Cap limpede

Moțiunea de (cenz)ură

         A trecut moțiunea de cenzură. Eu eram la restaurant Desigur, ați aflat înaintea mea. Eu am […]

 

       A trecut moțiunea de cenzură. Eu eram la restaurant

Desigur, ați aflat înaintea mea. Eu am aflat tîrziu, cînd s-a votat eram la restaurant. Cînd la parlament Vasilica încheia și ultimul drept la replică, am primit un telefon să cobor. Doi buni prieteni pe care nu îi mai văzusem cam de mulți ani veniseră cu taxiul să mă ia să mergem să mîncăm la un restaurant. M-au consultat și am propus „La Machedoni”. Sub un soare foarte plăcut, ca de toamnă timpurie, ne-am așezat la o masă pe terasă. Am început cu plăcintă cu praz, ceea ce nu pot refuza niciodată, așa că am mîncat două bucăți. Au apărut două boluri, unul cu salată de vinete și unul cu salată de crudități și un platou cu telemea de oaie de Dobrogea, salamuri, slăninuță, roșii, castraveți, măsline. Nu puteam să nu mănînc și o bucată de telemea. Apoi, piesa de rezistență, pulpă de berbecuț la tavă cu cartofi copți. Am mîncat aproape o bucată, nu am avut putere să o termin. În premieră acolo, în loc de pîine ne-a adus focaccia. În final, plăcintă cu brînză dulce și stafide. La mine, nu mai era loc pentru nimic.

La masă nu am discutat nimic despre moțiunea de cenzură, am convenit că este o zi prea minunată pentru a o strica înjurîndu-i și pe unii, și pe ceilalți.

Probabil că am slăbit mult în ultimul timp așa că prietenul care avusese inițiativa și care nu mă văzuse de cîțiva ani buni, a chemat ospătărița și i-a spus să ia de pe masa plină de farfurii, platouri, boluri, tacîmuri, pahare și sticle toată mîncare pe care să o pună în caserole iar acestea într-o pungă, pe care mi-a pus-o în brațe pentru acasă (mi-a băgat acolo și focaccia, și plăcintă cu brînză și stafide). Mîncarea adusă la masă nu era pentru trei persoane, ci pentru cel puțin cinci. Am plecat de acolo ca de la pomană.

Prietenul a cerut nota – era 427 lei, a lăsat 500. La pensia lui își permitea, dar nouă ne-a stricat piața baccișurilor.

În fine, au chemat un taxi, m-au lăsat pe mine acasă și apoi s-au dus și ei la casele lor. Am urcat și am dat drumul la radio. Se anunța că de la Cotroceni președintele se va adresa poporului. Am înțeles că moțiunea trecuse. După ce Iohannis și-a exprimat bucuria pentru noua sa victorie împotriva PSD, m-am prăbușit în pat și am adormit.

                                                                        *

E bine să fii în opoziție și să critici guvernul – întotdeauna ai dreptate. Dar este penibil să reproșezi unui guvern păcate pe care le-ai avut și tu cînd ai condus țara.

USR încă nu a ajuns vreodată la putere, așa că cel puțin ei deocamdată ei au dreptul să critice, dar PNL, PMP, PLUS-ul lui Cioloș, PRO România lui Ponta, UDMR, copărtașul la guvernare ALDE, cît tupeu pot să aibe?

Nu iubesc de loc PSD, dar pe ceilalți îi iubesc și mai puțin. În principiu, îmi era indiferent cum se termină votul, dar mă gîndeam cu groază, dacă pică Vasilica (lucru tot în principiu, de dorit) cu ce guvern de catastrofe ne potcovește din nou Iohannis? Avem deja experiența trăită după ce l-a convins pe Ponta să demisioneze.

Principala idee a moțiunii, însușită de vorbitorii tututor partidelor care au susținut-o, a fost aceea că în luna mai poporul român a trimis PSD acasă. Cred că este o exagerare, alegerile din mai au avut în vedere noii europarlamentari. Și chiar dacă poporul român ar fi trimis PSD-ul acasă, rezultatul nu înseamnă că poporul îi vrea pe contestatari cocoțați la putere – asta se va vedea la alegerile parlamentare, fie anticipate, fie la termen. În mai, s-au prezentat la urne mai puțin de 50 % dintre alegătorii cu drept de vot,  iar contestatarii au primit cca. 60 % (deci sub 30 % din totalul alegătorilor). Din motive lesne de înțeles, nu am luat în calcul UDMR (prietenii tuturor guvernelor pînă cînd li se oferă o șansă mai bună) și ALDE (partid în curs de destrămare).

Oare în zilele pe care le mai are la Palatul Victoria, Vasilica îi va destitui pe udemeriștii aflați în fruntea instituțiilor centrale?

Am rămas surprins de discursul Vasilicăi. Nu știu cine l-a conceput, dar ea l-a citit foarte bine, foarte cursiv, chiar cu patos.Un discurs foarte dur, adesea violent. Nu știu realitatea unor date statistice prezentate, știu (de pe propria mea piele) că a spus și destule minciuni despre creșterea nivelului de trai, în schimb a punctat foarte bine greșelile și păcatele săvîrșite de dușmanii ei și ai PSD-ului. Vreau să îi atrag atenția că dacă România are cel mai mic număr de șomeri, aceasta nu se datorează faptului că ea a creat locuri din muncă, ci faptului că șomerii au continuat să părăsească țara. Și îi mai spun că aș fi vrut să ne povestească și despre evoluția datoriei externe a României în timpul ei.

Apoi, un discurs foarte bine structurat, argumentat și dur a avut Titus Corlățean.

Luările de cuvînt ale susținătorilor moțiunii au fost în general copii la indigou, așa că nu mă refer la ele.

O să mă refer, dar fără să citez, la Raluca Turcan. Aceasta este, se pare, o mare capacitate dacă în același an (1999) a absolvit Institutul Pușkin la Moscova, iar la București ASE-ul (Facultatea de Relații Economice Internaționale) precum și SNSPA. Un geniu care a urmat apoi și cursul postuniversitar de perfecționare în domeniul  securității și apărării naționale. A mai făcut studii politice în SUA (în două rînduri), Austria și Grecia, este cetățean de onoare a statului Nebraska (SUA). A lucrat între 1999 și 2000 consultant relații publice la Tofan Grup iar între 2000-2004 a fost expert parlamentar la senatul României. Din 2004 este permanent aleasă și realeasă în parlament. Multe studii, prea puțină muncă utilă societății. După eșecul din 2016 la alegerile locale, a preluat conducerea PNL de la Alina Gorghiu conducînd partidul pe culmile noului eșec care a urmat în același an, la alegerile parlamentare.

Munca politică i-a adus conturi și depozite frumușele (dacă am adunat eu bine, peste 200.000 euro și peste 400.000 lei). Vedeți mai multe despre studiile, activitatea profesională și banii Ralucăi căutînd pagina ei de pe site-ul camerei deputatilor.

Raluca a ajuns o moară stricată, a ajuns o placă zgîriată de gramofon pe care acul sare înapoi și repetă la infinit, în mod mecanic, obsedant, enervant, aceleași tîmpenii. Le-a repetat și azi. Probabil, în viitorul guvern va fi ministru. Diplome să ai, că minte ce-ți mai trebuie!

A-propos, pe vremea lui Băsescu & Boc, ea a fost printre votanții tăierii salariilor și pensiilor, creșterii TVA-ului, introducerii unor impozite noi, pierderii unor drepturi de către români (de ultimele două nenorociri am „beneficiat” și eu). Dacă Vasilica nu ar fi lipsit în acei ani din țară, ar fi știut și i-ar fi adus aminte.

                                                            *

De mîine, genialitatea lui Iohannis va trebui să intre în acțiune. Începe consultările pentru noul guvern.

Eu deja văd niște probleme.

PNL, dornic să ajungă la sacul cu bani și să mai prindă niște tunuri (că nu a mai avut parte de mulți ani), vrea urgent un guvern nou, cu Ludovic în frunte.

USR, mult mai realist, vrea alegeri anticipate. Barna știe foarte bine că dacă USR încă nu a fost la guvernare, nu are rost să se compromită acum ca, oricît ar invoca greaua moștenire lăsată de Vasilica, într-un an de zile (pînă la alegerile la termen) să își pierdă credibilitatea întrucît nu va putea să respecte promisiunile făcute. USR preferă alegerile anticipate întrucît atunci, ajungînd la guvernare, chiar dacă promisiunile lor se vor dovedi mincinoase, vor rămîne la putere pentru patru ani.

Pe de-altă parte, toate partidele care s-au înhămat la această moțiune acum își vor cere răsplata, cît mai multe locuri în guvern, în instituțiile centrale ale statului, în prefecturi, etc. Orgolii mari. Nu vor putea fi toți mulțumiți.

În primul rînd, eu cred că partidele nemulțumite de negocieri, vor vota contra noului guvern.

În al doilea rînd, cred că USR va vota contra, pentru ca în acest fel să forțeze alegerile anticipate.

Sînt curios să văd dacă am dreptate. Azi, mărturisesc, m-am înșelat – credeam că moțiunea va fi respinsă, se pare însă că încep să mă înșel.

Este evident că azi ne-am lămurit cu un lucru. Vasilica nu avea ea multe șanse la prezidențiale, acum nu mai are nici una. Cine va fi președinte, vom afla în curînd.

De mulți ani, țara asta parcă este blestemată cu candidați trădători, corupți, de proastă factură și la prezidențiale, și la parlamentare. Dintre aceștia sîntem nevoiți să alegem

Gata, am obosit. Pentru cine nu înțelege, cînd termin în acest fel, asta înseamnă că mai am scris, dar nu mai am putere.

                                                                                                            Dan Cristian IONESCU

4 Comments

  1. IQ100

    ‘Raluca Turcan. Aceasta este, se pare, o mare capacitate dacă în același an (1999) a absolvit Institutul Pușkin la Moscova, iar la București ASE-ul (Facultatea de Relații Economice Internaționale) precum și SNSPA. Un geniu care a urmat apoi și cursul postuniversitar de perfecționare în domeniul securității și apărării naționale. A mai făcut studii politice în SUA (în două rînduri), Austria și Grecia, este cetățean de onoare a statului Nebraska (SUA). A lucrat între 1999 și 2000 consultant relații publice la Tofan Grup iar între 2000-2004 a fost expert parlamentar la senatul României. Din 2004 este permanent aleasă și realeasă în parlament. ”
    Ce GRAD o avea si unde??Dar Dnii de la Tofan??/Scuzati, am crescut in socialism , unde SECU era in toate.

  2. mihet

    si nu este de bine pentru neafiliati daca viorica iasa din cursa, sa nu poata purtatoru de sapca si palton sa mimeze alegerile cu ea ca si contracandidat ?

  3. Florins

    ” Raluca a ajuns o moară stricată, a ajuns o placă zgîriată de gramofon pe care acul sare înapoi și repetă la infinit, în mod mecanic, obsedant, enervant, aceleași tîmpenii. Le-a repetat și azi. Probabil, în viitorul guvern va fi ministru. Diplome să ai, că minte ce-ți mai trebuie! ”
    ‘ Moara stricată’ Raluca a fost membru in comisia de cultura unde s-a remarcat prin atacul la conducerea TVR care infiintase, la Hunedoara, televiziunea TVRHD’!
    Se zvoneste ca va fi propusa ministrul culturii!
    Cireasa de pe tort!

  4. Fa Pa

    A avea, verb, NU are, la modul conjunctiv prezent, forma ”să aibe”!
    În rest, de acord!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.