adică era spion. La un moment, un coleg a dezertat la actualii noștri aliați și și-a trădat colegii. Atunci, toți aceștia au fost retrași.

Atunci am înțeles ceva ce ani de zile nu înțelesem. Era un om foarte ponderat la băutură, venea cu plăcere la noi fiindcă tata avea în permanență vinuri de mare calitate,  și bea cel mult 2-3 pahare. Într-o zi a depășit norma și s-a scăpat spunînd că dacă poporul romîn ar ști ce a făcut el pentru țară, i-ar fi recunoscător. Mai mult nu a spus.

Hai să fac o pauză amuzantă, Pe la mijlocul anilor ’60 vine în vizită unchiul Nicu și urcă la noi și unchiul Costică Miza, vărul mamei, care pe atunci stătea la noi, la demisol. Tata se laudă că are o țuică excepțională, îmi sune să aduc sticla din spatele sobei, eu mă execut iar tata toarnă în pahare. Unchiul Costică gustă primul, gustă și tot gustă, manifestînd în mod vădit o neînțelegere. Gustă apoi unchiul Nicu și îi spune tatei “Bună țuică, Mirceo!”. Tata, foarte mîndru, îi răspunde ”Păi nu ți-am spus?”, după care bea și el și răcnește la mine ”Ce ai făcut derbedeule. Îți bați joc de noi? Asta este sticla cu aiasmă!”.

Unchiul Nicu a fost comunist, un comunist sincer și cinstit. Stătea în centrul capitalei, într-un apartament de trei camere pe Calea Victoriei nr. 25, lîngă Miliția Capitalei (tot în acel bloc locuia și Iurie Darie). Intrai într-un holișor mic-mic din care în dreapta dădeai de o chicinetă mai mică decît baia mea de servici în care găteau două familii. Din holișor se intra în camera în care dormeau unchiul Nicu și tanti Mărioara, în stînga era camera în care locuia o altă familie, iar în a treia cameră dormeau vărul și verișoara mea. Prin camera lor treceau toți cei care trebuiau să ajungă la baie. Știți că demnitarii comuniști se lăfăiau în vilele burghezo-moșierimii, dar uite că nu toți.Crunta iarnă 1953-1954 am petrecut-o cu mama la ei, aveau încălzire centrală.

Mașină și-a cumpărat pe la 50 de ani.

Vărul meu, Cristian și el, a fost pînă la pensie redactoe șef adjunct la „Tribuna Economică”. Fiu de țărani, ca și mine.

Încurcată treaba în care m-am băgat. Stau, ca de obicei în pat, înconjurat de cărți despre Vaideeni, în primul rînd impresionanta monografie “Vaideenii” apărută sub coordonarea profesorului Vartolomei (Vicu) Todeci  (cînd a apărut, în 2007, deja 4 dintre autori muriseră între timp). În 1946, l-a avut la liceul din Horezu profesor de limba română  pe tata. Am scris că la parastasul de 6 luni pentru tata, a avenit la biserică cu fluiera și a cîntat “Învîrtita Dorului: (am și eu sensibilitățile mele muzicale, de la aromâni „Părinteasca Dimăndare” iar de la vaideenari „Învîrtita Dorului”). M-am umplut de praf, dar din fericire nu a trebuit să-mi forțez genunchii, așa ca lîngă mine am și Schița genealoogică a neamului Comăneștilor din Vaideeni precum și arborele genealogic al familiei Victor și Maria Ionescu, țărani cu toții. În plus, ca să îmi clarific niște probleme, am sunat azi la Vaideeni. Încă nu am primit răspunsurile.

În aceste condiții, mai ales că acum  mi s-a ars și becul din dormitor (nu mă întrebați de ce nu mă urc pe un scaun să îl schimb), cred că cel mai înțelept lucru este să mă potolesc și si mă culc.

                                                                                                              Dan Cristian IONESCU

2 Comments

  1. Rodica Cilinca ( Iris )

    Dle Dan, va citesc cu mare interes si incantare articolele ! Acesta, mi-a placut in mod deosebit ! Va doresc o seara frumoasa si linistita !

  2. Dan Cristian Ionescu

    Multumesc. La ora aceasta nu pot sa va urez o seara frumoasa si linistita, asa ca va urez si eu zile frumoase si linistite,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.