Puncte de vedere

Mișcarea Legionară – o pagină mereu ascunsă și interzisă a istoriei României (IV)

  Terorism de stat regal și crime comise de legionari Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, alegerile din decembrie 1937, organizate […]

 

Terorism de stat regal și crime comise de legionari

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, alegerile din decembrie 1937, organizate de liberali, cei care au și numărat voturile, i-au adus pe legionari pe locul al treilea în viața politică românească. A fost acest fapt o surpriză?

Corvin Lupu: Nu a fost o surpriză. Opinia publică românească interbelică a conștientizat ascensiunea constantă a Mișcării Legionare, care atrăgea mase tot mai mari de oameni din toate categoriile sociale, inclusiv din rândul țărănimii care reprezenta 80% din populația țării. Surpriza, negativă însă, au reprezentat-o național-liberalii, care, cu toate că numărau voturile, în ciuda fraudei mari, semnalată de presa timpului, au obținut doar 35% din voturi și nu au beneficiat de „prima electorală”, care le-ar fi permis să facă guvernul singuri. Legionarii au obținut oficial 15,5 % din voturi (66 de parlamentari), dar au fost furați îngrozitor. În anul 1946, fiind arestat și anchetat, directorul S.S.I., Eugen Cristescu, marele as al serviciilor române de informații, a declarat în timpul unui interogatoriu că, în decembrie 1937, de la legionari s-au furat un milion de voturi! În diverse publicații, inclusiv în lucrări cu pretenții științifice, alegerile din decembrie 1937 sunt elogiate ca fiind ultimele „democratice” și se ocolește mereu adevărul despre fraudele din aceste alegeri. Ce democrație este aceea în care o singură formațiune este furată de un milion de voturi? Cred că manipularea opiniei publice privitor la superioritatea acestui regim politic ar trebui să înceteze și regimul politic „democratic” interbelic, care a fost reintrodus în România post-decembristă, ar trebui reevaluat.

Această realitate a fraudelor electorale din decembrie 1937 a fost cunoscută și de rege, care avea informații bune de la toate structurile de resort (S.S.I., Siguranță, Poliție). În afară de legionari, dreapta românească a mai avut două partide în alegeri, Partidul Național Creștin, condus de profesorul A.C. Cuza, care a obținut peste 9 % din voturi (35 de parlamentari) și Partidul Agrar, condus de Octavian Goga, care a obținut 1,7 % din voturi. În condițiile în care P.N.L. și P.N.Ț. nu s-au putut înțelege și coaliza pentru a prelua guvernarea, cum ar fi dorit regele, guvernul l-a format Octavian Goga, regele refuzând să dea președinția Consiliului de Miniștri lui Corneliu Codreanu, deși el a fost îndreptățit, deținând poziția imediat următoare după liberali și național-țărăniști. Goga a format o coaliție de guvernare cu partidul profesorului A.C. Cuza, care nu aspira personal la funcția de prim-ministru din cauza vârstei înaintate. Guvernul Goga era format exclusiv din somități: academicieni și profesori universitari, pe care îi respecta întreaga societate, cu excepția evreilor care-i acuzau de antisemitism.

Codreanu nu a protestat și nu a criticat numirea lui Octavian Goga. Codreanu nu se grăbea la guvernare. El aprecia că legionarii trebuiau să se consolideze în continuare din punct de vedere organizatoric, iar Legiunea nu avea doar scopuri politice, să dorească doar puterea, cu orice preț. Legionarii îndeplineau în primul rând misiuni educative, sociale, de educație morală a poporului, centrul de greutate al Mișcării Legionare fiind la baza societății, în cuiburile legionare. Totuși regele era conștient că în viitor nu-i va mai putea opri pe legionari să preia puterea și, probabil, să o mențină multă vreme. Această realitate îl frământa pe rege, marele dușman at legionarilor, care căuta soluții împotriva acestei realități a societății românești și împotriva românismului care devenise în sine o mare putere în societate. A fost ceva unic, în primul rând prin faptul că toți cei care aderau la mișcare își asumau liber consimțit adeziunea la morală, la disciplină severă și la muncă. Niciodată în istoria României nu s-au mai atins atâtea performanțe în domeniul moralei și al disciplinei în rândul românilor. De aceste valori au nevoie românii. Totdeauna.

Marius Albin Marinescu: Relația lui Corneliu Codreanu cu Octavian Goga nu era dintre cele mai bune…

Corvin Lupu: Da, relația lor nu era dintre cele mai bune, dar se respectau și împărtășeau unele idei/valori politice comune. Codreanu deconspirase sumele mari de bani pe care soția lui Octavian Goga, Veturia, le-a luat de banca evreiască Marmmorosch, Blank&Co, la care ne-am mai referit în discuțiile noastre, ceea ce l-a supărat pe Goga. Apoi, Veturia Goga, a fost agentă a serviciilor secrete germane, fapt care este posibil să fi fost cunoscut de Corneliu Codreanu. Dacă nu este sigur că legionarii știau că Veturia era agentă a germanilor, este cert că, ulterior morții „căpitanului”, legionarii erau siguri că Veturia era și agentă a serviciilor secrete britanice și credeau că, prin influența ei asupra Mariei Antonescu și a soțului acesteia, a contribuit mult la ruptura dintre Mișcarea Legionară și Ion Antonescu. Veturia Goga urmase cursurile pensionului săsesc din Sibiu, era filogermană și a fost recrutată de serviciile secrete germane încă din 1914. Vorbea fluent, perfect, limba germană și a fost singurul translator pe care Hitler l-a acceptat pentru întâlnirile sale cu Ion Antonescu. Un nepot al marelui poet și om politic, pe nume Mircea Goga, profesor la Universitatea Sorbona din Paris, a afirmat într-o carte memorialistică faptul că Veturia Goga a dat informații germanilor despre soțul ei, despre rege, despre Antonescu și despre multe evenimente de culise din marea politică. Acest autor și alții au afirmat că Veturia s-a măritat și a trăit cu Goga pentru a-și îndeplini o misiune informativă. După ce regele i-a impus demisia lui Goga, în 10 februarie 1938, el a fost foarte șocat, nu și-a revenit, în ciuda marii experiențe politice pe care o avea și, în mod surprinzător, după trei luni, la 7 mai 1938, s-a stins din viață, în mod suspect. Această suspiciune legată de moartea lui Octavian Goga s-a îndreptat mult și către Veturia Goga. După 1944, Veturia a trecut de partea noului regim și, deținând multe informații, a fost considerată ca fiind utilă țării și iertată de acuzele care i s-au adus. A fost trimisă în judecată, în 1946, de Tribunalul „Poporului”, primind o condamnare ușoară de domiciliu forțat la Ciucea, unde, începând din 1938, a construit timp de două decenii, un mausoleu și un muzeu dedicate lui Octavian Goga. Comuniștii i-au permis și au ajutat-o să construiască cu materiale importate din Italia, i-au oferit o pensie de merit și un salariu de director al muzeului, ceea ce dovedește legături profunde ale Veturiei cu regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Marius Albin Marinescu: „Privighetoarea Ardealului” a fost o personalitate remarcabilă și, ca orice persoană implicată în „jocuri” mari și ascunse, a fost controversată…

Corvin Lupu: Da, așa este. Veturia Goga a lucrat în anonimatul dur al spionajului internațional, ceea ce este și foarte greu și riscant și obositor. Eu nu am cercetat personal acest dosar și nu vă relatez decât fapte lecturate în lucrările altora, dar eu cred că, dacă ar fi făcut servicii Germaniei în dauna României, comuniștii n-ar fi mai iertat-o. Există o lucrare de doctorat despre Veturia Goga, scrisă de soțul celebrei noastre soliste de muzică populară Sava Negrean-Brudașcu, născut chiar în comuna Ciucea, în care se afirmă că Veturia Goga a făcut spionaj doar în favoarea României, în cooperare cu diplomați români acreditați în diverse capitale europene, unde cânta Veturia și unde se învârtea în cele mai înalte cercuri. Adeseori era acompaniată la vioară de George Enescu, ceea ce dădea concertelor sale valențe artistice de cel mai înalt nivel mondial. În anii liceului, am făcut o excursie la Ciucea, cu părinții mei și mi-o amintesc pe Veturia Goga stând pe o bancă și povestind cu mama mea.

Marius Albin Marinescu: Guvernarea lui Octavian Goga a fost de foarte scurtă durată…

Corvin Lupu: Guvernarea Goga a fost de doar 44 de zile, după care regele a dizolvat Parlamentul și l-a forțat pe Octavian Goga să plece de la guvernare. Regele a numit un guvern format din foști prim-miniștri, condus de patriarhul Miron Cristea. Doar Octavian Goga și Iuliu Maniu au avut demnitatea de a refuza participarea la guvernarea născută prin călcarea în picioare a puținelor componente democratice ale societății interbelice românești.

Majoritatea zdrobitoare a tineretului care nu împlinise încă vârsta majoratului și care nu votase în decembrie 1937 erau legionari. Viitorul părea să fie al lor, în condiții de normalitate. Acest fapt a fost conștientizat de toată clasa politică și de aceea partidele istorice nu au protestat față de introducerea dictaturii personale a regelui. Singurii care au protestat vehement și au susținut menținerea regimului democratic multipartid au fost legionarii. Acesta este adevărul. Toți au vorbit cu emfază despre democrație, dar când regele a desființat partidele politice, singurii care s-au opus au fost legionarii. Ulterior, după 23 august 1944 și mai ales după 1990, partidele politice istorice au afirmat și afirmă că ele au fost singurele forțe democratice din România interbelică. Vor recunoaște oare, în viitor, partidele istorice acest adevăr? Eu mă îndoiesc. Astăzi, cei care se declară urmași ai partidelor istorice se laudă cu trecutul, retușând continuu și prezentând propria istorie idilic. Protestele legionarilor au fost reprimate cu violență de autoritățile regale.

Marius Albin Marinescu: După instaurarea dictaturii regale, a început marele calvar al legionarilor.

Corvin Lupu: Da. Cei care și-au asumat represaliile sângeroase împotriva legionarilor au fost, în principal, ministrul de Interne, Armand Călinescu, ministrul de Justiție, Victor Iamandi, șeful Poliției, colonelul Gavrilă („Gabi”) Marinescu și, eu sunt de părere că nu putem să-l extragem din listă pe șeful S.S.I., Mihail Moruzov. Represiunea s-a bazat pe acte normative nedemocratice, legiferate de ministrul de Justiție și puse în aplicare de Armand Călinescu, adeseori pe baza informațiilor primite de la Mihail Moruzov. Totul se petrecea la ordinul regelui. Legionarii erau bătuți crunt și aruncați în închisori, adeseori fără să fie judecați, de cele mai multe ori fără probe. Prin acest mod de reprimare a Mișcării Legionare, regele și anturajul său politic, cu deosebire camarila evreiască, urmăreau descurajarea populației de a continua să adere și să activeze în Mișcarea Legionară. Pentru că, practic, legionarii umbreau toate grupările politice și, supărător pentru partide, le luau constant din electorat, clasa politică nu a protestat împotriva abuzurilor colosale comise împotriva legionarilor.

Ca urmare, în prima parte a anului 1938, Corneliu Codreanu a fost condamnat fără probe la șase luni de închisoare, timp în care i s-a născocit un alt dosar în care a fost condamnat la zece ani de închisoare. În 30 noiembrie 1938, a fost asasinat mișelește, în mod primitiv, împreună cu 13 alți membri importanți ai Mișcării Legionare, din ordinul regelui Carol al II-lea. Cadavrele lor au fost aruncate într-o groapă, peste ele s-a turnat acid sulfuric, iar groapa a fost acoperită cu o placă groasă de beton. Operațiunea a fost efectuată din ordinul lui Armand Călinescu și girată de ministrul Justiției, Victor Iamandi și, desigur, de către regele Carol al II-lea. La rejudecarea procesului lui Corneliu Codreanu, în 1940, el a fost achitat din lipsă de probe, dar conducătorul Mișcării Legionare era mort de doi ani… În memoriile sale, respectiv în Însemnări politice, Armand Călinescu a notat faptul că regele i-a cerut să-i înlăture pe Corneliu Codreanu și pe Iuliu Maniu, iar el i-a spus că acceptă să-l înlăture pe Codreanu, dar nu și pe Maniu, care îi fusese șef de partid și era un erou al Marii Uniri. Regele și Armand Călinescu se dovedeau a fi doar doi simpli criminali cocoțați la vârful statului român… Avem o istorie foarte încărcată de fapte sângeroase.

Marius Albin Marinescu: Acest regim politic a fost elogiat după 1989 și opinia publică l-a perceput ca fiind democratic…

Corvin Lupu: Ce regim democratic a fost acesta? Nici vorbă! A fost un regim mizerabil din punct de vedere moral și al statului de drept. Patriotismul era doar afirmat în cuvântările pompoase ale regelui și ale înalților demnitari, dar, de fapt, regimul lovea necruțător în componenta social-politică cea mai importantă a românismului: Mișcarea Legionară. Din punct de vedere economic, regimul regal a funcționat mai bine decât în perioada anterioară, dar, ca și astăzi, nu în favoarea etnicilor români. Din punct de vedere cultural și al învățământului elitist, regimul a fost unul dintre cele mai bune din toată istoria României. În deceniul al patrulea, salariul unui profesor de liceu era de 7.000 lei. Era foarte mult. Am dat acest exemplu ca să se vadă interesul pe care regimul îl acorda educației. Acest lucru nu poate fi negat. În același timp, să nu uităm că 80% din populație trăia la sate, majoritatea zdrobitoare în case cu pământ pe jos, fără asistență sanitară de specialitate, fără electricitate, lucrând cu tehnologii agricole vechi de secole, cu școală foarte puțină, inclusiv cu un procent mare de analfabeți. Infrastructura satelor era inexistentă. Ploile mai lungi făceau drumurile impracticabile. Adeseori, oamenii ajungeau să se deplaseze prin noroiul de pe ulițele satelor cu niște bețe numite „picioroange”. Să mai amintim că România avea cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa și cel mai mare procent de bolnavi de TBC…

Marius Albin Marinescu: În timpul regimului comunist, în domeniul reducerii mortalității infantile și a TBC-ului, s-au făcut progrese foarte mari.

Corvin Lupu: Da, în timpul regimului socialist de stat aceste două racile ale societății românești au coborât la procente care se încadrau în limitele în care erau apreciate a fi eradicate, așa cum, de altfel, figura România la Organizația Mondială a Sănătății.

Ani de zile, ca ascultător constant al „Europei Libere”, am auzit multe comentarii politice despre minunăția regimului politic interbelic, despre superioritatea regimului monarhic, despre patriotismul regilor, despre ticăloșia legionarilor și a comuniștilor etc. Norocul meu a fost că mi-a plăcut istoria, că am început să o învăț foarte de mic, având un tată istoric și făcând parte dintr-o familie care a locuit 21 de ani în incinta Palatului Brukenthal din Sibiu, unde am găsit toate sursele de a înțelege corect o parte din evenimente. Aveam și o guvernantă săsoaică, dintr-o familie nobiliară, von Hannenheim, de la care am aflat, încă de mic și pe întregul parcurs al tinereții, multe lucruri importante. Desigur, că studiul adânc, l-am făcut aplicat, începând cu facultatea de istorie și tot ceea ce a urmat, cu deosebire după 1990, când posibilitățile de documentare au devenit mai mari și când, am ajuns la un nivel la care nu am mai avut restricții de penetrare a informației științifice.

Regele, cum arătam, a început propria dictatură, în februarie 1938, cu brutalități și acte normative abuzive îndreptate împotriva legionarilor și a ajuns, înainte de încheierea anului 1938, la terorism de stat. Prin tot ce s-a întâmplat în politica internă interbelică, țara a fost subminată, energiile românilor s-au erodat în mari convulsii interne, iar agresiunea internațională împotriva României, din vara anului 1940, bazată pe înțelegerea Uniunii Sovietice cu Germania, respectiv pe Tratatul Ribbentrop-Molotov, a găsit țara izolată, slăbită și cu o conducere compromisă pe plan intern și internațional. Toate acestea au fost și ele cauze ale dezastrului care s-a răsfrânt cel mai mult asupra viitorului României și al etniei române.

Marius Albin Marinescu: Criminalii lui Corneliu Codreanu au plătit cu viața!

Corvin Lupu: Din păcate criminalii lui Corneliu Codreanu au plătit cu viața fiind asasinați de legionari, nu pedepsiți de instanțe judecătorești, cum ar fi trebuit să se întâmple într-o societate așezată, în care pedepsele să îndeplinească, pe lângă rolul punitiv, și un rol educativ și unul descurajator pentru viitor.

Armand Călinescu a fost asasinat în ziua de 21 septembrie 1939 de un grup de legionari numit „Răzbunătorii”, format din 10 oameni. Mașina prim-ministrului a fost blocată la podul Cotroceni de o căruță și tamponată din spate de o camionetă, ceea ce a determinat coborârea ministrului de Interne din mașină pentru a discuta cu șoferul camionetei, moment în care șase dintre asasini au coborât și au deschis foc asupra sa ucigându-l cu rafale intense de arme automate. După aceasta, asasinii au gonit la sediul Radio România, din strada General Berthelot, au intrat în forță în emisiune și au anunțat întreaga țară că l-au pedepsit pe asasinul „căpitanului” și l-au ucis. Doi dintre „răzbunători” s-au sinucis, iar ceilalți au fost uciși fără judecată pe locul unde a fost împușcat Armand Călinescu, cadavrele lor fiind lăsate zile întregi pe caldarâm. Represaliile au fost conduse de șeful Poliției pe țară, generalul Gavrilă Marinescu și de șeful Jandarmeriei, generalul Ioan Bengliu, la ordinul regelui și al noului prim-ministru, generalul Gheorghe Argeșanu. În București și în restul țării, au fost ridicați de acasă 252 de legionari care nu aveau nimic în comun cu asasinatul, unii dintre ei nici nu apucaseră să afle că Armand Călinescu a fost asasinat, au fost împușcați sumar, iar cadavrele lor au fost aruncate în intersecții circulate din diverse orașe ale țării. Au urmat apoi alte mii de întemnițări și asasinate ale legionarilor. Terorismul de stat a fost unul de modelul celor din Evul Mediu timpuriu, mult mai apropiat de modele ale unor popoare afro-asiatice și nu avea nimic în comun cu civilizația europeană. Diplomații americani acreditați la București au transmis și ei la Washington știrile despre duritatea represaliilor autorităților regale, apreciindu-le drept „barbarii”, dar presa controlată de evrei a trecut sub tăcere crimele comise împotriva adversarilor influenței evreiești din România.

Marius Albin Marinescu: Păi, tot așa s-a procedat cu Ceaușeștii și cu uslașii lui Trosca, în decembrie 1989!

Corvin Lupu: Din păcate, acest model primitiv s-a repetat, cum spuneți dumneavoastră, în decembrie 1989, când cadavrele unui grup de luptători ai Unității Speciale de Luptă Antiteroristă, în frunte cu lt. col. Gheorghe Trosca, șeful de stat major al unității, au fost lăsate în fața Ministerului Apărării Naționale, zile întregi, ca să fie batjocorite de mulțimea manipulată, care știa de la televizor și de la alți manipulatori că uslașii sunt teroriști. În acest fel a fost pedepsit militarul Gheorghe Trosca pentru faptul că și-a făcut datoria și a respectat legislația în vigoare și ordinele comandantului suprem, Nicolae Ceaușescu și a șefului Comandamentului Unic, Vasile Milea și nu a trecut de partea conspiratorilor și a puciștilor din Securitate și din Armată, care și-au dat mâna cu forțele străine care au atacat România în acel decembrie însângerat, de tristă amintire. Cadavrele uslașilor au fost lăsate sub ferestrele sediului M.Ap.N. În biroul fostului ministru Milea, asasinat de puciști cu o zi înainte, se găseau criminalii Ion Ilici Iliescu (Ivanovici), Nicolae Militaru (Lepădat) și Gheorghe Ardeleanu (Moise Bula). Minoritarii îl asasinau pe românul care a refuzat să trădeze. În fine, alt subiect…

Marius Albin Marinescu: Acest subiect l-ați abordat în cărțile dumneavoastră despre decembrie 1989, unice în felul lor, prin scoaterea la lumină a unor fapte despre care majoritatea românilor nu au știut nimic sau foarte puțin.

Corvin Lupu: Da. Deocamdată, cititorii nu mai găsesc cartea România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat, care s-a epuizat și nu am mai retipărit-o, dar găsesc ultima carte despre acele evenimente, respectiv Trădarea Securității în decembrie 1989, București, Editura Elion, 2015 în lanțul de librării „Diverta”, care are în jur de vreo 30 de librării în București și în țară și vinde și on line.

Marius Albin Marinescu: Asasinarea lui Armand Călinescu a fost mediatizată manipulator, în diverse timpuri.

Corvin Lupu: Da, așa este. Imediat după asasinat, întreaga presă din România, controlată în cea mai mare parte prin fonduri evreiești și slugarnică față de rege, a prezentat cu insistență crima legionarilor, a condamnat-o și a trecut cu vederea asasinarea primitivă a sute de legionari nevinovați, așa cum trecuse cu vederea și asasinarea lui Corneliu Codreanu și a celorlalte căpetenii legionare, despre care a întreținut ideea falsă a împușcării lor în timp ce ar fi încercat să evadeze. În timpul regimului judeo-bolșevic de după al doilea război mondial, în ciuda faptului că Armand Călinescu a fost prim-ministru al unui regim politic puternic contestat, el a fost prezentat ca o victimă și menajat, comparativ cu alți oameni politici din tabăra lui, care au înfundat pușcăriile perioadei ocupației militare sovietice.

În general, cum cred că a mai reieșit din întreaga noastră discuție, problematica legionară a fost prezentată fie pro, fie contra, lucrările scrise obiectiv despre ea mai lăsându-se așteptate. Totuși, au fost unele lucrări serioase ale unor cercetători, pe care nu-i mai menționez, pe care eu le apreciez ca fiind corecte, dar care nu pătrund în totalitate în adâncurile celor mai importante evenimente, referind-u-se doar la unele aspecte, cum ar fi legislația legionară, legăturile din legionari și armată etc.

În regimul politic de astăzi, condus în punctele sale esențiale de minoritari etnici, mai ales de evrei, nu putem să așteptăm publicarea pe scară largă a unor cercetări pe această temă. Majoritatea istoricilor contemporaniști se tem să cerceteze și să abordeze acest subiect de frica represaliilor și a legislației punitive în domeniu. Chiar dacă mă auziți pe mine și încă câteva zeci de voci vorbind fără ocolișuri, libertatea cuvântului în România este limitată prin lege, prin cenzură a editurilor și a majorității presei și prin alte pârghii invizibile. Dumneavoastră, domnule director Marius Albin Marinescu, ca jurnalist și ca director de publicație, sunteți una din foarte puținele personalități-excepții, permițând publicarea în revistele „Justițiarul” și „Justițiarul sibian”, atât a unor pagini reale din istoria „interzisă”, cât și a unor realități crude ale societății românești din ultimul sfert de veac. Pentru aceasta vă felicit și vă mulțumesc, în calitate de simplu cetățean.

Marius Albin Marinescu: Mulțumesc pentru aprecieri! Despre activitatea legionară din zilele preluării puterii de către Ion Antonescu și instaurarea Statului Național Legionar, v-ați referit în dialogul purtat despre monarhia din România. V-aș ruga să relatați cititorilor noștri aspecte ale relației dintre Ion Antonescu și legionari.

Corvin Lupu: După cum parțial s-a văzut în primele noastre trei discuții despre istoria Mișcării Legionare, pe parcursul întregii perioade interbelice, legionarii au fost persecutați politic, supuși unei represiuni crunte și nevoiți să suporte terorismul de stat practicat împotriva lor de regele Carol al II-lea și de organele de forță ale statului. Statul român a fost în toată această perioadă sub influența totală a puterilor occidentale, în primul rând a Franței și a Marii Britanii, state în cadrul cărora comunitățile evreiești și masoneria erau cei mai importanți decidenți. Acesta este motivul pentru care statul român era sub influența celor care doreau distrugerea Mișcării Legionare. Pe lângă opoziția față de bolșevici, care erau identificați cu evreii și față de influența evreiască de sorginte occidentală, națională și internațională, pe care o considera nefastă, Mișcarea Legionară se pronunța și pentru strângerea legăturilor cu Germania și cu Italia, rivale/adversare ale Franței și Marii Britanii. Acest lucru deranja sistemul internațional care ținea România blocată pe o singură direcție, care atrăgea, desigur, adversitatea Germaniei și Italiei, fapt care, după cum s-a văzut în discuțiile noastre, a fost de negestionat de către rege și clasa politică aflată la conducerea României.

Mă opresc pentru câteva clipe pentru a arăta un lucru foarte important. Poporul român avea un puternic spirit anti-bolșevic, iar după cum vedem bolșevicii erau identificați cu evreii, atât în România, cât și pe plan internațional. Anticomunismul se manifesta mult și la sate, populația țărănească din România fiind formată majoritar din mici proprietari de pământ care știau că dacă vin comuniștii la putere le vor lua pământurile și vor face colhozuri, precum în U.R.S.S. După 1924, toată conducerea Partidului Comunist din România a fost formată din evrei originari din diverse alte state. În perioada interbelică, conducerea Uniunii Sovietice, a Republicii Sovietice Bavaria, a Republicii Sfaturilor din Ungaria și liderii partidelor comuniste din Europa erau în cea mai mare parte evrei. Aici este cheia antisemitismului! Deci, atenție: antisemitismul de care suntem acuzați noi românii, până astăzi, când se promovează și se promulgă legi mizerabile, precum Ordonanța 31/2002, Legea 107/2006 și Legea 217/2015, este de fapt mult mai mult anti-bolșevism, decât antisemitism. Evreii au avut probleme cu românii în unele perioade trecute din istoria noastră pentru că o mare parte a lor a fost comunistă, pro-sovietică în conflictele teritoriale și naționale ale U.R.S.S. cu România, pentru că a sprijinit rapturile teritoriale sovietice din anii 1940 și 1944 etc.

Ajunși la guvernare, prin Decret-lege regal, în 14 septembrie 1940, legionarii au manifestat dorința de revanșă politică. Ei au solicitat conducătorului statului arestarea și judecarea conform legilor în vigoare a crimelor de stat săvârșite împotriva legionarilor. Cei care au fost prinși, cu deosebire șefii Poliției și Jandarmeriei, Gavrilă Marinescu și Ioan Bengliu, generalul Argeșanu, Mihail Moruzov, Victor Iamandi, Nicky Ștefănescu și alte câteva zeci de demnitari ai regimului regal, care au comis crime odioase sau alte abuzuri împotriva legionarilor, au fost arestați. Generalul Gavrilă Marinescu a fost arestat de niște legionari, care l-au recunoscut, în timp ce făcea un popas la Băile Herculane, fiind în drum spre Insula Ada-Kaleh, de unde voia să fugă în Iugoslavia, unde domnea o regină care era soră a regelui Carol al II-lea. Este de cercetat de ce nu l-au arestat autoritățile imediat după 4 septembrie. Pe Mihail Moruzov l-au arestat pe 5 septembrie 1940, imediat după revenirea în țară dintr-o misiune la Veneția.

Conducătorul Statului, Ion Antonescu, a promis că va dispune celeritate în judecarea celor vinovați de crime, de tortură și de represiune împotriva legionarilor, cei mai mulți dintre aceștia fiind persoane care nu încălcaseră legea în nici un fel și fuseseră pedepsiți doar pentru că făceau parte din Mișcarea Legionară. Asupra lui Antonescu se făceau mari presiuni pentru a se da criminalilor pedepse ușoare, pentru a-i ierta, sau chiar pentru a-i face fugiți din închisoarea Jilava, unde erau încarcerați. Zvonurile s-au amplificat în noiembrie 1940, când paznicii legionari ai arestaților au fost înlocuiți din ordinul lui Antonescu, cu militari. În același timp, Antonescu și comandanții structurilor de forță se temeau că descurajează polițiștii, jandarmii și militarii să-și mai facă datoria în viitor, dacă îi vor pedepsi pe predecesorii lor, care au făcut crimele și ororile la ordinul regelui și a prim-ministrului Armand Călinescu. Deținuților Marinescu și Bengliu li s-a cerut transferul într-un sanatoriu, fapt ce a îngrijorat pe legionari, care se temeau că aceștia vor evada, știut fiind că erau oameni foarte bogați și influenți.

Marius Albin Marinescu: Toate acestea au creat suspiciuni și au grăbit asasinatele săvârșite de legionari la Jilava. Horia Sima și anturajul lui nu a vrut să riște să-i scape din mână.

Corvin Lupu: Da, legionarii nu mai aveau răbdare, dar Antonescu nu se grăbea. S.S.I.-ul, aflat într-o situație nouă, cu o nouă conducere a țării pentru care lucra și cu o altă orientare politică externă a guvernului, dorea să afle mai multe secrete de la cei arestați, depozitarii celor mai mari secrete ale fostului regim, necesare deciziilor pe care urma să le ia noul regim, care, cerea aceste informații de la serviciul secret. Or, legionarii cereau moartea cât mai rapidă a acestor surse de informații. Ca urmare, Ion Antonescu a cerut răbdare să se judece atent toți vinovații și clemență pentru făptuitori, ceea ce legionarii nu doreau să accepte. Horia Sima îi spusese profesorului Mihai Antonescu, viitorul adjunct al conducătorului statului, că degeaba vrea Ion Antonescu să-i scape pe vinovați, ei trebuie să plătească, și nu oricum, ci cu viața.

S-a început cu anchetarea arestaților pentru crimele făcute în regim de terorism de stat. Ulterior urma ca arestații să fie storși de informațiile secrete de stat. În timpul anchetei, generalul Argeșanu a mințit, afirmând că nu a știut nimic despre crime. Adevărul nu a putut fi ascuns. Cel care a recunoscut crimele cu sânge rece a fost generalul Gavrilă Marinescu, care bănuia de mult că va fi ucis de legionari pentru toate câte făcuse. Gavrilă Marinescu a declarat însă că la Cotroceni, împreună cu Ernest Urdăreanu, Carol al II-lea şi Constantin Argetoianu, au urmărit permanent modul în care aveau loc execuţiile legionarilor nevinovați din judeţe… Nu putea refuza ordinele criminale ale regelui, știind că acesta ar putea da altora aceleași ordine de suprimare și împotriva lui. Pe lângă crime, Gavrilă Marinescu făcuse și o mare avere din jefuirea unora dintre victimele bogate ale operațiunilor polițienești pe care le-a efectuat. Când soția și fiul său l-au înmormântat, au ascuns o parte a averii sale în cripta cavoului său de la Bellu, unde aurul și bijuteriile au stat ascunse peste 40 de ani, până când fiul său, Gheorghe Marinescu, ajuns în situație materială grea, a scos o parte din avere și a încercat să o valorifice prin intermediul unui țigan de pe lângă București, care „l-a turnat” la miliție. La percheziționarea cavoului, miliția a găsit și confiscat numeroase bijuterii și 23 de kg de aur. Marinescu a întâmpinat moartea cu curaj, fiind singurul deținut din celula sa care a rămas drept în fața asasinilor săi, pe care, cu ultimele puteri, i-a înjurat cu multă ură și vulgaritate.

Marius Albin Marinescu: Asasinarea de către legionari a demnitarilor vinovați de crime împotriva legionarilor, închiși la Jilava, s-a petrecut când Antonescu era plecat în Germania, la întâlnirea cu Hitler?

Corvin Lupu: Asasinatele legionarilor la Jilava au avut loc în noaptea de 26/27 noiembrie 1940. Antonescu și mica sa delegație care îl însoțise la întâlnirea cu Hitler au plecat din Berlin spre România în seara de 25 noiembrie, deci șeful statului era în țară. Horia Sima nu a fost în Germania, ceea ce i-a fost reproșat ca fiind o greșeală, care a contribuit la construirea și consolidarea relației Hitler-Antonescu, fără participarea legionarilor. Conducătorul statului nu l-a luat la Berlin nici pe ministrul de Externe legionar, Mihail Sturdza. Începuse răceala între Antonescu și legionari, care se va tranșa prin ruptură totală în 21-23 ianuarie 1941.

Asasinatele legionarilor l-au supărat pe Antonescu, care nu suporta nici un act de indisciplină, de insubordonare, pe de o parte, pe de altă parte, i-au conferit argumente de nemulțumire pentru etapa următoare, cea în care s-a debarasat de legionari, cei cu ajutorul cărora a luat puterea și și-a consolidat-o într-o primă etapă, el neavând alături nici o altă forță politică și administrativ-organizatorică. Fără legionari, Antonescu nu putea să preia puterea în țară, neavând cadrele necesare administrației centrale și locale, în condițiile în care regele a fugit, administrația regimului regal era total compromisă, atât la centru, cât și în județe, iar partidele istorice au refuzat participarea la guvernare. Legionarii au fost singurii care s-au implicat pentru scoaterea României din criza uriașă în care a lăsat-o regele Carol al II-lea. Regele Mihai I nu avea nici forța, nici abilitatea și nici structurile necesare să compenseze situația cele menționate de mine anterior.

În cele doar patru luni cât s-au aflat la guvernare, legionarii au dorit să ofere un model de administrare eficientă a țării. În primul rând au luat măsuri foarte eficiente în agricultură, mobilizând cu succes întreaga populație rurală pentru cultivarea tuturor suprafețelor agricole nevalorificate, care, la nivelul anului 1940 erau foarte întinse. Acest fapt a contribuit mult la creșterea substanțială a producției agricole din România, asigurând atât livrările către Germania, cât și piața internă, cât și asigurarea unor importante rezerve. În august 1944, când regele Mihai a predat intempestiv țara sovieticilor, rezervele alimentare ale țării erau foarte mari. Ele au devenit captură de război a Armatei Roșii și au luat drumul Uniunii Sovietice. Din aceste mari cantități de cereale și alte produse agricole, România nu a beneficiat decât de 150.000 de tone de grâu pe care conducătorii sovietici le-au acordat cu titlu gratuit cu ocazia secetei foarte mari din anii 1946 și 1947, când în România s-a murit de foame. Legionarii au luat și alte măsuri economice și administrative utile țării.

Marius Albin Marinescu: Interesant este că la Jilava se aflau și deținuți comuniști, adversari politici ai legionarilor, unii dintre ei evrei. Pe aceștia legionarii nu i-au asasinat. De ce?

Corvin Lupu: Ați atins o problemă foarte importantă. Analizând crimele făcute de legionari, veți constata că legionarii nu au ucis pe nimeni care nu a comis crime sau fapte grave împotriva României sau a legionarilor. Legionarii nu i-au ucis la Jilava pe comuniști, marii lor adversari ideologici, nici măcar pe comuniștii evrei, pentru că aceștia nu au comis fapte reprobabile împotriva lor. Asasinii legionari au mers din celulă în celulă și au asasinat doar 64 dintre deținuți. Într-una din celulele în care au intrat se afla și Nicolae Ceaușescu. Nu i-au făcut nimic și au plecat mai departe în căutarea demnitarilor vinovați. Este necesar să spunem că se fac afirmații mincinoase despre faptul că legionarii ar fi ucis evrei, pentru simplul motiv că erau evrei. Se mistifică istoria cu bună știință și rea voință. Nici povestea/legenda/scorneala cu evrei uciși la abatorul din București nu are nimic adevărat în ea. Repet, este o mistificare. Noi știm ce crime au făcut legionarii, erau făcute după un anumit tipic. Asasinii recunoșteau crima și o motivau, apoi se predau autorităților. Nu fugeau de răspundere. Desigur, nu a fost cazul cu crimele pe care le-au comis în noaptea de 26/27 noiembrie 1940, când ei erau la putere și nu s-au predat nimănui, acțiunea lor având acordul lui Horia Sima, al doilea om în stat.

După așa-numita „rebeliune” din ianuarie 1941, asasinii de la Jilava au fost și ei pedepsiți cu moartea de către Ion Antonescu.

Marius Albin Marinescu: Asasinarea de către legionari a demnitarilor vinovați de crime împotriva legionarilor închiși la Jilava a fost și este în continuare folosită pentru lansarea de acuze și pentru menținerea oprobiului public asupra legionarilor și pentru poziționarea lor în afara legii.

Corvin Lupu: Categoric că acele crime sunt în continuare folosite drept argument pentru a decreta Mișcarea Legionară ca fiind criminală. Dar, după acest model, ar trebui să scoatem și monarhia în afara legii, pentru că a practicat terorismul de stat și a ucis cu cruzime mai mulți legionari decât au ucis legionarii inamici ai lor. Monarhia nu a fost trecută în afara legii deși oferea aceleași motive ca și Mișcarea Legionară. Din contră, monarhia este finanțată în continuare, așa cum a cerut Iosif Stalin în 1947, cu bani grei, proveniți din munca românilor. Afirmația este retorică, pentru că nu mai aștept nimic de la regimul ticăloșit și antiromânesc euro-atlantic impus în colonia România. Eventual, aștept mai multe de la un posibil viitor regim politic în care România să-și recapete suveranitatea și românii să redevină, ca înainte de decembrie 1989, cea mai importantă etnie din această țară, care a fost a lor și care ar trebui să le aparțină, dar le-a fost furată de minoritarii etnici și de străini cu complicitatea unor etnici români (cum ar fi generalul Iulian Vlad și unii șefi din fosta Securitate și din Armată), după arestarea și apoi asasinarea lui Ceaușescu. Nu știu dacă eu voi mai „prinde” un regim politic românesc și în slujba etniei române, pentru că înaintea posibilei instaurări a acelui regim, cred că urmează un alt eveniment: schimbarea sferei de influență în care este arondată România… După părerea mea, garanțiile de securitate care ne sunt oferite în numele apartenenței noastre euro-atlantice, de către cei care ne exploatează astăzi resursele de toate felurile, nu sunt cu nimic mai consistente decât garanțiile de securitate națională și de independență pe care ni le-au oferit Franța și Marea Britanie înaintea celui de al doilea război mondial. Și, domnule director, nu uitați că acele garanții s-au prăbușit ca un castel de nisip!

Marius Albin Marinescu: Vă mulțumesc și vă mai aștept.

                                                                                            (Va urma)

                                                                         A consemnat Marius Albin MARINESCU

Episoadele anterioare:

Mișcarea Legionară – o pagină mereu ascunsă și interzisă a istoriei României (III)

Mișcarea legionară – o pagină mereu ascunsă și interzisă din istoria României (II)

Mișcarea Legionară – o pagină mereu ascunsă și interzisă a istoriei României (I)

 

3 Comments

  1. Bob

    Despre Nicolae Paulescu ce parere aveti?
    Vad pe la tv o reclama la un spital privat cunoscut…sunt elogiate mai multe somitati din domeniul medicinei romanesti…nicio vorba despre Paulescu…de fapt, nu prea gasesti nimic, nicaieri despre marele patriot roman, N. Paulescu…pacat.

  2. Liviu Cotu

    Cinste domnului Marius Marinescu si intreaga stima si admiratia pentru domnul Corvin Lupu!
    Nu credeam sa mai vad un istoric roman care sa aiba verticalitatea si curajul sa vorbeasca despre istoria Romanilor asa cum a fost.

  3. Victor

    Articolul e scris bine, dar sunt unele inexactități: legionarii n-au susținut niciodată democrația parlamentară. Iuliu Maniu, marele democrat, a făcut un pact preelectoral, în 1937, cu Zelea Codreanu, așa cum și Brătisnu cu Vaida Voievod. Goga a emis decretele antisemite, iar la presiunea evreilor din afară, Carol a fost nevoit să-i ceară demisia. Necătând la toate Goga și-a păstrat locul în istorie, Antonescu – nu. Să-l fi ajutat Frății?! Mai e de adăugat că Zelea Codreanu a fost lichidat după vizita lui Carol la Londra și Paris. E și asta o coincidență?! Era implicat în această poveste patriarhul-prim-ministru? Aceasta este întrebarea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.