Legăturile familiei mele cu Maria Tănase (III)

 

V-am spus că  m-am apucat de o treabă grea. Hai să încerc să organizez și să sintetizez, deși mă cam deranjează întunericul din dormitor. Dacă voi repeta unele lucruri, sper că vîrsta mea este o scuză plauzibilă și acceptabilă. Respectarea unei cronologii este imposibilă, un secol și jumătate de istorie pe planuri diferite, dacă ar fi scrisă strict în ordinea desfășurării în timp a evenimentelor, ar crea mai multe confuzii. Așa cum am ales, cel puțin este un fel de puzzle pe care îl puteți reconstitui mai ușor.

Dinspre partea Comăneștilor din Recea (Izvoru Rece), primul menționat este Ștefan I Comănescu, născut în anul 1800.

Ștefan al III –lea Comănescu (născut în 1870) și Ioana (născută în 1882) au fost străbunicii mei din partea bunicii.

Ștefan al IV-lea Comănescu (nea Fan), fratele mai mic al bunicii, a fost între anii 1926-1937 (cînd Recea era comună), în mai multe rînduri, primar și notar al comunei (adică secretar al primăriei).

Unul dintre cei 11 copiii ai lui (dintre care trei perechi de gemeni), Iulian, a ajuns după 1990 de două ori prefect de Vîlcea și o dată președintele Consiliului județean.

Tot din familie este și Lazăr Comănescu, diplomat, vremelnic consilier prezidențial,  vremelnic ministru de externe.

Lița Oniță (Ioana), mezina celor 7 copii ai lui Ștefan Comănescu al III-lea, s-a măritat cu Nicolae Bărbulescu, fratele lui Ioniță (Ion) Bărbulescu, ajuns mai tîrziu în fruntea Departamentului Cultelor.

Despre această ramură a familiei, din păcate știu mai puțin. Alta este situația Vinerenilor, din care se trăgea bunicul.

Am scris faptul că Nicolae Vinereanu a trecut munții din Ardeal împreună cu cei doi fii ai săi și cu turrmele de oi stabilindu-se în Vaideeni. Răspunsurile pe care le aștept, încă nu au venit. Eu nu mai țin minte dacă Nicolae Vinereanu s-a născut în 1750, sau în acest an a trecut munții.

În zilele de 26-27 iunie 2010 a avut loc întîlnirea Vinerenilor. Au venit într-un cort enorm montat pe terenul de sport al școlii noi din Vaideeni sute de Vinereni, răspîndiți prin întreaga lume. A fost și Sandu (Alexandru) Vinereanu, fostul nostru internațional de baschet.

Pe mine m-a enervat faptul că unul dintre organizatori, după ce m-a stors la telefon de informații cum să dea de alte rude ale mele, a încheiat promițînd-mi că îmi va trimite prin mail o invitație. Dar a uitat. Am trecut totuși pe acolo, dar fără să iau parte la masă.Cu această ocazie a fost tipărită o cărticică cu tot arborele genealogic al acestei familii enorme, cu datele de naștere și de deces, începînd cu Nicolae Ungureanu și terminînd cu strănepoții mei. Din păcate, eu nu o am.

Dar hai să mă apropiez de sfîrșitul sec. XIX.

Străbunicii mei din partea bunicului au fost Mihalache (Mihai) și Maria Ionescu. Străbunicul Mihalache era diacon la biserica Sf. Ioan Botezătorul, avea 4 copii, dar în 1894 își părăsește familia și pleacă la București. Rămasă singură, străbunica își caută un ajutor, iar ajutorul o ajută să mai aducă pe lume un copil – elegant, străbunicul îl recunoaște. A fost un proces de divorț lung, nu știu din ce cauză, cred că vreo patru ani, după care străbunicul se recăsătorește cu Paraschiva.

Un lucru foarte interesant, în familia mea, foarte mare, divorțul era o raritate, dar s-a întîmplat să fie legat de oameni ai bisericii. Străbunicul Mihalache, vărul meu preot și două nepoate, una nepoată de preot iar alta fiică de preot.

Cei patru copii avuți de străbunicul Mihalache au fost Mihai (tatăl unchiului Leonică, despre care am scris), Ilie zis „Vărzarul”, stabilit în Bîrzoteni, unde cultiva varză, tatăl unchiului Victor, colonel de artilerie, profesor la școala militară din Sibiu (a murit în 1978 de cancer la plămîni – l-am vizitat la spitalul Filaret, la despărțire sfătuindu-mă să mă las de fumat;  au trecut de atunci peste patru decenii și, Slavă Domnului, încă trăiesc), Ana (Anicuța) mama celor patru frați botezați cu nume romane și bunicul Victor, care făcuse școala de notari (am explicat că pe atunci notar însemna secretar de primărie) așa că a fost secretarul primăriei din Vaideeni.

Fiul născut de străbunica în 1895 și asumat de străbunicul, Nechit, a fost tatăl unchiului Traian, zeci de ani (inclusiv după 1990) director general adjunct la Departamentul Silviculturii (care din cîte îmi amintesc, un timp a fost chiar minister independent). Se ocupa printre altele de exportul fructelor de pădure și de organizarea vînătorilor lui Ceaușescu. Activitatea de export a fructelor de pădure a fost preluară în prezent pe cont propriu de fiica lui, vara mea Tatiana.

Cu Paraschiva, străbunicul Mihalache a mai avut patru copii.

Tanti Lenuța (Elena), măritată cu Vintilă Morțun. Unchiul Vintilă a avut și el o viață aventuroasă, în timp ce făcea facultatea la Paris a avut o amantă care urca treptele celebrității, Josephine Baker. El este cel care a construit Podul Prieteniei, între Giurgiu și Ruse.

Nea Cornel, un alt om deosebit. În timpul ultimului război mondial a fost aghiotantul generalului Ilie Șteflea. Lui nu i s-a întîmplat nimic, și cred că aceasta s-a datorat că a trăit cu o evreică pe care, cînd a apărut legislația antisemită, a dus-o la Vaideeni, la bunicul. Am scris că a trăit cu ea, întrucît nu știu adevărul, tata îmi spunea că îi era amantă, mătușa Mărioara spunea că erau căsătoriți.

Stătea la Bîrzoteni, într-o cameră igrasioasă,  cred că un fost beci, la unchiul Victor (colonelul). O cameră foarte mare, plină nu cu mobilă ci cu cărți. Un om extrem de inteligent și cu o cultură pe măsură. Era profesor la liceul din Horezu unde, în afară de educația fizică și de muzică, preda sau suplinea toate celelalte materii!

Îmi plăceau discuțiile cu el, învățam multe. Băteam des pe jos drumul de la Vaideeni la Bîrzoteni ca să stăm de vorbă. O dată vorbind despre Pascal, mă întreabă cum îl mai chema. Mă dau glumeț și îi spun „Avea un nume cam bleg!”, iar el îmi răspunde „Bleg ești tu! Ăla era Blaise!”. La plecare, îmi dădea cite 10 lei, cu care fugeam la poșta din Horezu și îmi cumpăram două plicuri cu timbre, pentru colecție, după care făceam tot pe jos cei 6 km. înapoi spre Vaideeni.

Tanti Lucreția a fost o fire foarte sensibilă, scria poezii, dar și articole. Am o serie de ziare foarte vechi cu textele ei, înclusiv în publicații machedonești, deși nu avea nici o legătură cu aromânii. A avut o poveste lungă, frumoasă și tristă de dragoste cu un medic căsătorit, care nu putea divorța. Din momentul în care acesta a murit, nu a mai ieșit niciodată din curte!

În sfîrșit, tanti Virginica, angajată la redacția Universul, și-a sacrificat viața ajutîndu-și sora, care între timp și orbise.

Bezna din cameră mă obosește mult și rău. Cred că o să mă mai întind cu un episode. Mulți țărani în familia mea! Cine este interesat, le citește, cine nu este interesat, le sare. Oricum, mi-am notat restanțele anunțate. Și desigur, în final, mă voi referi și la Maria Tănase.

                                                                                                             Dan Cristian IONESCU

Citiți și:

Legăturile familiei mele cu Maria Tănase (I)

Legăturile familiei mele cu Maria Tănase (II)