Colimator

Lista rușinii: Apărătorii torționarului Augustin Lazăr

  După trei zile de derută, cozile de topor din presă ale instituţiilor de forţă încearcă să se regrupeze, declanşînd […]

 

După trei zile de derută, cozile de topor din presă ale instituţiilor de forţă încearcă să se regrupeze, declanşînd operaţiunea „Spălarea torţionarului Augustin Lazăr”. Practic, este o operaţiune de auto-demascare, aşa cum s-a mai întîmplat în decursul anilor, cînd lucruri evidente erau contestate de aceste „instrumente”, cu intenţia de a minimaliza efectele dezvăluirilor ce apăreau în presă despre securişti odioşi şi nomenclaturişti ai PCR, mai ales atunci cînd aceştia se strecurau în poziţii înalte ale instituţiilor democratice de după Revoluţia anticomunistă din Decembrie 1989.

După apariţia pe „Lumea justiţiei” a documentelor care arată clar că Augustin Lazăr, actualul Procuror general al României, a contribuit decisiv la tortura fizică şi psihică a disidentului Iulius Filip, în calitate de preşedinte al comisiei de liberare condiţionată din Penitenciarul Aiud, prin faptul că s-a amînat cu aproape doi ani eliberarea sa, am asistat la cîteva tumbe ridicole ale lui Augustin Lazăr pe site-ul Ministerului Public, în care încerca să se eschiveze cu mijloace demne de milă: „nu-mi amintesc, nu eu am decis, n-am făcut poliţie politică, am o anumită stare de emotivitate…” Generic, toate acestea se pot sintetiza în expresia celebră a lui Tudor Postelnicu: „Am fost un dobitoc!”, numai că fostul șef al Departamentului Securității Statului a dovedit parcă un pic mai multă demnitate decît Augustin Lazăr.

Brusc, însă, în timp ce Augustin Lazăr încă îşi mai lingea rănile, au apărut şi primele reacţii în apărarea onoarei acestuia. Ignorînd evidenţele, autorii acestora au încercat să aplice tehnici de manipulare cunoscute, precum deturnarea subiectului principal către teme false, interpretări forţate ale prevederilor legale sau pur şi simplu afirmaţii false spuse ca şi cum ar fi adevărate.

Toate acestea cu un singur scop: nu cumva ca dezvăluirile despre „torţionarul” Augustin Lazăr să se extindă asupra tuturor celor pe care #Rezist i-a pus în ramă ca pe icoane în bătălia politică din ultimii ani: Klaus Iohannis, beneficiar al NUP-urilor date de parchetul condus de Augustin Lazăr, sau Laura Codruţa Kovesi, cea care l-a adus pe Lazăr în conducerea Parchetului general şi care a susţinut-o vehement cînd a fost în dificultate!

Întrucît aceste operaţiuni de spălare a torţionarului vor fi din ce în ce mai numeroase în zilele următoare şi este aproape imposibil ca noi, singuri, să putem monitoriza toate articolele sau emisiunile în care autorii lor se vor da în spectacol, facem un apel la cititorii noştri să ne semnaleze fiecare „reprezentaţie” dată de slugile acestui Sistem odios, indicîndu-ne un link, semnalîndu-ne un articol sau trimiţîndu-ne orice element de identificare ce poate fi verificat înainte de publicarea în „Cotidianul”.

Este absolut necesară această acţiune, căci nu mai este vorba despre dispute contradictorii pe teme politice sau despre polemici fireşti despre una, despre alta, ci de apărarea unuia dintre cei mai mari disidenţi români din vremea dictaturii comuniste, pe care l-am cam uitat cu toţii, aşa cum am făcut şi cu Doina Cornea, pe care n-am apărat-o suficient atunci cînd astfel de şobolani ai Sistemului au atacat-o în anii‘90. Iată-i pe Iulius Filip şi Doina Cornea într-un cadru rar, capturat din filmul „Scrisoarea românească”, regizat de Jacek Reginis şi difuzat de Antena 3: http://www.filmpolski.pl/fp/index.php?film=4221854

Iulius Filip este acum în suferinţă şi nu trebuie lăsat să creadă că demnitatea lui, cu care s-a împotrivit regimului comunist, sau suferinţele prin care a trecut au fost în zadar! Lui şi celor cîţiva disidenţi adevăraţi, precum şi morţilor şi răniţilor de la Revoluţie, le datorăm libertatea de astăzi! Nu lui Augustin Lazăr, nu lui Klaus Iohannis, nu Codruţei Kovesi, pe care în mod ciudat îi apără astăzi aşa-numita „Stradă”. De altfel, acest „Caz Augustin Lazăr” ar trebui să fie un bun exemplu pentru #Rezist pentru a înţelege în ceasul al 13-lea ce risc imens zace mocnit în acţiunile lor de susţinere publică a instituţiilor de forţă, în loc să apere drepturile şi libertăţile oamenilor!

Înecepem să publicăm azi lista primilor apărători ai torţionarului Augustin Lazăr. Conştient sau nu, justificîndu-l pe acesta, ei lovesc în acest brav erou al României, care se numeşte IULIUS FILIP, în faţa căruia ar trebui să ne plecăm cu un imens respect, dacă autorităţile din toţi aceşti 30 de ani n-au fost în stare să găsească o decoraţie pentru a-i omagia lupta împotriva dictaturii comuniste, aşa cum au făcut-o polonezii!

  1. VLADIMIR TISMĂNEANU publică în revista „Newsweek” articolul „Augustin Lazăr si claritatea morală”, în care, cu o obrăznicie ce parcă cere cîteva palme, scrie: „Așa văd eu distincția necesară la acest tulbure ceas istoric: Augustin Lazăr simbolizează valorile societății deschise. Detractorii săi reprezintă forțele beznei, represiunii, infamiei! Jegul acesta moral, care este fiul ideologului comunist Leonid Tisminețki, pe care Băsescu l-a numit să conducă acea Comisie pentru condamnarea comunismului, îl apără acum pe torţionarul Augustin Lazăr, aruncînd expresii mizerabile la adresa celor care l-au demascat pe acesta ca fiind instrumentul Securităţii, aşa cum a fost şi tăticuţul lui. Tismăneanu crede că Augustin Lazăr n-a fost torţionar pentru că „nu el l-a schingiut, nu el l-a condamnat” pe Iulius Filip. Zău, Volodea? Deci, după mintea ta, numai plevuşca Securităţii poartă vina torturii, nicidecum şefii Securităţii, activiştii PCR care au impus dictatura sau procurorii şi judecătorii care-i aruncau pe disidenţi în puşcării sau le amînau eliberarea! Ca să zic aşa, prin acest articol, Tismăneanu micţionează chiar pe „Raportul Tismăneanu”, despre care credeam că este documentul care condamnă tocmai astfel de torturi fizice şi morale la care au fost supuşi sute de mii de români, împreună cu autorii lor.

 

  1. CRISTIAN TUDOR POPESCU a sărit în apărarea lui Augustin Lazăr la „Digi 24”. Opiniile sale sînt de-a dreptul şocante: „Toate zicerile cu Augustin Lazăr torţionar sunt nişte minciuni, nu cu picioare scurte, sunt oloage. Cum să fie torţionar un procuror? În comunism, cu tortura asupra deţinuţilor, fie prin interogatorii, fie prin tortură fizică se ocupau ofiţerii din penitenciar şi Securitatea”! Şi CTP se preface că nu înţelege mecanismul care acţiona asupra deţinuţilor politici care nu se supuneau reeducării, văzînd în procurori nişte bieţi mieluşei care nici nu ştiau ce misiune aveau: „Din când în când, pentru că aşa era legea, se discutau cererile de eliberare condiţionată ale tuturor deţinuţilor, fie de drept comun, fie politici. Lazăr nu l-a văzut la faţă pe Iulius Filip, nu a venit Iulius Filip să îi spună <ar trebui să mă eliberaţi> şi Augustin Lazăr să-i fi spus <nu>”!

Dacă ar fi avut curiozitatea să citească Legea 23/1969, CTP ar fi aflat care erau atribuţiile lui Augustin Lazăr ca procuror delegat la Penitenciarul Aiud, că de el depindeau toate actele de tortură la care a fost supus Iulius Filip, căci procurorul avea sarcina să verifice condiţiile de detenţie şi respectarea „Convenţiei împotriva torturii”, ratificată de România în 1975! Dar, cînd ai devenit tu însuţi instrumentul Sistemului, apărătorul abuzurilor lui Kovesi, ce pretenţii să ai!

 

  1. ANDREEA PORA nu putea să lipsească din acest peisaj pestilenţial. „Regina cîrnatului”, care a fost şi a rămas susţinătoarea Sistemului, de la Monica Macovei pînă la Codruţa Kovesi, a publicat pe site-ul „Radio Europa liberă” articolul „Cum a ajuns Lazăr un Vișinescu 2. Există vreun magistrat disident în perioada comunistă?”, în care se întreabă: „Putea Lazăr la cei 29 de ani ai lui, proaspăt procuror, să înfrângă Securitatea și sistemul comunist, așa încât dizidentul Iulius Filip să fie eliberat?” Oricît de puţine ar fi aşteptările din partea Andreei Pora, totuşi, crede cineva că naivitatea ei pune o astfel de întrebare sau ordinul de zi pe unitate? Nici Pora n-a citit Legea 23/1969, altfel nu ar fi pus acea întrebare stupidă, ci ar fi înţeles că Augustin Lazăr nici nu avea dreptul să facă parte din acea comisie din penitenciar, căci era procuror la Procuratura locală, nu la cea judeţeană, cum prevede legea, deci ceva suspect este chiar în numirea sa şi în acceptul pe care l-a dat! Oare, cui? Dacă ne întreabă pe noi: „Putea Lazăr la cei 29 de ani ai lui să înfrângă Securitatea?”, îi răspundem Andreei Pora: nu putea, dar nimeni nu l-a luat cu forţa să-l facă preşedintele Comisiei de liberare condiţionată. Iar dacă, totuşi, a acceptat, era de bun simţ să nu accepte acum să fie Procuror general! Căci, dacă a acceptat să fie sluga sistemului comunist, atunci tot aşa se explică de ce este acum sluga conducătorilor de azi, tolerînd şi abuzurile acestora împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor! Dar poate să înţeleagă Andreea Pora aceste lucruri simple?

 

  1. IOANA ENE DOGIOIU, senior editor la „Ziare.com”. Cunoscută ca fiind apărătoarea Sistemului încă din vremea cînd funcţiona Binomul SRI-DNA, Ioana Ene Dogioiu publică pe site-ul său articolul „Marea manipulare in cazul „tortionarului Lazar”. Cei doi „Lazari” de la Aiud”, în care se foloseşte de declaraţia altui disident, Radu Filipescu, răstălmăcindu-i vorbele, insinuînd că procurorul Augustin Lazăr nu a avut nici un rol în prelungirea torturii lui Iulius Filip! Ea este cea care a realizat acele interviuri cu Florian Coldea, fostul şef operativ al SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, fosta şefă a DNA, atunci cînd aceştia aveau nevoie. Atunci, cum să nu susţină ea acum că torţionarii sînt îngeri?

 

  1. ISTORICUL MĂDĂLIN HODOR, cercetător la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), acum fiind suspendat şi anchetat disciplinar după publicarea unei liste cu aşa-zişi colaboratori ai SIE, între care preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, consilierul BNR Adrian Vasilescu, jurnalistul Cornel Nistorescu şi sociologul Dorel Abraham. Mădălin Hodor este autorul dezinformării prin care se sugerează o posibilă cofuzie între procurorul Augustin Lazăr şi colonelul de Securitate Gheorghe Lazăr, care era şeful biroului CI din penitenciarul Aiud. Numai că nimeni nu a spus că Augustin Lazăr ar fi fost şeful acelui birou, deci nimeni n-a făcut nici o confuzie! Crezînd că drege busuiocul, Hodor adaugă: „Consider că o discuție despre rolul procurorilor și colaborarea lor cu Securitatea și regimul comunist este bine venită. Dar această discuție, care este, trebuie spus, dureroasă prin prisma realității, nu poate fi făcută în contextul unor campanii mediatice care amesteca minciuna și manipularea în scopuri strict politice cu adevărul și cu problema delicată a moștenirii comuniste”. Bine, dar unde este „minciuna şi manipularea în scopuri strict politice”? Nu este adevărat că Augustin Lazăr a fost preşedintele comisiei care a decis prelungirea torturii lui Iulius Filip cu încă doi ani? A intrat Augustin Lazăr în politică şi noi nu am aflat?

 

  1. DORU BRAIA, devenit unul dintre promotorii #Rezist, deşi înainte de 1989 făcea parte din diaspora anticomunistă. A fost exclus din Societatea „Timişoara” în urma apariţiei angajamentului său cu Securitatea. El postează pe site-ul său mesajul: „Abjectă manipularea mediatică la adresa procurorului AUGUSTIN LAZĂR, crezută chiar și de oameni cât se poate de onorabili (Teodor Mărieș)! Radu Filipescu, fost deținut politic, a dezvăluit Adevărul!” Ce nu a înţeles Doru Braia din declaraţia lui Radu Filipescu este faptul că acesta a confirmat că deciziile comisiei de liberare condiţionată nici măcar nu erau prezentate deţinuţilor politici, astfel încît aceştia nu se puteau adresa unei instanţe pentru a cere eliberarea din penitenciar! E greu de înţeles cum unul dintre cei prezenţi în Piaţa Universităţii în 1990, manifestînd împotriva Sistemului comunist, a devenit acum un apărător al acestuia.

 

  1. BRÎNDUŞA ARMANCA este vicepreşedinta Societăţii „Timişoara”, cea care i-a acordat lui Augustin Lazăr premiul „Speranţa”! Fosta directoare a ICR Budapesta a declarat pentru „Mediafax” că „nu am primit nicio solicitare de acest fel, nu comunicăm cu alte organizații prin presă, deși suntem și noi jurnaliști. Sunt convinsă că orice discuție despre retragerea premiului este inutilă pentru că noi am premiat un om pentru atitudinea lui corectă și fermă în apărarea justiției. Acesta a fost criteriul cel mai important, el este îndeplinit și în ziua de astăzi”! Înţelegeţi? Brânduşa Armanca încă n-a aflat că Augustin Lazăr este, practic, revocat din funcţia de Procuror general şi-l consideră apărătorul Justiţiei, deci premiul i s-ar cuveni!

Cînd i s-a cerut să-şi argumenteze poziţia, Brânduşa Armanca s-a năpustit pe Dan Voiculescu, ca şi cînd acesta l-ar fi numit pe Augustin Lazăr în Comisia de la Penitenciarul Aiud: „Nu participăm la campaniile Antenei 3 și ale lui Dan Voiculescu împotriva unor persoane sau șefi de instituții. Eu consider că este o campanie murdară de tip securistic, practicată în trecut de Dan Voiculescu în calitatea sa de om al Securității, care a fost transferată, iată, ca metodă în televiziunile sale. Nu vom participa, asta sunt sigură, la campaniile lui Voiculescu”!

Mînjită bine de Sistem cu funcţii în TVR şi la ICR, Brânduşa Armanca se preface că nu ştie că unul dintre cei care au cerut Societăţii Timişoara să-i retragă lui Augustin Lazăr premiul „Speranţa” nu este Dan Voiculescu, ci Cornel Nistorescu, fostul ei şef de la „Expres”, din vremea cînd încă îi plăcea să fie jurnalist independent! De asemenea, Asociaţia 15 Noiembrie 1987 Braşov i-a cerut să-i retragă acel premiu lui Augustin Lazăr şi, din cîte ştim noi, nici această asociaţie, formată din revoluţionarii braşoveni care s-au ridicat împotriva lui Ceauşescu, nu este condusă de Dan Voiculescu!

 

  1. MIRCEA MORARIU este un mai nou colaborator al site-ului „Contributors.ro”, acolo unde a publicat şi articolul „Cazul Augustin Lazăr, arhivele Securității și Proclamația de la Timișoara”, în care crede că-l apără pe Augustin Lazăr, adresînd injurii jurnaliştilor de la „Lumea justiţiei”, care au publicat documentele despre cazul Iulius Filip! Abandonînd limbajul academic (căci este profesor la Universitatea din Oradea), Mircea Morariu pare să fi scris articolul la aceeaşi masă cu cei de mai sus, căci, la fel ca ei, manipulează în chipul cel mai ordinar informaţiile despre torţionarul Augustin Lazăr, încercînd să deturneze acest caz dramatic al disidentului anticomunist Iulius Filip prin mutarea atenţiei către jurnaliştii care au adus în spaţiul public documente reale, necontestate nici măcar de Augustin Lazăr!

Nu dau nici măcar o ceapă degerată pe ceea ce spune și scrie site-ul luju”, spune cu un aer doct Mircea Morariu, fără să-şi dea seama că trădează tocmai lucruri pe care vrea să le ascundă, căci devoalarea lui Augustin Lazăr ca torţionar al regimului comunist la ordinul Securităţii, cum spun chiar susţinătorii lui, nu s-a făcut de jurnaliştii de la Luju, ci chiar de actele pe care Lazăr şi-a pus semnătura!

Textul lui Mircea Morariu începe astfel: „Încerc de câteva zile bune să înțeleg, măcar în parte, sensul poveștii ale cărei personaje principale par să fie fostul disident anticomunist, dl. Iulius Filip, și actualul procuror general al României, dl. Augustin Lazăr”. Un sfat: ca să înţelegi sensul poveştii, trebuie îndeplinită o singură condiţie: să judeci cu mintea ta, nu cu a celor care ţi-au amanetat-o!

Aşteptăm ca atenţii noştri cititori să ne semnaleze toate articolele sau emisiunile în care este „apărat” Augustin Lazăr, în încercarea de a minimaliza rolul său în ceea ce priveşte tortura l-a care a fost supus disidentul Iulius Filip în vremea comunismului. Le vom publica pe toate, astfel încît cozile de topor ale Securităţii de tip nou să fie devoalate din timp, înainte de a ne invada iarăşi viaţa. Măcar să-i ştim!

                                                                                                                           Ion SPÂNU

Sursa: COTIDIANUL

 

7 Comments

  1. CT Popescu oligofren impotriva naturii

    Uite jegurile umane care îi țin partea torționarului Agustin Lazăr: CTPopescu, un oligofren fătat de măsa împotriva naturii -direct în cap, Ioana Dogioiu de care ni s-a dezvăluit că îi dicta Coldea – Statu paralel articolele, sau ciocănitoarea Andreia Pora care suge la Soros de la toate țîțele și care a fost pusă la punct chiar și de Gigi Becali, atît de de cultă este( că deh, Soros își alege sclavii după supușenie, nu neapărat după inteligență).

  2. chiar ca lista rusinii numai jurnalisti de mana a treia

  3. daniela savulescu

    Andreea Pora este jurnalista aia care manca carnatii pe nerasuflate. Mi se face rau numai cand aud de numele ei!

  4. mircea carpec

    CAND MA UIT LA POZA LUI CTP ZICI CA ESTE UN CAINE DIN ALA MAIDANEZ CU DINTII SCOSI IN AFARA DE FOAME

  5. sorin mironescu

    Mi se face greata cand ii vad pe lingaii astia care intoxica presa din Romania.

  6. silvia morosanu

    nu ii mai asscult deloc pe astia ca sunt niste prosti de nu au pereche mai ales pora.

  7. simona matei

    Corb la corb nu isi scoate ochii, nu stiti cum se spune? Asa sunt si astia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.