Colimator

Misterele pandemice

  Dacă cineva mai avea vreo speranță în ceea ce privește buna-credință a celor care ne conduc, evenimentele de dată […]

 

Dacă cineva mai avea vreo speranță în ceea ce privește buna-credință a celor care ne conduc, evenimentele de dată recentă sunt în măsură să ne arate că absolut totul e o minciună macabră, iar acum nu se face altceva decât o tranșare în masă a conștiințelor. O să încep prezentarea situației de la nivelul imediat vizibil pentru a urca treptat spre sferele ceva mai înalte și puțin accesibile.

Observându-i pe-ai noștri, te-ai aștepta ca marea majoritate a factorilor de decizie să pice din picioare în urma epuizării generate de complexitatea momentului. Aiurea, în loc de asta avem o sarabandă a jefuirii banului public: contracte semnate de instituții ale statului, dar derulate prin firme de apartament, achiziții la prețuri halucinante, cheltuieli inutile, dar menite a institui anxietatea s.a.m.d. Toate acestea în condițiile unei subțieri masive ale veniturilor statului, subțiere de care, în primul rând, guwernerul e responsabil.

Ce s-a întâmplat după ce a fost dezvăluită tărășenia cu măștile cumpărate aproape la greutatea lor în aur? Sistemul și-a scos prostul pe TV pentru a ne spune doct că România va fi centrul european al achizițiilor de materiale de necesitate. Baliverne fără sens. Adică ce vrea să ne spună Plăvanul? Că Germania își va exporta măștile și biocidele pe care le produce în spațiile logistice din România pentru ca apoi să le reimporte? Baliverne aiuristice menite a-i păcăli pe proștii infectați de propaganda deșănțată care se desfășoară în media.

Dacă e criză te-ai aștepta la măsuri de stimulare, la chestiuni concrete. Ce-avem în schimb? Un amatorism teribil, dar care amatorism are grijă ca nu care cumva stăpânii să sufere. Bunăoară avem ca mostră ordonanța de urgență pentru amânarea ratelor. Aveți idee cum ar fi trebuit să arate această ordonanță? Trebuia doar să suni la bancă – e pandemie, să nu uităm! – și banca să-ți comunice prin mail termenii amânării. Mai precis, lunile de suspendare trebuiau să nu existe și să se adauge la sfârșitul creditului. Simplu și fiabil. Cum au făcut-o băieții, o vede toată lumea: pe perioada suspendării ți se calculează dobânda – inclusiv la dobânzile aferente principalului devenit scadent în acea perioadă! – ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar această dobândă îți e inclusă în principal și disipată pe perioada rămasă de creditare. Drept urmare, la sfârșitul perioadei de aparentă păsuire, te vei alege cu rate mai mari. Tradus, prețul pandemiei în care ai fost aruncat fără s-o ceri e plătit de tine. Dacă mă întrebați pe mine, asta e sfidare pe față, jaf la drumul mare. De fapt, statul nu face altceva decât să garanteze băncilor că n-o să piardă nicio centimă. Ba, mai mult, chiar să câștige din prelungirea cu până la 9 luni a contractului de credit!!!

Disperații „dă driapta” vor spune că așa e corect. OK, dacă așa e corect, ar însemna că eu, care plătesc șomajul tehnic din banii mei – mă rog, ai firmei – ar trebui să iau de undeva dobânda pentru perioada în care țin banii blocați, adică până când onor Cîțu va catadicsi să-mi returneze banii. Cine plătește dobânda aia, Cîțule? N-ai vrea să dai o lege prin care ea să fie imputată salariaților? În logica ta, cam așa ar trebui să se petreacă treburile, doar suntem „dă driapta”. Și, după ce că oamenilor oricum le-au scăzut veniturile, ar mai trebui să-i babardim și cu obligația de acoperire a dobânzii suportate de firmă! Ar fi ca la bănci.

Bine, acum și eu sunt exagerat când am pretenția să fiu tratat ca stăpânii ăstora. Dar să mergem mai departe și să urcăm pe sfoara puterii. Extinzând puțin orizontu,l observăm că peste tot treburile se fac similar. În Italia aproape oricărui mort i s-a trecut și COVID-ul în certificatul de deces. Și ca să nu mai facă familia scandal, i-au mai și dat pe morți la incinerare în regim de urgență. Deh, doar nu trebuie să rămână nicio urmă! La fel se petrec treburile și-n Spania, acoperite doar de știrile cu bătrânii găsiți morți în propriile locuințe. Dacă nu știți, acesta e un fenomen omniprezent în Japonia și din ce în ce mai frecvent în Occident. Dar s-au scos acum din tolbă fenomenele răs-știute pentru a-i impresiona pe arestații la domiciliu.

E interesant de văzut însă cum în Franța, cel care-a făcut public tratamentul cu hidroxiclorochină și azitromicină e atacat la baionetă de întreaga stirpe care sclavagește industria farma. Ei bine, pe ce motiv credeți că e atacat omul? Nu c-ar fi omorât pe cineva – doar toți ăia pe care-i tratează au prostul obicei de a se vindeca în șase zile. Ei bine, omul se face vinovat că n-a respectat protocolul medical. Ați înțeles chichița? Nu-i bai că omori pe cineva dacă respecți prescripția oficială de otrăvuri scumpe, problema e dacă salvezi oameni cu medicamente ieftine! Și uite-așa, prostimea vede pus în scenă un spectacol de prost gust în care cel care-ar fi trebuit să fie considerat erou e ba nebun, ba ticălos, ba criminal. Pe asta cu criminal jur că n-am înțeles-o! S-o fi spânzurat de oftică vreun mahăr din industria farma?

În SUA propaganda întrece orice limită. Trump se dovedește acum, mai mult ca oricând, un pion bun să dezvolte secte de adepți gata să se sinucidă pentru el. De altfel asta pare a fi fost menirea sa: scindarea societății în secte radicale, numai bune de antagonizat și, cine știe, puse să se răfuiască ziua-n amiaza mare.

Există însă în SUA un fenomen cam ciudat. FED-ul își arată din ce în ce mai clar vulnerabilitățile. Mă rog, observatorii atenți le observaseră de mult timp. Încă de la criza trecută s-a văzut că „lumina lumii financiare” e cam impotentă. Însă, de fiecare dată, FED-ul își masca neputințele prin grandioase spectacole de artificii financiare care-o făceau să pară infinit mai puternică. De ce oare acum nu se mai întâmplă așa? Cei mai grăbiți ar putea să spună că „nu se mai poate”. Aiurea! Dacă e să mă întrebați pe mine v-aș spune că nu se mai putea din 2008. Și-atunci?

Răspunsul e dat de un jucător tăcut. Ați mai auzit pe undeva vorbindu-se despre FMI? Mai țineți minte cum, la criza trecută, FMI era omiprezent? Sărea cu pachete de asistență, „salva” proștii băgându-i în mormânt s.a.m.d. Oare acum de ce nu mai e așa? E simplu de intuit: pentru că are o altă misiune. Dacă te uiți în întreg peisajul financiar vezi numai instituții găurite-n fund și profund corupte. E o ecuație aproape fără ieșire: oamenii sunt faliți, statele sunt falite, băncile sunt falite, băncile centrale nu mai au ce face. Nici măcar „măicuța” lor care, de la ultima criză, n-a făcut altceva decât să „observe”. Și, ca să mai fac o observație, dacă până și Fondul suveran de investiții al Norvegiei anunță pierderi de peste 124 miliarde înseamnă că pe undeva e groasă rău. Cu toate acestea FMI tace.

De ce tace e simplu. FMI are balanța curată ca lacrima, e imaculat ca prima zăpadă. Mai mult, deține un instrument care e pregătit de atâta amar de vreme să preia frâiele finanțelor mondiale: Drepturile Speciale de Tragere (în engleză SDR – Special Drawing Rights), un fel de coș valutar alcătuit pe baza „greutății” fiecărei valute. Ceea ce e interesant e că tocmai chinezii au fost cei care, la criza trecută, au cerut imperativ trecerea de la dolar la SDR. Acum bănuiesc că n-ar mai vrea-o din cauză că greutatea yuan-ului în SDR e disproporționat de mică față de puterea economică a Chinei. Cam la fel cum greutatea dolarului e mult prea mare față de cât de falită e America. Ca să nu mai vorbim de liră! Însă, unde-i ordin cu plăcere!

Poate vă întrebați acum de ce era nevoie de tot spectacolul cu armata scoasă în străzi la nivel mondial. În primul și-n primul rând e un exercițiu. Targetul e acela de a se trece la o monedă mondială unică și apoi – pe modelul UE – la un guvern unic la nivel mondial. Restrângerea drepturilor peste tot în lume e un exercițiu amplu menit a observa dacă scenariul funcționează. Mai mult, trebuie să-i obișnuiască pe proști cu restrângerea drepturilor prin intermediul stării de necesitate. Nu cred că vor schimba acum banul deoarece trebuie verificat modul concertat de acțiune. Dacă se va face o schimbare, aceasta va fi reprezentată de utilizarea SDR în comerțul internațional cam la fel cum a fost utilizat EUR înainte de adoptarea sa ca monedă. După care, treptat, se vor face pașii necesari adoptării sale accelerate.

Așadar, după ce efectele așa-zisei pandemii actuale vor fi trecut, gândiți-vă bine că ea nu a fost decât începutul unei crize de proporții. Nu vă culcați pe-o ureche și înțelegeți două lucruri: că lumea e prea mică astfel încât n-ai unde să fugi și că de inevitabil nu poți scăpa. Se va întâmpla mai curând decât credeți!

                                                                                                                       Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

 

1 Comment

  1. In Franta, dupa ce ieri ministrul sanatatii interzicea folosirea in massa a hidroxiclorochină, astazi guvernul revine asupra ordinului si da permisiunea ptr folosirea ei. Problema este ca SANOFI, urias fabricant francez de medicamente (nr. 2 mondial!) a epuizat intre timp stocurile!….. Doar fabrica sa din Spania mai produce dar nu se stie daca guvernul spaniol nu va interzice exportul, asa cum a facut deja Italia? Germania, etc.
    Marele defect al hidroxiclorochinei este ca este prea ….. ieftina! Iar pentru BIG PHARMA est o afacere proasta. Atat presedintele tarii cat si fosta ministru a sanatatii si sotul ei, directorul oficiului medicamentelor sunt cunoscuti ca lobbysti BIG PHARMA.
    Francofonii pot citi aici mai multe:
    http://www.lafranceliberee.fr/journal-pages/coronavirus/professeur-raoult.html#comment-add

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *