Cap limpede

Mihai Eminescu, mereu actual, despre transformarea României în teritoriu colonizabil : „Nu există libertate a alegerilor” 

     Legislațiunea de import și transformarea României în teritoriu colonizabil                    […]

 

   Legislațiunea de import și transformarea României în teritoriu colonizabil 

                                                Ficțiunea parlamentară

Precară este așadar pozițiunea internațională făcută nouă până astăzi și nu cunoaștem politica de mâni pe care ne-o va așterne guvernul. Cât pentru noi, suntem convinși că numai întărirea instituțiunilor noastre dinlăuntru poate să ne dea considerație în afară, suntem convinși întreținând bunele relații cu toate puterile în general, dar mai ales cu cele limitrofe, conform politicei noastre tradiționale, ne putem feri de pericolele la care ne-ar espune și pe viitor o politică aventuroasă.

Întărirea oricărui stat însă, dar mai cu seamă a unui stat tânăr, atârnă de starea sa de prosperitate internă. Cu durere trebuie să mărturisim că niciodată încă până acum nu li s-au înfățișat generațiunilor prezente starea economică a țării în condiții mai îngrijitoare decât astăzi. (…)

Orbit trebuie să fie acel guvern care nu-și dă, seamă de simptomele politice ale acestei stări bolnăvicioase de lucruri. În toate unghiurile României se formează grupuri de nemulțumiți cu mersul actual al lucrurilor. Sunt deosebite numirile ce aceste grupuri adoptă; un lucru însă le este comun tuturor: sentimentul de indignare și de exasperare de cele ce se petrec zilnic.

Și această indignare nu e decât prea justificată. Rușine chiar trebuie să-i fie unui român când se pronunță numele obscure a acelor naturi catilinare cari formulează voința statului său în paragrafe de legi, indignate cată să simță când vede creaturi fără principii, fără umbră de cultură, având numai instincte reale, jucând pe reprezentanții voinței suverane a țării.

Nimeni nu întreabă dacă-și țin făgăduințele ce le-au făcut înainte de-a fi aleși; nimeni nu întreabă pe ce cale a fost cu putință ca asemenea oameni să iasă la suprafață, nimeni nu-și dă seama cum această populație flotantă a României, fără legături cu pământul și cu neamul țării, fără identitate de interese cu clasele productive și pozitive ale ei, a putut să devină elementul domnitor în România.

                                                       Declasarea

Am văzut cu înlesnire ce unitate e în caracterul civilizației noastre de azi, cum ca consistă curat în păzirea formelor esterioare ale culturii apusene, lipsită de orice cuprins real. S-ar putea zice că aluatul din care se frământă guvernanții noștri e acea categorie de ființe fără avere, știință de carte și consistență de caracter, acei proletari ai condeiului din cari mulți abia știu scrie și citi, acei paraziți cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne, defectele instrucției publice și golurile create în ramurile administrației publice prin introducerea nesocotită a tuturor formelor civilizației străine, le-au dat existență și teren de înmulțire; aluatul e o populație flotantă a cărei patrie întâmplătoare e România și care, repetând fraze cosmopolite din gazete străine, susține, cu o caracteristică lipsă de respect pentru tot ce e într-adevăr românesc, că aceste clișeuri stereotipe egalitare, liberschimbiste, liberale și umanitare, acest bagaj al literaților lucrativi de mâna a treia, aceste sforăitoare nimicuri sunt cultură națională sau civilizație adevărată.

N-are cineva într-adevăr decît să deschiză o teză de licenţă, s-asculte prelecţiuni la universităţi – esceptăm pe cele de matematică – , să citească ziare şi broşuri, să citească proiecte şi paraproiecte de legi din Cameră, s-asculte discuţii în Adunări şi se va convinge că o numeroasă, foarte numeroasă clasă de oameni, nu-şi întrebuinţează mintea la nimic alta decît la reproducerea de vorbe din cărţi străine, că propria muncă intelectuală se reduce la nimic.

Dacă activitatea lor s-ar mărgini numai la aceasta, ţara ar sămăna numai a casă de nebuni, dar fiindcă miile aceste de vorbe nu sînt resimţite, nu au trecut în suc şi sînge, nu au avut nici o influenţă educativă asupra lor, ele acoper cu zgomotul lor de moară de palavre o înjosire şi versatilitate de caracter nemaipomenită decît în timpii cei mai răi ai Împărăţiei bizantine.

Ceea ce-i mai frumos e că se prefac a nu te înţelege. În zadar le-am spune: „Nu există libertate a alegerilor” şi le-am dovedi-o cu acte. „Luaţi – le-am zice – listele electorale, ştergeţi pe funcţionari, pe arendaşii statului şi pe rudele acestora, pe datornicii statului şi pe rudele acestora, adecă ştergeţi pe toţi a căror conştiinţă o puteţi stoarce prin tiranie de partid şi nu vă rămîne decît o mică minoritate”.

Din aceste mici minorităţi se compune opoziţia şi ea reprezintă partea neatîrnată a ţării. Ei totuşi vor răspunde: „Naţiunea e cu noi, noi sîntem naţiunea”.

„Mai luaţi colegiul al patrulea şi ştergeţi – afară de minime şi estrem de rare escepţii – toate numele deputaţilor aleşi de-a dreptul prin influenţă guvernamentală, ştergeţi dintr-al treilea în acelaşi chip, dintr-al doilea tot astfel şi vedeţi că partea neatinsă de sistemul de corupţie al guvernelor e estrem de mică”.

Cu bugetul în mînă, mai ales cînd este augmentabil în infinit, ţii majoritatea în mînă si sistemul constituţional, sistemul controlului se reduce la o iluzie copilărească.

E prea adevărat că această conștiință individuală, maltratată în toate chipurile și supusă unei sistematice corupțiuni face reacție, tresare mai cu putere când îi pui cestiunea de moarte și de viață. Astfel cu articolul 44 al Tractatului de Berlin, care nu era numai o cestiune de încetățenire, ci era de- a dreptul declararea României în teritoriu neutru, colonizabil cu toate semnințiile.

Nu putem tăgădui că țara se cutremură de spaimă la perspectiva deschisă de acel articol, care americaniza pe deplin teritoriul nostru. Ei bine, cu tot cutremurul, listele falsificate ale alegătorilor au făcut cu putință ca opoziția să n-aibă majoritatea absolută în Adunări, deși această opoziție nu era esclusivă, căci cuprindea conservatori, fracționiști, liberali moderați, grupul Binelui public, ba până și … Centru: adică stâlpii țării, precum zicea pe atunci Presa?

Și daca relevăm acestea față cu adversari de sistem și adversari de ocazie ne răspund că majoritatea formală de care se bucură în urma libertății presiunilor, nu a libertății alegerilor, oricât de viciat ar fi prestigiul ei prin procederile de partid, este în mod esclusiv nația. O nație curioasă în multe priviri.
Tot sistemul acesta este atât de vicios încât din nenorocire numai cestiuni de-a dreptul vitale, cestiuni unde nimicirea existenței naționale e evidentă până în cele mai mici amănunte, e în stare să zguduie opinia publică și încă nici atunci cu destul folos.

Când vedem deci că partizile devin un stat în stat, că totul atârnă de la ele iar statul adevărat, acel al claselor pozitive, nu e decât o masă impozabilă și exploatabilă, atunci întrebăm daca nu e o superinfluență de cutezare, de cinism chiar, de a tăgădui lucruri cari izbesc vederile oricui, lucruri despre cari sunt convinși și guvernamentalii în acelaș grad în care suntem convinși noi, cu singura deosebire că noi le spunem pe față, nefiind nici în interesul nici în maniera noastră de-a le ascunde, pe când, din contra, interesul de căpetenie al adversarilor a fost pururea și trebuie să fie de-a ascunde aceste adevăruri și de-a ameți lumea cu fraze sforăietoare despre o libertate în alegeri cari nu există decât atunci cel mult când Coroana o asigură prin propria ei voință.

Cât despre aluatul protoplasmatic care formează la noi un stat în stat, așezat asupra instituțiilor și poporului, avem puține de adaos. Trăind din politică și prin politică și neavând nici un alt soi de resurse materiale sau de putință de a- și câștiga existența, el e capabil de a falsifica totul, și liste electorale, și alegeri, și forme parlamentare, și idei economice, și știință, și literatură. De aceea nu ne mirăm dacă vedem acest proteu al unui universalism incapabil și ambițios îmbrăcând toate formele posibile: miniștri, financiari, întreprinzători de lucrări publice (cu capital de palavre), deputați, administratori, membri la primărie, soldați (care au luat Grivița cu gura), actori, totul în fine.

Nimeni nu se va mira dacă-i vom spune că în țara noastră se află advocați profesori de teologie, advocați revizori de școale și nu ne-am mira dacă s-ar constitui și în Sinod, pentru a canoniza, adică a trece în rândul sfinților, dacă nu pe altcineva, cel puțin pe marele mucenic Warszawsky de pildă.

Și aceasta să fie nația, nația noastră modestă, iubitoare de adevăr și cu minte?

Așadar, când un advocat se face soldat, cu scopul anumit de a se ilustra, când un altul se face prezident de republică fie chiar numai ploieșteană , când un al treilea joacă pe arheologul, un al patrulea e ales în Academie ca filolog, deși n-a dovedit printr-un singur șir scris că e specialist în aceasta, când vedem toate astea ne vom convinge cu durere că golul reformelor trebuie să fie cumplit de mare daca trebuie pentru el atât de mulți comentatori înaintea forului, ba cu mai multă decepțiune încă ne vom convinge că această imensă sumă de aluat protoplasmatic are, la dreptul vorbind, rolul de a încurca și întuneca înțelesul legilor, căci vedem că adevărați jurisconsulți ex professo joacă un rol secundar între ei.
Iată dar o nouă clasă dominantă în România, care se distinge prin absoluta ei improductivitate.

Țăranul, mare sau mic, căci țărani sunt și proprietarii mari și cei mici, pune un fir de grâu în ogor și scoate zece, deci el înzecește valoarea obiectului ce i s-a dat în mână spre muncă.

Meseriașul ia o bucată de lemn, de piele, de metal, o supune muncii sale și scoate obiecte cari au o înzecită, adesea o însutită valoare de cea care o aveau înainte.

Negustorul caută, din mii de piețe existente, pe aceea unde productele naționale se pot desface mai cu folos, din miile de prețuri relative el caută prețul absolut al obiectului într-un moment dat. Deci și el augumentează nu totdeauna fără pericol pentru alte clase valoarea producțiunii naționale.

Vedem că activitatea tuturor claselor pozitive ale societății consistă în a augumenta prin munca lor valoarea producțiunii naționale, în a o înzeci, a o însuti chiar. Este aceasta misiunea proletariatului de încurcători de legi, a proletariatului cenușarilor?

Din contra. Averi descurcate le încurcă, stări de drept sigurele primejduiesc, introduc dezordinea și turburarea în toate clasele.

Se poate întemeia un stat serios, o organizație serioasă pe această clasă de oameni fără soliditate, fără știință, fără avere, al căror instrument de muncă e o inteligență sofistizată, a căror știință n- ajunge nici măcar în corectitudinea gramaticală a frazei? Desigur că nu.

Poate că și ci se pot întrebuința în vrun mod practic, dar nu pentru a domina statul, nu pentru a vâna rolul de organizatori. O populație flotantă nu poate reprezenta stabilitatea instituțiilor, nu poate reprezenta sentimentul înrădăcinat al ideei statului, al armoniei și solidarității intereselor naționale.

E prea adevărat că ideile noastre sunt adeseori escamotate și anticipate de către acești adversari generis nullius și că, pentru a se putea gera ei în adevărați proprietari ai ideilor noastre, ne taxează de reacționari cu instincte medievale, adică ne numesc scară la Dumnezeu și pod peste mare. Toate acestea le fac pe cuvântul că ne numim „conservatori” și pentru că în cărți și în gazete din Franța și Germania între conservatorii de acolo există, din cauza unei vechi civilizații, o seamă de reprezentanți ai culturelor și formelor trecutului.

Cuvintele conservator și liberal au însă la noi cu totul alt înțeles, și, față cu raționalismul frazelor, gol, insipid, inexact al așa- numiților liberali, noi reprezentăm realismul naturii înnăscute a statului și pretindem că formele introduse să nu rămână forme goale, coji pentru a se juca partizile cu ele, ci să aibă cuprins real. Voim a conserva libertăți și instituțiuni prin realizarea lor, prin aplicarea lor sinceră față cu un curent care le discreditează prin abuz și prin ducerea la absurd.

                                                                                                            Mihai EMINESCU

Notă: Fragmente din finalul materialului Studii asupra situaţiei, publicat în mai multe articole din Timpul,  aici edițiile din 22 și 24 februarie 1880. Sublinierile aparțin publicației „Justițiarul”.

 

4 Comments

  1. gelu

    Nu e discriminare, e hotie pe fata. Romanii din afara granitelor Romaniei nu-si platesc taxele si impozitele in Romania deci ei nu contribuie la functionarea si dezvoltarea economica a tarii. Dezvoltare care este data de politica partidelor de stanga sau de dreapta votate de cetateni. Deci romanii din exteriorul tarii sunt in fapt stapanii romanlor iobagi, adica a romanilor ce traiesc in tara. Adevarati iobagi care platesc din munca lor dezvoltarea si functionarea statului roman dar nu-si pot stabili singuri viitorul lor, viitor care este tabilit ca niste feudali de romanii expatriati ce traiesc in Occident. Deci romanii din tara muncesc ca prostii ca sa fie practic condusi, inselati si furati de romanii expatriati neplatitori de taxe si impozite in tara. Cu atat mai mult cu cat partidele de dreapta sunt votate masiv de expatriati iar cele de stanga de romanii din interior. Si cum partidele de dreapta aduc numai scaderea nivelului de trai al cetatenilor din interiorul Romaniei, e clar ca expatriatii practic cu bunastiinta sau nu voteaza in fapt pentru mentinerea Romaniei in nedezvoltare economica si sociala.

  2. gelu

    Bai, astia ne iau de prosti pe bune!!!Deci la finele lui 2018 in Romania erau inregistrate:19,5 milioane locuitori/18,2 milioane cetateni drept de vot/5,5 milioane angajati/5,1 milioane pensionari/4,2 milioane pana-n 18 ani. Ceea ce inseamna ca dupa aceste cifre numar cetateni 0-18 ani ar fi 19,5-18,2=1.300.000!!! Cifra absolut aberanta cand conform statisticii trebuie sa fie 4,2 milioane.
    Tot conform datelor nr. angajatilor si pensionarilor este 5,5 +5,1=10,6 milioane. Dar daca scadem din cele cu drept vot avem 18,2-10,6=7,6 milioane de cetateni cade nu muncesc si nu sunt nici pensionari traiesc in Romania dar voteaza. Acum v-ati convins cum ca alegerile sunt un fas????? Si presedintele este desemnat de SRI, STS si SPP alegerile fiind doar de fatada??? Asta-i cea mai buna dovada pentru ca prin sesizarea CCR, Avocatul Poporului si CEDO sa se ceara de PSD sau oricare dintre candidatii independenti anularea alegerilor.

    • lutalo

      Anularea alegerilor o realizează cel mai simplu alegătorii: NU SE DUC LA VOT ! Se ştie că nu contează cu cine votează o persoană oarecare – important pentru (( EI )) este ca persoana să semneze în registru că s-a prezentat.

      • gelu

        Adica sa lasam STS sa le fraudeze fara nici o bstaie de cap. Alegerile trebuiesc anulate pentru ca dupa BEC si AEP in Romania dupa statistcile lor sunt 9,5 milioane de locuitori din care 8,2 milioane votanti permanenti ceea ce duce la imposibitatea sa avem doar 1, 3 milioane de nevotanti cu varsta intre 0-18 ani. Cand in realitate acestia sunt 4,1 milioane, deci STS si SRI au la dispozitie 2,8 milioane fictive cu care sa jongleze voturile spre M..EJohannis!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.