Observator

Lumea condusă de oameni foarte bătrâni

  Lumea de azi e condusă gerontocratic, de septuagenari, de octogenari şi, mai ales, de nonagenari. Nu e vorba de […]

 

Lumea de azi e condusă gerontocratic, de septuagenari, de octogenari şi, mai ales, de nonagenari. Nu e vorba de politicieni şi nici măcar de căpitani de industrie, de şefi de foarte mari întreprinderi, de preşedinţi de bănci sistemice (too big to fail). Toţi aceştia, politicienii şi patronii lor oligarhi, miliardari, au întotdeauna în spate, nevăzut, un patriarh. Cei care iau marile hotărâri sunt, de fapt, patriarhii, pentru că ei se află la originea marilor averi. Sau au moştenit foarte mari averi. Averi adunate într-o sută sau chiar în câteva sute de ani. Pentru că nu banii mulţi contează, ci banii foarte mulţi (François Hollande, întrebat dacă succesorul său, foarte tânărul Emmanuel Macron, este preşedintele bogaţilor, cum s-a tot spus, a răspuns : „Nu. Nu e adevărat. E preşedintele celor foarte bogaţi” Non. C’est pas vrai. Il [Macron – n.n.] est le président des très riches”).

Instituţia „patriarhului” are, atât în Occident, cât şi în Orient, o tradiţie multimilenară. Ea merge înapoi până în epoca feudală, până la Imperiul Roman şi cu siguranţă chiar mai înainte. Pe teritoriul României e cunoscut marele Deceneu, cel care a stârpit viţa-de-vie pentru a opri degradarea moravurilor prin beţie. Dar îi avem în memoria colectivă şi pe juzi, cneji, voievozi şi domnitori. Poate cel mai respectat e Mircea cel Bătrân, autentic principe bizantin. Pentru că românii sunt, împreună cu grecii, bulgarii, sârbii şi ruşii, adevăraţii continuatori ai Bizanţului. Şi ne aducem aminte că Imperiul Bizantin a fost cea mai lungă organizare statală din istorie.

În Statele Unite se luptă pentru preşedinţie doi seniori de peste 70 de ani. Oricare dintre aceştia va câştiga preşedinţia, în condiţiile în care va reuşi să se impună vreunul fără război civil, va avea aproape sau peste 80 de ani când îşi va încheia mandatul, dacă va rezista fizic până atunci. Cel mai important mandatar al „patriarhilor” anonimi, patriarh el însuşi, George Soros tocmai a împlinit 90 de ani. Şi nu pare deloc preocupat de vârsta sa. Dimpotrivă. Finanţează o revoluţie rasială, de fapt, fabian-socialistă, în America. Şi îl finanţează şi pe democratul Joe Biden, care are din ce în ce mai evidente dificultăţi legate de vârstă. Warren Buffett, „oracolul din Omaha”, marele prestidigitator financiar, are şi el aproape 90 de ani. Instituţii cu acoperire globală – Grupul Bilderberg, Trilaterala, Council of Foreign Relations etc. – sunt finanţate generos şi conduse de „patriarhi”. Unul foarte celebru a fost David Rockefeller, dispărut în 2017, la 102 ani.

Traian Băsescu şi Elena Udrea ar fi fost aleşi de „patriarhii” fostei Securităţi. Cei doi erau nişte „personaje” excesiv de colorate, de pitoreşti. La fel ca bătrânii pictori, cărora le slăbeşte vederea, patriarhii puterii îşi colorează strident „paleta”. Au nevoie de poveşti excentrice, de tot picante, care să compenseze faptul că simţurile îşi pierd acuitatea. Dar în al doilea mandat al lui Băsescu, şi cu contribuţia lui, România a devenit o colonie şi sfatul bătrânilor băştinaşi a cedat mâna areopagului global, care pare să aibă alte gusturi, mai nemţeşti, „ordine şi disciplină”, de aceea l-ar fi preferat pe sasul Iohannis.

Marea problemă cu patriarhii care conduc discreţionar lumea de azi e că ei nu prea mai sunt oamenii care au fost în tinereţe, atunci când au făcut foarte marile averi sau când le-au moştenit. Au alte nevoi, sunt bântuiţi de obsesii ale vârstei lor, îşi fac socoteli ultime, care li se potrivesc numai lor. Lipsa de sensibilitate, cinismul şi ferocitatea unor oamenii foarte în vârstă pot depăşi, în schimb, orice imaginaţie. Ei pot avea şi unele idei foarte creţe, pe care încearcă şi chiar reuşesc să le impună realităţii celorlalţi. Pot să-şi dorească războaie, revoluţii (rasiale, colorate, socialiste…) şi pandemii, şi sunt foarte greu de oprit, atâta vreme cât îşi pot permite să fabrice sau să cumpere regi, preşedinţi, guverne, judecători şi întregi sisteme de justiţie, de sănătate şi de educaţie, armate şi servicii secrete.

Cel mai flagrant exemplu în desfăşurare este cel al tânărului şi neliniştitului Bill Gates (una dintre cele mai mari averi ale lumii), care are şi el 64 de ani şi se pregăteşte intens pentru rolul de viitor „patriarh” global. Deşi s-a tot povestit despre Microsoft inventat de el într-un garaj, Bill Gates (William Henry Gates III) este fiul unui mare avocat, William Henry Gates II (deci şi el succesor), născut în 1925. Biroul său de avocatură, unul dintre cele mai importante din SUA, Preston Gates & Ellis, are drept client major Microsoft, cu o contribuţie anuală de 1 miliard de dolari. A fost, printre altele, preşedintele baroului din statul Washington şi este co-preşedinte al Fundaţiei Bill şi Melinda Gates. Tatăl Gates este celebru şi pentru activitatea sa în Planned Parenthood (Planificare familială), organizaţie atacată recent de preşedintele Donald Trump.

În aceste zile, ONU a fost obligată să admită că iniţiativa majoră de vaccinare antipolio în Africa, în Sudan şi Ciad, produce, de fapt, chiar răspândirea bolii pe care ar fi trebuit s-o eradicheze (21stcenturywire.com, 4.09.2020, preluat de zerohedge.com). Este vorba de un vaccin oral antipoliomielitic, sprijinit de Iniţiativa Golbală Antipolio (GPEI), finanţat de Fundaţia Bill şi Melinda Gates. Campaniile de vaccinare ale unor organizaţii internaţionale au reintrodus „accidental” poliomielita, în ultimii 30 de ani, în Pakistan, Afganistan, Iran, în ţări din Asia Centrală şi, în 2019, în Etiopia. Vaccinul lui Bill Gates contra Covid-19 ar fi în curs de testare pe populaţia africană.

Fără îndoială, e trist că îmbătrânim şi că, pe termen lung, cu toţii vom fi morţi (aforismul lui Keynes). Dar oamenii foarte bătrâni – e adevărat, imens de bogaţi – care se amestecă în sau chiar controlează marile decizii au de ce să ne îngrijoreze. Mulţi dintre ei sunt chiar lipsiţi de sentimente, intraţi într-o zonă a abstracţiunilor iresponsabile. Permisul de conducere pentru un automobil e retras, în general, după o anumită vârstă, dar conducerea lumii nu a fost reglementată încă în nici un fel.

                                                                                                      Petru ROMOŞAN

12 Comments

  1. gherasim todor

    Cam stramb rationament. Problema e confesiunea majoritatii acestor foarte batrani/foarte bogati. Nu se indoieste nimeni de valoarea pe care ar aduce-o experienta care vine cu varsta inaintata, dar trebuie corelata cu un set de valori morale pe masura. In articol se invoca niste oameni foarte bogati, foarte batrani si foarte evrei ca sa ni se induca apoi ideea ca ce? ar fi la fel de rau daca am fi condusi de un patriarh ortodox in etate? Nu cred. Pe socoteala cui se baza comunitatea din vechime, nu cumva pe “sfatul batranilor”?

    • Nea Gheorghe De La Tara

      Todor, stimabile, esti un antisemit primitiv compulsiv. Generalii de Secu care l-au facut presedinte pe Petrov-Basescu erau totusi, teoretic, ortodocsi, si nu evrei. Batrinetea, puterea si banii sint, totusi, fenomene universal valabile. Bill Gates si familia lui nu cred ca sint evrei. la fel ca foarte multi miliardari sau familii bogate. Nici Rockefeller. Nai multa judecata nu strica… Si mai putine idei fixe !

      • Adrian Grigoriu

        nea Ghe … Generalii de Secu care l-au facut președinte pe Petrov-Basescu sunt criminalii din aceeasi tumoră socialșa care au furat si numele de “evreu” si acre au dat statul român banditilor internationali. Din reactia ta tipica cosntatm ca ști foarte bine.

    • Adrian Grigoriu

      Corect. N va lasati intimidati de acuzatiile antisemite. Bandiții ăștia au furat chiar si numele de “evreu” cu care nu au nici o legatura. Sunt doar infractori.

  2. Batranii sant lasati sa conduca lumea pentruca n-o duc prea mult.In ochii celor ce stau ascunsi cu mana pe grenade,mitraliere,butoane,si destine,batranii sant tolerati.Ca Trump le-a cam dat-o peste bot asta e un miracol.Sa dea Domnul sa castige,pentruca si-ar merita acest castig cu prisosinta in folosul omenirii.Tineretul galagios si zapacit este pus pe burta sau dus cu niste plute de surcele de la un mal la altul al unui rau care se numeste Democratie.Singurul tineret de valoare pe care l-a dat acest Pamant cu voia Domnului,in primul rand,a fost tineretul Legionar din Romania.Ei,acei tineri Nicadori,au aprins stelele-n cer,pentru a luminma Pamantul pentru vesnicie.Dar pentruca ei erau tineri si nu batrani li s-au

    pus Mazel tov in calea vesniciei lor.Ei n-au fost lasati sa imbatraneasca pe calul lor maestru ce-i ducea catre infinit.Lor li s-au
    taiat aripile zborului catre frumusetea frumusetii planetei albastre de catre panditorii istoriei omenirii.Panditori cu fete nevazute dar simtite in tot ce poate fi mai nenorocit pe suprafata acestui pamant.Acesti capcanagii a fiintelor umane isi traesc vietile ca bolovanii nesimtitori si informi sufleteste,cu ura vesnica si neimpacata impotriva Bunului Dumnezeu.Sa speram si sa ne rugam ca panta care zareste in viitor sa fie cu directia in sus spre soare si nu spre adancurile pamantului.

    • Ariel Brie

      Bine zis!

  3. Riga Crypto

    Gerontocrația e parte a oricărei societăți consolidate și stratificate, de la conducătorii obștii sătești și până la Senat care reunește cei mai valoroși bătrâni ai țării – respectiv Cahalele locale și Marele Cahal care parazitează state și popoare. Junii neexperimentați pe care îi scot la înaintare, inclusiv ca șefi ai „Comunității Evreiești” sunt niște figuranți.
    Neomarxismul soroșist prigonește pensionarii, bătrânii, orice urmă de elită autohtonă și autentică, tocmai pentru agenda talmudică de subjugare și distrugere a popoarelor.

    • Ariel Brie

      Adevărat!

  4. Laura

    Lumea e condusa de familii f. bogate printre care si evrei, numita Nobilime Neagra, familii care nu sunt nici crestine nici evreiesti in realitate se inchina la satan.
    Aceata Nobilime Neagra conduce si Vaticanul care e infiltrat de aceste familii: Pallavicini, Odescalchi, Orsini, Aldobrandini, Sinclair, s.a.

  5. oioioi

    Daca ar fi si intelepti… nu doar avizi de mai multa putere si si mai multi bani. Desigur, total intamplator, majoritatea astora sunt jidani.

  6. Asa e domle Oioioi.Si pe masura ce sant scoase la lumina probele ascunse de acestia,cu dovezi zguduitoare de ura impotriva omenirii,e necesar a se clarifica mai bine ce definesc cartile sfinte a credinciosilor in Dumnezeu:Biblia,Coranul si Talmudul.

  7. Ariel Brie

    Petru ROMOŞAN un limbaj și o retorică de excepție… Bravo. Sper că nu sunteți în ale ”80 straie grele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *