Puncte de vedere

LEGEA FALIMENTULUI: Românii, cetăţenii „second-hand”

Românii, cetățenii „second-hand”             Mass-media autohtonă semnala la debutul crizei un proiect legislativ menit să sprijine cetățenii loviți de dificultățile […]

Românii, cetățenii „second-hand”

           

Mass-media autohtonă semnala la debutul crizei un proiect legislativ menit să sprijine cetățenii loviți de dificultățile financiare. Legea Falimentului Personal este, în prezent, adoptată în mai multe țări de pe mapamond. În momentul în care a pătruns serios și în spațiul public românesc, a început și lobby-ul pentru neadoptarea ei. Fie că vorbim de FMI, de UE, de București, de bănci, chiar de presă sau și de noi, ca oameni de rând, demersul legislativ a devenit un vis nerealizat, în mijlocul unei Uniuni care demonstrează că s-a obișnuit deja cu apucăturile unui popor ciudat.

            Proiectul de lege a insolvenţei persoanelor fizice, care reglementează falimentul personal, este deja adoptat în Austria, Letonia, Ungaria sau Polonia. În multe dintre aceste țări, chiar experţii Fondului Monetar au scris legea. În România, inițiativa a venit de la fostul senator de Ilfov, Iulian Urban. În 2009, Urban, alături de Gheorghe Piperea, au redactat Legea Falimentului Personal în varianta românească și au înaintat-o la Senat, de unde a și „trecut”, în martie 2010. Toate bune și frumoase, până când a ajuns la Comisia Juridică a Camerei Deputaților și unde stagnează… de trei ani. De altfel, starea de somnolență a deputaților autohtoni nu poate fi deranjată în nici un chip, pentru că nu există nici o reglementare legislativă care să îi determine să voteze o lege. Mai exact, o lege poate sta suspendată între Senat și Camera Deputaților… pe veci, fără să deranjeze pe nimeni.

            Important de menționat este faptul că legea în cauză se alătură și ea dezbaterilor românești. Ea nu este destinată apărării celor care „au luat bani de la bănci și nu vor să-i dea înapoi”, ci celor care, fără voia lor (tăieri salariale, concedieri ș.a.m.d.), au ajuns în imposibilitatea de plată a ratelor la bănci sau alte instituții creditoare (companii de telefonie mobilă, provident, movident, cetelem, metelem și alți cămătari vestiți ai patriei). În această situație se află „doar” peste 4,4 milioane de români, ignorați complet de „conspirația” intereselor de care acest popor blestemat nu mai scapă.

Nu mai este pentru nimeni nici un secret faptul că băncile se opun din oficiu cam oricărui proiect legislativ care le afectează interesele, iar de aici, combinată cu vestita noastră clasă politică, mai este un singur pas până la tragedie națională. Un polițist de frontieră a „spart gheața” în 2010, când s-a spânzurat din cauza ratelor la bancă. Salariul său era de 1.700 lei, iar ratele de 2.100 lei. În vremuri mai recente, noi, inițiatorii Legii Falimentului Personal, suntem bombardați zilnic cu poveștile cutremurătoare ale unor oameni ignorați, împinși în vârf de cuțit sau peste fereastră. Câteva exemple: 1. Pichiu Simona ne anunță că Alpha Bank retrage bani dintr-un cont de lei pentru un cont de credit în euro, fără înștiințare, nefiind nimic altceva decât alocația copiilor Simonei. 2. Șerban I., din Alexandria, susține că a obținut un credit pentru tratamentul fiicei sale, victimă a unui accident rutier, motiv pentru care recuperatorii băncii i-au „recomandat” să stea „în viață cât mai mult, că avem nevoie de voi să ne plătiți toată viața.” De altfel, după ce le-a trimis poze cu fata în cărucior cu rotile, a mai venit un răspuns: „mâncați mai puțin și plătiți ratele, altfel ajungeți să vă încălziți la tomberonul de gunoi și poate luăm și scaunul cu rotile a lui fii-ta.” 3. Maria Meșter a luat un credit de 2.100 de lei de la Bancpost Dej. Și-a plătit în fiecare lună ratele la bancă, dar cu toate acestea a fost stresată cu sute de telefoane de funcționarii băncii. Scuze, nu au stresat-o pe ea, ci pe fiica ei, în vârstă de 9 ani, spunându-i de fiecare dată că „familia ei va dormi în stradă.” Exemplele continuă la nesfârșit.

           

            Efectele unui lobby agresiv

 

            Când am început acest demers, în urmă cu o săptămână, mi-am propus să nu exploatez vreun capital politic și să apelez la toți oamenii de bună credință, indiferent de culoarea ideologică. Am dat steagurile, insignele, stemele și lozincile la o parte și am hotărât să-i abordez pe toți în mod egal, fie că e vorba de PDL, PP-DD, PNL, PSD și alți P, pentru că, până la urmă, este vorba de buzunarele, prezentul și viitorul nostru, al tuturor. Dată fiind și conotația socială a unui astfel de demers, am apelat și la un prieten din copilărie, a cărui maturitate l-a „aruncat” în rândurile PSD. Răspunsul său a venit subit, cu subiect și predicat: „Păi, băi, eu am discutat cu vreo doi deputați de-ăștia tineri de la PSD. Dar, n-au frate nici o treabă. Cu ei discuți afaceri, combinații, de-astea. N-ai frate treabă cu ăștia ai mei, cu legi, cu astea…” Ioan Hulea, din comisia de buget-finanțe-bănci a Camerei Deputaților și membru PP-DD a susținut că va fi „alături de noi necondiționat.” Și atât. De la al doilea mail n-a mai răspuns.

Pe de altă parte, speranța venise de la dreapta cea „unită.” Deputatul FC, Dan Cristian Popescu, a susținut că sprijină un asemenea demers, dar care va fi redactat de deputatul Dănuț Culețu și căruia i se alătură și Mihai Răzvan Ungureanu. Pot să admit bunele intenții ale unui astfel de demers, însă și mai evidentă este dorința tăierii frunzelor la câini. Sub forma cărui raționament logic te apuci de redactarea unei legi, care există deja și așteaptă avizul? Dacă legea din 2010 stă bine-mersi prin sertarele deputăției, cu ce ne ajută încă o lege, identică, de va sta și ea cel puțin încă trei ani suspendată în aer? Inconștiența politică actuală ne aruncă astfel într-o shaworma economico-socială de nedescris, cu de toate, inclusiv cu consecințe greu de estimat în viitorul apropiat.

În Polonia, Legea Falimentului Personal funcționează din martie 2009, iar creditele nu s-au scumpit în această perioadă. Dimpotrivă, costurile au scăzut și sunt de câteva ori mai mici decât în România. Astfel, experiența practică a Legii Falimentului Personal demască minciuna invocată și promovată de bănci, potrivit căreia „se va scumpi creditarea” dacă Legea va fi adoptată. Lecția poloneză funcționează de minune de mai mulți ani și în Austria.

În acest context, românii nu mai au decât o singură șansă: presiunea publică. Lobby-ul bancar, pe de-o parte, inițiativa cetățenească pe cealaltă parte, plasează actualii guvernanți în rolul de sandwich social. Prin presiunea publică, deputații românii pot fi obligați să meargă la muncă și, ca o premieră, ar tranșa viitorul propriei națiuni. Eu, unul, sunt plictisit de atâtea laude în mediul online la adresa islandezilor, care s-au mobilizat și au pus piciorul în prag, hotărându-și singuri soarta și trimițând „la plimbare” adunătura bancheră printr-un „hai, sictir” de răsunet european, cu slabe ecouri prin Estul sălbatic. Noi de ce suntem mai slabi? Mai incapabili? Nu mi-aș dori să fim „mai islandezi” sau „mai nemți” și nici măcar „mai greci.” Vreau să fim, iar, români! Cu drepturi, responsabilități și, în special, inițiative.

Personal, nu am și nu voi avea rate la bănci și, totuși, sunt implicat trup și suflet în această campanie, pentru alții, pentru ai mei. Eu pot. Tu, cel care citești acum, probabil și îndatorat, de ce nu poți? Scuza ta care e? Dincolo de preferințele politice, ar trebui să preseze mentalul colectiv faptul că un neam care nu luptă nici măcar pentru viitorul propriilor săi copii, nu-și mai merită locul printre alte popoare și nu mai poate emite niciodată pretenția la respect.

 

                                                                                                Marius FLORIAN

Trackbacks / Pings

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *