Mâine va fi ca ieri

 

„Ţările bogate, şi din ele un mic grup de bogaţi, au acumulat anual zeci şi zeci de miliarde de dolari din ţările în curs de dezvoltare. Este o situaţie care nu poate să continue mai departe. Aşa se prezintă lumea spre care unii domni ne îndeamnă să revenim: a inechităţii, a jafului, a asupririi. Am cunoscut-o sute de ani şi o sută de ani sub capitalism. De aceea am declarat că pentru noi a apus întotdeauna o asemenea cale.” (https://www.youtube.com/watch?v=p8_lbHav9FQ)

Este un extras din discursul lui Ceauşescu de la cel de-al XVI-lea congres al PCR-ului. Pentru cei mai tineri dintre cititori, dar şi pentru cei care suferă de-o oarecare amnezie, amintesc faptul că acel congres, desfăşurat pe parcursul a patru zile, s-a încheiat pe data de 24 noiembrie 1989 cu realegerea lui Nicolae Ceauşescu. Şi, dacă mai vreţi o paralelă acum, la treizeci de ani de la acel moment, vă voi aminti cum era aplaudat Ceauşescu. Puteţi înţelege astfel cum ăia de-acum treizeci de ani erau la fel cu cei care acum se înghesuiau să aplaude şi să strige „Io-ha-nnis! Io-ha-nnis!”. Acelaşi ritm, acelaşi „ientuziasm” (sic!) bolnăvicios (Vezi clipul al doilea cu un extras mai larg din Congres: https://www.youtube.com/watch?v=XIwcMKRtdf4).

Dacă aş fi mai tânăr aş spune că-s simple coincidenţe. Însă, la momentul ăsta mi se cam face pielea de găină când mă gândesc cum, undeva pe la începutul anilor ’90, cineva îmi spunea că „dacă ţi se pare că ai de-a face cu o coincidenţă trateaz-o cu cea mai mare atenţie pentru că nu degeaba ţi s-a luminat mintea şi ai văzut-o”. Şi tot atunci mi-a mai spus că „va mai fi o coincidenţă mare când o să vină rândul galbenilor. Ăia ne vor face cel mai mare rău, cu domnul lor străin cu tot”. Ce puteam să înţeleg pe vremea aia? Din păcate bătrânul nu mai trăieşte pentru a-i spune că a avut dreptate. Dar să lăsăm coincidenţele şi să ne întoarcem la ziua de azi.

Fac parte dintre cei mulţi care n-au votat niciodată PSD-ul pentru că e PSD, ci pentru că reprezenta speranţa încetinirii nebuniei în care suntem târâţi. Din păcate însă, de la blatul cu Referendumul pentru Familie, PSD-ului i s-a tras grav. Ca şi mine, mulţi au înţeles că tot conservatorismul etalat de PSD e unul de faţadă şi că, în final, reprezentanţii săi sunt controlaţi tot de stăpânii externi. Şi, mai mult, că toată „poziţia radicală” a acestui partid e una strict formală deoarece atunci când vine momentul asumării conducătorii şi membrii săi o sfârşesc în blat. Mă rog, nu vreau să lovesc PSD-ul acum când oricum e în mocirlă. Le-aş atrage atenţia membrilor săi că, mergând pe calea social-democraţiei europene o vor sfârşi la groapa de gunoi a istoriei. Aia e o cale înfundată, care nu duce nicăieri.

Iată însă că a venit ziua în care românii s-au hotărât să taie coada câinelui şi să voteze cu o majoritate covârşitoare cea mai proastă variantă pentru ei. E drept, nici alternativa nu era grozavă, dar mergând pe calea radicală ne vom îngropa definitiv în istorie. Tot bătrânul a cărui amintire îmi bântuie noaptea aceasta îmi spunea că „va veni o vreme în care îţi va frică să spui că eşti ceea ce eşti şi că ai credinţa pe care o ai. Fraţii îşi vor pârî fraţii, copiii părinţii şi chiar mamele copiii”. Mă rog, sunt lucruri pe care n-ar trebui să le spun atât de clar, dar puţin mai contează acum.

Reţineţi totuşi că cea mai mare provocare a noastră, a celor care nu suntem atât de imbecilizaţi de propagandă, a celor care acum ne simţim iremediabil învinşi şi fără nicio speranţă, este să ne menţinem români, să rămânem aşa cum suntem pentru a ne putea întâlni atunci când vor se vor întoarce vremurile. Ştiu că pare uşor, dar nu e. Vă spun asta deoarece ştiu bine cine se află în spatele lor şi tocmai de-aceea e bine să înţelegeţi că meciul de azi e definitiv pierdut. Golănia care vine şi suferinţa pe care-o va aduce vor fi insuportabile. Veţi vedea că nu vă puteţi opune, că forţa cu care normalul şi raţionalul vor fi înlocuite cu anormalul şi ilogicul va fi copleşitor de mare. Şi nu veţi putea înţelege de unde atâta putere, iar asta se va întâmpla pentru că nu aveţi cum să priviţi în spatele lor, acolo unde-i sursa forţei lor întunecate.

În toată această perioadă, tentaţia de a face „pasul dincolo” va fi foarte mare. Veţi crede chiar că voi sunteţi vinovaţi că nu înţelegeţi care-i binele şi care-i răul şi chiar vă veţi vedea tentaţi să încercaţi să judecaţi „aşa cum o fac şi ceilalţi”. Uneori „trecerea dincolo” o veţi percepe ca pe o chestiune de viaţă şi de moarte. Credeţi-mă, toate sunt iluzii! A te menţine vertical într-o lume strâmbă nu e simplu, dar nici imposibil. Şi, mai mult, trebuie să înţelegeţi că, în ciuda nebuniei pe care-o vedeţi instaurându-se ca lege fundamentală, în ciuda răsturnării tuturor cu fundu-n sus, nu mai e mult. Mult a fost, puţin a rămas. Cam patru-cinci ani de negură, durere şi, cel mai rău, de sentimentul acela că nu mai există nici măcar speranţa.

Lucrurile se vor rezolva de la sine şi cel întronizat azi va avea soarta celui reales acum treizeci de ani. Şi nu veţi fi voi cei care-l veţi sacrifica, ci tocmai ai lui, orbii de azi care vor ajunge la disperare. Nici atunci nu vor înţelege mare lucru deoarece sufletele lor sunt ciobite pentru totdeauna, iar viaţa lor e una ratată. Însă vine momentul acela în care nu mai poţi ţine orbii şi surzii în linie, momentul în care propaganda nu va mai lucra şi „proaspăt treziţii” nu vor şti altceva decât răzbunare. Şi nici atunci nu va trebui să vă amestecaţi între ei. Rămâneţi verticali şi lăsaţi-i pe să se măcelărească între ei deoarece nu fac altceva decât să încerce să-şi ispăşească păcatele. „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.”

                                                                                                            Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice