Observator

Narcisismul, prostia și impostura la apogeu: egolatrul Klaus chiar se crede ființa supremă!

                Bietul actor Klaus Iohannis De fiecare dată cînd văd un film prost, […]

 

              Bietul actor Klaus Iohannis

De fiecare dată cînd văd un film prost, în loc să mă las furat de desfășurarea acțiunii, mă cuprinde revolta. Văd nu doar actorii cum se chinuie să interpreteze rolul. Mereu, în fața mea, se desfășoară un cadru mai larg, în care văd și cameramanul, și omul cu luminile, și secretara de platou, și mașiniștii fumînd și privind plictisiți la scenele cîrpite și jucate fără tragere de inimă. Ăsta este semnul filmului prost. Se vede contrafacerea scenei și actoria neconvingătoare.

Așa și la festivitățile patriotice. Fără să faci un efort, observi contrafacerea. Actoria marcată de patetism este semnul contrafacerii. Lipsește sentimentul și convigerea. Iar politicianul, actor rudimentar și modest, incapabil să joace scene complexe și variabile în intensitate mimează prost orice formă de emoție. Mă amuză fălcile lui Klaus Iohannis sub care se văd maxilarele încleștate pe neașteptate. Sub pielea bărbierită și bine frecționată cu loțiuni și creme joacă două nuci, semn că personajul zboară cu mintea pe cine știe unde sau chiar înjură în gînd. Strînsul pronunțat din maxilare numai bucurie nu înseamnă. Și, dacă mă gîndesc bine, nici plăcere, nici emoție pozitivă.

L-am văzut pe Klaus Iohannis la depunerea unei coroane de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Rece ca o piatră din Insula Paștelui, președintele României nu transmitea decît un singur lucru. Că el este nespus de important, că este supremul locului, că este primul personaj al adunării și cel mai deștept din fața oricărei oglinzi și din mintea sa de ființă egolatră. România începe și se sfîrșește cu el. Ceilalți sunt mici, nu contează și greșesc mereu, așteptînd, cu gura căscată și cu urechile ciulite, sfaturile și părerile sale.

La depunerea de coroane, muzica și morga asistenței zgribulite și bătute de vînt nu erau de natură să ne înmoaie sufletele, necum să ne stîrnească o emoție patriotică. Toată scena arăta a corvoadă oficială, a spectacol mediocru, jucat pentru poporul necăjit care, în fața istoriei și a eroilor, este obligat să stea drepți, să tacă și să nu înjure, să nu fluiere și să nu huiduie.

Dar, cel mai emoționant și delicat moment al întregii scene, este depunerea coroanei. Niciodată și nicăieri, politicianul nu duce el coroana de flori. Căratul este o corvoadă. Politicianul are totdeauna soldați sau subordonați, emisari sau druckeri, care o depun la locul indicat. Și abia apoi mahărul (președintele, premierul, gîlma, generalul sau ministrul) face un pas înainte, se apleacă puțin și îndreaptă discret panglica tricoloră. O mută doi centimetri mai la stînga sau mai la dreapta, de parcă în poziția inițială s-ar trezi morții sau i-ar face să se zvîrcolească în mormînt. În acest fel, gîlma națiunii își exprimă atașamentul și respectul față de comemorat și probează asistenței marile sale trăiri patriotice. Face apoi doi-trei pași înapoi și stă neclintit preț de cîteva secunde, de parcă s-ar scufunda în adîncul grijilor și al tristeții sale de prim cetățean, copleșit de importanța momentului și de multitudinea grijilor și preocupărilor de peste zi.

Ce gîndea Klaus Iohannis cînd își plimba pe sub obraji bilele sale de os? A spus-o la puțin timp de la depunerea coroanei la statuia lui Alexandru Ioan Cuza de la Iași: „Din păcate, la 160 de ani de la momentul pe care îl sărbătorim astăzi, în locul unirii în jurul interesului național și al integrării depline în Europa, guvernanții au preferat o hărmălaie populistă și o jalnică țopăială legislativă și administrativă. În locul unei viziuni coerente, care să asigure României o dezvoltare sustenabilă, actualii guvernanți periclitează viitorul țării printr-o avalanșă de măsuri cu efecte care se arată dezastruoase. România nu merită asemenea politicieni lipsiți de responsabilitate față de țară!”.

Și ce rol a vrut președintele să joace la ceremonia de la Iași? Citiți transcrierea unui mic text de pe site-ul Administrației prezidențiale și care poartă urmele mîinii unui copist de serviciu: „Mă bucur să mă aflu în mijlocul dumneavoastră pentru a celebra împreună 160 de ani de la prima unire a românilor și pentru a evoca și cinsti memoria marelui artizan al modernizării țării, Domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza”.

Între declarațiile patriotice de dragul funcției și înjurăturile politice la adresa adversarilor nu-i decît un Klaus Iohannis care se plimbă de la București la Sibiu și înapoi!

                                                                                                        Cornel NISTORESCU

2 Comments

  1. Bandrabur Gheorghe Dan

    Werner, un blestem pentru România!

  2. stand

    “Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!” A. Lapusneanu. Dulapul navetist ,” Daca voi nu ma vreti, eu nici atit!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *